Revista Art-emis
Intâlnire cu Maria Lătăreţu PDF Imprimare Email
Marinela Belu-Capşa   
Joi, 03 Februarie 2011 23:28
Belu Capsa MarinelaÎn vara anului 1970, într-o seară plăcut călduroasă, cu un cer senin pe care se jucau stelele şi strălucea fericit Luna cu ciobăneii ei, la Căminul Cultural era vânzoleală mare - concertul Mariei Lătăreţu şi al altor nume celebre ale cântecului nostru popular. Sătenii se întorceau mai devreme de la câmp, linişteau orătăniile prin ogradă, se îmbrăcau curat şi se grăbeau să ajungă la timp la spectacol s-o vadă pe „măiastra cântecului gorjean". Căminul Cultural se înălţa în mijlocul satului, fiind o clădire nouă, cu etaj, în care se aflau o sală de spectacole, pentru film şi pentru şedinţe, o bibliotecă cu sală de lectură şi depozit de cărţi, o sală de proiecţie pentru film şi biroul directorului. Vara, pe platoul din faţa Căminului se ţinea hora, unde se întâlneau sătenii, tineri sau bătrâni, gătiţi de sărbătoare, vorbind despre ce se mai întâmpla prin sat sau despre care fată se mai mărită cu cine... În ziua aceea, evenimentul care întreţinea discuţiile era acel spectacol de muzică populară, aşa cum nu mai fusese până atunci pe la ei.
Neavând cabine pentru artişti, aceştia au fost instalaţi în biroul directorului, ca să se pregătească pentru concert. Acolo s-au machiat, s-au îmbrăcat cu frumoasele lor costume, au făcut vocalize, iar din când în când se auzeau râsete, ceea ce demonstra că nu erau deranjaţi prea tare de condiţiile vitrege în care trebuiau să se descurce. Aşa e la ţară, pentru artiştii amatori, adică pentru tinerii ţărani care făceau parte din echipa de dansatori ai comunei, nu era nevoie de cabine speciale. Talentul şi pasiunea pentru cântec erau mai puternice decât spaţiul unde se pregăteau pentru evenimentul satului, important era ca spectatorii să plece mulţumiţi pe la casele lor. Alături de biroul directorului era depozitul de cărţi al bibliotecii unde Elena, bibliotecara, aştepta să înceapă spectacolul. Nerăbdătoare, aranja cărţile pe care le primise înapoi de la cititori în ziua aceea şi, ca să treacă timpul mai uşor, a început să fredoneze un cântec, aşa cum făcea adeseori când era singură.
„Mă dusei, păi mă dusei să trec la Olt...
Cu a mea, cu a mea , cu a mea mândră cu tot,
Tra la, la, la..."

Prin pereţii subţiri se auzea cântecul ei şi în celelalte încăperi, fără ca fata să ştie. Ea era încântată că va auzi muzică autentică şi că va mai învăţa şi ea câte ceva de la nişte artişti atât de mari pe care-i asculta cu mult drag la radio. Şi, mai ales, îi va vedea în carne şi-n oase. Când fusese elevă la liceu, avusese ocazia să cânte şi ea pe scena din Predeal, acompaniată de o orchestră din Braşov. Doamne, câte emoţii avusese atunci! Unii ziceau că are voce, dar ea nu-i credea. Era adevărat, de mică a cântat prin duzii şi prunii din grădină, încât o certa mama că sperie găinile, dar ea tot cânta pentru că asta îi plăcea foarte mult. Acum, deodată a simţit că e bucuroasă că sunt alături, dincolo de zid, nişte artişti importanţi şi a început să cânte, fără să observe că uşa s-a deschis uşor şi un cap de bărbat, curios şi atent, o asculta uimit.
- Bună seara! Deranjez? a întrebat-o, politicos, bărbatul, când fata a făcut o pauză. Elena a scos un ţipăt scurt şi s-a întors spre el, tare speriată.
- Bună seara! Nu, nu deranjaţi, vă rog să mă scuzaţi, a răspuns ea mirată, privindu-l atent pe străinul care intrase în bibliotecă.
- Cântaţi foarte frumos, v-am auzit de dincolo şi am venit să văd cine are un glas atât de plăcut, a continuat vizitatorul. Eu sunt Gigi Bouleanu, dumneavoastră?
- Eu sunt Elena, bibliotecara, şi acum ştiu cine sunteţi, v-am auzit de multe ori cântecele la radio.
- De fapt, am venit să vă invit în camera cealaltă pentru că vrea să vă cunoască doamna Maria Lătăreţu, dânsa m-a trimis să vă caut, şi a zâmbit galant artistul.
- Eu, eu să vin la Doamna Maria Lătăreţu? Glumiţi, şi s-a dat un pas înapoi ca şi cum un pericol era pe aproape.
- Vă rog să veniţi până la dânsa, nu glumesc deloc. V-a auzit cântând şi vrea să vă cunoască. Nu rataţi această ocazie. Şi uşor a împins-o spre uşă. Când au intrat în biroul directorului, s-a făcut linişte şi mulţi ochi o priveau curioşi. Pe un scaun era aşezată doamna Maria Lătăreţu, pe un altul se găsea Alexandru Grozuţă, interpretul de romanţe, în picioare stăteau Maria Cornescu, Dumitru Zamfira şi maestrul Busuioc, dirijorul Orchestrei „Doina Oltului" din Craiova. Inima fetei bătea cu putere, iar obrajii i se coloraseră când roşu, când galben. Iată, această domnişoară cânta aşa frumos dincolo, a făcut prezentările Gigi Bouleanu.
- Bună seara! s-a auzit şi glasul pierdut al Elenei.
- Bună seara! a răspuns Doamna cântecului gorjenesc. Cântă-mi şi mie ceva, vreau să te aud aici, aproape, şi o măsura pe fată din cap până-n picioare. O tânără slăbuţă, timidă rău, cu o faţă albă, rotundă, ochi pătrunzători, gură mică şi buze roşii, nas cârn şi două codiţe pe spate, îmbrăcată cu o rochiţă înflorată de stambă, imaginea unei fetiţe cuminţi de la ţară. De emoţie nu mai ştia niciun cântec în clipa aia. Cum să cânte ea în faţa acestor artişti adevăraţi şi mai ales în prezenţa doamnei! Nu se cade. Bănuind ce se petrece în sufletul fetei, Alexandru Grozuţă a luat-o uşor de mână şi a aşezat-o pe genunchii lui.
- Hai, domnişoară, cântă-ne ce vrei, doar un refren , nu se întâmplă nimic rău. Vreau şi eu să te ascult, dincolo fredonai foarte frumos, a încurajat-o talentatul artist, mângâind-o uşor pe spate.

