Revista Art-emis
Pictorul PDF Imprimare Email
Monica Ligia Corleanca   
Duminică, 07 Iulie 2013 22:18

Monica Ligia Corleanca  - montajPlecasem la sfâr?itul verii din Bucure?ti spre Tulcea, traversând toat? Dobrogea de la sud la nord. Praful ?i c?ldura ne cople?iser?, fiindc? aerul condi?ionat al ma?inii era defect, iar curentul de la geamurile deschise ne r?v??ea p?rul ?i ne sup?ra ochii; drumul p?rea lung ?i plicticos precum o traversare de de?ert, f?r? niciun haz. ?oferul conducea ca un automat, iar eu mo??iam cu gândul la un du? r?coritor ?i un pahar cu brag? sau bere rece. Treceam pe lâng?, sau prin sate cu nume turce?ti pe care eu le identificam pe hart?: Atmagea, Ba?chioi, Ortachioi, Sarichioi, Medanchioi, Islam Geaferca, Ba?punar, sau Hamcearca (nume lipovenesc), Ciucurova (comun? populat? cu nem?i adu?i de regele Carol I, fiind împropriet?ri?i ?i naturaliza?i acolo, pe lâng? ceva turci) ?i altele. Numele acestea au fost p?strate pân? târziu, ?i chiar dac? le-au schimbat cei din conducerea jude?ean?, oamenii locului tot a?a le spuneau.

Am ajuns într-un târziu la Tulcea, unde ne-am „aruncat” la unicul hotel din ora? - Delta. Eu am mers la camera dat? f?r? s? mai cer altceva decât ap?, iar ?oferul Horia, a plecat s? m?nânce înainte de culcare. Aveam în plan ca a doua zi s? mergem prin satele ciobanilor macedoneni boga?i din zon?, pentru a încerca s?-?i vând? ma?ina. Prietenii ne spuseser? c? cei mai înst?ri?i din satele vecine cu Tulcea c?utau ma?ini mai vechi ca s? nu bat? la ochi c? ar avea mul?i bani; to?i erau milionari de pe urma oilor, de?i tr?iau într-un primitivism greu de imaginat. Am descins diminea?a urm?toare spre satele machedonilor ( a?a le spun localnicii), am încercat toate adresele indicate, dar n-am făcut mare lucru; oamenii, circumspec?i, ciuda?i ?i ascun?i pe după perdelele caselor mititele, nu prea ne-au dat bine?e.

Ne-am întors la hotel, iar în drum am oprit la o cârcium? s? mânc?m pastram? cu măm?lig? ?i s? bem must. Nu ?tiu cine altcineva poate face mai bine pastrama de oaie si berbecul pe j?ratec decât dobrogenii, poate hawaiienii unde am mâncat porc copt în groap? cu jar, pregătit cam la fel . În drum, am gândit eu cu voce tare, c? fiind în Tulcea, a? vrea s? merg la un prieten al tat?lui meu, care ajunsese pictor de marc? ?i la fiul s?u, un bun grafician, cu gândul c? poate g?sesc s? cump?r vreo pictur? specific? Deltei Dun?rii, pentru apartamentul meu din Bucure?ti. Fermecat? de locurile unde am înv??at s? merg pe picioare, orice imagine a apelor ?i vegeta?iei Deltei m? înviorau. La domnul George am g?sit dou? litografii formidabile cu vechea geamie ?i pia?a din Tulcea, desenate cu vreo patruzeci de ani în urm?, care nu mai exist? acum. Ceea ce picta fiul s?u, graficianul, nu mi-a pl?cut nicicum, deci am dat s? plec, dup? ce mi-am luat desenele pictorului tat?, demne de admirat.

