Revista Art-emis
Cărţi, icoane şi tablouri PDF Imprimare Email
Monica Ligia Corleanca   
Luni, 09 Septembrie 2013 21:00

Monica Ligia Corleanca, art-emisMă sculam dimineața cu ochii la icoanele bunicii agățate deasupra patului, alături de fotografia tatălui meu îmbrăcat în haine militare , făcută înainte de a fi trimis la război ca ofițer de rezervă. Nu-l cunoscusem bine, dar privind la poza lui mă simțeam în siguranță, crezând că am două chipuri sfințite și pe tata, care era pentru mine icoana cea mai prețioasă. Icoana cea mai mare era a Maicii Domnului (Sfânta Maria cu pruncul), o pictură veche de o rară frumusețe, încadrată în argint frumos modelat, totul așezat într-o ramă prețioasă grea, lucrată artistic. Mie mi se părea impresionantă. Cea de a doua era a Sfântului Nicolaie pictată pe lemn, puțin mai mică decât cealaltă, dar diferită; mi se părea că sfântul din pictură mă fixează cu o privire severă admonestându-mă să nu calc alături cu disciplina.

Începeam ziua cu rugăciunea făcută în stil personal, dar cu emoție și convingere că de acolo îmi vine puterea. La fel îmi încheiam și seara, înainte de culcare. Mă învățase bunica câteva rugăciuni pe care le mai uitam, dar „înger-îngerașul meu” și „tatăl nostru” erau mereu prezente în mintea mea. Nu mergeam încă la școală, deci nu știam să scriu, dar memorasem totul numai ascultând versurile. Nu pricepeam eu mare lucru cum stau lucrurile cu Dumnezeu și sfinții, dar eram foarte convinsă că Maica Domnului din icoana mea este o mamă bună și iubitoare care mă protejează, iar Sf. Nicolae se află acolo să controleze cât de ascultătoare sunt.

Cât despre tabloul tatii era pentru mine sfântul-sfinților la care mă rugam fierbinte să se întoarcă din război cât mai repede, să-i simt brațele protectoare înlănțuindu-mă precum niște raze miraculoase care vindecă totul, mai ales dorul unui copil de căldura și dragostea părintească. De mică am crezut intuitiv în Protecția Divină și la fel în a spiritelor celor dragi plecați din dimensiunea noastră.

Acel mic altar al meu a fost singurul sprijin pentru a mă ridica în viață când tata nu s-a mai întors din război, iar bunica n-a mai fost lângă mine. După câțiva ani am văzut cum icoanele au dispărut din perete și rămăsesem doar cu poza tatii la care să mă rog. N-am înțeles de ce, dar mi s-a spus să nu cumva să spun că am avut icoane în casă dacă cineva mă va întreba. La un timp după dispariția icoanelor am văzut cum se scot din casă cărți din biblioteca tatii arzându-le noaptea în mijlocul curții; am auzit că ar fi fost din Ediția Regală și cine le-ar fi avut intra la pușcărie. Printre ele erau și dicționare foarte bune, cărți vechi legate în piele, Corneille, Racine, Cervantes, Shakespeare, apoi Biblia. Copil fiind nu știam eu mare lucru despre biblie, nici despre învățăturile ei, dar am văzut cum apăruse o așa numita Biblie Hazlie scrisă de un franțuz „comunist” care batjocorea fiecare frază din ceace fusese lăsat creștinilor cu două mii de ani in urmă. Important era că ne fusese interzisă credința, deci speranța, apoi posibilitatea de a descoperi frumusețea culturii universale și naționale prin cărți cu care să ne mobilăm mințile fragede, gata să absoarbă orice din spațiul vital fiind infometate de cunoaștere.

