Revista Art-emis
Vine un timp când tăcerile se unesc în nevinovăţia cunoaşterii PDF Imprimare Email
Emil Proşcan   
Miercuri, 20 Noiembrie 2013 21:25

Emil Proşcan, art-emisFiecare din noi avem momente în care ne punem   întrebări despre viaţă, despre rostul nostru în Univers, despre felul în care ne raportăm la tot ce există, despre importanţa noastră, despre felul în care am ajuns în această ipostază de OM printre atâtea şi atâtea alte fiinţe. Este greu de asumat răspunsuri şi cu atât mai greu de verificat. Tentativele noastre de a emite ipoteze despre tot ce există, ne duc într-un inevitabil moment de neputinţă în a afla mai multe despre noi. Incursiunile, de acest gen, duc într-un neant în care toate pârghiile de logică, căutare, discernere şi tot ce ar putea însemna înţelegere, se transformă într-o nesfârşită întindere albă. Parcă, undeva, în universul cunoaşterii ar exista o barieră, dincolo de care totul este acoperit de nevinovăţie. Nevinovăţia cunoaşterii! Un singur lucru se desprinde cu certitudine: nimic din ceea ce vedem, simţim şi intuim nu este întâmplător! Există o interdependenţă, o logică în tot şi în toate!

O armonie generală guvernează viaţa tuturor vieţilor de pe Pământ!

Noi nu am fi putut exista fără existenţa prealabilă a altor vieţi! Nu am fi putut exista fără să existe aer, apă, soare, anotimpuri, copaci, animale, păsări şi toate câte există. Toate sunt ca noi să putem fi! După orice logică elementară concluzionăm că se impune existenţa unei „gândiri” anterioare, care a „aranjat” şi a „făcut” să fie tot ce există!

Nimic nu este întâmplător!

Nu eu am descoperit toate acestea, ele au exista dintotdeauna şi sunt la îndemâna tuturor celor care privesc cu atenţie în jur, apoi în ei! Sunt adevăruri universale, care ar trebui să producă teamă şi îngrijorare în cei care le ignoră! Prea multa nedreptate proliferează acum în jurul nostru. Privesc tot mai des spre Cer şi simt că tot mai mulţi oameni fac asta. În linişte, tăcere, privim spre Cer chiar fără să ridicăm ochii. Nu este resemnare, ci o reacţie firească la firescul tuturor lucrurilor la un loc! Avem nevoie de respiraţia Cerului mai aproape! Ne-am depărtat de noi, de adevărurile ce la naştere le-am primit. Pentru a afla şi simţi rostul lucrurilor, poate că trebuia să se întâmple toate câte acum se întâmplă!

Cât de neîntâmplătoar existăm!

Cred că principiul cel mai important prin care oamenii se deosebesc între ei este cel al felului în care ignoră sau nu firescul lucrurilor. Prea-puţinul sau prea-multul au devenit jaloanele ce fac principiile de viaţă! Ne mulţumim cu puţin, cu mai mult, foarte mult sau nu avem limită! Ţinem cont şi de existenţa celorlalţi sau false trebuinţe îi ignoră? Ne folosim de pârghii şi mijloace corecte sau ne dăm cu un pas lateral de cei cinstiţi şi recurgem la strategii prin care le speculăm credinţa în adevăr şi dreptate? Astfel lumea se împarte în săraci şi bogaţi. Legea liberului arbitru! Sărăcia, umilinţa, nedreptatea, zâmbetul, lacrima, lumina, întunericul..., sunt laolaltă! Lumina adevărului suprem ni se dă fiecăruia odată cu naşterea. Precum viaţa lui Iisus! Totul se rezumă la zestrea primordială din care fiecare am primit, atunci, la naştere. Poate că parte din ceea ce Biserica propovăduieşte este discutabil, poate că în dogmele ei s-a „umblat” într-un fel, poate că sunt preoţi travestiţi, poate că istoria spiritualităţii ar trebui să aibă o lungă şi bine meritată erată, poate că mare parte din „opera” neînţelegerii este regia celor care ignoră, poate că în ceea ce ni s-a transmis s-au strecurat erori, poate că sunt necesare corecţii... Multe lucruri din viaţa şi lumea în care trăim pot fi discutabile, interpretabile.

Există, însă, o excepţie: realitatea!

Realitatea este momentul de adevăr universal ce se reuneşte privirii, simţurilor şi înţelegerii noastre sub forma adevărului palpabil, indestructibil, unic! Este darul de suflet pentru suflet primit pentru fiecare moment ce alcătuieşte existenţa noastră. Este ceea ce în rătăcirile noastre nu putem explica, este adevărul despre tot ce există, este suma tuturor lucrurilor ce definesc viaţa, este neantul care ne poate da toate răspunsurile. Realitatea suntem noi cu tot ce există! Trăim pentru noi cu tot şi toţi laolaltă! Dăm pentru a primi, existăm pentru ca alţii să existe! Orice abatere de la acest e postulate atentează la armonia universală şi produce undeva nedreptate, durere şi atunci se produce intervenţia divină! Echilibrul ce dă armonie, adică viaţă, nu poate fi afectat! Aşa este în universul din noi şi tot la fel în cel din afara noastră!

Cei nedreptăţiţi, aflaţi în suferinţă, simt rostul lucrurilor. Simt şi se roagă! Mulţime de călugări şi-au arvunit speranţele Cerului şi se roagă necontenit! Nu pentru ei, ci pentru îndreptarea rostului vieţii noastre. La fel ca Iisus!

Tu ce mai faci Ioane? Ştiu că eşti surghiunit în inutilitate şi tăcere, dar că nu tu ai cea mai mare nevoie de ajutor. Ştiu Ioane că eşti în toţi cei care se roagă! Mai ştiu că şi tu ai încetat să te mai rogi pentru tine. Vine un timp când tăcerile se unesc în nevinovăţia cunoaşterii! Din când în când se întorc pe Pământ curate, ca nişte lacrimi ce binecuvântează adevărul despre viaţă! Şi atunci ninge!!

footer