- Doamn?, poate a?i dori s? vede?i ce lucreaz? un tân?r profesor venit la liceu, absolvent de Belle Arte, foarte talentat ?i original, spuse domnul George. Dup? p?rerea mea va fi un mare pictor mural, de o for?? ?i inspira?ie divin?, care-l va întrece din mers pe Sabin B?la?a. Lucreaz? ?i acuarel? între timp, la fel de bine ulei, picteaz? icoane, este un neobosit descoperitor de tehnici noi, dar este d?ruit cu ceva magic în fiin?a lui. Nu-l intereseaz? banii, lucreaz? fiind pasionat de ceea ce face, de?i este s?rac, foarte s?rac ?i mai are în grij? o nevast? cu doi copii. Str?lucirea din ochii s?i, pasiunea ardent? pentru pictur?, energia debordant? cu care se arunc? s? umple pere?ii ?colii, parc? vorbesc dintr-o alt? lume. Are acum o propunere de contract s? picteze zidul de la intrarea hotelului Delta, apoi la noul hotel rustic construit la Letea ?i sunt sigur c? într-o zi cineva îl va lua de la noi pentru lucr?ri m?re?e. A mai f?cut la Br?ila ni?te picturi murale foarte reu?ite; pe unde trece b?iatul acesta las? urme aurite. S? nu m? aud? fiul meu, c? se face foc pe mine, continu? dumnealui f?când cu ochiul.

Domnul George ne-a aranjat o întâlnire cu profesorul îndr?git de el, pictor b?trân ?i bun cunosc?tor al artelor la cât b?t?torise drumurile grele ale afirm?rii. Urma s? ne vedem cu to?ii a doua zi la liceu, unde pictorul preda desenul ?i tocmai terminase o pictur? mural?, când va aduce câteva acuarele recente ?i ni?te icoane. Ne-a întâmpinat un b?rbat tân?r înalt, ar?tos, brunet cu ochii foarte adânci ?i negri, care ardeau cu intensitatea unei fl?c?ri de sudur?. Pictorul, întinzându-ne mâna amical.

- S?rut mâinile, doamn?!

N-am mai v?zut decât acei ochi imen?i care te atr?geau cu o vraj? de hipnotist c? nu mai erai tu, deveneai o parte din adâncul fiin?ei lui ?i nu-?i mai puteai controla emo?iile, te sim?eai atras c?tre un spa?iu necunoscut, ca ?i cum te-ar fi coborât într-o pe?ter? adânc?, dar fascinant?. Amicul Horia, care ne adusese cu ma?ina, a tres?rit sim?ind acela?i lucru, iar domnul George zâmbea de în?epenirea noastr?.

Omul acesta nu p?rea un p?mântean obi?nuit, era o crea?ie a universului care-?i pusese amprentele pe prezen?a lui fizic?, p?rea o iluzie, ca o flac?r?, care atunci când arde, când pâlpâie, te ame?e?te. Nu cred c? el î?i d?dea seama de reac?ia ce-o stârnea celor din jur. M-am gândit c? nu b?usem nici ceaiul de diminea??, dar m? sim?eam beat?, înv?luită de privirea sfredelitoare a acestui om, venit din alte spa?ii, emanând o energie de mii de jouli.

- Haide?i s? v? ar?t pictura mural? f?cută pe zidul ?colii ?i câteva lucruri aduse pentru dumneavoastr?, spuse pictorul. St?tea lipit de mine, m-a condus la peretele pictat, plin de mi?carea pescarilor cu plasele lor, a sturionilor s?rind în aer din apele zbuciumate ?i a soarelui care are o anumit? str?lucire magic? sângerie numai acolo, la îngem?narea Dun?rii cu Marea Neagr? ?i la Gura Porti?ei. Am remarcat câteva versuri din Ovidiu scrise pe un col? al zidului pictat ?i undeva, printre pescarii din desene, un cap mai estompat de femeie exotic?, c?ruia nu i-am dat mare aten?ie.

