Revista Art-emis
Balad? pentru un leu PDF Imprimare Email
Nicolette Orghidan   
Miercuri, 25 Aprilie 2018 15:14

Un leu„Oricând e prea devreme ca s? spui c?-i prea târziu".

„Gând întors, copil pribeag al min?ii, n-ai cum s?-l cer?i ?i de ce s?-l chinui ?inându-l închis în cutia-?i minunat? ce-?i spune cranian?. M-ai în?eles? Las?-l s? umble, trimite-l ?i-ntoarce-l, strig?-l ?i ?opte?te-i doar ultima silab?. Ea s? fie ?i prima din cuvântul ce se dore?te spus. Acum ai în?eles? Joac?-te singur ?i umple-?i universul cu leg?tura de chei a ideilor. Ia cheia pe care crezi c-o vei potrivi unui semn grafic, r?suce?te-o în fibra fosforului ?i observ?-i culoarea, vezi dac? lumineaz?. Abia atunci po?i spune c? « ai venit acas? ». Dac? m-ai urm?rit cu aten?ie, atunci sigur m-ai în?eles: una f?r? alta nu se poate. Este ca bumerangul aruncat în toiul nop?ii în cea mai deas? p?dure: tot ?i se va opri odat? în mân?".

Încerc acum, oare pentru a câta oar?, s?-i aprofundez cuvintele, s?-i interpretez virgula ?i s?-i în?eleg punctul. M? uimise prima ei scrisoare ?i, pe toat? perioada concursului epistolar, pe care-l lansasem în paginile unui cunoscut cotidian local, îi urm?risem, nu atât forma de exprimare cât mai degrab? ve?mânul ideii. Verbalism inutil ?i amalgam în exprimare în detrimentul unei idei bine conturate ?i redate, iat? capcanele în care au c?zut pe rând mul?i dintre cititorii mei. S-au eliminat „din mers", cum s-ar spune. Lucram de câteva s?pt?mâni doar cu 5-6 cititori ?i-ntindeam cât se putea de mult plasa: doar-doar o mai c?dea vreunul în ea. M? uimea îns? acel scris care continua s?-mi trimit? cele mai închegate idei. La început, doar ni?te ini?iale încheiau scrisoarea, ca, în finalul ultimilor s?pt?mâni, un nume scurt (un diminutiv b?nuiam) ?i-un pronume aveau s? semneze scrisorile pe care le selectam cu cea mai mare grij? pentru „marea final?". A fost la început o joac?, dorisem în felul acesta s? mai m?resc tirajul cotidianului ?i s?-i asigur un loc mai confortabil în aceast? nebunie a presei, dar experien?a pe care mi-o servise via?a, îmi transformase, nu numai concep?ia despre lume, dar mai ales ideea despre oameni. În acea perioad?, îmi amintesc , îi c?utam de fiecare dat?, febril, scrisul în acele câteva zeci de scrisori pe care le primeam s?pt?mânal, desf?ceam ner?bd?tor scrisoarea, parcurgeam literele u?or rotunjite, frazele care curgeau lin.

„...Copil neb?nuit al timpului ?i-al vremii, ve?nicia sculpteaz? permanent în noi, înl?turând prisosul, l?sând doar gr?untele de fosfor ?i sâmburele cuget?rii. M?nânc? fructul, dezghioac? sâmburele ?i urm?re?te-i forma. Nu ?i se pare c? seam?n? cu o amfor?? Acolo se p?streaz? cumin?i ?i proaspete ecourile lui „DA" ?i „Nu", de acolo vine gândul întors, acolo-?i are loca?ul zgomotul lini?tii ?i de acolo vine spre noi zenitul. Le auzi, domnule redactor, sau m?car le vezi toate câte-?i sunt date?
Hai, c? te-am speriat din nou, domnule redactor, ?i m? treci iar la rubrica „Lovi?i la cerebel", a?a-i?"

