Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. ?tefania-Georgeta Ungureanu   
Miercuri, 04 Iunie 2014 22:04

Prof. univ. dr. Stefania Georgeta Ungureanu, art-emisSuntem cu adev?rat ferici?i? Care sunt acele lucruri, ce ar putea întregi starea de fericire, de pur ?i simplu fericire s? urm?m astfel... ce anume!? Carier?, bun?starea func?iile, gradele sau locul de deputat, senator, europarlamentar pe liste f?r? principii!? Avem totul ?i de fapt nu avem nimic, suntem într-o permanent? competi?ie cu trecutul nostru, cu varianta aceasta de prezent derizoriu, care ne alimenteaz? furia gândului ,progresând halucinant spre sfere înalte de influen?e politice, dar nu numai. Si bineîn?eles cu viitorul despre care habar nu avem c? ne-am putea programa propria fericire, dar febra momentului ce ar putea s? vin? (inevitabil) ne anihileaz? orice infim? posibilitate de a mai putea supravie?ui între disputele (ce nu se pot opri) dintre cele „dou? Palate”. Cu mare durere m? reg?sesc în „ora?ul interzis” r?scolind istorii, c?utând r?spunsuri, cercetând astrele doar, doar de-a? întâlni ceea ce se afl? în spatele ?i în fa?a motivului de „fericire”. Dar suntem istovi?i! Citind atât de mult despre cum este s? fii într-adev?r fericit, este ceea ce ne fascineaz?, ori de câte ori, avizi de armonie, de echilibru, de lini?te, încerc?m s? ne c?ut?m pe noi în?ine în acea stare pe care o denumim fericire. Citesc ?i caut, g?sesc ?i îmi este team? s? îmi doresc, doar pove?tile pot crea asemenea lucruri. Dar apare o zi, apropiat? tuturor celorlalte, înc?rcate de lumin? ?i sentimente atât de profunde, încât simt c? dac? nu ar mai exista m-a? putea risipi. Perfec?iunea în fericire, imposibil de atins! Dar trebuie s? declar c? exist?, este real?, profund?, dureros de mult de a?teptat?, dar ceea ce fascineaz? este c? m? cuprinde firesc, neprogramat, dar atât de des?vâr?it?! S?-?i fie team? s? iube?ti.

Ne?tiind m?sura exact? a cât trebuie s? d?ruie?ti pentru a nu stinge sclipirea sau a nu dep??i limitele este aproape imposibil de atins, dar singurele, care au reu?it, sunt gesturile sufletului materializate cu m?iestrie, art? ?i încredere total? în ceea ce am reu?it cu noi în?ine: noi s? ne înv?luim iubirea cu cel mai puternic analgezic: timpul, care singur, f?r? riscul de a gre?i ne va confirma puterea noastr? de a nu putea fi îngenunchea?i de propriile noastre sentimente. S?-?i spun c? am câ?tigat atât cât nu puteam dori, nu puteam visa c? ceea ce simt dep??e?te grani?ele unei st?ri de fericire de poveste? Poate devin absurd? prin ceea ce spun, dar ceea ce simt, cred c? nu îmi apar?ine, dar în adâncul sufletului ?tiu, simt c? absolut nimeni ?i nimic nu poate d?râma ceea ce am cl?dit cu truda „pietrarului” de a-?i des?vâr?i opera, doar ca aceasta s? prind? via?? în ochii celor ce doresc a o contempla. Te iubesc f?r? team? c? dragostea mea prea mare te-ar putea r?ni, pentru c? ?tiu sigur acum, c? nu sunt singur? ?i vei fi cel care va stinge sau înte?i v?paia de a nu ne r?ni iremediabil. Î?i pot spune astfel tot ceea ce simt pentru c? ?tiu c? vei primi atât cât propriul nostru echilibru o cere. ?tiu sigur c? avem puterea matematic? de a ne aprecia pân? la nivel de „microni”. Sunt atât cât simt ?i simt a?a cum gândesc....cu maxim? sinceritate, bun?tate ?i ceea ce este extrem de important, cu deosebit? r?bdare iubesc ?i a?tept ca doar timpul s? pun? totul în locul potrivit, cu migala ?i precizia unui veritabil ceasornicar! Timpul nu ne va spune, decât cu precizie matematic?, când s? ne putem bucura pe deplin de ceea ce cl?dim cu fiecare clip? a existen?ei noastre, î?i mul?umesc pentru c? exi?ti, pentru ceea ce e?ti ?i pentru ce reprezin?i pentru mine: Totul!

