Revista Art-emis
Articol senzaţional despre un Om Vechi PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Luni, 23 Mai 2011 07:06
Popescu Claudiu(mic editorial al unei reviste interdisciplinare)

În vremea în care, dacă te pătai de roşie, îţi luai adio de la cămaşă, trăia un om care mînca multe cereale integrale. Desigur că era plăcut în preajma lui, pentru că nu mirosea ca ceilalţi. Fiind foarte grijuliu şi iubind lucrurile care îl slujeau bine - adică mult şi eficient -, de fiecare dată cînd mînca roşii inegale ca diametru avea grijă să nu poarte cămaşă; iar dacă se întîmpla, într-o vizită sau la restaurant, să-i fie servit ceva pe bază de tomate, ori se acoperea cu un şerveţel, ori nu primea - în cazul în care nu ofensa servitorul.

Acest om îşi cumpăra mîncare din piaţă, de la alţi oameni numiţi ţărani. Avea chiar un obicei bizar: vorbea cu acei ţărani, care îi vindeau surplusul lor, despre lucruri care nu ţineau de niciun aspect culinar, cum ar fi sentimentele ţăranului sau nunta verişoarei omului.

Multe din activităţile omului nostru erau neobişnuite. O pildă uimitoare este că îşi stabilea întîlnirile verbal, pentru că pe vremea lui, adică atunci cînd desfăceai rugul unei roşii şi nu mirosea a medicamente, nu exista mesagerie fără fir, de niciun fel, dacă excluzi porumbeii, care aveau pene şi coadă. Fie avea o precizie uimitoare, fie aştepta mult, fie auzea gîndurile oamenilor - ceea ce ne pare neverosimil. Un alt exemplu, răscolitor, este că acest om, în gîndurile şi în contemplaţia lui, nu separa, ci făcea numai distincţii, iar cînd trebuia să aleagă, folosea predominant conjuncţii, nu disjuncţii. Nu am putea spune cum se descurca acest om mîncător de cereale integrale – şi uneori chiar şi tărîţe – atunci cînd venea vorba de diagrame şi de limite. Pentru că, din cîte se pare, el avea totuşi o viaţă interioară relativ intensă, dar fără nici măcar un pic de tao.

Noi nu spunem că era mai bine pe vremea omului nostru, vreme pe care o cunoaştem din istorie sau din diferite alte documente scrise, şi singura explicaţie pe care o putem da asupra constatării atestate că vremurile devin din ce în ce mai ne-spirituale este că declinul are caracter continuu, cu maxime periodice, cum ar fi epoca luminismului şi al nouăsprezecelea secol după Hristos, că a început cîndva în al patrulea sau al cincilea secol de asemenea după Hristos, că nu i se poate prezice sfîrşitul ca rezultat şi că cea mai probabilă cauză este mîncarea sau ceea ce credem şi credeam despre mîncare.

În fine, după multe cămăşi prăpădite, pentru că nu se putea abţine de la roşii, după multe întîlniri punctuale şi fructuoase, stabilite pe vorba a cărui cuvînt pare că avea o putere mai mare atunci, şi mai ales după multe presupuse (de noi) integrări şi distincţii, omul nostru - acela care mînca plante, în biologia cărora cel mai probabil îşi făcuseră loc din pămîntul stăpînit mulţi atomi de carbon ai strămoşilor săi -, se comporta într-un fel în care, cel puţin nouă, ne dă impresia că avea activ un mugure al unei capacităţi de a auzi gîndurile altora. Desigur că este imposibil. footer