Revista Art-emis
Libertatea libert??ilor PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Bala?a   
Duminică, 26 Mai 2013 12:49
Nicolae B?la?aNeamestecul „un?ilor" în g?leata cu jum?ri

O vreme, dup? ce am lansat volumul „Lacrimi ?i bani" sau ce?uri peste plaiuri mioritice, subtilu sugerat de profesorul George Sorescu ?i împ?rt??it de subsemnatul, am încercat s? filtrez ?i altfel lumea, prin sufletul ?i mintea mea. Nu totul pare a fi macabru, nu totul este supus destr?m?rii - mi-am zis - de?i cunosc bine principiul termodinamicii, principiu conform c?ruia, „tot ce este structurat în univers tinde spre destructurare ?i dezorganizare". Cu alte cuvinte, mi-am zis c? nu tot ce reprezint? o form? de energie „împachetat?" (omul este o astfel de structur?) are caracter entropic. În consecin??, am p?r?sit con?tient planul realismului critic (loc în care urâtul din noi î?i face de cap) ?i m-am plasat, par?ial, în sfera frumosului manifest, convins fiind de faptul c? o astfel de stare (imposibil de conceptualizat, de m?surat) poate fi, s? zicem, un adev?r cu valen?e ce ?in de context. A?a c? am scris despre un fel de bine, u?or „împ?nat" cu pove?tile noastre, l?sând la o parte marile caren?e umane. Chestiune nu tocmai ortodox? întrucât ar trebui s? accept?m în acela?i timp ?i în acela?i fel ?i urâtul, ?i frumosul. Adic? s? cânt?rim cu aceea?i balan?? ?i s? folosim acelea?i unit??i de m?sur? ?i pentru bine, dar ?i pentru r?u. În lumea formaliz?rii, pentru un matematician, probabil, chestiunea ar fi una posibil? sau poate chiar banal?. În planul ontologic, unde omul este variabila cu permanen?? din primordii (aici infinitul nu î?i mai g?se?te locul), totul se complic?. Mai ales dac? avem în vedere fie ?i numai structura emergent?, permanent flancat? de versativitatea acestuia. „Fals!"- mi-ar spune literatura contemporan? continental?, în special cea de tip anglosaxon sau cea de peste ocean. „Binele învinge r?ul! Chiar ?i atunci când, cantitativ, e cu lips? de m?sur?!" Câ?i îns?, dintre noi, mai suntem în stare de a face necondi?ionat ?i din onoare, binele în sine? Bine pentru om ?i, evident, bine pentru omenire, c? despre el, despre binele comun structurat universal, este vorba! Totu?i, plasat? într-un ansamblu holistic, îi dau ?i ei, literaturii respective, dreptate, cât? vreme atât ea cât ?i cinematografia din aceea?i zon?, în mare parte, sunt puternic angrenate în manipularea uman?, fiind, evident, viorile de pe primul rând al orchestei în propaganda puterilor ce le patroneaz?. P?i, altfel cum ar mai fi robotizat ele, marile puteri ale lumii, (indiferent de modalitatea de organizare, democratic? sau totalitar-extremist?), omul oferindu-i doar iluzia, un fel de cer culcat aici, pe p?mânt, într-un viitor înc? ne?tiut?

Fra?ilor, uite, de-aia expresia „banul e ochiul dracului" tinde s? se conceptualizeze ?i s? aib? valoare universal?. Chiar ?i pentru papua?i, care mai practic? înc? schimbul în natur?. A?a c? ?i litera?ii, ?i cinea?tii, în genere, oamenii de cultur?, s-au f?cut (mai nou, se întrec în a se face) frate cu ?l de la putere. Tartorele, de! Prefer? ?i ei osul de ros, în locul marginaliz?rii. Da, marginalizare, dac? nu, mai grav, moarte prin înfometare! Singura form? concret? ?i la vedere într-un stat democratic, cum este al nostru, al românilor strân?i între grani?ele unei ??ri func?ionale, mai ales la nivel fic?ional. De altfel, ce mai poate fi, în condi?iile de ast?zi, când globalizarea ?i-a ar?tat bine col?ii, o ?ar? sau un popor? Mai nimic, dincolo de adun?tura c?reia îi vorbe?te telembizorul cu un scop ?i el bine prepl?tit. De cine? E, ghici?i ?i voi! Nu intui?i? V? sugerez eu expresia: „aceea?i M?rie cu alt? p?l?rie" , inven?ie lingvistic?, aici, pe plaiurile mioritice. ?i ea, M?ria cu alt? p?l?rie, tinde spre universal! Nu de alta, dar, mai nou, „statul e în toate ?i în cele ce sunt ?i mâine vor râde la soare", oriunde pe fa?a p?mântului. El are te?chereaua cu cr?i?ari, el e cu „d?-i ?i ?stuia c? e de-al nostru!" „?i dac? nu e?" - pute?i întreba voi. Nu e ?i basta! Ce mare scofal?, cât? vreme tot suntem prea mul?i ?i trebuie restructurat? omenirea precum un SRL, de c?tre ni?te ac?ionari incompeten?i. Pe de alt? parte, tot statul e ?i cu joarda (pardon, arsenalul,) cu care s-a înzestrat (chiar cu voia noastr?), arsenal (mijloc ?i scop) cu care ne plesne?te tam-nesam, ?i pe ascuns, ?i la vedere, dac? cârtim în front. Ce drepturile omului? Ce libertate în a gândi ?i a te exprima liber? (Cu excep?ia b?lm?jitului la cer ?i la or?t?niile p?mântului, într-un pustiu în care po?i chiar urla dac? te ?in pl?mânii). Ce drept la proprietate sau la demnitate? Ce drept la via?? decent?? Când e invocat binele suprem (cu siguran??, pentru om. Care o fi ?la, domnilor?!), toate principiile anterioare dispar ca ?i când nici nu au existat vreodat?. În aceast? situa?ie, mai po?i vorbi despre un bine? Da, doar dac? ai intrat în cârd??ie cu orbe?ii ?i ai orbit ?i tu. În caz contrar, te întorci în antichitatea lui Platon ?i repe?i spusele acestuia: ,,Ceea ce este este!" Altfel spus, în aceast? lume a schimb?rilor, a inconsisten?ei, exist? ceva real, comunicabil, în virtutea faptului de a putea fi comunicat, iar tu îl spui. Problema, dup? aceea, ?ine de auz c?, dac? vorbe?ti la pere?i, ?i-ai stricat degeaba ?i creiera?ii, ?i coardele vocale, ?i tastele de la calculator. E, în aceast? situa?ie, vreau sau nu, trebuie s? m? întorc în lumea ce poten?eaz? surzenia, l?tratul la stele, într-un cuvânt, r?ul. S? revin în lumea cacavelelor, a Joi?inei, a lui ?ârdel, Sfârlogel ?i Urinelei (hel?uuu!), ?i a multora ca ei, lume de care parc? am fost blestemat s? am parte. ?i de care s? nu mai scap!

