Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Bala?a   
Luni, 23 Mai 2011 01:50
Balasa NicolaePromiteam, cu ceva timp în urm?, într-un articol, c? voi reveni asupra unei chestiuni umane ce ?ine de pre?uirea aproapelui, în condi?iile în care iubirea sa, în sensul biblic al cuvântului, nu ne st? la îndemân?. Oricum am face, ori de unde am începe, tot peste comunicare ?i în?elegere d?m, iar de aici, un fel de Izvor al T?m?duirii, curge totul. Printre altele, transpunerea ?i empatia. Înainte de a ajuge la aceste concepte, pentru ca firul discu?iei s? aib? ?i logic? ?i sens, trebuie s?-l punem în capul mesei, de data aceasta, pe Kant, cel din Critica ra?iunii practice, lucrare în care ne-a ar?tat c? sunt domenii de investiga?ie intelectual? care au o func?ie vital? în organizarea în?elegerii umane, în coresponden?? cu trei idealuri sau „idei regulatoare". Aceste domenii ?i ideile lor corespondente, le-a numit:
- ontologia, care studiaz? Fiin?a,
- psihologia, care studiaz? sinele ?i
- teologia, care-l studiaz? pe Dumnezeu. Acum s? nu crede?i c? autorul amintit sau noi, cu aproape cu 300 de ani mai destep?i decât el, putem formula domeniile anterioare într-o structur? ermetic?. Mie personal mi-ar fi chiar fric?. Nu de alta, dar Apocalipsa, dup? Biblie, un fel de purificare prin foc, prin ardere, fie ea si doar interioar?, ar c?p?ta doar nuan?a cenu?iului (de care oricum suntem s?tui), provocat de plictisul omului scârbit de orice, pân? ?i de cer. Totu?i, trebuie s? men?ion?m faptul c?, de?i cele trei idei regulatoare ale metafizicii kantiene acoper? domeniul investiga?iilor posibile, exist? ?i alte investiga?ii din meta?tiin?? ce pot fi structurate în func?ie de alte concepte ideale, universale ?i non-empirice., iar scopul lor, evident, extra?tiin?ific, m?car creioneaz? ideea de dezvoltare ?i articulare a în?elegerii, de organizare a acesteia în forme comprehensive ?i holistice de gândire, ?i apoi exprimarea lor (a formelor), în limbaj. Cu alte cuvinte, investiga?iile extra?tiin?ifice ne sugereaz? ideea conform c?reia în?elegerea nu s-ar limita doar la gândirea mental?, deoarece ea include multe feluri de identificare cu alte persoane ?i popoare, prin experien?a activ? de via??. Altfel spus, dintr-o perspectiv? holistic? a cunoa?terii umane, meta?tiin?a ar orienta studiile din cadrul fiec?rei ?tiin?e sociale, analizând func?iile poten?iale ?i actuale în societatea ca ansamblu (lume ?i lumi posibile), ?inând cont, în primul rând, de tot ceea ce este indoielnic sau de-a dreptul suspect.

Revenind, ?i sinceri cu noi, mai trebuie s? spunem c?, indiferent ce spa?ii de explorare ne-ar oferi meta?tiin?a, f?r? o coeren?? a abord?rii, orice spus?, din interiorul oric?rui domeniu, ?chioap?t?, iar la transpunerea lingvistic?, patologia, prin cele enun?ate, este mai mult decât evident?. Filosofia ?tiin?ei ?i analitic?, în special, vine, parc?, s? completeze, într-un fel, ideile kantiene, ad?ugând acestora teoriile coerentiste ale opiniei, ale adev?rului ?i ale cunoa?terii..
