Revista Art-emis
Vai şi amar PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Luni, 16 Mai 2011 11:38
Popescu ClaudiuÎn dimineaţa zilei de 5 ianuarie, anul trecut, vine directivă să mai scoatem o carte. Regula este ca directivele să fie trimise într-un plic nesigilat, sub forma unui text scris de mînă, şi să fie înmînate personal executorului de către curier. Îmi este permisă o singură citire. Scurt, banal şi frapant, enunţă scopul precis. De aici, rolul esenţial îmi este rezervat în faptul că trebuie să coordonez echipa către realizarea scopului, astfel încît să nu cunoască nici scopul, nici sursa scopului aparent. Maşinăria este foarte complexă, se derulează în mare parte pe un model ramificant, se întreţine şi se reglează prin retroacţiune. Frumuseţea ei arhitecturală este uimitoare; în timp şi în aşezare, totul este ordonat.

După plecarea curierului, convoc telefonic prima echipă : Integratorii. Membrii ei sunt plurivalenţi, iar munca lor este cea mai dificilă şi cea mai îndelungată. Componenţii abilitaţi, necunoscuţi şi personalităţi, colaborează pentru a efectua un studiu extensiv şi intensiv al populaţiei umane, pe plan psihologic şi social, de la individ la naţiuni, urmărind identificarea stării prezente a omului, cu scopul de a vedea cam ce ar putea să înghită (deliberat). Se ţine cont de premisele trecutului, de efectele celorlalte cărţi astfel comandate, şi se apreciază evoluţia nevoilor şi cererii pe perioada viitoare, care să acopere timpul necesar apariţiei efective a cărţii ca produs final. Echipa rămîne mereu deschisă din punct de vedere tehnic şi tactic, şi tocmai această capacitate de a elabora sentinţe dinamice, sensibile la evoluţia subiectului analizat în perioada studiului, le dă numele. Pe o filieră diferită a Editurii, se poate apela la o altă echipă, anume Instigatorii, care declanşează evenimente bine ţintite şi orchestrate. Se vizează prin acestea întărirea apetitului populaţiei pentru ceea ce va ieşi, sau crearea unei noi nevoi ori înclinaţii. Eu decid dacă se va merge pe o nevoie veche sau dacă vom construi alta pe baza aceleia. Echipa Instigatorilor este cea mai misterioasă, nu îi cunosc nici alcătuirea, nici metoda exactă, eu numai o amorsez printr-o directivă.

Integratorii folosesc surse variate, de la cazuri de jurnal, la studii, eseuri şi experimente conduse de ei înşişi. În final, mi se prezintă concluzia: tendinţa prezentă a populaţiei, subiectul şi maniera de prezentare la care ar răspunde eficient în vederea satisfacerii acelei tendinţe, consecinţele apariţiei cărţii, precum şi numeroase alternative de ghidaj al interesului public, caz în care este nevoie de intervenţia Instigatorilor. Enorma cantitate de informaţie ce trebuie prelucrată presupune cooperarea Integratorilor cu multe alte laturi specializate ale Editurii: de la informaticieni, la teoreticieni ai travaliului ştiinţific.

Pe data de 29 decembrie îmi este înmînat raportul Integratorilor.
Pe 2 ianuarie, anul următor, în urma deliberării, comunic Integratorilor decizia de a marşa pe tendinţa actuală evidenţiată de studiu şi de a declanşa anumite evenimente punctiforme, care să întărească nevoia publicului.
În aceeaşi zi, Instigatorii sunt amorsaţi, iar pe 24 ianuarie îmi este prezentat raportul final în urma integrării evenimentelor generate.

Pe 25 ianuarie amorsez următoarele două componente ale Editurii, care formează împreună echipa Executorilor: Scriitorii şi Economica. Scriitorii sînt însărcinaţi cu redactarea textului cărţii în conformitate cu cerinţele Integratorilor şi în colaborare cu aceştia, iar Economica este responsabilă de imaginea comercială a cărţii, operează un studiu de piaţă şi asigură toate condiţiile financiare şi de management pentru editarea şi difuzarea volumului. Colaborarea celor trei echipe mai are ca scop găsirea sau alegerea unui ţap ispăşitor, unui scriitor a cărui viaţă şi gîndire se potrivesc cauzei şi o susţin. În privinţă acestei decizii am numai drept de veto.