Ni s-au furat sărbătorile, care erau mai întâi tradiție nu numai religie, s-au închis bisericile, iar noi copiii am fost scoșii din atmosfera cucernică, creată de generațiile anterioare, punânduni-se o zgardă roșie la gât și strigând lozinci pentru noii conducători. Eu cu atât am rămas, că mai departe de cravata de pionier nu m-au putut agăța cu P.M.R., P.C.R. și alte promisiuni.Totuși Dumnezeu ne-a apărat de multe nenorociri care s-au abătut asupra noastră și pe care noi, mici fiind, nu le prea înțelegeam cum trebuie. Spaima infiltrată în sufletele oamenilor i-au făcut să accepte violarea spiritului, venise diavolul pe pământul românesc, dar noi copiii nu trebuia să știm și mai ales să nu vorbim despre aceste lucruri foarte periculoase.

Religia măcar dăduse oamenilor niște norme de viață, așa bună sau rea cum fusese cea ortodoxă. Cărțile aduseseră iluminarea oamenilor prin cultură, oricât de simpli ar fi fost, iar simbolurile vizuale cu icoane sau tablouri păstrau vie imaginea a ceace numim memoria înaintașilor. Imi amintesc cum ni s-au tot schimbat pe pereți tablourile regelui și reginei-mamă, după care au urmat ale lui Lenin și Stalin, apoi Dej, apoi Ceaușescu, dar eu mi-am umplut pereții laboratorului cu poeziile lui Sorescu rescrise de mine cu litere de o șchioapă, așa ca să nu mai fie loc pentru nimic altceva decât tabloul lui Mendeleev și un calendar.

M-am trezit la realitate când am citit un raport al unui socilog francez despre țările Europei de est subjugate de bolșevici. Cehoslovacia avea școli primare în fiecare sat din anul 1365 (?) în timp ce România avea 49% analfabeți la anul 1938! Lor nu li s-au închis bisericile catolice, nu li s-au interzis cărțile publicate înainte de invazia roșie, iar poporul a avut o pregătire spirituală și intelectuală puternică cu ajutorul culturii răspândite prin biserici și școli. Românii n-au avut această șansă!

Nu se poate ridica vălul negru de pe ochii unei națiuni de oameni viguroși și foarte dotați cum sunt românii, decât prin cultură. Nu există altă cale! Analfabetismul dinainte de război din România a fost arma cu care au fost ținuți românii robi la muncă, fiind naivi și supuși din natura lor, de către regii veniți cu buzunarele goale la furat, iar mai târziu de invadatorii care, după 1948, au dat șanse la școli superioare lepădăturilor culese din șanțuri. Inversiunea valorilor devenise lege. După ce au plecat ultimul rege cu trenul plin de aur, opere de artă foarte valoroase și bani grei furați din truda bieților oameni, au intrat bolșevicii la furat din ce mai rămăsese, mai ales uraniul și petrolul, că tezaurul nostru îl topiseră deja. Asta nu se putea întâmpla decât cu sprijinul trădătorilor de țară și naivitatea oamenilor simpli, needucați și neinformați.

Românii n-au fost niciodată proști, ba dimpotrivă, dar au fost creduli și s-au lăsat conduși de lichelele locale sau străine, nu mai contează, care i-au vândut dintotdeauna. Dacă cineva mă contrazice i-aș sugera să facă o listă a românilor geniali opriți de cele mai prestigioase universitați din lume, tineri care au fugit de acasă neavând nici o șansă să se realizeze în România. America are peste 2.000 matematicieni români de mare clasă, poate printre cei mai buni din lume (spun străinii, nu eu), N.A.S.A. are la fel oameni de știință de excepție, „Microsoft” tot importă creiere românești, avem oameni de litere, arte, apoi medici români foarte buni pe tot mapamondul. Despre cei dinainte de război să nu mai vorbim fiindcă sunt mari și unici în domeniile lor, recunoscuți la scară mondială pentru valoarea lor în filozofie, literatură, economie, inginerie, arhitectură, arte. Ne vom întreba atunci de ce țara merge mereu în jos? Eu cred că s-a pierdut complet spiritualitatea, ghidul sacru; s-au construit sute de biserici, dar nu există credință adevărată. Românii fac parastase cu nemiluita, dar habar nu au ce reprezintă aceste obiceiuri, inventează fel de fel de ritualuri care nu au nici o legătură cu religia. Şi despre preoții români, aşa-zișii slujitori ai Domnului ar fi multe de spus.