Puteai s? te superi pe aceste gânduri? Mi-ar fi pl?cut s? ies din perimetrul cotidianului, s?-i r?spund mai mult, îmi d?deam seama c? ea merit? mai mult, dar nici o adres?, nici un semn distinct care s?-mi încurajeze ini?iativa. Nu-mi r?mânea decât s? a?tept pân? când se-ndura din nou s? scrie, pentru c? uneori n-o în?elegeam: lene?? la scris sau doar timp limitat pentru a?a ceva? Îi r?sfoiam scrisorile seara, înainte de culcare, r?st?lm?ceam , îi întorceam pe toate fe?ele frazele ?i încercam s? formez o lume a ei, imaginar? pentru mine, dar cât se poate de real? în alt timp. Jurasem s? nu-i mai r?spund în paginile cotidianului, dar...

„Hei, ai obosit, stimabile?" - m? soma ea dup? câteva s?pt?mâni de t?cere. ,,Hai, ridic?-te c? mai avem mult de mers. Ce te-ai oprit în mijlocul drumului ?i te joci cu cutia de chibrituri? Dore?ti foc? Atunci, foc s? fie, domnule redactor!" Frânturi de idei, joc al imagina?iei ?i un veritabil dans epistolar m? prinseser? iar în acea vâltoare ?i, una câte una, scrisorile ei deveneau de-a dreptul tulbur?toare. Fraze pe care nu reu?eam s? le deta?ez unele de altele, erau un tot compact ?i scoase din context, anulau din start frumuse?ea ?i originalitatea scrisorii.

„Clipa, mai b?trân? decât veacul are uneori menirea s? rumeneasc? merele pe ram ?i s?-ntoarc? la origini gândul. Trimite bumerangul secundei ?i scutur? petalele de liliac, r?suce?te firele izvoarelor ?i adun? lacrimile norilor, prinde-n bra?e soarele ?i-l întoarce cu fa?a spre pic?tura de eternitate, prinde a gânguri ?i-ntinde mâinile spre rodul timpului. F?râma de eternitate, pe care o a?tep?i, are obrazul trandafiriu ?i buzele de cire?e pârguite, ochii meni?i s? te pierzi în adâncul privirii lor, zâmbetul asemenea bobocului de magnolie..."

Apoi o lini?te deplin? de câteva luni, nici un rând m?car... A, ba nu, mint. Mi-a trimis pe la începutul iernii un plic în care, pe-o singur? foaie mare de hârtie era scris u?or tremurat... „EU". Am recunoscut scrisul, era oare un semn, dorea s?-mi spun? ceva? De unde s-o iau? Nici o adres?, un num?r de telefon , ceva, acolo, un cap?t de drum...G?sisem ?i r?sfoisem în schimb o alt? scrisoare, ceva mai veche, o recitisem pe aceea în speran?a c?, printre rânduri, voi g?si un semn, o fraz?, ceva care s?-mi deschid? o cale, dar... Nimic din ceea ce doream eu, doar puritatea cuvintelor ?i fine?ea frazelor:

„...Vezi, aici te contrazic. Ai dou? elemente distincte în „Balada" lui Ciprian Porumbescu : ai melosul doinit de la începutul lucr?rii, ca, apoi, partea a doua a „Baladei" s? fie, de fapt, o suprapunere a altui cântec doinit din Moldova. O înrudire cu un cunoscut cântec din partea locului ,,Mun?ilor cu brazi înal?i" parc? se nume?te ?i care i-a servit drept schelet al portativului pentru aceast? minunat? lucrare. Încearc? s? despar?i, s? desfaci într-un fel aceast? lucrare portativ cu portativ ?i ai s? observi ritmul trenar al ei, suprapus parc? pe un ritm safic de patru p?trimi, specific folclorului nostru moldav. Varia?iunile interpretative îi dau un u?or caracter doinit, asociind-o cu un cântec lung, foarte lung. Ei, iar aici auzul nu te duce cu gândul la „Coloana Infinitului" a lui Brâncu?i? Este sunet lung la ,,Balad?"? Este element înalt la „Coloana...", modulul, ca form? de redare a abstractului? Are ,,Coloana..." piedestal, soclu sau vârf ? Are „Balada" un început distinct fa?? de linia melodic?, care-?i urmeaz? cursul? Este înalt? „Coloana..."? Este sunetul lung ?i melodios la ,, Balada"? De câte ori se repet? tema muzical? în ,,Balada" lui Ciprian Porumbescu? Spune-mi, câte module are „Coloana Infinitului", domnule redactor? Vezi vreo similitudine între cele ?aisprezece module ?i ritmul de patru p?trimi al „Baladei"? Cifra patru î?i sugereaz? ceva? Hai c? te-am trimis cu totul în cea??, te mai las pu?in s?-?i revii, dar singur ai dorit acest lucru când ai lansat aceast? tem?. Chiar, oare ce-?i veni?".

