Revista Art-emis
Proză poematică PDF Imprimare Email
Andrei Badea   
Luni, 07 Februarie 2011 22:45
Badea AndreiOmul fluture

Zbor deasupra mării
Cu antenele tremurânde, vibrate picurat în bătăile neregulate ale brizei, sunt omul-fluture. Şi zbor (încetişor) deasupra valurilor. Aripile-mi de ceară transparentă se mişcă necontrolat, căci bucuria din cap (mi-)e uriaşă, (ea) e unită, în chip nevăzut, cu bucuria din sufletul meu, pe care entomologii n-au ştiut să-l recunoască. Din când în când, vântul se înteţeşte, fac ochii mari şi strig oooo!, şi corpul îmi tresaltă (atunci) de bucurie nestăvilită: mii de copii ies la joacă în inima mea ca într-un parc uriaş, de mărimea unui stadion, cu boscheţi pe margine şi praf de vară-primavară printre frunzele boschetului, ca orice stadion.

Sunt mare cât un om, numai că sunt fluture, sau cel puţin semăn cu un fluture, (ce să mai), şi am puterea, iată, să trepidez de bucurie deasupra mării. Adresez mii de mulţumiri cerului albastru-aprinzându-se, albastru golănesc de grădiniţă, surprins de libertate. Aripile mele, confecţionate din pânză specială, teribil de uşoară, incredibil de rezistentă, sunt aripile mele. Le port de când m-am născut. Mai corect spus, pentru toata lumea, de când am fost născut. Deşi, se ştie că şi pruncii depun câteşiva eforturi la naştere. Vai mie, ce bucurie! Fericitul de mine, ce uimire îmi însufleţeşte şi-mi încălzeşte trepidând observaţia asta năzuroasă!

Dacă nu găsesc vreun vapor, la bordul căruia să mă odihnesc, adorm în zbor! „Prostuţule!", mă scoala gâştele din somn, trecând cu viteză pe lângă mine şi făcându-mi vânt, să mă trezesc... Simpatice surate! Odată m-am îndrăgostit de o gâscă, ce pene superbe avea, ce fiinţă memorabilă, gingaşă, păcat că zboară în stol. O gaşcă de gânsaci teribilişti mi-au liniştit avântul tineresc şi totul s-a terminat ca o melodramă de mâna a doua. Păcat, dar e mai bine aşa, liber, fără angajamente prea profunde. Referitor la zborul din somn, pare de necrezut, dar nu fac nimic excepţional. Cu antena stângă, îmi aleg un punct la orizont cu cea dreaptă fixez acelaşi punct, şi uite-aşa, se formează un triunghi interesant, isoscel, al cărui vârf e locul spre care zbor. După care, somn uşor, fluturaş! Marea e a ta! Odată, era să mă-nghită un pescăruş. Ah, să-mi fie cu iertare! Am uitat să vă spun că, atunci când vreau, pot să mă micşorez, să devin fluture cu adevarat! Pentru puţin timp, dar e bine şi-aşa! Da, era să-mă-nghită! Pe loc, am spus formula magică: „fluture-fluture-vântul să te scuture", şi am revenit la mărimea iniţială. Îngrozit, sărăcuţul a luat-o la goană, ţipând aşa cum ţipă pescaruşii în primejdie.

Am scris acest bilet dintr-un motiv foarte important pentru mine. Vital, adică. Mă simt singur. Îngrozitor de singur. Am încercat să-mi fac prieteni... Nu cunosc limba animalelor şi oamenii se sperie sau îşi bat joc de mine pentru că, spun ei, sunt prea ciudat. Aşa că, dacă vreţi un prieten pe viaţă, cu care să râdeţi, să vă jucaţi, să zburaţi chiar (vă pot învăţa asta, sunt sigur) mă găsiţi în fiecare zi deasupra Mediteranei. Zbor încolo şi-ncoace. Ador să plutesc. Să nu credeţi că sunt nefericit. Nu. Numai că am auzit (de la o raţă bătrână, care nu mai putea zbura, stătea doar la mare înălţime, pe o stâncă pleşuvă, într-o gaură din stancă tare, ferită de vânturi) că lumea oamenilor e pe sfârşite, şi are nevoie de bucurie şi de prieteni pentru a se salva. Aşadar, vă aştept, oameni!
Cu drag,
Omul-Fluture

Sătulul de postmodernism

Sătul de postmodernismul morbido-erotic-antiestetizant-post-apocaliptic, dedic această aşa zisă poezie (cititorii vor decide, prin vot, dacă asta-i sau nu literatură, sau e doar un nimic). Şi nu vreau să ascund că tare aş mai plânge, de-aş putea, dacă s-ar vădi că nefiind ce-mi doresc a fi.

Ce reprezintă o femeie frumoasă şi tânără, laolalaltă cu farmecele sau rafinamentul sau fiinţa ei recunoscută general ca fiind mântuitoare în acel mod cunoscut de toţi, pe lângă năzdrăvaniile unui copil de 2 ani?

Ce reprezintă frumuseţile, ori mai bine-mi este să le numesc, circumstanţialele frumuseţi de orice fel ale lumii pe lângă giumbuşlucurile unui copil de 2 ani?

Ce sunt Tour Eiffell, panterele în fugă, mersul leneş al elefantului, artificiile de sărbători, Notre Dame de Paris, Sacre-Coeur, turnul Bmw, templele mayaşe, platourile nesfârşite himalaiene, văzute de după capul ras al călugarului budist, capul lui ca o bucată de lună acoperită de umbră, toate sunt ce?

Nimicul îşi dezvăluie, doborât, până la urmă, de evidenţa fiinţei fără de fiinţă, faţa-i plină de bube... atunci fetiţa vine spre el şi-l îmbraţişeaza şi-i mângâie bubele, iar bubele prind viaţă şi dedesubtul pielii plesnite răsar flori roz-albe de cais, pline de mireasmă...

Un tip numit Morales

În pustiu nu era nimeni decât el, morales. Morales stătea în mijlocul deşertului pe un scaun. Pe un scaun obişnuit, de bucătărie, cu spătar. Un scaun de bucătărie burgheză. Era cald, atât de cald încât lui Morales îi venea să se dezbrace şi să rămână în chiloţi. Dar Morlaes nu s-a dezbracat şi nici n-a rămas în chiloţi. Şi-a păstrat demnitatea până la moarte.  footer