Revista Art-emis
Surâsul divin din lacrima lui Radu Gyr PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 15 Martie 2015 22:07

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, art-emisBalsamul liric al lui Radu Gyr s-a mustit în inima sa cu şoapta mirifică a paşilor profetului ce i-a proorocit ardoarea pentru Neamul Dacoromân înflorit în verdele suferinţei. Lujeri de zori i-au înmugurit în sufletul său serafic, cântarea divină, ţesând în răbdarea străbună porfira cerească a martirului. În cugetul său a înflorit jertfa şi dorinţa de a adora frumuseţea lui Dumnezeu. Fiecare fior al său e un borangic de ţărână sfântă care a brodat veşnicia Străbunilor pe Marama primei Dimineţi a Creaţiei divine. Versul său se răsfrânge cum se răsfrânge cerul peste ape, soarele peste pământ, viaţa peste trăire, credinţa peste existenţă, harul peste suferinţă, suferinţa peste rugă, iubirea peste jertfa sfântă care o înnobilează. În coloana menirii sale inefabile cântă bucuria redefinirii ca sens, redevenirii ca viaţă, reînvierii ca har, reînălţării ca spirit. Pasionat şi mistic, cutezător şi ascet, erou şi martir, Radu Gyr şi-a mărturisit zelul sacrificiului înnoirii Omului ca Dumnezeu. Alintat de natura hărăzită de Creator, Vetrei Neamului său Poetul-Profet a urzit nădejdea generaţiei sale pe aura Străbunilor care au ctitorit veşnicia luminii geto-dace. Murmurul liturgic al legiunilor de Brazi s-a propagat prin tulnicele Doinelor, înălţându-se prin psalmii de foc ai lacrimilor sale spre Catedrala Cerului, spre Cerdacul Maicii Domnului. Frumuseţea trăirii româneşti se contemplă în inima poetului mistic ca o veşnicie transmisă de sufletul comuniune al Neamului Dacoromân în cerul Sfinţiilor şi Martirilor săi. În toată creaţia sa pulsează sublimul Jertfei Dochiei, mesianismul evanghelic al Întrupărării, dumnezeiescul Crucii hristice, frumosul Marianic al dăruirii, ataraxia tracă, idealismul ascetic bizantino-constantinopolitan, biruinţele Marelui Ştefan, dârzenia neînfricatului Ţepeş, martiriul lui Mihai Viteazul, Doina lui Eminescu, Coloana lui Brâncuşi,cântarea Mariei Tănase...

În harul poeziei sale a sălăşluit Rugul aprins al Psaltirei dorului dacic, care i-a conferit suferinţa dumnezeirii. Ideea destinului său era taina suferinţei şi a jertfei cuprinsă în Hrisovul zamolxian al Legilor Belangine şi în Testamnetul Evangheliei lui Iisus Hristos. Duhul divin îi exultă inspiraţia mistică într-un spaţiu existenţial al Elitelor Martiric-Mărturisitoare ce se înalţă spre sferele albe ale bucuriei diafane, a morţii nupţiale, în transcendentul purtător de har, de lumină, de înviere, de înălţare, de îndumnezeire. Cultul, cultura şi moralitatea sa ortodoxă s-au întrupat din thracica idee religioasă a logodnei morţii cu viaţa întru viaţa veşnică-cea mai divină eflorescenţă a spiritului creştin. Sângele său de dac a animat dorul de absolut al transcendenţei divine prin cultul zamoxian ale nemuririi. Radu Gyr a scris atât de frumos, încât s-a dăruit Cerului mistic, ca o taină ce-a odrăslit profetic, cântându-şi Glia pe strunele veşniciei, crezând în Dorul-Dor ce l-a durut, pe vremelnicia dintre Nistru şi Prut, înverzind în inima sa cerul nădejdii că jertfa sa şi a confraţilor săi au înomenit divina Iubire a lui Dumnezeu pentru Neamul nostru preaales. El este sublimul poet al îngerilor şi Îngerul sublimilor poeţi.

Divinului poet Radu Gyr/ A scris cu sângele său pe cătuşă,/ cu puritatea sufletului dalb de copil,/ iar în bruma de pe pereţi, de pe uşă,/ şi-a înfăşurat sufletul-înger tiptil.// A-ncrustat slove sublime în lanţuri/ şi-a cântat Dorul Iubirilor pe strune/ ş-adunând ţărâna sfântă de pe şanţuri,/ a închinat-o Neamului în rugăciune.// Cu fiecare strop şi picături de sânge/ a pus doinita Doină pe strunele de liră,/ în lăcaşul inimii cu sufletul său plânge,/ suferinţe caste, pe trupul-frânt se-nşiră.// Cu degetele zdrobite a ctitorit poeme,/ în răni adânci i-au odrăslit petale roşii,/ pe Calea sfântă a-nvierii să ne cheme,/ cum l-au chemat la rând pe el Strămoşii.// Pe crucea împietririi a negrelor zăbrele/ cu sufletul său coase mii de constelaţii,/ ca un viers sublim cântat de rândunele,/ stau neclintiţi în veşnicia lor Carpaţii.// Din Aiudul crud şi-al deselor prigoane,/ şi-a răstignit din suflet, jertfă, sfânt-altar,/ în piroanele lui Iuda a sculptat Icoane,/ poleind cu sânge, sfinţi în Calendar.// Din trâmbiţele fiinţei, şoapte ne-a vestit/ neprihănirea jertfei sale de erou-martir,/ viaţa în credinţa-dreaptă ne-a mărturisit,/ cuminecat cu pâinea Hristosului Potir.// Prin iubire a urcat în conştiinţă Taborul/ să nu moară în noi, niciodată credinţa:/ veşmânt durabil al Crucii, el, luptătorul/ pentru cei ce nu şi-au mărturisit suferinţa.// Divin poet, al îngerilor har şi suferinţă,/ dăltuit în cremenea din milenara glie,/ în sfântul său Stihar al inimii voinţă,/ şi-a creat o nouă şi-o sfântă Românie.// El fiind triumf şi când a fost înfrângeri,/ văzduhul plin de curcubeele răscrucii,/ i-au zămislit năprasnice furtuni şi îngeri/ suind din Râpa Robilor pe Drumul Crucii.

footer