?i oare ce fusese în mintea mea când întrebasem în acele zile cititorii r?ma?i în concurs, care ar fi originea „Baladei" lui Ciprian Porumbescu? Se apropia anul aniversar ?i doream s?-l marchez într-un fel. Nu m? a?teptasem îns? s? primesc din partea ei o veritabil? pagin? de analiz? ?i critic? muzical?.

- Ce îmi spui tu, este în alt plan ?i-n alt domeniu, prietene. Lumineaz? doar fa?a nev?zut? a Lunii ?i nu oricine-i poate vedea imaginea reflectat? într-o oglind? concav?. Ei, ce vezi tu în adâncitura aia concav?? A?a-i c? vezi timpul ca absen?? a spa?iului ?i spa?iu ca imens surplus al timpului? Secunda ca m?sur? a pasului , metrul ca trecere a orelor nu-?i spune nimic? Poate m? iei drept nebun, dar abstractul este punctul forte al conversa?iei noastre, ne mângâiem reciproc circumvolu?iunile ?i ne limpezim privirile. Crede-m?, în felul acesta nu sim?i când trece timpul, mai ales aici nu trebuie s? sim?i când trece timpul. ?i chiar dac? trece, las?-l s? treac?, ce-?i pas?? Doar nu-i la tine-n curte! Zâmbe?ti? Vezi tu, transformarea personalit??ii se produce la unii indivizi treptat, la al?ii r?sucirea miraculoas? poate veni în frac?iuni de secund?. Eu, eu trebuia s? fac ceva ?i nu ?tiam ce. Am modelat timpul în toate felurile posibile, am pierdut tren dup? tren ?i-am încercat s? ies din Eul care începuse s? m? strâng?. De multe ori, pentru a sim?i via?a, Eul trebuie s?-l înl?turi de tine. ?ansa-?i vine o dat?, cel mult de dou? ori în via??, ?i se uit? la tine; n-ai v?zut-o, n-ai fost pe faz?, atunci , la revedere, ne-ntâlnim în alt? lume ?i-n alt timp. Ei, vezi, a?a a fost ?i cu mine în urm? cu câ?iva ani: am reu?it s-O v?d ?i s? prind ?ansa. Am fost norocul EI, a fost minunea mea.

Îmi prinse umerii ?i m? conduse u?or în fa?a unei u?i. O întredeschise ?i-mi ?opti:
Uite, prive?te acolo, spre dreapta ?i nu m? judeca gre?it. O vezi? O cunosc de ?ase ani, de fapt de când am început cursurile celei de-a doua facult??i. N-ai ?tiut c? între timp, ca s?-mi umplu golul l?sat de Adina, m-am apucat de Psihologie. Acolo am întâlnit-o pe Ea ?i crede-m?, a reu?it s? m? fac? s? v?d altfel lumea, s? accept la alte dimensiuni via?a. A fost mâna care m-a trecut timpul ?i m-a ajutat s? p??esc în alt? dimensiune a existen?ei umane. Mi-a ar?tat via?a din oglind?, mi-a oglindit cum nu se poate mai bine clipa. Nu pot l?sa, mai ales acum nu pot l?sa aceast? mân?.