În loc de concluzie la cele enun?ate mai sus, putem spune c? st? la îndemâna oricui (specialist sau nu) cel pu?in ideea conform c?reia abordarea meta?tiin?ific? trebuie s? fie extrem de prudent?, s? nu resping? informa?iile sau m?rturiile care nu sunt la îndemân?, s? aib? rezerva în judecat? ?i s? l?se por?ile deschise mai ales acolo unde nu exist? solu?ii disponibile. Mai mult, îndeamn? la r?bdare ?i, pe cât posibil, la în?elepciune. Dac? în logica anterior expus?, adug?m, fie ?i numai de dragul de a ad?uga (nu îns? oricum), conceptul de consens, calitativ ?i cantitativ (adic? interesul comun care une?te), logica exprim?rii deja cucere?te, iar dac? vrei s? faci manipulare, nici dracu (cât ar fi el de experimentat) nu te mai opre?te! S? nu crede?i c? vreau s? v? înv?? la prostii! M-ar bucura s? ?ti?i îns?, m?car cum s? v? p?zi?i de ele. Acum, pentru c? tot am tras, cumva, focul pe turta noastr?, ne întoarcem la transpunere, la empatie, nu de alta, dar ele, în special, trimit la OM, OM f?r? de care lumea, omenirea, nu prea (ca olteanul!) exist?. L?sând gluma la o parte, trebuie spus c? orice act de în?elegere prin transpunere presupune o anume „tr?ire", o participare (chiar ?i de natur? subiectiv?), condi?ionat? ontologic de „o stare particular? a fiin?ei, situat? într-o dispozi?ie favorabil? de receptivitate ?i cunoa?tere reciproc?" (A. Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 64).

Dup? cât se vede, procesul în?elegerii are ca statut esen?ial raportul existen?ial cu obiectul în?elegerii, cu prinderea din interior a fenomenelor, a celuilalt ( a unui Eu-Altul, cu particularit??i). A-l în?elege (mai ales pe semenul meu) înseamn? a-l implica în propriul meu mod de a fi. Aceast? chestiune echivaleaz? cu ,,a vorbi întru ceva", dup? zisa lui C. Noica, ?i presupune, cel pu?in dou? existen?e de aceea?i disponibilitate ?i de aceea?i indentificare. Tr?irea din interior înseamn?, în termenii lui Hans-Georg Gadamer, în primul rând, ,,re-situare", f?r? a accepta intropatia (empatia), apoi, dup? al?i autori (de exemplu, Mircea Eliade), retr?ire în sens experimental, concret, autentic ?i nu simpl? acceptare teoretic?. Transpunerea presupune în acela?i timp, implicare, intui?ie, afinitate reciproc?, uneori credin??, într-un cuvânt mobilitate într-un proces ,,de re-creere" a lui, a celuilalt ca sintez? a tuturor întrep?trunderilor, asimil?rilor ?i totaliz?rilor de semnifica?ii. Altfel, sau cel pu?in la limit?, stau lucrurile în privin?a empatiei care poate fi v?zut? ?i ca un "produs psihic concretizat prin starea de retr?ire a vie?ii subiective a celuilalt" (R. Gherghinescu, Anotimpurile empatiei, Editura Atos, Bucure?ti, 2001, p. 19). G. H. Mead, de exemplu, este unul din gânditorii care concep empatia ca pe o capacitate de „a prelua rolul celuilalt", îns? în planul social existent ?i, doar imediat. El percepe aceast? „capacitate" a individului ca pe o form? a „inteligen?ei sociale". În acest caz, tr?irea interioar? vizeaz? o lume cotidian? ?i contingent?, în care apare raportul „eu-c?l?lalt", raport ca experien?? ?i modalitate de în?elegere reciproc? orientat?, fie spre cunoa?tere psihologic? (a celuilalt: el, ei etc.), fie spre comunicare. Pentru a puncta a doua mare form? a empatiei, trebuie s? apel?m la cuvântul intropatie (cuvânt francez propus de Flournoy ca echivalent al empatiei, folosit pentru prima dat? de c?tre Titchener), cuvânt ce se define?te ca „o specie de comuniune afectiv? prin care cineva s-ar identifica cu o alt? persoan?, m?surându-se în acest fel sentimentele" (R. Gherghinescu, op. cit., p. 30) ?i de la ideea conform c?reia comunicarea îl con?ine pe om, iar omul se înf??i?eaz? sau se ascunde în ?i prin comunicare. Comuniunea, în acest caz, este echivalent? cu comunicarea, cât? vreme, prin transpunere, se realizeaz? o identificare par?ial? ce duce la comunicare implicit?.
