Revista Art-emis
Gloria inimii PDF Imprimare Email
Crina Popescu, Chi?in?u   
Duminică, 06 Mai 2018 15:34

Crina PopescuDrag? Basarabie!

Afl? de aici c? mâna nu mi-a îmb?trânit pe hârtie ?i dorul nu s-a înstr?inat de tine. Pentru c? nu ?i-am scris, ar fi mai bine s? întrebi norii. Am rugat norii s?-?i trimit? Dorul, dar, ploile toamnei l-au îng?lbenit! Ast?zi, dintr-un azil de toamn?, ce-?i cheam? bolnavii în vreme, î?i scriu cu mâinile tinere dar cu sufletul îmb?trânit de dor! Pe hârtii de cer mi-am întruchipat gândurile în nenum?rate scrisori, pe care le-au deschis poate r?s?ritul ?i le-au închis amurgul. În acest mister al coresponden?ei nu mi-am luat nici un aliat, c?ci nu exist? alian?? în dragostea pentru ?ar?, aici, ra?iunea inimii este superioar? ra?iunii facultative. Atunci când îmi vei citi spusele, zâmbe?te! Nu po?i s? plângi o inim? care zi de zi umple str?in?tatea cu numele t?u! Las?-?i surâsul s? devin? diminea?? în sufletul celor care te cred un crepuscul de viitor!

Rugam ploaia s? mai pov??uiasc? pic?turile în ceruri, pentru ca to?i pomii ce s-au plantat pe p?mânturile str?ine, peste câ?iva ani s? bucure gr?dina Patriei lor. A?a precum ast?zi, admir?m vl?starii neamului la care se închin? inima ?i onoarea româneasc?! Ei, nu numai c? ?i-au ap?rat marginile ci ne-au preg?tit gr?dina pe care trebuie s? o îmbog??im cu parfumul demnit??ii noastre! ?i pentru c? prea mult? triste?e este în ceruri, încât norii nu se pot ab?ine de plâns, scrisorile mele s-au topit în slava de?ertului ?i bucuria câmpiilor. Dac-a? fi cunoscut aceast? nedreptate de mai înainte, demult construiam p?mântului, o umbrel?. Îns?, afl? scumpa mea ?ar?, dac? fapta mi-ar fi ajuns cuvântul de picioare, în aceast? sfânt? noapte în care ascult cum întunericul sun? în Clopotul Apelor, nu m-ar fi trezit un luminos gând: S?-?i pictez chipul cu pic?turi de ploaie pe orice corabie de v?zduh ce-?i plimb? pânzele în marea z?rilor. Pentru ca fiecare june basarabean când va privi cerul s? te vad? pe tine. ?i în fiecare zi când va r?s?ri soarele s?-?i lumineze mai întâi de toate chipul t?u! S? fii Veghea Dimine?ii ce doarme în leag?nul nop?ii pentru c? un asemenea p?mânt î?i are dreptul în Casa Noilor Începuturi!

Astfel, a? sim?i ?i eu dep?rtarea aproape ?i triste?ea mi-ar deveni mult mai fericit?! Coborând ?i ridicând sc?rile Universit??ii Sophia Antipolis, am înv??at cum e s?-mi p?zesc inima de j?raticul care ar stinge mai mult decât ar aprinde un bra? de foc. Mi se pare c? indiferen?a tân?rului modern de ast?zi ridic? în cer un rug de fum f?r? fl?c?ri. ?i aceste v?p?i se sting cu o lejer? fluturare de ape. C?ci, sufletul rugului nu mai este cultura cu limbile sale: Poezie, Pace, Iubire Curat?! Focul în adâncurile ra?iunii sale nu este atât de inamic precum pare. El poate fi îmblânzit! Ra?iunea modern? de ast?zi îns? nu-l poate adulmeca cu tehnici noi inventate care bucur? ochiul dar îngroze?te inima. Eu mi-am g?sit un cuib în care-mi cresc din mun?ii r?bd?rii cascade în inima viselor. Acestea umezesc calea spre casa patriei mele! În Biblioteca Municipal? din Nice „Louis Nucera" m? întreab? adesea o lamp? de lectur? de ce m? oglindesc în izvoarele limbii române?ti dac? fântâna în care înot este vegheat? de Cump?na Limbii Franceze?