Domul George ?i amicul Horia ne urmau t?cu?i, sim?ind dialogul mut dintre mine ?i pictorul Ion. M-am a?ezat s? admir câteva acuarele ?i dou? icoane neobi?nuite: una avea pictat chipul lui Hristos pe o t?ietur? transversal? de scorbur? de copac, iar alta, tot pe lemn, cu Sfântul Ioan, frumos colorat?, amintind de stilul bizantin, dar mult diferit, o viziune personal? a pictorului. Am remarcat imediat c? de fapt era chipul lui înconjurat de o aur? neobi?nuit de larg?. Emo?ionant ceea ce vedeam, parc? erau fe?e în mi?care, iar ochii Sfântului Ioan erau chiar acei imen?i ?i umezi ochi ai pictorului Ion, la care priveam acum înm?rmurit?.

Cine era oare acest nep?mântean ?i ce rol aveam eu în aceast? stranie întâlnire? M-am scuturat de emo?ii ?i am trecut la ales ceea ce mi-ar fi pl?cut s? am pe pere?i, la mine în cas? . Am luat icoana lui Hristos, la care puteam pune un becule? în golul asimetric al lemnului s? m? ghideze noaptea ?i dou? acuarele mari cu teme dun?rene, dar neobi?nuite: una era o p?dure de s?lcii în b?taia soarelui cald de amiaz?, cu nuan?e sclipind în galben-auriu, portocaliu ?i verde, o explozie de lumin? ?i via??. Cealalt?, cu ni?te copaci într-un asfin?it târziu, str?pun?i de sângeriul soarelui în dispari?ie ?i de fl?c?rile violete ale unui foc mare din Delt?; totul pe fundalul unei nop?ii negre, a?a cum am v?zut eu acolo de multe ori. Fl?c?rile se întind în Delt? cu viteza uimitoare din cauza trestiilor ce ard în p?l?l?i cuprinzând copacii ?i lianele cu tot ce este uscat, mai ales vara ?i toamna, dând spectacole care te înfioar?.

Ambele lucr?ri ale lui Ion erau inspirate din zona apelor, dar aveau ceva din mi?carea cosmosului în desf??urarea lor, erau înc?rcate cu vraja locurilor, dar ?i cu emana?ia sufletului s?u contopit cu peisagiile colorate în nuan?e diluate, întrep?trunse unele cu altele. Totul p?rea în mi?care, desenele, icoanele, chipul pictorului, erau mici lic?riri de fl?c?ri într-un dans gravita?ional. O tehnic? neobi?nuită de lucru, foarte sugestiv?, de aceea le-am vrut imediat. Ne-am f?cut socotelile, am pl?tit ?i am plecat cu plan?ele f?cute sul într-un suport special. Pe drum, domnul George ?i Horia au r?mas fiecare în t?cerea

lor. Horia n-avea nimic comun cu arta, ne înso?ise la rug?mintea mea, îns? domnul George, medita la descoperirea acestui mare talent pe care sim?eam cât îl admira ?i iubea.

Ne-am întors la Bucure?ti cu portbagajul plin cu buc??i mari de nisetru ?i de raci congela?i, am împ?r?it totul ?i am r?mas fiecare la casa lui. Au trecut câteva luni de zile pân? când, într-o sear?, am primit un telefon nea?teptat.

- Bun? seara doamn?, sunt pictorul Ion de la Tulcea, prietenul domnului George care v-a adus la mine, v? mai aminti?i?

- Cum s? nu, m? bucur s? v? aud, dar cum a?i dat de mine? Cine v-a dat telefonul meu?

- Chiar mama dumneavoastr? de la Br?ila, unde am lucrat la o fresc? mare, iar arhitectul coordonator de proiect era un fost prieten care v? ?tia din copil?rie.

- Cu ce v? pot fi de folos?, am întrebat eu.

- Vreau, adic?... trebuie s? v? v?d!

- Nicio problem?, cum ?i când dori?i s? ne vedem, am întrebat eu.

- Chiar acum, dac? nu v? cer prea mult!? M-am speriat ?i cu jum?tate de gur? i-am spus c? n-ar fi fost cel mai potrivit timp, dar voi încerca.

- Pot veni eu, v? am ?i adresa, tot de la mama dumneavoastr?.

