- Romanul „Sarra”, vol. II - fragment -Ne-am întors spre casă. Poteca îmi părea o cărare cosmică pe care călcasem într-un fel de început al lumii. În faţa pârleazului, ne-am oprit. Acolo, atunci, mi s-a părut că totul se împarte în două. Înainte şi după... „Înainte şi după căderea omului în contingent, în firescul amestec de viaţă şi moarte, amestec din care, de cele mai multe ori, îl scoatem pe Cel de Sus.” - mi-am zis în gând, în timp ce mi-au trecut prin urechi cuvintele bunicii: „dac-ai să-L iubeşti pe Dumnezeu, pe ai tăi, oamenii, în general, atunci poţi să faci ce vrei.”
- Treci tu? ...Sau eu?- l-am întrebat pe Avi, nedumerită, cu gândul undeva, departe, în primordii.
- Tu! Aşa se cade, aşa e scris în bunele maniere - mi-a răspuns el.
- Daaa?!... Uite, eu am dubii. Adam şi Eva lui cum or fi sărit ei pârleazul, tocmai din rai, în vremurile noastre? Că de sărit, l-au sărit! Sau o fi tot poveste?!
- E, şi cu tine! Dar mai bine aşa. Ce să îţi spun? Gustând din păcat, vrând să se ştie...
- Eee, păi vezi?! Asta e cu totul altceva. Şi s-au ştiut?
- Poveste grea! Dacă vrei să ne apuce aci sfârşitul lumii, eu zic să dăm cu banul. Dăm?
- Dragul meu, dăm, dăm cu ce vrei tu, chiar şi cu cerul de pământ, dar cum rămâne cu gustatul?
- Cum?! Ca la începuturi.
- Păi atunci, pupă-mă şi tu, că se răceşte şi mămăliga, şi jumările în tigaie...Iar mamaie are şi ea bâzdâcul ei! Odată te pomeneşti: „fă, moţato, păi eu mai sunt la vremea ta? Mi s-au dus toate. Şi puterea, şi răbdarea! Of, şi moartea asta, că nu mai vine să mă ia!” Moartea?! Auzi şi tu, moartea? Ia! Lua-o-ar şi pe ea... dar cine s-o ia? Că e mai urâtă decât...
- Şiit! Asta n-are termen de comparaţie...
- Ştii tu? Dacă o fi vreo frumoasă, întoarsă de la coasă, spre seară, în drum spre casă? Am văzut eu odată, într-o excursie, pe Valea Arieşului, în Apuseni, nişte zdrahoance de muieri... Cum coseau, aşa coseau! Mă, uite, una dintr-ălea ţi-ar trebui ţie. Aaa, n-ai mai scăpa! Ţi-ar rupe aia oasele şi de pupat te-ar pupa când vrea ea. Hai, pupă-mă şi trece-mă odată în partea ailaltă! Nu de alta, dar să mai vedem şi noi cum mai este, pe aci, prin lume, lumea! Ce mai stai, hai!
Dintr-odată, Avi m-a luat în braţe şi m-a trecut, peste pârleaz, în curte, la bunica, într-un fel de copilărie a mea. M-a lăsat apoi cu picioarele pe pământ, tocmai lângă groapa cu noroi a porcilor şi piua în care îşi clăteau, în fiecare dimineaţă, maxilarele, nişte raţe blestemate. Parcă nimic nu se schimbase. „Mac-mac! Mac-mac-mac!”
- Aaa, urâtelor, până aici v-a fost! Voi mi-aţi speriat somnul în fiecare zori de zi! Voi, râpaţii ăia şi mamaie cu numărătoarea: „...una, două,...nouă... Fată, să ştii tu că, în noaptea trecută, a avenit vulpea?! Sau vreun dihor... Nu e aia prică, nu e şi basta! O fi dormit peste gard la... Ioană! Ioană! Ia ieşi, fă, şi vezi că-mi lipseşte găina! Arde-o-ar focu' să o ardă! Ce zici? E? Eee, bine că e! Fată, că sărise inima din mine! Fir-ar-al focului să fie!” - Ce zici de mamaie? Hei! Avi, mă băiatule, unde ţi-e gândul?