Pe 28 ianuarie validez alegerea comitetului în persoana scriitorului sub semnătura căruia va apărea cartea şi sunt informat de necesitatea activării Diviziei 102 a Instigatorilor, abilitată „să convingă" respectivul scriitor în a participa la schemă, sau în alt caz, însărcinată cu transformarea acelui scriitor într-un om de-al Editurii.

Pe 6 martie este planificată ieşirea de sub tipar a primei cărţi, iar în următoarea zi se va pune în funcţiune aparatul mediatic de susţinere. De obicei, succesul cărţii este precum se preconizează. Persistenţa activă a ideilor promovate este întreţinută de către o altă echipă hibridă, cu membrii din toate filierele precedente, numită Rafinăria. Ei asigură înrădăcinarea şi transformarea în normal a noului mod de gîndire (nou, cronologic vorbind), încununînd astfel materializarea scopului. Sarcina ei a fost uşurată neaşteptat de către scriitor, pe numele de cod din raport: Axis.

Conform datelor avansate, biografia lui Axis are cea mai mare probabilitate să fie potrivită. La vîrsta de 14 ani rămîne orfan în urma unui accident rutier. Timp de doi ani urmează un tratament chinuitor pentru recăpătarea motricităţii membrelor inferioare. Rămîne însă cu un şchiopătat, consecinţa unui cancer de col femural. După terminarea studiilor universitare de istorie, se stabileşte într-o comunitate retrasă, dedicîndu-se studiului psihologiei şi paranormalului. Colaborează în această perioadă cu ziarul local, în care semnează săptămînal satire politice şi morale. Casa de editură a ziarului decide, judecînd după asprimea şi inteligenţa satirelor, să reunească într-un volum pamfletele din rubrica ziarului, astfel că, la 27 de ani, Axis debutează cu volumul de povestiri şi schiţe „Vai şi amar", semnat sub pseudonim. Atingînd multe puncte sensibile şi devenind foarte populară, cartea îl transformă în persoană de interes public. Refuză însă orice interviu şi rămîne evanescent. I se propune un contract cu o editură centrală, iar un an mai tîrziu publică, sub acelaşi pseudonim, a doua carte, un roman în două volume, intitulat „Sînt mort". În scurt timp, romanul devine best-seller. Axis acordă cu această ocazie un neobişnuit şi unic interviu televizat, în care mărturiseşte că interesele personajului principal: lupta cu moartea fizică şi preocuparea pentru moartea clinică şi pentru explorarea tărîmului de dincolo, sînt de fapt o interpretare a propriilor experienţe şi experimente în aceste domenii. Refuză în continuare să fie mediatizat şi îşi schimbă frecvent domiciliul. Cinci ani nu se manifestă editorial, continuîdu-şi cu fervoare studiul. Are numai o relaţie pasageră cu o ziaristă: „Nu m-a lăsat să văd prea mult, dar Axis este ceva ce nu s-a mai văzut până acum, e parcă un om nou...".

După primul episod, în care captivase prin comportamentul său ciudat şi enigmatic, revine în forţă la cîteva săptămîni după ecranizarea de mare succes a romanului şi şochează opinia publică, fiind găsit în stare de comă într-o cameră de hotel. Ziarele vuiesc : „şi-a făcut-o singur", „una e cartea, alta e viaţa". Deşi doctorii diagnostichează o comă profundă, cauzată cel mai probabil de un agent chimic neurotrop, după două zile de spitalizare, se trezeşte spontan şi dispare din spital în hainele unui chirurg. Din acest moment media încep să discute starea de sănătate mentală a scriitorului, împărţindu-se în două tabere: cei care îl considerau clinic nebun şi cei care vedeau un om cu înţelegere superioară, o variantă modernă de geniu. Presa şi televiziunea abundă cu articole şi opinii în favoarea sau în defavoarea celor două teorii, cum sînt mărturia unui psiholog care recunoaşte că a devenit pacientul lui Axis şi interpretarea scrierilor unui ziarist care îl urmărise pe Axis, documentînd comportamentul său ilogic.

