Revista Art-emis
Singur?tatea celor curajo?i (1) PDF Imprimare Email
Monica Ligia Corleanca   
Miercuri, 30 Septembrie 2015 20:23

RaccoonN-avem destule lacrimi s? plângem izgonirea din locurile unde am v?zut lumina zilei, n-avem cui spune durerile îndurate de fuga spre mult dorita libertate, vorbind despre exodul bie?ilor români, începând cam prin 1968-70 pân? în prezent, care au plecat care cum a putut, legal sau ilegal. Acum, când privesc la disperarea cu care fug cei din orient c?tre salvatoarea Europ?, nu pot s? nu-mi amintesc cum a fost ?i plecarea noastr? c?tre vestul vestului, în speran?a c? vom avea o alt? via??. O alt? via?? ne-am construit, dar ce fel de via?? ?i cu ce sacrificii, mai greu de în?eles de c?tre cei ce n-au mâncat pâinea amar? a speran?elor în?elate ?i n-au sim?it ochiul suspicios, par?iv ?i du?m?nos al str?inului. Ura celor l?sa?i acas?, care ne-au alergat s? ne ucid? pân? la a sc?pa din ghiarele Securit??ii, a concurat cu ura str?inilor la care am ajuns ?i c?rora nu le trebuiau musafiri nedori?i în ograda lor; ne-am trezit strivi?i în menghina celor dou? lumi pe cât de diferite, pe atât de asem?n?toare în multe privin?e. Asta au ?tiut cei care ne-au alungat pe noi ca s? r?mân? ei la înh??at cel mai bune case sau apartamente, servicii bune la dispozi?ie, multe alte avantaje pe care nu le ?tim noi. Prietena mea din Luxembourgh îmi povestea c? timp de trei ani nu i-a vorbit nimeni, de?i se c?s?torise cu un om al locului, iar primul cavaler care a onorat-o cu salutul guten morgen a fost papagalul vecinului când ea a oprit motorul ma?inii în fa?a casei. A plâns cu lacrimi amare ?i i-a venit s? urle ca lupii, mai ales c? limba locului nu era una u?oar? ?i nici de circula?ie interna?ional?. Mai târziu ?i-a aflat prieteni printre caii vecinilor, aricii care-i intrau în gr?dina casei ?i Fritz, un motan venit de niciunde s? le ?in? de urât la masa de sear?. Cam tot a?a a fost ?i singur?tatea mea la New York-ul plin de oameni-robo?i, m??ti rânjite cu care nu ai ce vorbi de îndat? ce nu te vor în preajma lor. Cel mai devotat prieten care mi-a mângâiat singur?tatea a fost un raccoon adorabil, cu care m? între?ineam seara când ajungeam acas? ?i m? a?tepta s?-i dau cina, la fel câteva armate de veveri?e zmucite, care-mi sporov?iau pe bara balconului în a?teptare de alune nes?rate drept trata?ie. Spre norocul meu sunt o mare iubitoare de animale ?i flori care mi-au f?cut întotdeauna via?a mai frumoas?. Dac? cineva m-ar fi auzit cum vorbesc ?i cu florile m-ar fi crezut nebun?, dar terasa mea a fost dintotdeauna o explozie floral? zâmbind soarelui, indiferent unde am locuit ?i înainte ?i acum, aduncându-mi p?s?rile v?zduhului la u??. Asta mi-a fost salvarea, fiindc? pustiul din inimile noastre, a celor r?t?ci?i pe p?mânturi str?ine, nu poate fi umplut cu nimic în afar? de dragostea pe care am pierdut-o odat? cu izgonirea din locurile natale. A?a cred c? se explic? cum unele somit??i au revenit în ?ar?, la b?trâne?e, ca s? moar? „acas?".