- La tine, în copilărie. Tare drăgălaşe trebuie să fi fost!
- Da? Păi atunci musai să mă vezi cumva goală... goală puşcă. Dezbrăcată, vreau să zic, în putina cu apă caldă, în curte la tataie... Măaa! Ia vezi, că mă ruşinez! În putină la moş Gheorghe. Vrei să-ţi arăt unde? Trecem pe-acolo, prin gardul din spatele casei.
- Mda, de ce nu? Numai să ai loc... că tu, copila de atunci, acum eşti mare. Rostul din gard, pobabil, acelaşi.
- Eeee, da!... Ba nu! Aceeaşi... Sufleţelul meu trece uşor, pe unde vreau eu. Chiar şi prin cer! Când mă apucă pe mine pandaliile şi vreau să-L iau de mustăţi şi pe Moş Gheorghe, şi pe Dumnezeu. Mai ales atunci când îi este dor de el. Dor?!... Mda! Hai, hai şi-ai să vezi!
În colţul şoprului, ne-am oprit. O clipă am vrut să-i arăt lui Avi locul în care îmi ţineam îngropată comoara. M-am răzgândit. Mi s-a părut că, într-un fel, îl trădez pe tataie. De sub frasinul rotit de deasupra noastră, lângă rădăcina căruia aveam tot ce îmi lăsase el, am privit cerul. Parcă îşi deschisese porţile. Mă simţeam răpită de un fără de sfârşit. După ce am dat bălăriile într-o parte, am trecut în curte la baba Ioana. Acolo, aproape totul neschimbat. Doar buruienile îşi făceau mendrele. Printre ele, am făcut, totuşi, câteva piruete, apoi am alergat spre prispa casei. Paşii mei, prin iarba încâlcită, un fel de simfonie a copilăriei!
Se vede că eşti în lumea ta!
- Mda! Chiar mă simt bine! Sincer, aici pot fi eu. Eu, ai mei şi Dumnezeu. Hai, trage aer în piept... Respiră! Parcă are un alt gust? De veşnicie! Nu simți că timpul nu mai e timp?
- Asta dacă nu priveşti în urmă, altfel, totul se împarte şi undeva, musai şi un fel de Gomora...
- Ce ştiu eu?! Acolo, o altfel de poveste. Una în care Biblia a pus sub ochii omului pedeapsa trăirii în păcat. Dar tot acolo, incestul. Da, incestul! Și culmea, trecut cu vederea. În Biblie, îţi dai seama?!
- Dorinţa de a aduce în lume viaţă, mai presus de orice... Morala?!... Mde! Probabil de-acolo s-a inspirat Machiavelli când a scris: „Scopul scuză mijloacele”
- „Scopul scuză mijloacele” - au zis-o şi ăia dinainte, şi ăştia de acum, o zic toți nemernicii când vor să scape basma curată. „Scopul scuză mijloacele, dacă ţelul urmărit este nobil.” În Biblie, din acel păcat, viața avea să-și urmeze cursul. În lumea noastră, însă e invers. Râsul plânsul! Un fel de bătaie de joc la tot pasul.
- Iar de aici, scoaterea din matcă a celorlalţi. Eu zic să schimbăm subiectul! Unde ziceai că e putina?
- Păi, cum, nu o vezi? Și eu care mă roșisem toată! Uite, acolo, în colţul casei! - i-am arătat lui Avi în timp ce am urcat pe prispa casei.
Uşile erau închise. Lacăte ponosite atârnau în belciugele înfipte sub fiecare cleanţă. Am privit în interiorul unei încăperi, în care totul părea încremenit. Pe tocul ferestei, două pahare pe jumătate golite. Într-unul ţuică, în altul vin. Rămăseseră acolo, probabil de când îşi dăduse duhul şi baba Ioana.
- Avi, pe la voi prin sat, se mai întorc morţii? Adică, mai vin şi ei, de pe lumea ailaltă, să-şi mai vadă rostul lăsat în lumea asta? Să mai treacă şi ei pe drum...
- Morţii?! Aaa, mda!... Adică... Păi, de ce ar face-o?
- Uite aşa...