Revista Art-emis
Ioana PDF Imprimare Email
Emil Pro?can   
Miercuri, 19 Martie 2014 15:40

Emil Pro?can, art-emisSunt Ioana, Doamne, feti?a care ?i-a mai scris despre p?rin?ii mei, despre bunicul, despre via?a noastr? trist? ?i te-am rugat s? faci s? fie ?i la noi în ?ar? mai multe c?p?uni, ca oamenii s? aib? de lucru, s? nu mai plece în alte ??ri s? le culeag? p?rin?ii no?tri (cu un sigur I) s?  r?mân?  acas?, s? nu mai plece de lâng? noi, copiii (cu trei I) lor.  Bunicul a g?sit scrisoarea pe care ?i-am scris-o atunci ?i dup? ce a citit-o s-a dus în gr?din?. A stat acolo pân? seara târziu. L-am z?rit prin fereastr? cum st?tea rezemat de nucul  de lâng? fântân?, unde este ?i masa de lemn la care mâncam noi,  toat? familia,  în duminicile de var?. St?tea rezemat de tulpina groas?,  ca ?i cum se lipise de ea ca s?-l simt?, s?-i afle gândurile. ?tiam c? e trist,  c? sufer?, dar nu am putut s? m? duc la el.... Sim?eam c? are nevoie s? fie acolo, departe de lume, c? are nevoie s? fie ?i el singur... S-a întors în cas? odat? cu întunericul. M-a strigat ?i mi-a f?cut semn s? m? a?ez lâng? el pe pat. Privea undeva în adâncul tavanului. Cu mâinile-i tremurânde, încerca s?-mi aranjeze p?rul meu lung, dar eu ?tiam c? vrea s? m? mângâie ?i atunci mi-am lipit capul de pieptul lui ?i l-am cuprins cu bra?ele ca atunci când eram mic? ?i vroiam s?-l înduplec s?-mi spun? o poveste. Amândoi aveam nevoie de asta.  T?ceam. Sim?eam c? ne face bine t?cerea. Era ca o pace ce se a?ternea cu în?elegere peste sufletele noastre, l?sându-ne gândurile s? alerge slobode prin noi. Triste?ea  se domestice?te ?i nu mai mu?c? din noi atunci când e lini?te. E ca în rug?ciune.  Într-un târziu, mi-a spus s? nu mai fiu trist?, pentru c? el este cu mine, c? m? iube?te, c? ?i p?rin?ii mei m? iubesc ?i c? se vor întoarce.  Apoi  mi-a spus c? degeaba ai face Tu, aici, la noi, câmpuri de c?p?uni, pentru c? în magazinele acelea mari unde te plimbi cu un c?ru?,  sunt aduse numai fructe din alte ??ri. Ale noastre, se spune, nu sunt bune.   Î?i scriu din nou pentru c? simt aceast? nevoie s?-?i spun despre noi ?i despre ceilal?i oameni. Eu ?tiu c? Tu ?tii totul, dar vorbindu-?i, m? simt eu mai bine. Parc? m? u?urez de o povar?.

Nu le este bine oamenilor, Doamne, sunt  tri?ti, ab?tu?i, t?cu?i... Chiar ?i atunci când este s?rb?toare, au privirile mute.  E mult? nedreptate pe P?mânt  ?i Tu trebuie s? ?tii ce gândim noi ?i mai ales ce sim?im! P?rin?ii mei sunt în Spania la c?p?uni, adic? muncesc acolo. Sunt câ?iva ani de când au plecat s? fac? rost de bani.  Eu stau la bunicul. Tata s-a întors de câteva ori, dar mama, cu toate c? a plecat prima, nu s-a întors niciodat? ?i nici nu mai d? telefon, ca atunci, la început.  Tata mi-a spus c? s-au desp?r?it ?i nimic mai mult. Nici eu nu-l întreb, pentru c? este trist ?i ?tiu c? nu-i  pl?cea s? vorbeasc? despre via?a lui.  Nu ?tiu nimic despre mama mea ?i mi-e dor de ea... Mi-e dor de ei amândoi ?i vreau s? fim  împreun? ca atunci când ne bucuram de s?rb?tori ?i puneam masa sub nucul din gr?din?. Mi-e dor de bucuriile noastre m?runte, când ningea, când se coceau cire?ele sau de zilele când reu?eau  s? cumpere ceva în cas?. Îi privesc  în fotografiile f?cute atunci când eram împreun? ?i totul era frumos  ?i  întreb: „Cum ai putut mama mea s? m? p?r?se?ti? Tu cum reu?e?ti s? stai f?r? mine ?i f?r? tata ?i eu nu? Hai mam? vino aici lâng? mine ?i strânge-m? în bra?e...”  ?i adorm cu ea în bra?ele mele! Câte odat? o visez, e îmbr?cat? într-o rochie alb? zdren?uit? ?i alearg? descul?? printre mul?i copaci. Are r?ni pe picioare, pe mâini, pe fa??... ?i plou? peste tot umbletul ei... Alearg?, alearg?, nu ajunge nic?ieri ?i atunci întind mâinile spre ea ?i o strig s? se întoarc? s? o pot ajuta... S? se întoarc?  acas?. M? trezesc ud? de ploaia ei pe mine ?i nu mai pot s? adorm. ?tiu c? nu-i este bine,  c? îi este ?i ei dor de mine. ?tiu! Nu se întoarce pentru c? îi este ru?ine ?i team? de gura lumii. ?tiu c? sufer?,  c? asta î?i dore?te ?i c? vrea s? se întoarc? la mine ?i la via?a de aici.  Tata cred c? ar primi-o pentru noi ?i cred c? ?i pentru el.  Nu pot s? discut despre mama cu nimeni, doar cu Tine Doamne. ?ie î?i pot spune tot ce simt eu în mine ?i simt lini?te când  se întâmpl? asta.   ?tiu c? într-o zi îmi vei aduce mama mea înapoi! Tu po?i s? întorci lucrurile spre dreptate, spre  trebuin?ele noastre.

Ast?zi am primit la ?coal? câteva m?r?i?oare de la colegi, iar doamna înv???toare ne-a spus s? ne gândim ?i s? scriem fiecare câte o scrisoare mamei  noastre. „Ave?i ocazia acum de 8 Martie, adic? de ziua ei, s?-i mul?umi?i pentru tot ce face pentru voi ?i s?-i face?i ur?ri din tot sufletul vostru!”, a mai spus doamna înv???toare.  Eu nu am unde s?-i scriu ?i nici cum s?-i vorbesc cu ea decât prin Tine, Doamne. Spune-i Tu ce ?tii c? e în mine, în bunicul, în tata ?i în toate lucrurile de la noi, din cas?! Spune-i s? ?tie ?i ea despre noi!   ?i f?-i ?i ei o bucurie, oricât de mic?! F? s? primeasc? ?i ea un cadou, s? simt? c? este prim?var?, c? este ziua ei ?i c? nu e singur?!

Bunicul este trist ?i el, i-au mic?orat pensia ?i nu-l prime?te nimeni s? mai munceasc?. Se uit? la televizor ?i, din când în când,  ?ip? la cei care vorbesc acolo. „Ho?ilor!”, a?a le spune! „Ne-a?i vândut ?ara... V-a ales poporul c? s?-l vinde?i ?i s?-l umili?i! Nu ave?i mil?... Nu ave?i nici un Dumnezeu!” .

S?racul bunicul, n-o fi ?tiind c? Tu e?ti pentru  to?i?

footer