Ceea ce î?i pot oferi este cu mult prea pu?in decât s-ar putea pl?ti existen?a îns??i a nimicului pe lume...anume, doar aceast? aripa fran?a de iubire cu care am salvat îngerul, care a r?mas la tine ascuns în adâncul sufletului t?u pentru a-?i împlini menirea „adev?rat? înfrângere este doar renun?area la vise”. Ins? nimeni ?i nimic nu ne poate frânge demnitatea, respectul, lini?tea, armonia care exist? peste puterea de în?elegere a noastr?, acolo unde spiritul cu for?? lui fantastic? ne-a adus doar împreun?. De fapt acolo, aici, eu, tu, indiferent de dimensiune, exist?m prin noi în?ine ca un tot de lumina, de rezonan??, de vis. Zborul deasupra unei m?ri învolburate este în siguran?? dac? ai încredere în aripile sufletului! Încrederea mea în tine dep??e?te limitele realului pentru simplu fapt c? simt ceea ce normal ar trebui s? simt? doar inima mea. Este pu?in ireal s? spun c? te simt în sufletul meu mai prezent decât pe mine îns?mi, dar este adev?rat, m-am trezit conectat? aspa?ial, atemporal la inima ta, doar pentru a-?i m?sur? lini?tea, armonia ?i bun?tatea ta infinit?, m-am sim?it privilegiat?, iar în timp prezen?a mea în neprezen?a ta sau neprezen?a ta în sufletul meu a ajuns s? fie „pur ?i simplu” o durere fericit?, o fericire dureroas?, dar atât de necesar?, încât ceea ce simt pentru tine nu se poate contoriza, m?sura, evalua în cuvinte este o stare care m? ajut? s? respir, s? privesc r?s?ritul, s? iubesc natur? ?i, ceea ce este cel mai important, s? te respect într-atât încât pentru mine nu mai exist? temere de nici un fel; exist? o încredere în tine nem?rginit?, iar eu m? simt special?; chiar din simplu c?rbune îmi simt modesta str?lucire încol?ind din fericirea ce o simt în tine, evadând cu for?? luminii de a Învinge Întunericul.

La mine în suflet este o prim?var? polar? datorit? ?ie, care îmi dai for?a necesar? de a merge mai departe! Pentru tot...eu nu cred c? te pot iubi vreodat? îndeajuns pentru c? ?tii cât de mult însemni pentru existen?a mea, doar dorul de tine poate spune unitatea de evaluare: infinitul infinitului însu?i! Cât putem ?ine în umbra luminii linia frânt? a infinitului fiin?ei noastre? Doar atât cât suntem scânteie, v?paie ?i lumin? în fl?c?ri deopotriv?. Sunt ceea ce doar am devenit prin modelarea brut? a c?rbunelui ce am fost cândva ?i oglinda diamantului ?lefuit de karatele existen?ei tale fulger?toare prin inima mea. R?mân emo?ie atâta timp cât tu vei r?mâne deosebit prin unicitatea absolut? a libert??ii tale de a fi tu însu?i în preajma mea...ceea ce cuvintele nu pot acoperi doar furtuna luminii o stârne?te prin cotloanele sufletului meu în c?utarea ta este linia unei comete str?puns? amatematic de geometria inimii tale, o arip? frant? a unui înger în via?a mea, în mine cineva a ucis o pas?re ?i cine ?tie, acea pas?re sunt chiar eu. Doar tu îmi cuno?ti drumul lacrimei ce-mi arde dorin?a de a r?mâne cu tine; de fiecare dat? plec, dar nu m? opre?ti ai vrea s? întorc pasul, dar lacrima îmi arde cel?lalt obraz cuprins în treac?t de S?rutul t?u fugar ?i nu ?tii cât m? mistuie îmbr??i?area ta târzie; îmi frâng aripile, dar salvez îngerul, pe care ?i-l d?ruiesc cu tot sufletul meu. Doar acum ?tii de ce respir o dat? cu tine, de ce simt ceea ce tu sim?i ?i doar ?tii c? nu e prea târziu s? m? invi?i pentru ve?nicie în torentul ce ne-acoper? trupurile cu acela?i suflet: jum?tatea mea înlocuit? cu jum?tatea ta dintr-o singur? lumina: aceea a infinitului îngenuncheat doar în fa?? iubirii.

Sunt ceea ce sunt datorit? existen?ei tale magice în via?a mea! Ce r?mâne dup? ce pierdem echilibrul cerului? R?mâne doar furtuna, care, oricum se va produce iremediabil atunci, cui ?i de ce s? purt?m tot drumul (r?mas ) pecetea pierderii trecute? Cum ne putem desprinde? mai repede ?i mai u?or de focul risipei noastre depinde doar, doar de noi? restul este doar o umbr? din culoarea a tot ce am avut ?i-am pierdut din prea mult? bun?tate, de care am dat dovad?...elocvent, principial, extraordinar, dar nu pentru noi. Risipa a fost a noastr?, dar ?i furtuna deopotriv?. Cu cât? u?urin?? ne-am obi?nuit cu aceast? perspectiv?, de care nu am luat în calcul, nici m?car cel mai mic, eventual e?ec suntem la acela?i început despre care ne este teribil de greu s? vorbim dar stelele ce fream?t? sub pa?ii cometelor aruncate în univers de furia ireversibilit??ii merit?, cu prisosin?? chiar s? investim, de dat? aceast?, în noi în?ine. Cu mult? r?bdare trebuie acceptat? ?i urmat?, conduita noului început de sfâr?it! Restul nu va fi nimic, dimpotriv? va s? fie ceea ce ar fi urmat dac? nu ne risipeam în furtuna revoltei noastre, de când exist?m pentru unii, al?ii! E destul de egoist s? ne reinvent?m din perspectiva ?i a noastr?: a furiei bucuriei tr?it? cu non?alan?? de noi în?ine...?tim viteza cu care se deruleaz? totul, e dezastruos de imaginat c? ne-am putea desprinde pentru cât a mai r?mas...dar f?r? nici un „dar” ne vom accepta în lini?tea d?ruit? de îns??i armonia universului!

footer