Caut s? urm?resc discret fiin?a firav? pe care mi-o arat? prietenul meu. Se r?suce?te, se piapt?n? cu o singur? mân?, încercând s?-?i prind? p?rul. Nu reu?e?te; mai încearc?, scap? pieptenele, dar se ajut? de um?r s?-?i fixeze pu?in agrafa. N-o analiza ?i n-o judeca gre?it. Nu ?tii prin ce-a trecut ?i este un miracol c-a r?mas în via??. Dup? o s?pt?mân? de com? superficial?, pareza care i-a afectat partea stâng?, este poate cel mai fericit (dac? se poate spune a?a) lucru care i se putea întâmpla. Am p?zit-o, crede-m?, am p?zit-o zi ?i noapte, am tremurat pentru orice semn vital revenit. Atât a putut face natura, cu atât a putut medicina s-o ajute. Mul?i credeau c? nu mai scap?, dar nativii din zodia Leu au firi tenace. Dac? ai fi cunoscut-o înaintea acestui accident vascular!

Tace. Încerc s?-l privesc, dar nu vreau s? pierd din ochi nici f?ptura care, iat? acum se sprijin? încet de noptier? ?i face câ?iva pa?i sprijinindu-se de cotiera aflat? lâng? ea. Merge pe lâng? perete ?i ajunge la fereastr?. Vreau s?-i spun ceva, dar Dan î?i trece mâna prin p?r ?i nu-mi dau seama dac? ?i-a ?ters fruntea sau pe furi? o lacrim?.
- ?tiu ce vrei s? m?-ntrebi, î?i citesc în priviri ?i-?i aud murmurul buzelor: dac? o iubesc? Nu-mi dau seama ?i nici nu m-am gândit înc? la a?a ceva. ?tiu c?, odat? plecat de lâng? ea, m? simt debusolat, îi simt c?ldura privirilor urm?rindu-mi pa?ii, doresc mereu s?-i aud vocea. Simt nevoia s?-i v?d zâmbetul, a?tept c?ldura mâinii ei s?-mi mângâie p?rul. Nu ?tiu dac? o iubesc, dar ea este prea plinul sufletului meu, timpul lâng? ea nu mai are no?iune, iar spa?iul î?i pierde dimensiunea. Cine ?tie, poate c-ar fi trebuit ca pân? la aceast? vârst? s? m? fi c?s?torit, s? fi avut deja o familie, dar îns??i prezen?a ei al?turi de mine îmi d? sentimentul familiei împlinite.
Îmi strânge discret mâna ?i, cu o min? complet schimbat? intr? în salon.
- Ce face leoaica mea? A pornit singur? în recunoa?tere? Unde te duci f?r? mine, pui mic?

M? cutremur. M? scutur ?i m? uit. M? uit ?i nu-mi dau seama dac? ?i v?d. Îl privesc ?i nu-l recunosc pe Dan, idolul fetelor din facultate, teroarea b?ie?ilor ?i spaima profesorilor. Nu ?tiai niciodat? când va termina o expunere, nu-l puteai surprinde cu nimic, dar reu?ea s? te surprind? oricând.
- Mânc?m ceva, leu voinic?
Aud o voce firav? dar nu în?eleg ce spune, îl v?d pe prietenul meu preg?tind m?su?a lâng? pat ?i, discret, îmi arunc? o privire. Plec, dar nu v?d pe unde calc; calc ?i parc? nu-mi simt picioarele.

