Revista Art-emis
Cheia PDF Imprimare Email
Marin Moscu   
Luni, 13 Decembrie 2010 10:00
Moscu MarinInundaţiile trecuse cu tăvălugul apelor din jur - împrejurul satului, distrugând şanţuri şi podeţe, luând cu ele păsări şi animale, şi, câteva cocioabe, care cu ani în urmă au fost construite din sărăcie pe malul lor. Toată lumea care venea în satul Frecătura trebuia să-şi ia gândul de la mijloacele de locomoţie şi vrând-nevrând trebuia să mărşăluiască peste câmp circa zece kilometri. Aerul tomnatic aducea în nări miros de poame şi fructe coapte iar cerul mai primea în înălţimea-i ultimele foşnete ale aripilor întârziate din lunga călătorie a supravieţuirii. Elina Sprincenatu, învăţătoare la şcoala din sat, trăgea cu greu , după ea, pe cărarea bătătorită, un geamantan de mărime mijlocie iar pe umărul stâng purta o gentuţă îndesată cu farduri, chei, documente personale chiar şi şerveţele nazale. În timp ce privea cum stelele îşi îndeseau prezenţa pe boltă, strănută ducându-şi mâna stângă la gură.
- Sănătate! Se auzi glasul unui bărbat apropiindu-se din urmă. Mai este mult până în sat?...
- O, mai sunt vreo opt kilometri...Da, cu ce ocazie mergeţi la Frecătura?...
- M-au trimis din partea Inspectoratului Şcolar să fac nişte cercetări legate de activitatea cadrelor didactice, a doamnei învăţătoare Elina Sprincenatu. O cunoaşteţi?...
- Da, da...O cunosc! E frumoasă, lipicioasă, de treabă, e bună învăţătoare... şi...mai
are şi bărbatul plecat în Italia. Ştiţi, am cam obosit, vreau să mă odihnesc puţin. Dacă vă grăbiţi, mergeţi înainte!
- Nu nimic, vă însoţesc! Vă ajut?...
- Nu-i nevoie, mă odihnesc , apoi merg mai departe!...
Un foşnet din apropiere îi înmoaie vocea Elinei. Atentă fiind, vede două luminiţe mişcătoare, doi ochi de pisică ţopăind prin buruienele din marginea cărării.
- Vai , domnule, mi-e frică!...
El întinse mâna dreaptă, o prinse la piept, iar cu mâna stângă îi prinse geamantanul îndesat cu bunătăţi aduse de la oraş.
Vreau să mă liniştesc... Vedeţi cum îmi bate inima?...
El lăsă geamantanul şi duse mâna spre inima ei. Descoperi că bluza era deschisă iar calea spre sânii fericirii era liberă...Fără cuvinte, fără şovăire, Elina îl prinse pe inspector de după gât şi căutându-i gura prin întuneric îi sorbi buzele reci tremurând de emoţii. Cu vârful limbii exploră dulceaţa închipuirii şi-l trase uşor peste ea. Într-un geamăt al plăcerii profunde se mişcau amândoi aşa cum pescăruşul se mişcă plutind peste valurile mării. Totul se termină cu o mulţumire profundă. Ambilor le tremurau vocile şi inimile le băteau ca un bâzâit de albine. Ajunşi la poarta directorului, ea luă geamantanul, mulţumindu-i inspectorului, şoptind:
- La revedere...
- La revedere...
În casa directorului totul era aranjat cu gust. Masa plină cu bunătăţi a fost stropită cu un vin bun, negru de buturugă.
- Domnul inspector, vreau să văd şi eu reclamaţia...
- Iat-o!...
Scoase o foaie de hârtie cu toate însemnele de pe Yahoo şi citi cu glas tare:
„NEREGULI SCOALA FRECATURA"
From: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
To: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza , deci nu e Elina Sprincenatu. Cine o fi?...
„Bună ziua, sunt mama a doi copii care învaţă în Şcoala Frecătura. În această şcoală există mai multe nereguli pe care directorul Geo Algebrescu nu vrea să le rezolve.
Copiii mei, începând cu luna octombrie a acestui an, vin îngheţaţi de frig acasă, din cauza sobelor nedesfundate cu uşile mai mult căzute decât lipite, este un fum şi un monoxid de carbon în clasă încât copii mei sunt obligaţi să îl suporte. Chiar dacă se face focul geamurile sunt deschise în clasă nefiind mai mult de 10 grade şi fum cât de mult. Astfel sunt nevoiţi să îndure aceste condiţii mizere, iar în afară de acestea în fiecare primăvară şi toamnă şoarecii stau în clase"jucându-se" în voie pe traseu: soba – uşa clasei – tabla, drept urmare copiii mei sunt nevoiţi să stea într-un focar de infecţie, focar ce pe director nu îl deranjează deoarece până acum nu a luat nici o măsură. Acesui om probabil îi convine situaţia pentru că din cele 5 zile lucrătoare, nu poate fi găsit mereu în şcoală - probabil de aceea nu are timp să observe aceste nereguli. Sper din tot sufletul sa luaţi o măsură înţeleaptă pentru că eu ca părinte fac tot ce pot pentru copiii mei să o ducă bine dar nu pot să-i văd cum se îmbolnăvesc în acea şcoală. Vă mulţumesc! 27 oct 200..."

