Revista Art-emis
Cum am cunoscut-o pe Maria Tănase (3) PDF Imprimare Email
Marin Voican-Ghioroiu   
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 15:01

Maria TanasePentru „Zâna mea cea bună" - Maria Tănase, la cea de a XXI-a Ediția Festivalului Maria Tănase din 2005, Soprana Rodica Anghelescu a cântat în sala Teatrului Marin Sorescu „Maria Tănase spune, iubește cât ești pe lume" - (un omagiu de suflet din partea mea), iar lacrimile vărsate de de copilul care nu a jucat rolul de „paj" mi-au fost șterse de frenetice leaplauze și ovații din partea spectatoriilor care s-au ridicat în picioare. Din tabloul expus pe fundal, marea Doamnă, Privighetoarea cântecului românesc, Maria Tănase mă privea admirativ și-mi spunea: „Rolul pe care ai să-l joci tu... ţi-l păstrează Dumnezeu". (Marin Voican-Ghioroiu).

I-am spus bună ziua lui Fărămiţă şi „domnului şofer" care nu s-au sinchisit să-mi răspundă niciunul şi, socotind misiunea împlinită, am făcut stânga împrejur ca să-i spun doamnei că totul e în regulă. „Ocupat nea Fărămiţă, trebuia să termine chiştocul"... mi-am zis în gând şi faţa mi s-a luminat de un surâs nevinovat, aducându-mi aminte cum le răspundea la cei care îl întrebau de ce fumează ţigară de la ţigară, iar el răspundea: „Carnea afumată e bine păstrată".
Când am urcat scăriţa de la verandă şi am deschis gura să-i spun că mi-am făcut datoria, Maria Tănase vorbea la telefon cu tanti Marioara.
- Ei, draga mea... ce mică e lumea!... Deci te-ai născut în Ştirbeşti? Îmi pare rău că nu am trecut prin comuna ta, dar am fost la Bălceşti şi am cântat în tinereţe în valea Olteţului, cred că pe moşia lui Otetelişanu unde avea loc Bâlciu' de sfântu Ilie. Pauză prelungită, o asculta pe tanti, dar privindu-mă a-nţeles că-i spusesem şoferului că va fi gata peste o jumătate de oră.
- Îţi mulţumesc pentru urare!... Sper să ne cunoaştem. Chiar i-am promis drăguţului tău nepot, Mărinel, că-i voi da o invitaţie la primul meu concert. Vă aştept cu mare plăcere. Nu va întârzia mult. Nu-ţi face griji, o să-l aducă şoferul meu. Spune-i lui Ilie că-l iau ca paj. Numai bine, pa, pa!... Deci îl cunoştea pe tata!.. S-a uitat la mine şi mi-a spus cu blândeţe:
- Intră alături şi fii atent cum iei buchetele de flori, pe care ai să mi le dai pe scenă; trebuie să le aranjezi pe bancheta din spate a maşinii.
- Am înţeles..., dar aş voi să ştiu ce voi face ca paj?
- Vezi tu, este o mică scenetă în care... o mare ducesă se înapoiază dintr-un voiaj mai lung, iar cel care o iubeşte din tot sufletul (neştiind că-i este bunică), un paj drăguţ ca tine, care nu-i altul decât nepotul ei pe care l-a alungat de la moşia sa, ca fiica ei, Feodora, ca să nu fie înjosită de mai marii ţinutului, vezi Doamne... că ar fi mama unui copil din flori. O să fii îmbrăcat cu un strai de mătase alb, şi cum te văd că eşti isteţ, sunt sigură că ai să-ţi faci rolul foarte bine. Nu ai de vorbit decât o frază: „Sunt fericit să vă văd, ducesă! Primiţi aceste flori, care simbolizează dragostea pe care v-o port". Aşa-i că nu-i greu să le-nveţi?
- Am să mă străduiesc... Dacă voiţi, le pot repeta.
- Ia să vedem.
- Sunt fericit să vă văd, coană prinţesă.
- Hă-hă-hă!... Improvizezi ca la revistă, dar nu e prinţesă şi nici coană, ci simplu, ducesă. Nu eşti fraier după câte văd. Mai departe.
- Primiţi aceste flori care sunt dragostea pe care v-o port.
- Nu e rău, dar florile simbolizează dragostea ce i-o porţi ducesei, ţi-e clar?
- Ca „bună ziua". Vă promit că n-am să mai greşesc!
- Bine!... şi a pocnit din degete, dar va trebui ca să mai repetăm. Vreau să iese ca la carte. Acum să iei florile şi, atenţie!... să nu le loveşti că sunt aşa de fragede, scumpele mamii... O, pe cât sunt de mari şi au nişte cozi robuste, se frâng cât ai clipi din ochi. Să le pui pe bancheta din spate, iar eu mai am puţină treabă... să mă fac „frumoasă" cu câteva farduri, ce zici?... şi mi-a zâmbit complice.
- Dar sunteţi... foarte frumoasă.
- Deja ai început să-ţi iubeşti „ducesa". Sunt mândră de-un asemenea nepot! M-a sărutat pe frunte, iar răsuflarea ei şi acel parfum de trandafiri, a cărei aromă mă năpădise, m-a purtat pe aripile gândului într-un mic rai al Afroditei pe care nu l-am putut uita niciodată... fiindcă era cu adevărat dumnezeiesc. Îmi venea să cânt, să sar în sus de bucurie, să strig verişorilor mei că sunt „pajul" celei mai celebre doamne a cântecului din România, Maria Tănase. Gândurile mă năpădeau şi nu-mi dădeau pace: „Ce-ar spune delurenii mei să mă vadă cu Maria Tănase în spectacol?".

