Revista Art-emis
Vămile apocalipsei PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Balaşa   
Sâmbătă, 09 Aprilie 2011 21:36
Balasa NicolaeOchii lui Găiman, îndreptaţi spre cer, au coborât pe pământul din faţa casei, apoi s-au rotit prin încăperea în care dormeau şi au rămas câtva timp parcă aşezaţi pe pat.
- Mă duc la Pastoc! Am încredere în el... De altfel, altul nici nu cunosc. Jana îl urmărise clipă cu clipă, îi înţelesese gândurile şi dorinţele de dincolo de priviri. Şi-a adus aminte despre câte ceva din tinereţe, l-a ademenit, apoi s-au dat în pat.
- Mai am încă pentru ce trăi! - i-a zis Găiman într-un târziu.
– Şi eu la fel! - l-a încurajat ea, apoi l-a întrebat când pleacă.
- De ce mă întrebi? Ca să scapi de mine, sau ţi-e teamă ca nu cumva să mă răzgândesc?! - a întrebat-o el, zâmbind.
- Nici una, nici alta nu mi-ar fi trecut prin cap. Vreau însă să nu pleci ca de la o casă pustie, şi mai vreau să mai ţii minte că aici ţi-a rămas nevasta, copiii şi, chiar dacă tu pleci, într-un fel dezertezi, pe noi nu ne părăseşti.
La miezul nopţii, Găiman a plecat. A doua zi, când Jana s-a dus la câmp, nu s-a arătat a fi nici bucuroasă, nici tristă. Femeile din sat, curioase, au întrebat-o:
Nici după amenda de ieri, al tău nu şi-a băgat minţile-n cap?! Tot nu vine la muncă?
- S-o fi-mbătat de necaz?! – a-ntrebat-o Paulina.
- De-aia nu mai puteţi voi? De grija lui, sau îi purtaţi vreuna sâmbetele? Uite că a plecat! – le-a înfruntat ea.
- Unde? - au întrebat mai multe deodată.
- În lumea largă... Şi dacă acolo a zis că se duce, acolo s-a dus! De-acum, nu mai încurcă pe nimeni cu nimic... Sau poate... nu vă dă pace nici de departe...
În câteva săptămâni, s-au făcut nevăzuţi mulţi alţii. Aproape toţi bărbaţii buni de muncă! În sat, rămăseseră femeile, preşedintele cu brigadierii, tractoriştii, Foltea şi Gorici. Drumul lor nu avea răscruci. Era drept, dar în acelaşi timp plin de gropi şi hăţişuri. Soarta aşa hotărâse.

Seară de seară, spre sat, cobora dinspre vii mirosul de struguri pârguiţi. Începuse toamna. O linişte bănuitoare plutea peste tot ţinutul.
- Se-ndreaptă lucrurile dacă au plecat unii? – a întrebat Trăscău, într-o seară, pe Clămpan, în timp ce se gândea la culesul porumbului şi curăţitul câmpului.
- Se-ndreaptă! - s-a grăbit să răspundă celălalt. Dă-i dracu! Cei care s-au dus încurcau mai mult lucrurile. Pe deasupra, mai ne puneau în cap şi pe alţii! Mai bine aşa! Pe femei - că ele au mai rămas – le suceşti cum vrei.
- De! Bine-ar fi să fie cum spui, dar dacă-ncep iar ploile, porumbul, după ce că s-a făcut puţin, o să rămână pe câmp, şi iar dăm de dracu!
- De-aia trăim, ca să dăm! Altfel, n-am mai simţi că mai suntem!
„Cei mari au dreptate tot timpul! Puterea le-o dă!" – şi-a zis Trăscău în gând.
Orbit de interese şi îngâmfare, Clămpan nu-şi făcuse probleme nici în urma scandalului de la şcoală şi nici mai târziu, când, unul câte unul, oamenii se îndreptau spre oraş. Primarul urmărise însă îndeaproape plecarea multora. El îşi dăduse seama că ea devenise o boală pentru care, dacă nu va lua măsuri de stagnare şi combatere, nu prea târziu, îi va ataca şi lui scaunul, iar atunci nimic nu-i va mai fi de folos. De la o zi la alta, el era din ce în ce mai tăcut. Adesea, Gae îl văzuse rămas pe gânduri, cu privirea fixă, întocmai ca o femeie care vrea să facă ceva nepermis şi caută un mod de a-şi pune planul în aplicare, fără a fi prinsă.
„Nenorociţii ăştia mai sunt încă legaţi de pământ" – i-a trecut prin minte înainte de orice, mai marelui din sat. „E adevărat că mai au doar lotul ajutător. Mai mult n-am de unde să le dau, dar la toţi care s-au dus, îl iau şi pe cel care-l au. Să-i vezi cum vin înapoi, unul câte unul, după cum au plecat. O fi, sau n-o fi bine? Nu mi-e decât să nu iasă iar scandal. Aş putea face şi altfel. Să-i plătesc mai mult, şi acelaşi lucru aş obţine. Când ştiu că numai cu o lingură în plus i-aş potoli... Dar şefii mei? Atât ar trebui să afle că n-am dat la stat tot ce-am contractat şi... zbor. Eu să zbor?! Decât să mă-nfunde în cine ştie ce hududoaie, unde să-nvăţ carte pe neghiobii neghiobilor, mai bine să-i ia dracu pe toţi! Oricum, situaţia e-ncâlcită. Clămpan, Goromele... ce-or zice?" footer