Încercarea de a comunica cu cona?ionalii no?tri din afara ??rii a fost ?i mai dezam?gitoare fiindc? eram tot necunoscu?i, doar c? vorbeam aceia?i limb?. Sperietura c? sunt mul?i securi?ti printre noi ne f?cea s? st?m izola?i ?i tem?tori de orice întâlnire cu românii. N-am c?lcat vreodat? la Consulatul Român din N.Y. s? m? fi picat cu cear? ?i nici la vreo întâlnire cu „reprezentan?ii culturali", fiindc?-i ?tiam cine sunt. Am ?inut ani de zile P.O.Box în alt? localitate decât locuiam ?i n-am avut telefon pe numele meu mul?i ani dup? venire. Bisericile române?ti au fost ?i mai ?i, c? doar de acolo ne luau urma ?i ne ref?ceau dosarele. De s?rb?tori mergeam la bisericile catolice din vecin?tate, m?car acolo nu ne puteau depista u?or. Dup? 1989 a fost cam la fel, deci am r?mas tot izolat?, chiar dac? m-am trezit cu români necunoscu?i la u?a mea cerându-mi diverse servicii. O prieten? a mea, c?reia îi murise mama în ?ar?, î?i f?cea coliva ?i preg?tea acas? toate obiceiurile pentru mor?i, ducându-se în Connecticut la o biseric? ortodox? macedonean? pentru slujbe, ca s? nu fie v?zut?, fiind o persoan? marcant? din fosta lume artistic? a Bucure?tiului. Eu m? mai duc acum la greci, c? doar în biseric? greceasc? am crescut la timpul cînd în ?ar? nu ne c?uta nimeni acolo ca s? ne pun? pe liste. Biseric? româneasc? nu am în ora?ul unde locuiesc acum, slav? cerului! A existat una în urm? cu foarte mul?i ani când preotul ?i dasc?lul au disp?rut cu banii aduna?i cu tot. M-am consolat cu concertele bune de sâmb?ta seara, cu c?r?ile ?i parcurile largi unde mi-am plâns înstr?inarea ?i consumat energia mergând multe mile pe jos s? uit de lag?rul de munc? în care am intrat de bun? voie. Zilele erau sfâ?ietor de lungi ?i grele cu serviciul, a?a c? nu ne prea r?mânea mult timp decât pentru odihn? ?i treburi domestice. Dup? plecarea din N.Y. am reu?it s?-mi fac toate concediile în Europa pentru a-mi potoli foamea de art? ?i cultur? la care nu avusesem acces decât prin albume ?i filme (alb-negru) pe când tr?iam în pu?c?ria româneasc?; nici la ru?i nu mi s-a dat drumul s? merg.

Fo?tii colegi de meserie ?i prieteni ajun?i în Fran?a, Belgia, Danemarca, Suedia, Australia mi-au povestit cam acela? lucru despre experien?ele lor ?i via?a social?, f?r? de via??. În Australia se practica sexul între cupluri dup? be?ii serioase; perechile r?mân c?s?torite, dar se cupleaz? ?i cu al?i prieteni la nimereal?. Când un fost coleg de institut, cu care m-am rev?zut în America, mi-a povestit asta, am crezut c? exagereaz?, dar am întâlnit în Italia o pereche de englezi ce tr?iau în Australia care mi-au spus acela? lucru cu dezinvoltur?, ca ?i cum era normal s? aib? „fan" de disperare ?i izolare. Ea era jum?tate beat? când povestea la restsurant, în fa?a so?ului medic, despre aventurile lor nocturne de-alungul anilor tr?i?i la Canberra. La New York am întâlnit românce licen?iate, femei dr?gu?e, care s-au m?ritat la disperare cu ni?te neispr?vi?i ?oferii de trak-uri, oameni de cea mai joas? spe?? sau cu administratori de blocuri din Queens; au fost b?tute, chinuite, speriate de necunoscut ?i însingurare, pl?tind un pre? nemeritat pentru aparentul sprijin primit de brutele cu care trebuiau s?-?i împart? dec?derea. La Paris ?i la Roma am fost ?ocat? de intâlnirea cu dou? foste intelectuale, pe care le ?tiam bine din ?ar?, care f?ceau acum prostitu?ie al?turi de profesioniste, cred c? tot din sminteala în care c?zuser? din cauza singur?t??ii; debusolate luaser? drumul sinuciderii lente prin SIDA sau alte boli f?r? de leac. O alt? form? de disperare am v?zut-o la foarte mul?i români care au venit cu familia ?i copiii, dar s-au desp?r?it destul de repede când au dat de greu. Dup? divor?uri au urmat combina?ii stranii cu diverse persoane cu care ?i-au cârpit via?a, dar au dec?zut ?i s-au pierdut prin lume. Frica de singur?tate, frica pentru ziua de mâine, a destr?mat rela?ile stabile avute acas?, dar n-a mai pus în loc nimic de valoare, dovad? c? oamenii sunt slabi ?i foarte pu?ini g?sesc for?a s? ia valul mare direct în piept sau s? treac? probele de foc ale... adapt?rii, luptând singuri. S-au scris mii de pagini despre asta ?i se vor mai scrie, durerea însingur?rii, a des??r?rii, nu are leacuri fiindc? nu mai exist? drum de întoarcere. Trebuie s? fi plecat din ?ar? ars pân? la cenu?? ca s? nu mai ai ce regreta ?i s? mergi numai înainte respectând noul scenariu al vie?ii pe un alt continent, într-o alt? cultur?, alt? limb?, alte reguli de via??, mai ales în America ?i Australia. Mai trebuie s?-?i educi memoria s? uite ceace ai tr?it înainte de plecare, bine sau r?u.