Nici nu ştiu cum am dus şi cât de repede am aranjat florile pe bancheta maşinii, că în următoarele minute simţeam cum tremur de emoţie, fiindcă o aşteptam ca pe o zi însorită să apară şi s-o însoţesc la spectacol. Dar acea zi pentru mine a fost cea mai mare bucurie şi o mare tristeţe, căci în momentul în care Maria Tănase se urcase în maşină ca o mare regină din orient, lângă noi s-a oprit cu scrâşnituri de frâne o maşină neagră, cred că era Volgă, din care a coborât o fetiţă cam de treisprezece anişori, îmbrăcată în îngeraş, fiind însoţită de-o „baroneasă" , o femeie imensă, care abia se mişca, ale cărei şunci de pe bărbie erau transpirate, iar buzele mari şi groase, răsfrânte ca o roşie „prunişoară" tăiată în lung, se apropie de portieră şi mai mult strigă:
- Iartă-mă coană Maria, eram să nu mai vin cu Lusy. Nenorocita asta de maşină ne-a lăsat pe la Snagov şi, cum ţi-am spus la telefon, n-a fost chip să pornească, hârbul dracului!...
- Bine, bine... să mergem. Eu, care-mi făcusem loc lângă marea Doamnă, am înlemniut la auzul cuvintelor următoare:
- Marinel, cred că nu te superi pe mine, Lusy este cea care face rolul pajului. Va trebui să cobori... şi m-a mângâiat pe creştetul acpului.
- Da... rolul?...
- Rolul pe care ai să-l joci tu... ţi-l păstrează Dumnezeu. Ai încredere în ce-ţi spun. Nu cumva să mă uiţi! Ochii mi s-au înlăcrimat şi abia i-am răspuns.
- Nu, nu... de ce să mă supăr? Am să vin să vă văd. Sărut mâinile!...

Ratasem cel mai important rol al meu de-a juca lângă Maria Tănase. Mi-a întins mâna, i-am sărutat-o, apoi mi-a atins părul şi a plecat ca o „Zână bună" care-mi adusese bucurie şi o tristeţe imensă în acelaşiMaria Tanase Radio timp. Peste câteva săptămâni, când mi-a mai venit inima la loc, şi am revăzut-o pe minunata mea „ducesă" tot la căsuţa cu pridvor din Livada Duzilor, numărul 23, m-a rugat să-i fredonez, dacă ştiu ceva de dor şi veselie de la noi din Dealu Viilor, I-am cântat două melodii pe care le învăţasem de la bunica mea, Elena Tetoienu, cea care i-a dat viaţă scumpei mele mame, Elisabeta Voican: „La fântâna de la Dealu" şi „În poiană la Bejanu". M-a poftit, parcă aş fi fost cine ştie ce mare cântăreţ, să repet prima strofă a cântecului „La fântâna de la Dealu" şi mi-a zis că trebuie să stau drept şi cu privirea semeaţă. „La Fântâna de la Dealu,/ Unde-mi adăpam eu calul,/ Nu cu apă, ci-i dam vin.../ Ş-mi luam merele din sân".