Toate bune ?i la locul lor, numai c? „cel?lalt"(fie el, individul, fie grupul din via?a cotidian?, are mai multe „imagini", mai multe „fe?e" (a? aminti ?i teoria idolilor la Francis Bacon, filosof englez, apoi teoria imita?iei la Gabriel Tarde, sociolog francez) ?i anume: imaginea cu care vrea s? apar? în ochii altei persoane, imaginea cu care realmente apare în ochii altei persoane, imaginea cu care î?i apare sie?i, imaginea lui cea adev?rat? etc., în consecin?? mai multe st?ri ascunse.

Pentru a le depista, Kenneth Bullmer propune dou? c?i:
- Clarificarea conduitelor „celuilalt", potrivit unghiului nostru propriu de vedere, pe baza cunoa?terii factorilor care influen?eaz? percep?iile f?cute de persoana respectiv?, ad?ugând îns? c? doar simpla cunoa?tere a percep?iilor f?cute de persoana în cauz? nu aduce dup? sine ?i în?elegerea.
- A doua cale se refer? la preluarea fenomenelor a?a cum persoana studiat? le percepe interpretând deci prin optica persoanei respective. Aceast? modalitate este mai greu de realizat, îns? ea vizeaz? explicit conduita empatic?.
Principala problem? care se pune este legat? de capacitatea de comprehensiune, de în?elegere din punct de vedere psihologic, în?elegere care s? fie legat? doar de abilit??ile empatice, de transpunere în psihologia celuilalt .
Din perspectiva acestei chestiuni, au fost date diverse defini?ii empatiei ?i anume:
R. Dymond spune c? empatia este un proces care presupune un „transport" prin intermediul imagina?iei în gândirea, sentimentele sau ac?iunile altora (R. Dymond, „Personality and Empathy", în Journal of Consulting Psychology, no 14, 1950; apud. R. Gherghinescu, Anotimpurile empatiei, Editura Atos, Bucure?ti, 2001. p. 27.

J. P. Guilford consider? empatia ca o abilitate de prezicere, de recunoa?tere a dispozi?iilor psihologice ale unei alte persoane, a percep?iilor, gândurilor, sentimentelor ?i atitudinilor sale (J. P. Guilford, Personality, McGraw Hill Book Company, Inc., New York, 1959; apud R. Gherghinescu, op. cit., p. 27. Conform teoriei lui P. Maucorps ?i R. Bassoul, empatia nu este nici cunoa?tere deductiv? abstract? ?i nici intui?ie impresionist?, ci o inten?ie cognitiv?, o voin?? participativ?, un efort imaginativ, o tentativ? de anticipare vizând în?elegerea ,,eu-lui" altuia, o previziune a poten?ialelor sale, f?r? îns? a deveni o fuziune afectiv? de tipul identific?rii emo?ionale totale (P. Maucorps, R. Bassoul, Empathies et connaissance d'autrui, Éditions du CNRS, Paris, 1960; apud R. Gherghinescu, op. cit., p. 27). La rândul s?u, Kenneth B. Clark define?te empatia ca ,,o capacitate a unui individ de a sim?i trebuin?ele, aspira?iile, frustr?rile, bucuriile, sup?r?rile, anxiet??ile, durerile, foamea altora, ca ?i cum ar fi ale lui proprii" (K. B. Clark, „Empathy. A Neglected Topic in Psychological Research", în American Psychologist, vol. 35, 1980; apud R. Gherghinescu, op. cit., p. 28). Toate defini?iile anterior enumerate au în comun transpozi?ia în psihologia altuia prin intermediul c?reia apare un anumit tip de în?elegere atitudinal?. Prin transpunerea cuiva în situa?ia unei alte persoane, în via?a de zi cu zi, este evident c? persoana respectiv? dobânde?te acel mod de cunoa?tere ?i de în?elegere a acelei persoane fa?? de care se va comporta într-un anume fel.