Iat?, deci scump? Basarabie, de ce am o singur? inim?! C?ci, pentru ca s? cunosc o alt? limb?, îmi mai trebuie o via??, o inim?! Eu, de ce s? o caut, dac? în pieptul meu Limba Român? este inima care nu-mi d?ruie?te o via??, ci un lung mâine de eternitate! Fapt pentru care voi îmbog??i aerul str?in cu frumuse?ea cuvântului t?u, încât Limba Român? s? aduc? toamnei în fiecare zi prim?vara. ?i astfel, acest pom precum î?i sunt, va da roade în gr?dina ta. C?ci spunea marele Voltaire, „s? ne cultiv?m gr?dina". ?i parc-ar fi pe bun? dreptate astfel! Suspendat? de lianele str?in?t??ii, mi s-ar p?rea c? pe scena acestui teatru, în fond cu aceea?i actori dar, care-?i acoper? chipurile cu m??tile altei civiliza?ii, m? face s? disting o larg? afinitate cu însu?i personajul Candid din romanul cu acela?i nume, al lui Voltaire. C?l?torind ?i zugr?vind umbra lumii în oglinda cotidianului, observ c? undeva în dep?rtare gem visele noastre pedepsite de zorii realit??ii. Tot ce mi s-a p?rut odat? sublim, ast?zi nu v?d decât cenu?a iluziilor arse...

În ?ara mea, mediocritatea lumii chiar dac? ar fi existat nu o vedeam nicioadat?. Or, Patria este cuibul de lumin? din care izvor?sc privirile noastre c?tre lume. Odat? înstr?inat de ea, în?elegem c? dep?rtarea de locurile sfinte, este apropierea spre r?utatea ?i imperfec?iunea de care am avut mereu team?. Str?ini putem fi ?i în propria ?ar?. ?i dac? s-au depistat asemenea cazuri, atunci Patria este în mare pericol! Asemenea str?inatate nu poate fi alinat? decât prin for?a dragostei! Îns? dragostea pentru p?mântul natal o g?sim în suferin?a de peste fereastr?. Acesta ne este extemporalul pe care-l scriem în b?ncile iubirii pentru neam ?i valorile lui într-o ?coal? a str?in?t??ii!

Dorul ca o cetate ce ne ascunde iubirea, înt?re?te armata curajului care ne face s? fim demni în str?in?tate pentru ceea ce suntem! Aici, ?i copacii, ?i florile, ?i iarba, pân? ?i greierii serii î?i r?spund în alt grai. Copacul dac-ar avea o în?l?ime de munte nici nu ?i-ar apleca ramurile ca s? fac? umbr? p?mântului. Florile dac-ar avea zilnic prim?var?, n-o s? înfloreasc? nicicând sub t?lpile tale. Iarba dac? ?i-ar împodobi straiele în cristale de rou?, o s? se topeasc? în pulbere de lumin?, numai ca s? nu te bucuri de frumuse?ea ei.?i acest greier asemeni unui vis de melodie întruchipat, va deveni mut când va auzi pasul str?inului. De aceea zic, în aceast? via??, c?rarea lumii duce spre noi în?ine. Numai un suflet plin ?i o inim? curat? pot s? schimbe în sine o lume ce-a întârziat în ceasurile beznei. ?i toate acestea au loc în sufletul nostru! Dar, mai cu seam? sufletul este menit pentru a fi Patria. El trebuie s? ne fie decorul pentru care mai apoi s? slujim ac?iunilor. Este asemeni exemplului în care Locul înva?? Disciplina. A?a precum un copil care-?i iube?te neamul este un copil sfin?it de apele În?elepciunii! C?ci, un cet??ean al unei ??ri nu prezint? doar prezentul, ci ?i trecutul ei. A?a precum ziua s?rb?torit? nu apar?ine cifrei repetabile în ani, ci substan?ei istorice care o eternizeaz?!

?i pentru ca s? fim oglinda neamului în lume, întregul prezent ?i trecut al ei trebuie s?-?i fac? loc în inima noastr?, toate acestea le putem avea numai dac? : Jertfindu-ne iubirea curat?, d?ruim sufletul! Un copil al ??rii ce-?i d?ruie?te sufletul Patriei, las? un gol numit: Gloria Inimii![1]

-----------------------------------------
[1] Sursa Secretele Istoriei cu Alexandru Moraru https://mazarini.wordpress.com/page/149/

footer