Ce părere-ţi faci? Cine ţi-a făcut-o?... un părinte, un coleg, vreo colegă?...
Toată noaptea directorul s-a învârtit de pe o parte pe alta în pat. Gândurile îl frământau, nevasta nu-şi mai termina expozeul nici chiar spre răsăritul soarelui. La şcoală, inspectorul merse în asistenţă la cadrele bănuite de „scrisul neregulilor".
- Azi copii avem de învăţat ...Cheia! Lecţia continuă prin metoda „ciorchinelui", apoi prin alte şi alte metode moderne. Inspectorul, cu urechile lipite de dulceaţa glasului învăţătoarei Elina Sprincenatu, era cuprins de vraja acesteia. La terminarea orelor, a fost anunţat consiliul profesoral pentru a se discuta şi a se analiza anonima.
- Domnul inspector, mi-am adus aminte: doamna xy, cumnata femeii de serviciu, mi-a pus cheia de la casa ei în buzunar, spunându-mi să merg la ea când bărbată-său repară sobele la şcoală. Eu am vrut să mă duc, dar pe drum mi-am dat seama că am buzunarul spart şi că am pierdut cheia. După trei zile am fost la ea, seara, când bărbată-său era de serviciu la „Boacăna" din oraş. A fost mulţumită, dar apucase, la nervi, să scrie la Inspectorat. Ea mi-a mărturisit, pe cuvânt!
- Nu-i nimic. Tot trebuia să întocmesc un proces verbal. După laudele măgulitoare la adresa Elinei, aceasta se apropie discret de inspector şi-i puse o cheie în buzunar.
Ajuns acasă la Elina simţi un miracol, o vrajă prelungă . Elina se aşeză în braţele lui şi-i spuse:
Vreau să-ţi pun nasturele la haină, ţi l-am rupt aseară pentru a te recunoaşte!
Şi cheia?!...
- Cheia este codul nostru, codul femeilor din Frecătura pentru a ne rezolva mai uşor treburile când bărbaţii noştri sunt plecaţi de acasă!...
(Din volumul CALEA PUSTIE)

Marian Moscu

Marian Moscu:
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Galaţi-Brăila

Volume de versuri:
- „CĂLĂRETUL CU SPATELE GOL": GALAŢI Editura PORTO-FRANCO – 1995;
- „GIOCONDA DIN VERSURI": FOCSANI, Editura REVISTA V, – MAI 2000;
- „PASĂREA ALBĂ": DEVA, EDITURA CĂLĂUZA , 2002;
- „CUM SE NAŞTE DRAGOSTEA": DEVA, Editura CĂLĂUZA, 2003
- „MARE DE SEMNE" – DEVA, EDITURA CĂLĂUZA, 2004
- „FOŞNETUL ETERNITĂŢII":RAMNICU SĂRAT, Editura RAFET, 2006
- „STRIGĂTUL TĂCERII": RAMNICU SĂRAT,Editura RAFET, 2008
- „CALEA PUSTIE"-PROZĂ SCURTĂ: RAMNICU SARAT, Editura RAFET, 2010

- Articole şi poezii publicate în: Steagul Roşu – Bacău, Ateneu, Luceafărul, România literară, Axioma, Porto-Franco, Boema, Oglinda literară, Ziarul de Vrancea,, Cetatea culturală, lumina lină, Călăuza şi altele.
- Referinţe critice: Gheorghe Istrate, Miron Ţic, Valeriu Bârgău, Al. Florin ţene, Victor Sterom, Victoria Milescu, Ionel Necula, Florin Muscalu, Constantin ghiniţă, petre Manolache, Gheorghe Prodan, Emilian Marcu şi alţii.
- Redactor la revistele: „Salonul literar" şi periodic, la „Ardealul literar". footer