O zi, dou?, trei ?i nu mai rezist: m?-ntorc în fa?a salonului ?i întredeschid u?a. Dan o ajut? s? îmbrace o bluz? sub?ire, îi mângâie p?rul ?i, ridicându-i u?or b?rbia, îi s?rut? buzele. Arunc o privire în înc?pere ?i v?d c? înc? mai dorm celelalte paciente. A? fi dorit s? mai vorbesc cu Dan, dar încerc s? nu fac zgomot. Las u?a a?a, pu?in întredeschis? ?i plec. M?-ntorc îns? dup? câteva ore, dar g?sesc patul gol, lucrurile r?v??ite, salonul ca niciodat? gol. Am o strângere de inim?, dar totu?i intru ?i m? apropii de noptiera ei. M? uit mai atent la c?r?i: „Dreptul roman", „Finan?e ?i Contabilitate", „Lumea ca viziune asupra lumii". Cine le-o fi citind? ?i când?
- A, m? cau?i pe mine, a?a-i?
Dan m? surprinde r?sfoind o carte ?i-?i continu? ideea:
- Te ui?i la manuale. Da, mai avem doar licen?a de trecut ?i-am sc?pat.
Ochii-mi întreb?tori g?sesc parc? terenul preg?tit:
- Ea, nu eu. Eu am terminat acum un an. O ajut îns? s?-?i termine facultatea. Iau noti?e de la cursuri, i le sintetizez, i le citesc. Are o memorie de invidiat, crede-m?, pentru ea expunerea temei este floare la ureche, îi las? masc? pe to?i. A?a cum o vezi tu, cu vorba-i domoal? ?i mersul împiedicat, nici o restan?? sau vreun examen amânat.
- Cum reu?e?te, frate?
- Ca orice student în fa?a unei comisii de examinare: scris ?i oral, de ce te miri? Acum am l?sat-o la E.K.G pentru un control de rutin? ?i-n câteva zile suntem acas?.
- ?i acas??
- ?i acas? tot eu. Eu ?i ea într-un univers deta?at de lumea din jur. Traversez ora?ul pân? la ea acas? ?i o ajut la ce are nevoie. A înv??at s? se mi?te printre lucrurile din cas? ?i, mai ales a-nv??at s? supravie?uiasc? sub crucea fix? pe care i-a dat-o destinul. Zodie tenace ?i greu încercat?-n via??, Leoaica asta a mea! Se aga?? cu disperare de bra?ul invizibil al providen?ei, dar prezent în via?a fiec?ruia ?i, împreun? înv???m s? ne mi?c?m într-un univers propriu; îndep?rt?m starea de iner?ie ca lege a firii ?i încerc?m s? remodel?m omul. Doar a?a supravie?uie?ti ?i nu la?i s? te-nghit? abisul care se casc? sub tine. Nu m? judeca ?i nu o comp?timi. Analizeaz-o îns? ?i vei fi tentat s? faci totul a?a, la fel ca mine: în numele copil?riei ?i-al adolescen?ei, în numele unei tinere?i mutilate nu spune, mai ales în asemenea situa?ie nu spune niciodat? nu se poate.

M? prive?te o clip?, apoi îmi întinde un mic pachet.
- Uite, am aici ni?te scrisori. Cineva din redac?ia cotidianului vostru, în urm? cu ceva timp, a avut ideea unui concurs. O bun? perioad? de timp scrisese ?i ea, apoi ne?ansa a ?inut-o departe de orice activitate. Acum v?d c? a început din nou s? scrie. ?tii cât de mult se lini?te?te când se a?eaz? în fa?a imaculatelor pagini?! De câteva zile îmi propun s-ajung , dar n-am mai avut timp s? trec pe la cotidianul vostru. Îmi faci tu, te rog, serviciul s? le duci la destinatar?

Strâng uimit ca pe o comoar? cele câteva plicuri pe care mi le d? Dan ?i recunosc scrisul u?or aplecat spre stânga: acum parc? ceva mai tremurat, cu litere mai mari... O frântur? de lume, de via??, care, iat? mi-a oferit cea mai ciudat? experien?? din profesia mea de ziarist. Am realul în palm? ?i povestea-n minte, eroii, f?pturi muritoare m? leag? cu fire nev?zute de povestea lor de dragoste: platonic? sau nu, tumultoas? sau nu, mai real? decât însu?i irealul care ne-nconjoar?. Reu?i-voi oare vreodat? s? a?ez toate acestea pe hârtie? Gândul întors cum îi spune ea, voi reu?i oare s?-l fac ?i altora cunoscut? G?si-voi oare, pagina care s?-l cuprind??

 

footer