În urma transpunerii, obiectul cunoa?terii devine modalitatea de a gândi, de a sim?i, de a se comporta, al celuilalt. Trebuie precizat c? la acest obiect al cunoa?terii se ajunge cunoscut tot prin gândurile, emo?ia etc., unei fiin?e umane, fapt nemaiântâlnit la alte forme de cunoa?tere. „Identificându-se ra?ional ?i afectiv cu partenerul, prin raportarea comportamentului obiectiv al acestuia la propria experien?? verificat? ?i ea obiectiv, în practica social?, individul dobânde?te acel tip specific de în?elegere a semenilor" (R. Gherghinescu, op. cit., p. 30). În studiile de specialitate, s-au distins autori care au considerat empatia ca fiind, fie mai mult un fenomen cognitiv, fie unul mai mult afectiv, fie un fenomen incon?tient cu implica?ii strict fiziologice. Unilateralitatea abord?rilor este dat? de separa?ia dintre intuitiv ?i ra?ional, afectiv ?i intelectiv, separa?ie provenit? din dualitatea gnoseologic? (intui?ie-ra?iune) ?i dualitatea psihologic? (cunoa?tere-tr?ire; intelect-afect) ?i f?cut? de sus?in?torii uneia sau alteia dintre idei.

Domnilor, toat? polologhia de mai sus r?mâne, cel mult o selec?ie de idei cu structur? teoretic? incitant?, dar care nu se poate aplica în cazul angrenajului patologic „EU-TU", Eu-Cel?lalt. Bolnavul e îns? bolnav. Regret?m ?i-i trecem manifest?rile (chiar odioase), cu vederea. Ce ne facem în chestiunile limit?, în care medicul nu poate diagnostica simplu: „sindrom maniacal cu puseuri"... sau „schizofrenie de tip paranoidal". Cum putem s?-l în?elegem pe narcisist, pe cel pentru care legea juridic? (raport interuman) nu exist?? Despre cea moral?, de sub cupola Cre?tinismului sau a oric?rei alte religii, nici c? a auzit. Cum s?-l în?elegem pe cel care, în r?t?cirea sa (bahic?), doar cuvântul lui conteaz?? Cum putem s?-l în?elegem pe frustratul, care crede c? nu s-a realizat din cauza poetului „X" sau a scriitorului „Y" ? Cum putem s?-l în?elegem, de exemplu, pentru c? tot l-am citat, în articolele anterioare, pe „Ion de la gar?, poet adev?rat", care a tot pierdut trenurile vie?ii ar?tându-?i sexul, acum sex-amintire, prosl?vit în institu?ii cu renume, în b?lm?jeli de tipul „?i-l ar?ta el domni?oarelor/ Dar numai a?a ca s? le sperie cu m?rimea lui colosal?/ Nu-i trecea prin cap s? ?i-l pun? în versuri/ ?i, probabil, nici în practic?/Ion de la gar? a fost poet adev?rat.../ (...) Nu e a?a, doamnelor ?i domni?oarelor, care i-a?i v?zut sexul din gre?eal? ?i v-a?i speriat/Vai de mine e cât o pisic?!/..." (Nicolae Prelipceanu).
Cum s?-l în?elegem pe cel care, un neispr?vit al vie?ii, d? vina pe vremuri, uitând c?, mai mult de jum?tate din timpul s?u l-a petrecut la „C??eaua le?inat?", cârciuma de pe peronul vie?ii, iar acum... „Noi, cei care am avut marele noroc de a nu face pu?c?rie la comuni?ti, am fost, totu?i, închi?i între zidurile unei culturi imbecile, am fost opri?i de la lectura marilor c?r?i, pe care le vedem ast?zi ?i ne gândim unde, cine am fi fost, dac? le-am fi citit la timpul potrivit" (Prelipceanu ?i Hirodniceni).
„Oameni ?i oameni'' ar zice un nep?s?tor... De, fie! „Fiecare pacient un caz'', ar spune psihologii, neuropshiatrii etc. Eu cred altceva: când ai pierdut ?i ultimul tren, dup? el, cu siguran??, urmeaz? dricul! Regretabil c? între una ?i alta, e?ti umbra p?mântului, degeaba! footer