După ce am terminat de cântat, a zâmbit precum un soare dătător de viaţă, m-a bătut pe umăr şi a zis că-i place timbrul meu vocal, apoi adresându-se lui neica Oracescu Ion, care asculta de la masa din capătul tinzii (se cinstea cu cinzeacă de ţuică),l-a întrebat:
- Bade Ioane, îl vezi pe Marinică, nici acum nu poate uita calul cu care se ducea la Fântâna de la Dealu...
Bătrânul s-a uitat pe sub sprâcene, a mustăcit de câteva ori şi, hohotind în râs, mi-a spus: - "Unde dracu' a avut taică-tău cal?!... Ha-ha-ha!!!... Eu ştiu că avea o gloabă de iapă chioară care abia îşi trăgea picioarele, dar să te mai ducă la Fântâna de la Dealu"... Marea Doamnă s-a amuzat copios de gluma lui neica Oracescu Ion, amintindu-mi ca să pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, cu prietenii mei, câteva urări creştineşti, apoi să arăm în curtea lui moş Tănase cu "Pluguşorul" , ca să aibă recoltă bună la crizanteme.

Ce-a urmat... este aproape un roman pe care-l păstrez în inima şi sufletul meu. Abia în anul 2005, la Festivalul „Maria Tănase" de la Craiova, am reuşit să-i aduc cel mai cald omagiu prin cântecul „Maria tănase spune" interpretat de solista Rodica Anghelescu când, de acolo de sus... mă privea Marea Doamnă şi-mi spunea din nou: „Vezi, rolul tău pe care ai să-l joci... ţi va păstra Dumnezeu." Sala întreagă era în delir, membri prezidiului şi spectatorii se ridicaseră în picioare, iar această manifestare de recunoştinţă ce mi-o arătau dragii mei olteni, au răsplătit lacrimile copilului care ratase rolul de „paj" lână privighetoarea Gorjului.

În loc de epilog

Tot de la minunata Marea Doamnă Maria Tănase am aflat despre „iubirea cu năbădăi" pentru neicuţa Costache Brâncuşi (poveste pe care o găsiţi în piesa de teatru „Ne vedem la Paris"), iar în anii care au urmat... nu a fost spectacol să nu fiu unde cânta „Măiastra Gorjului" , să nu mă bucur şi să plâng de fericire când era apreciată la unison peste tot, mai ales când pentru meritele sale artistice deosebite, la 20 Decembrie 1955 primeşte „Premiul de Stat", iar în Octombrie 1957 i se acordă titlul de „Artistă Emerită". În Decembrie 1957 este distribuită în coproducţia româno-franceză „Ciulinii Bărăganului", turnată după romanul cu acelaşi nume al lui Panait Istrati; interpretează rolul principal, Anica, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet. Eu mergeam în sala de cinema ca s-o văd pe Marea Doamnă - Maria Tănase, fiind însoţit de colegii mei, dintre care amintesc pe Constantin Leca – fratele lui Ion Chiriac, primul campion al Europei la box profesionist, la categoria muscă, care locuia alături de Ion Coandă, Livedea cu Duzi nr. 24 şi pe Capşa Boris.

Minunatei Maria Tănase

Marie, te-am îndrăgit

„În Mărţişorul din Deal/ Cântă-un fluier şi-un caval,/ Şi-n Grădinarii din Vale -/ Un glas de privighetoare/ Se-ngână cu zorile.../ Imitând viorile:/ „Lir, lir, lir... şi iarăşi lir!"/ De tine ne amintim.../ Bobocel de trandafir.// Marie, te-am îndrăgit/ De când eram copil mic./ Glasul tău l-am ascultat, În inimă te-am purtat.../ Doina ta m-a fermecat -/ Şi ca tine am cântat:/ „Lir, lir, lir... şi iarăşi lir!"/ Cu tine în gând trăim -/ Toţi românii te iubim!

Maria cântă cu dor

La căsuţa cu pridvor, măi-măi!.../ Din Livada Duzilor,/ În grădina florilor -/ Maria cântă cu dor.../ Doinele românilor./ Maria cântă cu dor.../ Doinele românilor.// Se-ngână cu zorile, măi-măi!.../ Şi privighetorile,/ Şi privighetorile./ Mi-o ascultă florile,/ O admiră stelele./ Mi-o ascultă florile,/ O admiră stelele.// Marie, cântecul tău, măi-măi!.../ L-ai lăsat ca să-l cânt eu,/ L-ai lăsat ca să-l cânt eu.../ Tot românul să-l asculte/ Şi de tine să nu uite!/ Gorjenii tăi să-l asculte.../ Marie, să nu te uite!// Marie, floare cu dor, măi-măi!.../ Eşti fala românilor -/ Dragostea gorjenilor,/ Şi străluceşti ca un soare -/ Stea mândră... nemuritoare!// Şi străluceşti ca un soare -/ Stea mândră... nemuritoare!// Sus pe cerul, fără nor, măi-măi!.../ Cântă steaua stelelor/ Cu glasu-i fermecător:/ Murmur dulce de izvoare,/ Trilurui de mărgăritare./ Murmur dulce de izvoare,/ E mereu seducătoare.

footer