Revista Art-emis
Tu, care ştii să mângâi pământul PDF Imprimare Email
Emil Proşcan   
Duminică, 21 Iulie 2013 16:10

Emil Proşcan, art-emisExistă o erarhizare în toate lumile din Univers! În lumea animalelor, cele mai feroce exemplare, prin teroare şi forţă, deţin supremaţia faţă de celelalte. Această ierarhizare, adică împărţirea unei lumi în puternici şi slabi, în buni şi răi, în harnici şi leneşi, în avuţi şi săraci, se face după alte criterii decât cele legate de bunătatea sufletului, înţelepciune, conştiinţă faţă de adevăr, dreptate, înţelegere, bun simţ. La fel şi în lumea peştilor, a păsărilor, a furnicilor, a târâtoarelor... Lumea copacilor, se pare că ar face excepţie de la această, să-i zicem, regulă. Copacii mai falnici şi mai impunători, nu au şi dreptul de a domina, exploata sau chiar ucide, pe ceilalţi.

Apogeul ferocităţii şi nedreptăţii acestei reguli este atins în lumea oamenilor. Cei mai puternici nu sunt cei care au nişte calităţi fizice deosebite, nu sunt nici cei care-şi duc viaţa în cinste şi corectitudine, nici cei care se dedică celorlalţi oameni prin studiu, citit sau explorarea necunoscutului, sau a felului prin care îi luminează ori îi ajuta pe ceilalţi. Nu, sau nu întotdeauna.

Cum se reuşeşte această anomalică şi paradoxală erarhizare? Prin reguli şi legi construite pe faţetele unor epoci cărora după anumite perioade „istorice" li se schimbă aparent structura echităţii, rezultatul accesului individual la beneficiului societăţii, rămânând pentru cei mulţi aproximativ acelaşi. Aceste schimbări, făcute la perioade de mai multe zeci de ani, sunt o adevărată măiestrie regizorală, ajungându-se până într-acolo încât cei nedreptăţiţi, nu numai că acceptă aceste schimbări, dar le doresc şi le primesc cu mult entuziasm.

În lumea oamenilor, cei puternici sunt de regulă cei bogaţi, banul fiind un instrument de impunere şi boicot a scării valorice. Şi cine sunt cei bogaţi? În mare parte sunt cei care prin diferite metode, mai mult sau mai puţin corecte, cu surle şi trâmbiţe în ale hărniciei, iau mare parte din produsul muncii celorlalţi şi, culmea, făcându-i dependenţi de puţinul, pe care tot din munca lor li-l acordă.

Cum îi recunoaştem? Simplu! După îmbrăcăminte, case, maşini dar ce e mai trist, că şi după felul de a vorbi şi a relaţiona cu ceilalţi. Paradoxul este că bogăţia celor bogaţi este efectul muncii, devotamentului şi supunerii celor săraci. Deci bogăţia este creată prin palmele, truda, abnegaţia, supunerea, dăruirea şi sudoarea celor care li se impune accesul limitat şi controlat la ea. De obicei când cineva îţi face un favor sau îţi creează nişte avantaje, după nişte reguli elementare ale bunului simţ, trebuie să-i mulţumeşti, obligat fiind şi la un sentiment de recunoştinţă. Cei bogaţi, de cele mai multe ori, sunt stăpâniţi de sentimente inverse recunoştinţei şi mulţumirii faţă de cei care le produc bogăţia şi bunăstarea. Ignoranţa, infatuarea, preamărirea, insensibilitatea la lacrimă, sunt câteva din atuurile personalităţii lor.

Aceasta este, dacă vreţi, una din cele mai crude şi adevărate definiţii a nedreptăţii. Cine împarte această nedreptate? Dorinţa netihnită a celor care indiferent cum, vor cât mai multe acumulări din ceea ce ne-a dat tuturor natura, Dumnezeu, viaţa.
Există şi oameni care fac acumulări în mod cinstit prin truda muncii. Aceştia, însă, au respectul şi înţelegerea cuvenită pentru ceilalţi.

Oamenii adevăraţi se mulţumesc cu strictul necesar, făcând din acestea chiar motiv de viaţă normală, iar puţinul agonisit chiar motiv de fericire. Ideea de mai mult, de nesaţ, le repugnă, şi chiar îi jenează. Principiile bunului simţ transmise ca un drept normal de a fi, din generaţie în generaţie, sunt sugrumate de tot mai multa neputinţă generată de tot mai multa nedreptate ce abundă scenariul fiecărei zile. Cei ce au mai mult, dar mai ales cei ce sunt aleşi să hotărască, trebuie să înţeleagă şi să simtă viaţa celorlalţi, să le simtă durerile, nevoile. Este nevoie de înţelegere, de multă înţelegere! Românii trebuie să-i înţeleagă pe români! Noi toţi cei care alcătuim acest popor trebuie să ajungem la acel grad de înţelegere generat de de adevăr şi bun simţ!

Ţara mea are nevoie de să fie condusă de români care să o iubească, care să-i simtă nevoile şi păsurile.
Trebuie aduse înapoi bogăţiile furate, agricultura, industria devastată.
Trebuie adus înapoi dreptul de a locui, munci şi trăi în ţara în care s-au născut strămoşii noştri.
Trebuie aduşi înapoi cei ce trudesc la străini.
Trebuie aduse înapoi bucuria sărbătorilor, a anotimpurilor şi toată acea stare de normalitate care ne dă dreptul să trăim, să admirăm frumuseţea lumii şi din când să zâmbim. Să ne putem îmbrăţişa copii, nepoţii, părinţii, bunicii şi chiar noi între noi, fără să ne mai ascundem lacrimile!

Tu ce mai faci Ioane? Tu, care ştii să mângâi pământul, animalele şi văzduhul, ce mai faci? Prin ce colţuri ale neputinţei te-a azvârlit nedreptatea?

Este vară peste tot în lume, Ioane, şi ştiu că în privirea ta un dangăt de clopot se zvârcoleşte!

footer