O cuno?tin?? din Canada, care nu-?i mai g?sea locul nicicum dup? 28 ani de înstr?inare ?i dou? divor?uri, a plecat s? stea în ?ar? vreo trei luni s? se reg?sesc?, s? afle ce i-ar cade bine ca s?-?i duc? via?a într-o alt? lumin?, sperând s?-?i încarce bateriile de la sursa de unde plecase ?i s? capete eventual acel „ceva" de care avem nevoie to?i: energia reconfortant? pe care ne-o d? For?a Vie?ii pentru a mai continua drumul oricât de greu ar fi. S-a înapoiat la fel de confuz?, neg?sind nimic care s-o remonteze, prieteni din copil?rie doar vreo doi, locuri frumoase, dar infestate de proxene?i ?i o lume de mitocani cu care noi nu avusesem de-aface pe timpul când eram acolo. Contraste imense între cei care conduc ma?inile cele mai scumpe ?i îmbrac? hainele cele mai elegante ?i cei care abia se târ?sc de la o s?pt?mân? la alta, astfel c? via?a cultural? bogat? din ?ar? nu prea te mai pot consola. Singur?tatea n-a p?r?sit-o chiar de ?i-a rev?zut p?rin?ii în vârst? ?i ora?ul natal; via?a ei fusese rupt? în dou?, s-a întors în Canada golit?, trist? ?i f?r? r?spuns la întrebarea pentru care c?utase r?spuns. Nu exist? re?et? pentru suferin?a izol?rii decât acceptarea ideei c? odat? cu plecarea din ?ar? ai murit, adev?rata ta via?? a r?mas îngropat? acolo. Ceace tr?ie?ti acum, pe un alt continent, este o alt? via??, a?a cum ni se spusese în Italia în scurtul timp cât am stat pentru tranzit c?tre America. F?r? aceste clare defini?ii nu mai po?i supravie?ui. Omul este un animal social, iar noi, românii am fost înv??a?i s? ne adun?m cu prietenii cu care s? ne împ?r?im necazurile, bucuriile, s? sporov?im, s? ne petrecem s?rb?torile împreun?, de aceea n-au avut nevoie de psihiatri decât adev?ra?ii nebuni. La noi ar fi murit de foame toat? liota de psihiatri, counselers, terapeu?i de toate felurile, hipnoti?ti ?i alte soiuri de excroci care fac aici bani buni de la cei lovi?i de suferin?a izol?rii. Ca s? nu mai adaug telefoanele cu (900 ) din America , la care sunând, cineva te ascult? pentru sume foarte mari de bani! E ca ?i cum ai vorbi pere?ilor, dar oamenii o fac în disperarea izol?rii. Marlyn Monroe ca ?i multe alte celebrit??i au suferit cumplit de singur?tate, de?i ea a fost adulat? de tot mapamondul!? La fel Dalida, femeia visurilor tuturor b?rba?ilor. Sinuciderile sunt mai toate rezultatul însingur?rii, al sentimentului c? nimeni nu te vrea. De aceea m? gândesc cu compasiune la bie?ii fugari din ??rile orientului apropiat, complet nepreg?ti?i pentru aventura plec?rii peste lume, la pre?ul uria? pe care îl vor pl?ti, dar nu-l ?tiu înc?; vor fi multe victime care î?i vor lua via?a, sau o vor pierde de disperare, iar copiii vor fi traumatiza?i pe via??. Dac? b??tina?ii sufer? de însingurare, ei care tr?iesc pe locurile unde s-au n?scut, au rude ?i prieteni , î?i vorbesc limba, ?tiu regulile jocului, legile, ?i n-au suferit trauma care ne-a stins nou? vie?ile, ce s? ne mai spunem noi, emigran?ii veni?i în necunoscut? Aici vine întru salvarea noastr? spiritualitatea, pe care cine o cunoa?te poate str?bate c?ile labirintului periculos prin care circul?m, î?i poate g?si un sens al vie?ii ?i merge înainte f?r? team?. Dac? omul mai are ?i pasiuni, talente, hobby-uri, atunci drumul spinos al cunoa?terii devine foarte interesant ?i mai u?or de str?b?tut.

Via?a trebuie s? ne fie frumoas?, a?a cum este, fiind prea scurt? ca s? ne permitem a c?dea în depresie. Exist? un motiv pentru care ne afl?m unde ne afl?m ?i avem o misiune pe care trebuie s-o îndeplinim întru continuarea vie?ii aici ?i poate... de ce nu, în alte dimensiuni.
Bun? diminea?a Via??, m? mângâie ?i m? s?rut? soarele!
- Va urma -

footer