Revista Art-emis
Securistu' PDF Imprimare Email
Nicolae Rotaru   
Luni, 21 Martie 2011 21:08
Rotaru NicolaeÎmi strecor neputinţele fizice pe aleile din parcul Ghintuita, de parc-aş fi cine ştie ce suveran francez ros de amoruri, rătăcitor prin labirinturi pentru a avea o întâlnire adulterină cu vreo favorită de la curte. Simt, pe chelia lucioasă, căciula miţoasă de parcă ar fi o perucă, la modă în Evul Mediu european. Pingelele ghetelor cercetează gheţuşul colţos şi lucitor, de parcă ar fi solzii ridicaţi fioros pe spinarea unor balauri şerpuitori printre latenţele vegetale. Bocna de beton este invadată de bocna îngheţului produs de cele 15 grade Celsius sub zero. De gura Catelei („Mai mută-ţi târtiţa c-ai făcut gaură în scaunul ăla de-atâta stat!") am ieşit să-mi încerc rezistenţa ciolanelor. Ambulanţele care trec pe Şoseaua Colentina mă înfiorează. Ca să nu mi se mai pară c-am fost doar la plimbare, cumpăr o călimară cu cerneală bleu royal care scrie gri. La CEC-Banc, alături de librărie, dobânzile sunt în scădere. Vizavi, unde-s filialele ale altor bănci, leul din cuşcă - din depozite adică - e şi mai suferind. Criza încheie anul rânjind. Adică arătându-şi colţii sfâşietori. Sunt marcat, dar asta nu mă-mpiedică să-ntorc capul şi să fluier admirativ după puştoaice, care fie chicotesc de plăcere, fie-mi răspund surprinse:
- Ce-ai, tataie, nu ţi-e bine?
- Nu prea. Dacă aţi fi amabile să-mi daţi o mână de ajutor...
- Ce vrei? se-mbunează două tipe cu buze boite.
- Aş vrea să fac pipi şi mi-au îngheţat mâinile...
- Ptiu... Nu ţi-e ruşine?... Om bătrân...
Adicălea, cum? De ce ar fi trebuit să-mi fie ruşine? În nu ştiu ce ţară, e lege ca atunci când sună la uşă cineva şi-ţi spune că vrea să folosească WC-ul - terorist, papă, cerşetoare, gunoier - eşti obligat să-i facilitezi satisfacerea necesităţii. Fac experimente dialogice, care ar putea să mă coste. La fel ca şi în această zi lunecoasă când, revenind la domiciliu şi văzând un ditamai dulăul lăsându-şi amprenta de urină pe roata renaultei mele, m-am adresat doamnei ce ţinea de lesă infractorul:
- E al dumneavoastră, câinele?
- Da, vă place?
- Dar dumneavoastră vă place maşina asta?
- Nu, de ce?
- Fiindcă mie îmi place şi nu accept s-o pângărească vreo javră, indiferent cine îi e stăpân.
- Du-te bă, boşorogule şi vezi-ţi de drum! 'Ţi-ai dracului de hodorogi! Vă caută moartea pe-acasă şi voi încurcaţi lumea. În loc să vă închinaţi că datorită nouă mai respiraţi, nu mai terminaţi cu pretenţii şi observaţii de nostalgici. Oi fi fost şi cine ştie ce grangure securist cu pensie nesimţită. Cât timp doamna cu căţelul a perorat, am descuiat maşina, am intrat în habitaclu, mi-am luat Spray-ul lacrimogen şi mi-am văzut de drum. Am ocolit pe trotuar unde distinsa concetăţeană îşi legase, de gardul de lângă taraba de zarzavat, ditamai patrupedul, iar dumneaei încerca oferta, vârându-şi unghiile în tomate şi pere curé. M-am apropiat, am pulverizat în ochii „infractorului" un jet şi mi-am văzut de drum, potrivit indicaţiilor de adineauri ale urmaşei Evei. Câinele a început să chelălăie, să sară, să rupă lesa, doamna a ieşit din cabinetul veterinar unde intrase între timp, l-a luat în braţe, n-a înţeles ce s-a întâmplat, a privit în jur, a dat cu ochii de Maronică Dinţilă, un vecin de manevră al subsemnatului, pe care-l recompensez cu integrame, ca să-mi facă oarece servicii. Acum, instruit de mine, i-a explicat fără să fie întrebat că e posibil ca animalul să fi atins cu botul roţile maşinii aceleia, care sunt stropite cu o substanţă otrăvitoare, de către proprietar, un fost securit, astăzi mare grangure la Guvern.
- Cum? Ce substanţă? Boşorogul ăla?
- Vorbiţi de domnul general? Vedeţi cum vorbiţi că aseară a mai chemat un echipaj şi l-a reţinut pe un tip care n-a vrut să ridice fecalele câinelui de pe trotuar. Şi acum individul e în arest, iar animalul infractor a fost îngropat pe malul Colentinei! supralicită Dinţilă.
- Chiar aşa?! Păi unde ne aflăm? I-auzi al dracului făsăit! Lasă c-o să am eu ac de cojocul lui.
