Revista Art-emis
Pove?tile G?rii de Nord - Maria PDF Imprimare Email
Florentina Loredana Dalian   
Sâmbătă, 25 Iunie 2011 23:49
Dalian Florentina LoredanaMaria coborî din tren printr-o s?ritur?. Fusese gata s?-?i scrânteasc? glezna, nefiind obi?nuit? s? poarte pantofi cu tocuri înalte. Nu exista niciun motiv pentru care s? nu p??easc? treapt? cu treapt?. Doar c? a?a sim?ise nevoia, s? sar?, de parc? s?ritura aceea ar fi dus-o mai repede lâng? cel care-o a?tepta. Cu atât mai mult cu cât, tot drumul, sim?ise c? trenul rapid abia se târ??te.
Tr?gând de bagaj, încerca s?-l identifice prin mul?imea de oameni, care-o încurcau mai mult ca niciodat?. Ba înc?, se repezise la un b?rbat care, din spate, îl asemuise cu el, luându-l de bra?, gata s?-l dezechilibreze.
- M? scuza?i, v-am confundat!
Cu pa?i din ce în ce mai len?i, se îndrepta spre cap?tul peronului. „Îl voi a?tepta aici. Pân? la urm?, trebuie s? dispar? to?i ??tia." Trecuse deja o jum?tate de or?. Începuse s? i se fac? frig. „Mai bine m? mut în sta?ia de taxiuri. Poate-am s?-i z?resc ma?ina." V?zând-o dezorientat?, un taximetrist o întrebase unde vrea s-o duc?. Refuzase politicos: „Mul?umesc, a?tept pe cineva. Trebuie s-apar?." Taximetristul se retr?sese dezam?git în ma?in?, luând la r?sfoit ziarul pe care-l înv??ase pe de rost de azi-diminea??. „Nu mai face doi bani meseria asta. Trebuie s? m? apuc de altceva."

„Ce-o fi având de nu mai vine? ?i mai are ?i telefonul închis. Sau poate desc?rcat." Îndoiala începuse s? i se cuib?reasc? în suflet. Dar nu voia s? cread? cu niciun chip c? nu va veni. „O fi blocat în trafic pe undeva. N-are nici cum s? m? anun?e. Nu-i nimic, stau aici pân? apare."
Maria nu credea în existen?a oamenilor care nu-?i ?in cuvântul. Nu cunoscuse astfel de oameni. În satul ei, cuvântul dat era lege. Oricât de simpli, de ne?coli?i ori de b?tu?i în cap erau oamenii, cuvântul dat era sfânt. Promisiunile trebuiau onorate cu orice chip. De altfel, prima lec?ie pe care o înv??ase de la bunicul ei aceasta era. Îi spusese, nu doar o dat?, în felul lui brutal ?i ??r?nesc: „De mânc?tori de c... e s?tul? lumea! Dac? vrei s? faci ceva în via??, ce-ai spus c? faci, aia faci! Altfel nu e?ti bun? nici s? stai la coada vacii. Ai în?eles?" În?elesese. Dar acum începea s? nu prea mai în?eleag?. Taximetristul îi arunca, în r?stimpuri, priviri cu subîn?eles, întrebând-o prin mimic?: „Tot nu?" Îi r?spundea scurt, cu hot?râre, printr-o mi?care din cap, ru?inat?.
Era aproape miezul nop?ii. Nu-i venea s? cread? c? i se întâmpl? ei. El o chemase, insistase chiar s? vin? mai devreme, ner?bd?tor. Ea se cam codise la început, dar, când a luat hot?rârea, nimic n-a mai putut-o opri. Bunica o-ntrebase:
- Ce zor ai?
- Plec la Bucure?ti. Am cunoscut un b?rbat...
- ?i de ce taman acolo? Gânde?ti c? la Bucure?ti umbl? câinii cu covrigi în coad? ?i b?rba?ii cu fericirea pe sul??
- Bunico! Nu mai fi a?a circumspect?! O s?-l placi ?i tu, ai s? vezi...
- Deh! ?tiu ?i eu? ?i nu m? mai face pe mine circu... aia!
Înghe?ase de-a binelea. Era aproape disperat?. Ce s? fac?? I se n?ruiser? toate speran?ele, toate gândurile frumoase, înaripate. Îi venea s? plâng?, dar se jena.
Taximetristul coborâse s?-?i dezmor?easc? oasele ?i-i mai adres? o dat? întrebarea, privind-o cu mil?:
- Sunte?i sigur? c? nu vre?i s? v? duc undeva? Pe mine m-a cam luat somnul, o s? plec acas?. ?i-a?a nu mi-a picat nimic pe ziua de azi. Mama ei de s?r?cie, c? m-am s?turat! Hai c? fac cinste! V? duc gratis, numai s?-mi spune?i unde...

Îi d?duser? lacrimile. Nu mai f?cea eforturi s? le-ascund?. Acum realizase c? nici m?car nu ?tia unde st?. Fusese atât de sigur? c-o va a?tepta, încât nici prin cap nu-i d?duse s?-i cear? adresa. F?cu din cap c?tre taximetrist, în semn c? nu, ?i îi întinse 50 de lei.
- Nu-mi trebuie bani de la dumneavoastr?! Lua?i-i! Pentru ce?
Dar ea fugise înapoi în gar?, cu lacrimile ?iroind, l?sându-l pe taximetrist filozofând, cu banii în mân?: „P?cat de tine! Pari ?i destul de scuturat?. Dar a cui e vina dac? la ?coal? nu v?-nva?? d-astea? Mai de?tepte muierile-alea care le toac? banii ?i, dup? ce nu mai au ce toca, le dau cu ?utu-n fund. Dac? nici eu n-am v?zut destule..."

Mai avea trei ore pân? la trenul de întoarcere. Cu inima în pioneze, î?i lu? bilet. Mai cump?r? ni?te biscui?i pentr-un c??el care p?rea fl?mând ?i o sticl? cu ap? pentru ea, c? i se uscase gura ?i sim?ea o am?real? ca atunci când ?i-e întoars? fierea pe dos. Doar c?, ei, nu fierea, ci sufletul îi fusese întors pe dos. O st?pânea o grea?? imens?, ca-ntr-una dintre dimine?ile copil?riei când, f?r? s? vrea, asistase la t?ierea mielului de Pa?te. O apucaser? frigurile, tremuratul ?i un r?u general, a?a, de suflet întors pe dos. Au dus-o zadarnic la doctor, la preot, prin babe. N-a putut s?-?i revin? decât mult mai târziu, când reu?ise s? estompeze în minte imaginea mielu?ului din balta de sânge, care o privea cu ochi mira?i, neîn?elegând, cerându-i parc? ajutorul. Se a?ez? absent? pe banc?, în a?teptarea trenului. Parc?-l auzi pe bunicul: „Fata tatii, dac? tot e s? ?tearg? vreunu' cu tine pe jos, atunci m?car s-o fac? un om de onoare. Decât s? suferi pentr-un dobitoc, mai bine pentru zece b?rba?i de cuvânt. Ai grij? cum îi cerni!" Zâmbi amintirii bunicului.
Acas?, bunica o-ntâmpin? cu o întrebare cu subîn?eles:
- Ei, câ?i câini cu covrigi în coad? ai num?rat? footer