Țara are nevoie acum de mai multe școli bune și spitale decât de biserici și de reforme care să îmbunătățească pregătirea tinerilor și să propovăduiască cultura adevărată, solidă, științele de orice fel, să se termine cu dominația brontozaurilor străini care prostesc neamul umilindu-l prin reproșul că ar fi toți niște țigani și vin ei să-i învețe, să-i civilizeze. Ar trebui să fie interzisă toat literatura pornografică, marginalizați scriitorii de talia lui Cărtărescu sau Gălățeanu, puși la index toți cei care propagă numai sminteli sexuale. Să se studieze temeic toți scriitorii și poeții noștri de la Ion Neculce până în prezent, care să existe în manualele școlare, să se facă o adevărată revoluție culturală cu tot învățământul românesc prin reforme noi, școli de excelență, întru ridicarea și selectarea celor mai buni elevi și studenți, iar universitățile să devină rivale ale celor bune din lume. Asta fac japonezii cu copiii lor începând de la grădiniță.

Să se afișeze pe pereții școlilor și universităților portretele marilor nostri filosofi, istorici, inventatori cu numele lor și o scurtă biografie atașată pozelor; astfel fiecare tânăr va avea în fața ochilor pe cine și-ar dori să-i fie model în algerea profesiei. Nume ca Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Henri Coandă, Lucian Blaga, George Coșbuc, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Ivanescu, Eugen Ionesco, cântărețele soliste de operă Angela Gheorghiu, şi Virginia Zeani, regizorul Liviu Ciulei, dirijorii Sergiu Celibidache și George Georgescu, compozitorul George Enescu, pianistul Valentin Lipatti, sculptorul Brâncuși... să fie pe buzele tuturor studenților și pe toți pereții sălilor de curs.

Să se interzică manelele! Să și le cânte țiganii la șatrele lor sau la nunți, cât mai departe de lumea civilizată și să se dea un decret care să stabilească clar diferența dintre cuvintele „român”, „rrom” și „țigan”. Icoanele celor tineri să fie cele ale martirilor uciși şi/sau torturaţi în închisorile comuniste, marii noștri iluminați și patrioți precum Dr. Vasile Voiculescu, Petre Țuțea, profesorul Gane, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Grigore Gafencu, eroii căzuţi în luptele pentru apărarea Ţării şi a Neamului Aceștia au fost sfinții noștri. Să se învețe în școli despre aceste crime ca să afle generațiile viitoare și să nu se mai repete uciderea în masă a intelectualilor, a marilor gânditori ai neamului. Umilințele aplicate biețior oameni au servit la pierderea identității neamului, la confuzia despre menirea poporului român, la debusolarea celor simpli și a celor bătrâni care trăiesc de pe o zi pe alta, sau mor de foame fără vreo speranță.

Amintesc acel înțelept proverb al grecilor antici: „Un popor care nu are grijă de educarea tinerilor (Viitorul Națiunii) și de bunăstarea și sănătatea bătrânilor (Înţelepciunea) este un popor care va pieri”. Nerespectându-l, se distruge o națiune și așa cum vor dușmanii: să dispară Neamul Românesc! Este timpul să acționăm şi să ne rugăm cu toții, cei din țară și cei din afara ei, pentru salvarea pământului și a Neamului Românesc, măcar acum. Să ne educăm copiii, nepoții și strănepoții în spiritul românesc prin păstrarea limbii române! Mă bucur că acum, pe 31 august 2013, s-a sărbătorit limba română în Basarabia, România și la Montreal, în Canada, poate și în alte locuri.

Să ne punem pe pereți tablourile marilor intelectuali şi patrioţi ai neamului, și cărți, cât mai multe cărți bune în bibliotecile personale, în cele publice și în școli. Să ne întoarcem cu dragoste unii către alții, să ne salvăm identitatea cât nu este prea târziu și să sperăm că Dumnezeu ne va asculta ruga!

footer