Am r?mas cam încurcat?, dar am acceptat. M-am gândit c? ceva grav îl presa ?i avea nevoie urgent? de ajutor. Vocea lui suna a disperare. Nu ?tiu cum a „zburat” din centrul ora?ului pân? la mine, dar a fost destul de rapid, c? abia am reu?it s? schimb capotul de cas? cu haine de strad?. Am auzit u?a liftului, apoi soneria ? i-am deschis. Avea în mân? o sticl? de ?ampanie foarte rece ?i un pachet în care p?rea s? fi fost o carte. M-a tulburat chipul s?u disperat, ochii aceia unici, sc?p?rând scântei de antracit; din nou am sim?it c? acest om coborâse parc? din alt? dimensiune ?i s-ar fi aflat printre noi într-o mare grab? s?-?i termine misiunea prin mesajele exprimate în desene, culori ?i mai ales în grandioasele picturi murale. Am fost r?v??it? de prezen?a lui, ca ?i el de a mea.

- Vreau s? ?tii c?-?i voi spune pe nume, a?a cum te-am chemat în gând fiecare zi de când te-am întâlnit, tu floare de nuf?r. Te ?tiu dintotdeauna ?i cum ?tiu c? nu mai am mult de trăit, am vrut s? te v?d, s?-mi fii al?turi m?car câteva minute, sau câteva ore, dac? se poate. Iertare pentru aceast? invazie brutal? în via?a ta, dar nu mai am alt timp. Am r?mas n?uc?, dar mi-am g?sit repede calmul.

- Timp pentru ce? Explic?-mi, ce s-a întâmplat cu via?a ta, de ce-mi spui c? te preg?te?ti de... „plecare”, ce se petrece cu tine, e?ti foarte bolnav ?i ai aflat abia acum? P?rea de vreo 30 ani ?i ceva, ar?ta foarte bine, am r?mas încurcat? în presupuneri, fiindc? omul era extrem de politicos ?i la locul lui.

- Ce spune so?ia ta, copiii, ce se petrece în via?a ta, nu în?eleg, am continuat eu.

- So?ia ?i copiii mei nu fac parte din acest scenariu, nu m? explic, asta este! Am vrut s?-?i spun c? am certitudinea c? te ?tiu de undeva, iar întâlnirea de la

Tulcea a fost confirmarea c? nu m? în?el. Nu puteam s? vorbesc cu tine în prezen?a celor doi b?rba?i care te înso?eau, dar m-am pr?bu?it când ai plecat. A fost ca ?i cum mi se amputase o parte din trup, nu mai eram eu, îmi luase-i toat? puterea de concentrare ?i de crea?ie. O vreme n-am mai pus mâna pe pensule, am umblat n?uc prin toat? Delta, am mai fost la Br?ila de câteva ori c?utând pretexte ca s?-?i aflu adresa ?i telefonul din Bucure?ti, min?ind pe mama ta c? vreau s?-?i aduc o icoan? pe care ai comandat-o când ai fost la Tulcea ?i ai cump?rat tablourile. Iat? c? am min?it numai pe jum?tate ?i ?i-am adus icoana Sfântului Ioan pe care ai admirat-o atunci, s? ai pereche la cea cu Isus Hristos ?i s?-?i aminteasc? de mine.

Eu r?m?sesem mut? de consternare, dar ?i de ciud??enia evenimentelor. Am luat icoana, am desf?cut-o din hârtia în care fusese adus? ?i m-a s?getat din nou privirea ochilor lui din pictur?. Am admirat-o ?i i-am mul?umit cu mult? considera?ie. El a realizat emo?ia mea:

- S? ?tii c? am pictat-o pentru tine, când nu te întâlnisem înc?.

- Cum a?a? am întrebat eu.