Văzându-se încolţită din toate părţile, Elena s-a hotărât să zică ceva, să scape mai repede de acolo. A tuşit puţin, s-a concentrat ca la examen şi a început să cânte uşor:
„Azi am să crestez în grindă,
Jos din cui acum oglindă,
Mama-i dusă-n sat, cu dorul
Azi e singur puişorul
Şi-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul"...
Şi a tăcut. După câteva secunde, aplauzele au trezit-o ca după un leşin.
- Bravo! Ai cântat frumos, deşi nu-i un cântec oltenesc. Cred că ştii şi altele. Ai un timbru plăcut, dar trebuie educat. Ce zici, maestre Busuioc, o angajăm la noi la orchestră? s-a adresat Maria Lătăreţu către dirijor.
- O angajăm, şi eu cred că are viitor domnişoara, şi i-a strâns mâna fetei ca şi cum ar fi bătut palma pentru o înţelegere importantă.
- Hei, ce zici, vii la noi! Eu te aştept şi te ajut să devii o bună interpretă de muzică populară, a promis doamna, privindu-i pe ceilalţi care urmăreau curioşi scena.
- Ştiţi, eu aş vrea să vin, dar nu ştiu ce vor zice părinţii mei, trebuie să-i întreb, a răspuns complet uimită tânăra fată. Acum chiar că era complet dezorientată. În sinea ei se bucura foarte tare pentru propunerea făcută, simţea că era o mare şansă să ajungă interpretă de muzică populară, mai ales cu ajutorul Doamnei, dar un răspuns nu putea să dea.
- Te înţeleg, aşa e normal, trebuie să-ţi întrebi părinţii, eu te aştept mâine la hotelul din Corabia, unde suntem cazaţi, să-mi spui da sau ba. De acord? a încheiat dânsa, apoi s-a îndreptat spre ceilalţi. Hai să începem, oamenii sunt în sală, ne aşteaptă.

Concertul a fost extraordinar, aplauzele au ţinut minute în şir, sătenii au cântat alături de artişti, iar pe Doamna Maria Lătăreţu au ovaţionat-o şi i-au umplut braţele de flori. Numai Elena sta îngândurată pe scaun, nu ştia cum să facă să-i anunţe pe părinţi de propunerea primită în seara aceea. Tare mult îşi dorea ca ei să fie de acord. Ajunsă acasă destul de târziu, aceştia o aşteptau cu masa. Niciodată nu mâncau fără ea. S-au aşezat şi fata a început să le povestească cum a fost la spectacol. Lume multă, veselie, au cântat cu toţii, cântăreţii aveau nişte costume populare foarte frumoase, spectatorii au aplaudat mult, mult. Cu inima strânsă a adăugat•
- Tată şi mamă, astă seară mi s-a întâmplat ceva. Până să înceapă spectacolul, eram în bibliotecă şi, aşa cum fac uneori, am început să cânt, că eram singură. Însă prin pereţi s-a auzit şi în biroul directorului, unde erau artiştii, şi m-au chemat la ei. Acolo, doamna Maria Lătăreţu m-a pus să cânt ceva, apoi mi-a propus să merg la Craiova că mă angajează la ei ca solistă. Eu le-am spus că le dau răspunsul după ce vorbesc cu dumneavoastră. Mâine trebuie să mă duc la Corabia să le spun ce-am hotărât. Ce ziceţi de asta? Eu aş vrea să mă duc. Şi a tăcut, aşteptând hotărârea părinţilor. Aceştia s-au oprit din mâncat, s-au uitat unul la altul, apoi tatăl fetei a schiţat un zâmbet şi a răspuns sarcastic
- Femeie, ne-am pricopsit de acum. Nu mai muncim, nu ne mai necăjim, o să mergem cu fata noastră pe la nunţi, cu lăutarii după noi, şi-o dăm dracului de facultate, ce ne mai trebuie atâta osteneală. Noapte bună! şi-a plecat nervos să se culce. Verdictul a fost dat. Mult a plâns Elena în camera ei, dar ştia că nu poate să-şi supere părinţii.

După câţiva ani, studentă în Craiova, fosta bibliotecară s-a întâlnit cu fluieraşul Dumitru Zamfira, student şi el. Şi-au amintit de seara aceea de vară când Maria Lătăreţu i-a promis c-o ajută să devină interpretă de muzică populară.
- Fată dragă, cum ai putut să dai cu piciorul la un aşa noroc, s-o refuzi pe regretata Maria Lătăreţu? Toţi te-am invidiat atunci şi toţi am fost surprinşi când am auzit că ai refuzat, a apostrofat-o artistul pe Elena. Vei fi o bună profesoară, dar puteai fi o renumită artistă. Mai ştii?!
S-au despărţit, în urma lor rămânând o umbră de regret... footer