Revista Art-emis
Rânduiala spiritului PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Ştefania-Georgeta Ungureanu   
Miercuri, 05 Martie 2014 17:49

Prof. univ. dr. Ştefania Georgeta Ungureanu, art-emisSuntem blocaţi între două dimensiuni: noi şi ei... noi, cei rămaşi să descurcăm iţele unei lumi ajunsă la capătul puterilor, agăţată de catargul unei nave lăsată în deriva, spre o destinaţie necunoscută şi aceiaşi „ei”, călători fără bilet, doar cu un „vot” la purtător, neînduplecaţi, neîmblânziţi şi neinstruiţi novici, „supra-veghetori” ai destinelor unor generaţii deja vândute unor speranţe deşarte. Menirea existenţei noastre este aceea de a păstra entuziasmul la parametrii optimi pentru a bloca drumul spre pierzanie al fiinţei noastre naţionale. Am mai avea timp pentru o lecţie de istorie, dar suntem singuri: noi cu noi înşine, învăţători de „moda veche”, urmaşi demni ai Domnului Trandafir... dar, după cum aminteam, timpul ne-a depăşit aşteptările şi a plecat mai departe, subliniind înca o dată „regula” de recunoaştere: „ireversibilitatea”! Ne întrebăm noi pe noi înşine cât valorează prezentul acesta fără viitor? Avem destule resurse să descoperim noi parametri de existenţa demnă, fără prejudecăţi, însă fiecare lucru are propriul lui termen de împlinire, de desăvârşire, iar ceea ce ne rămâne de făcut este să deschidem portalul dintre cele două dimensiuni, revenind ceea ce am fost cândva: noi împreună! Spiritul, încă viu al acestui popor, este singurul reper ce ne mai poate susţine, ori de câte ori, trebuie să mergem mai departe cu fiecare demers pe care îl  iniţiem în ceea ce alegem pentru menirea noastră. Care este calea spre împărăţie? Este calea mântuirii noastre prin fiecare lucru care lucrează în sufletul fiecăruia, cu toată fericirea dăruită de iubirea pentru aproape. Gândul prin cuvânt şi ascultarea prin menirea de a-l ferici pe EL, Marele Nostru Părinte! Acesta este doar îndemnul de a ne regăsi din nou împreună, într-un singur trup şi suflet, în aceeaşi dimensiune spirituală! Şi doar astfel ne putem împlini, desăvârşindu-ne căutarea în binele făcut, de nedesfăcut, întru fericirea aproapelui nostru. Atâtea teribile lupte „de culise” date pe scena fiecărei zile, pe care o primim ca dar nepreţuit pentru existenţa fiecăruia, ne macină entuziasmul, ne anulează taina sfântă a apropierii veşniciei de lumina lumii.

Şi puţin din puţinul lumii rămase ne mai ţine agăţaţi de aorta rugăciunii, al cărei har se ridică din amvon, o dată cu cântecul îngerilor spre a putea fi primit acolo unde aritmetica nu-şi mai găseşte rostul, doar iertarea este pretutindeni, alături de ascultarea şi dăruirea pentru noi toţi împreună. Ce s-a întâmplat cu oile rătăcite, cu pastorul mântuirii? Nimeni nu mai ştie să-şi asume ceea ce taina păstrează, nemaiexistând putinţa luării binecuvântării, de oare ce noi, în micimea noastră sufletească ne amestecăm în tot şi în toate, fără măsura, doar schimonosiţi, slutiţi de păcatul cel mai mare al lumii: minciuna, lucrare a întunericului! Deriva noastră trebuie încătuşată, iar calea de urmat este una singura: direcţia este spre singura destinaţie a desluşirii noastre, a desăvârşirii prin alegerea cinstei! Încătuşarea spiritului în căderea noastră neasumată în momente de maximă neimplicare (ar trebui să recunoastem neputinţa cugetului de a stârni furtuna schimbării) este şi va rămâne o mare dezamăgire pentru propria noastră constiinţă. Ne împărţim orice măsura între bogat şi sărac iar deciziile pe care le luam ascund fragilitatea unui sistem trucat, moştenit dintr-o lume, ale cărei repere sunt de fapt racilele unei puteri fără nici un fel de credinţă.

Astfel, nicio încercare nu are finalitate, totul se reduce la acelaşi  veşnic început al unor  încrancenate scopuri, deloc nobile...mai degrabă muribunde. Cât ne va costa aceasta mimare a competenţei acelora ce îşi înscriu astfel ieşirea din scena în plină criza? Din păcate sau din fericire, cum nimic nu este întâmplator, suntem prezenţi la propria „execuţie” publică a tot ce cândva am ales cu sufletul, iar acum mintea nu mai poate cuprinde, nici aritmetic, nici filosofic, rânduiala spiritului înseamnă mult mai mult decât pot demonstra toate acele teorii din antichitata până în prezent.

Când vom înţelege adevăratul sens al cuvintelor: „Historia-Magistra vitae” poate nu va fi prea târziu pentru a ne vindeca bâlbâielile de zi cu zi, negocierile fictive, comunicatele de presă, permutările „ministeriale”, ce ilustrează atât de firesc ceea ce ne reprezintă pe toţi laolaltă: un viitor „prezidenţiabil”. Eşec al fiinţei noastre umane! Antidotul este doar conştiinţa noastră, spiritul nostru viu, entuziasmul caracteristic neamului românesc, atât de mult şi de greu încercat, dar nicicum îngenuncheat; istoria o scriem noi, dar nu dictata de unii sau alţii, în momente de cumpănă! Române, şi mâine este o zi, cu mult mai frumoasă decât vreo alta, ce n-am preţuit-o, ci doar am încuviinţat risipirea ei! Ce este de făcut ?! Ascultaţi-vă inima şi bucuraţi-vă de puterea Magică a ceea ce vă rânduieşte spiritul! Bunul Dumnezeu priveşte spre noi toţi !

footer