- Am avut o viziune, o premoni?ie ?i subit am început s? schi?ez chipul sfântului, dar neavând vreun model, m-am inspirat din tr?s?turile mele. M-a vizitat cineva când lucram ?i mi-a cerut s?-i vând icoana, oferind pe loc un pre? foarte bun, dar i-am spus ca este comandat? de o doamn? care va veni s? o ridice în câteva zile. A?a mi-a spus Eul meu Superior ca un ?u?otit la ureche, a?a am intuit. Când aceast? icoan? a fost gata ai ap?rut tu cu domnul George, al c?rui b?iat a fost coleg de facultate cu mine, erai exact femeia din visele mele sau mai curând din viziunile mele . Dac? ai fi avut mai mult timp s? stai la Tulcea ca ?i la Br?ila, ai fi observat c? în picturile mele murale ap?rea chipul t?u de câteva ori, de?i nu te ?tiam în realitate. A?a am în?eles c? venirea mea s? lucrez la Tulcea nu a fost întâmpl?toare, te c?utam.

- Hai s? bem un pahar de ?ampanie pentru a s?rb?tori deodat? întâlnirea ?i... desp?r?irea noastr?.

Am adus dou? pahare, el a desf?cut sticla ?i ne-am urat noroc. Eu tot buimac? am r?mas. Nu ?tiam ce s? cred. El, s-a ridicat de pe scaun uitându-se prin cas?, s-a oprit încântat în fa?a tablourilor lui de curând înr?mate, apoi a venit spre mine, rostind solemn:

- Te iubesc ?i te-am iubit dinainte de a m? ?ti pe mine, din timpuri îndep?rtate, dar te-am întâlnit abia acum, la cap?tul c?l?toriei mele prin aceste locuri. Am vrut s?-?i spun asta, ca o spovedanie, fiindc? m? arde dorul de a fi cu tine în fiecare clip?. M-a? d?rui numai ?ie ?i artei care m? împinge s-o pun pe hârtie sau pe pere?i. Sunt sigur c? va r?mâne mai mult? vreme pe ziduri, de aceea am ales pictura mural?, gigantesc?, dar unic?. S-a f?cut târziu ?i trebuie s? plec, iar tu ai nevoie de lini?te s? te odihne?ti. Voi merge direct la gar? s? iau primul tren spre Br?ila.

M-a îmbr??i?at la u?? s?rutându-m? u?or pe obraz, mai mult ca o suflare de înger, nu de om. L-am urm?rit cu privirea pân? la ascensor, dar n-a întors capul. Am a?teptat pân? a ajuns jos ?i am închis u?a de la intrare, întorcându-m? la balcon s?-l v?d. Nu eranic?ieri, disp?ruse în noapte. A doua zi am mers la serviciu, dar nu m? puteam desprinde de cele tr?ite, aveam mintea r?t?cit?, neg?sind explica?ii celor întâmplate. Seara târziu, m-a sunat mama s? m? întrebe dac? Ion fusese la mine; i-am spus ca da, c? a stat pu?in, mi-a lăsat o icoan? ?i a plecat gr?bit direct la gar?.

- A murit ast?zi! Nimeni nu ?tie unde a disp?rut dou? zile. Cred c? f?cut un infarct. Bietul om, s? moar? atât de tân?r! Ce talent a pierdut ?ara! ?i apoi, au r?mas doi copii f?r? tat?. Mi s-a stins vocea în gât ?i n-am putut rosti o vorb?. S? se fi sinucis oare? a fost primul meu gând. M-am sim?it vinovat? de implica?ia în aceast? tragedie a unui om pe care nici nu-l cunoscusem bine. Am c?zut într-un fotoliu paralizat?, am închis ochii ?i m-am l?sat dus? undeva, departe, în afara timpului nostru, ca s?-mi sp?l memoria... Privind la icoana Sfântului Ioan cu chipul pictorului i-am trimis un gând pios, iar mai târziu i-am aprins o lumin?. N-am pus niciodat? acea icoan? pe perete c? m-ar fi urmărit, m-ar fi durut privirea ochilor adânci ?i negri ai sfântului. Tablourile lui Ion cu imaginile Deltei Dun?rii, le-am luat cu mine la plecarea din ?ar? ?i se afl? expuse în casa mea, în amintirea unui om, sau n?luc? a unui pictor genial, r?t?cit pentru scurt timp în dimensiunea noastr?.

Grafica - Ion M?ld?rescu

footer