Revista Art-emis
Ultimul guiţat PDF Imprimare Email
Florica Bud   
Vineri, 24 Decembrie 2010 14:54
Bud Florica aeSosise şi ziua cea mare. Dis-de-dimineaţă, la oara cinci, mamica ne-a trezit pe toţi din somnul cel dulce. Eu durneam (dormeam) în cohe cu bunica Valeria. Ai mei durneau în casa de sus. Pe vremea aceea ora cinci era o oră criminală pentru noi, copiii. M-am îmbrăcat cu înfrigurare, ca să nu mă prindă neîmbrăcată vecinii, care vineau să ţină de porc. În cohe totul strălucea de curăţenie. Unchiul Florea a venit aducând cu el şi ustensilele. Dintr-odată odorul s-a umplut de lume. Totul s-a petrecut repede. Eu îmi ţineam urechile în palme, ca să nu îl aud guiţând pe bietul iosag. Unchiul Florea era priceput şi animalul a fost sacrificat repede, fără a scoate un ţâţ. Urmăresc pe fereastră umbrele care se mişcă în odor. Vecinii primesc câte un pahar-două de ţuică şi pancove (gogoşi) făcute de bunica cu o seară înainte. Pleacă grăbiţi la casele lor. Rămân doar taticu şi unchiul Florea. Ei acoperă animalul cu paie de grâu. Noroc că s-a zdhicit un pic şi nu mai este atăta thină în odor! Taticu intră după troaca cu moşine (cutia cu chibrituri) şi apoi, dintr-odată, dinspre locul unde odihnea porcul se văzu o vâlvătaie mare.

Focul deschidea sezonul pregătirilor pentru Sărbătorile de Iarnă. În vremea aceasta noi corăţam ai (usturoi) şi ceapă şi alegeam rişcaşul (orezul). Îmi fac curaj să ies afară, ca să văd ce se mai întâmplă în odorul nostru. Flăcările păreau să înghită bietul animal, ce nu se zărea dintre ele. Focul era primul element care participa la pregătirea şoricului. Văzându-mă pe acolo, fără niciun rost, unchiul Florea mă cheamă să torn cu o fingie apă din vidhere (găleată), ca să poată curăţa şoricul. Tocmai simţeam că îmi îngheaţă mânurile, când din casă sunt chemată să aduc lemne pe foc. Apuc coşarca de nuiele şi mă îndrept, cu pisicile pe urma mea, spre lemnărie. Mă întorc în cohe. Bunica pregătea prânzul (micul dejun), ratotă cu jumeri şi ceapă. Prăjea slănina tăiată soldăţei, punea câteva cepe mici tăiate în patru. Separat bătea ouăle întregi, adăuga o fingie de lapte muls între timp de la Mândraia şi o lingură de fărină de mălai. Când ceapa devenea aurie şi slăninuţa era deja crocantă turna compoziţia peste ele. O lăsa să se coacă la fel ca o plăcintă şi apoi când se umfla o întorcea pe partea cealaltă. La sfârşit adăuga caş de oaie răzălit. Sunt sigură că nu aţi vrea vreodată să mâncaţi asemenea bombe calorice... pentru voi! Pentru cei sculaţi cu noaptea în cap şi muncind cât este ziua de lungă... ratota era o mâncare care le ţinea de saţ. Bunica mai făcea şi tocană cu brâ şi la, adică cu brânză şi groşthior. Cine mai putea, mânca şi tocană (mămăligă) cu lapte sau cavei în lapte.

După prânz urma partea grea; bonţălitul (tranşatul). Nu eram fericită că trebuia să fac parte din staff-ul porcului. Citeam pe ascuns volumul „Scrinul negru" de George Călinescu, pe care, în sfârşit, mi-a dat voie bibliotecara, doamna Chiş, să îl iau acasă. De multă vreme mă învârteam pe lângă raftul cu romane grele, ale căror titluri mă atrăgeau ca un magnet, dar doamna spunea că nu sunt pentru copiii de vârsta mea. Normal, realitatea din jur mi se părea ireal de hidoasă. Poetul Emil Florescu încropise pentru elevi un cenaclu în Şulmedhi (Ulmeni). Condiţia participării la şedinţe consta în a avea note maxime la limba şi literatura română. Ca urmare, mă chinuisem să scriu şi câteva poezii. Culmea! Versificam uşor şi rimele îmi ieşeau perfecte. Toate peste olaltă mă făceau să mă simt o neînţeleasă, pthicată din cer în mijlocul acestui carnagiu porcifer. Insensibili la trăirile mele, fiind singurul copil prezent, toţi aveau nevoie urgentă de mine, să le duc sau să le aduc câte ceva. Pentru o zi devenisem o piesă de neînlocuit dintr-un puzzle cu... guiţuri. footer