- Deocamdată ne aflăm într-o comunitate umană, chit că ne comportăm, unii, ca într-o fermă de animale. Oricum, dacă veţi fi chemată în instanţă pentru vorbele frumoase adresate unui om al legii, voi fi nevoit, ca martor să spun ce-am auzit, mai completă Maronică, îndepărtându-se mirat de cât de rău se zbate căţeluşul şi spunând că va fi o mare minune dacă va mai scăpa cu viaţă.
- Da, da! Şi eu! Am văzut şi am auzit tot! Toate ţaţele şi toate javrele au venit să strice liniştea şi să pângărească zona! mai zise un tip de la etajul trei, vecin şi el, poreclit Cascadoru.
- Şi eu! ieşi şi nea Mircea pe balcon. I-am luat şi numărul maşinii cu care a venit matracuca, i-am făcut şi poză că e parcată aiurea şi pe contrasens. Să vedem şi noi ce hram poartă mahalagioaica asta atât de spurcată la gură, ca să ştim la ce justiţie să apelăm.
- 'Raţi-ai dracului! mai mormăi blonda vârându-şi odrasla în jeep, după care demară în trombă. Şi dacă ar fi făcut-o normal, tot s-ar fi împlântat în anvelopă ditamai cuiul vârât sub roată de un drăcuşor de ţigănuş, tocmit de cineva, nu se ştie cine. Sau, mă rog, eu ştiu, dar n-are rost să mă laud cu faptele altora!

La capătul străzii Poiana cu Platani, din întâmplare, cu o sacoşă în mână mai mult goală decât plină (conţinea două pungi de pufuleţi) cine apare târându-şi bătrâneţile şi atent să nu alunece, din cauza petecelor de gheţuş? Domnul colprofdring Ştefan Trucală, adică eu, ştiut de vecinul recidivist Garoy şi de şleahta sa de mardeiaşi drept „Securistu' acoperit" sau generalu' de la Guvern. Femeia dornică de vorbe spurcate dădea târcol jeepu-lui rămas pe jeantă, iar în habitaclu, namila de câine sărea de acolo-acolo, neliniştită. Tot din întâmplare apare şi Dinţilă, la distanţă de auz şi de vedere faţă de femeia aflată la ananghie.
- Vreţi să vă ajut, şefu? Am auzit ce v-a zis individa aia. Dacă o daţi în judecată, contaţi pe noi - eu şi nea Mircea şi Cascadoru' - ca martori. Dar de ce n-aţi dat telefon la secţie să vină echipajul să-i facă cunoştinţă cu arestul? Credeţi că e vreo soţie sau fiică de grangure? După cum vorbeşte e o cacafloşniţă sau o ţigancă vopsită. Chiar în acel moment (al discuţiei), amândoi dădurăm cu ochii de maşina, şoferiţa şi câinele, câteştrei, aflaţi în suferinţă. Ne văzu şi neputincioasa blondă, care sigur auzise spusele lui Dinţilă. O ignorăm, nu fără a trage (în eter, ca dintr-o gură de foc) o rafală de cuvinte:
- Vezi măi Ninele că Dumnezeu nu doarme? Îmi pare rău, că nu mai sunt tânăr să pot face şi ceea ce ştii că făceam eu cu femeile. Acum ca hodorog pârţăgos, mă leg de ele când calcă legea şi le port prin instanţe, făcându-le să-şi irosească timpul, nervii, banii. Femeiuşca mi-a auzit, desigur, spusele. A făcut spume pe dinăuntru, şi-a temperat expansiunea, dar, cu telefonul la ureche s-a răstit la cineva, un bărbat desigur:
- Vino, dracului mai repede c-am făcut pană şi pe-aici mişună numai inşi suspecţi! Fi-ţi-ar Colentina a dracului, că m-am luat după tine să duc câinele la cabinetul pârţotinei ăleia de doctoriţă care nici n-a catadicsit să-l vadă, plus c-a luat şi o substanţă toxică împrăştiată de un moş pe roţile maşini lui ca să pedepsească animalele care vin şi i se uşurează pe anvelopă. Cum de unde ştiu? Mi-a spus un tip din zonă. Insul cică este sau a fost mare mahăr în Securitate. Ai putea să-i iei numărul maşinii şi să verifici, fi-v-ar Securitatea a dracului, că-n loc să vă omoare teroriştii ca pe Ceuşescu, aţi scăpat, v-aţi învârtit cu toţii şi acum ne terorizaţi pe noi.

Destul de târziu a sosit cel cu care blonda s-a conversat. Tot un bătrânel, sigur pensionar, ce s-a câcâit destul până a schimbat roata beteagă a jeepului care a plecat din strada cu nume arboricol cu scârţâit de pneuri, stârnind ditamai valul de lătrături ale câinilor comunitari. Nu ştiu dacă insul a verificat cât de securist sunt şi dacă s-a confirmat ceea ce a aflat doamna cea vulgară de la vestitul mardeiaş Garoy Spaniolu'. Ştiu însă sigur că s-a dovedit că sunt scriitor şi jurnalist care nu se lasă până nu aşterne pe hârtie faptele de viaţă şi întâmplările din piaţă (n-am zis agora, ca să rimeze), până nu-i informează şi pe alţi convivi despre pulsuri şi impulsuri, despre oameni şi neoameni, despre cine şi oricine, despre cât şi orişicât, din democraţia de care suntem sătuli până-n gât, despre... gata şi atât!
30.12.2010
footer