Cîteva luni mai tîrziu, publică două cărţi la un interval de o săptămînă : întîi un volum de poezie şi apoi un roman, ambele intitulate „Nu sînt mort". Poezia e trecută în umbră, dar romanul devine al doilea best-seller. Face iar o pauză de cîţiva ani, timp în care dispare în America de Sud. Deja figura lui a prins o aură fabuloasă. Misterul planează asupra cauzei dispariţiei, zvonindu-se că a fost luat prizonier, sau că a renunţat la lume, şi asupra momentului unei eventuale reîntoarceri. Iată perioada în care Axis este abordat de Divizia 102.

Un echipaj de cercetare a restrîns zona de căutare la cîteva sute de kilometrii pătraţi din jungla peruviană periamazoniană. Cîte un om a fost trimis la fiecare sat cunoscut, iar un număr egal de oameni a căutat pe trasee cu potenţial logic posibil. S-a raportat un fapt bizar, anume că toate călăuzele care cunoşteau drumul spre comunitatea în care ulterior a fost găsit Axis, afirmau că nu au ajutat pe nimeni să ajungă acolo. Imediat Divizia 102 şi-a făcut intrarea şi l-a abordat în seara de 19 februarie, pe cînd se pregătea să participe la un ritual al băştinaşilor. Nu s-a arătat surprins şi a spus:
- Ştiu cine sunteţi şi ce doriţi.
- Nu aveţi nicio idee! răspunde comandantul.
- Vi se spune Divizia 102. Să terminăm treaba mai repede !
- Nu doriţi să citiţi textul ?
- Desigur, vreau !

Axis răsfoieşte cartea jumătate de oră, pagină cu pagină. La cerinţa comandantului, înregistrează apoi, într-un cadru special retuşat, un ultim mesaj cititorilor, informîndu-i că, din cauza recidivei unui cancer, s-a retras să dea lupta finală, nu neapărat pentru a cîştiga viaţa, ci pentru a cîştiga o moarte cît mai potrivită, şi că această ultimă carte, testamentară, o dedică celor care sînt în căutarea „cevaului stăruitor".
- De ce aţi colaborat? întreabă comandantul.
- Cer două lucruri în schimb: înlocuirea cuvintelor „căutînd să găsească adevărul" de la pagina 231, rîndul 17, cu acestea „urmărind descoperirea esenţei" şi transmiterea unui mesaj coordonatorului vostru, celui care nu s-a opus alegerii mele şi care ne aude acum.

După un scurt moment de reflecţie, comandantul ordonă repornirea transmisiei şi îi permite lui Axis să-mi vorbească:
- Nu eşti naiv să crezi că, scriindu-ţi mărturisirea, vei scăpa de remuşcări şi nici nu eşti orb să vezi că această scăpare nu are loc. Ai fost contaminat. E tîrziu. Înainte de toate, eşti un mare trădător, nu atît prin faptul că ai divulgat, pentru că, ştii bine, nu te va crede nimeni, ci eşti trădător prin cauza mărturiei tale: îndrăzneala de a crede, tu, ca executor, că omul este mai mult decît un animal raţional. Crezi că, dacă îi pui în gardă, îşi vor folosi libertatea să spună nu muncii de slugă. Nădăjduieşti că, avertizându-i, se va trezi careva, măcar unul! Se pare că ai uitat lipsa de rost a vieţii omului pe Pămînt. Mare trădător eşti! Află însă aceste cuvinte, care au să te amărască mai mult: pentru cei în care nădăjduieşti şi pentru care ai pierdut toată puterea într-o clipită, pentru acei isteţi există alte edituri şi alte cărţi.

Motivul pentru care am apucat să scriu acestea este că transmisia mesajului a fost în direct, conform protocolului operaţiunilor diviziei 102.
Ataşez textului de faţă lista cărţilor apărute la Editura noastră. footer