Sunt convins c? nici voi nu le-a?i dus dorul, cât? vreme am încercat s?-mi v?d de ale mele. Îns? am putut? Nu! Nu cât? vreme cacavelismul se reinventeaz?, rena?te, se metamorfozeaz?, din dracul gol pu?c?, în îngerul cu chip de om ce dispre?uie?te zâmbind artistic?! Doar sunt consilia?i de profesioni?ti cu renume! Noi, muritorii, într-o ve?nic? amor?eal? a min?ii, ne pricepem cum nu se poate mai bine, s? punem „pre? pe dispre?ul lor" ?i s? îi arunc?m acolo, sus, dreapta ?i stânga împ?ratului, un fel de „un?i", „ale?i", ba chiar „distin?i". „Riscurile democara?iei!", zic unii, caren?ele acestei orânduiri, spun al?ii. Ne?ansa de a te fi n?scut în aceast? lume a destr?m?rii ?i frângerii de sine, spun ?i eu, mai ales atunci când dau în clocot. Revenind, cacavelismul odat? recosmetizat (din patru în... cinci ani, în saloane „Style"), se pune în mi?care, se rostogole?te, iar odat? cu el ?i muritorul ce î?i pl?te?te cu vârf ?i îndesat „de?tept?ciunea". Asta e! Cine, Doamne, iart?-m?, ne pune s? fim a?a de?tep?i?! Mai bine pro?i, c? tot se zice c? ei, pro?tii, nu simt nimic. Nici m?car durerea! Iar dac? se întâmpl? (rar, evident!), ea, durerea, devine un fel de preludiu la orgasmul colectiv, manifest, ca în versul poetului rostit de to?i în copil?rie: „noi vrem p?mânt" P?i, am vrea, dar ?i cu p?mântul ?sta nu e a?a cum crede muritorul care d? cu sapa pân? îi ies ochii, ca în Evul Mediu. E?ti în stare s? pui de o „arogan??" cu alesul sau cu servitorul de serviciu, ai ?i tu osul de ros, altfel stai cu ochii pe cer ?i te sf?de?ti cu Dumnezeu pentru secet? ?i lipsuri. Da, cam asta e ?i nici c? poate fi altcumva cât timp, oriunde te-ai adresa, aici, la noi, pe p?mânt (justi?ie, institu?ia „X", organul „Y" etc), fie nu ?i se r?spunde, fie prime?ti r?spunsuri diferite de la o zi la alta, la aceea?i adres?, aceea?i plângere (chiar ?i penal?!), din partea aceluia?i „dis-pus" s?-?i r?spund?. „Dovada! Cazuri concrete!" îmi cere?i voi, „altfel ba?i câmpii f?r? s? ?ti ce ba?i". V? asigur de contrariu mai ales de când m-am apucat s? num?r personal copacii taia?i ilegal de pe dealul Bujor?scu, din perimetrul Ocolului Silvic Motru. Îi inventariez pentru c? cei care ar fi trebuit s? o fac? sunt doar servitorii de serviciu la u?a „unsului" în scaunul st?tutului, pe banul boborului. Când voi termina, vin cu situa?ia, cu lista. V? da?i ?i voi cu p?rerea despre ce vom mai respira într-un mâine, dac? vom mai respira. C? dincolo de p?rere, un fel de alba-neagra, un fel de uite nu e, cât? vreme chiar ?i coana Joi?ina e ?i ea în toate, în cele ce sunt ?i a celor ce de când lumea m?sluiesc dosare... E!... ?i nu e de colea! Urinela, asemenea! Iar ?ârdel, pe post de servitor, un fel de slug? la dârloag?, î?i face mendrele. Bate tot ce îi st? în cale! (doar ?ti?i c? mi-a rupt coastele, mamei i-a spart capul în v?zul tuturor, iar cei care ar fi trebuit s?... mâlc!), taie (copacii, am vrut s? zic, de prin p?durile despre care am pomenit, dar ?i-ar înfinge cu?itul oricând pe la spate în spinarea oricui), spânzur? (la comand?), mai ales acum, de când orbul g?inilor ?i surzenia a cuprins cu dragoste ??ri?oara ce înc? se mai nume?te România. Mda, orbul g?inilor ?i surzenia, molim? a dracului, nu glum?! Când e la un adic?, nimeni nu se bag?, nimeni nu poate!

Ce ?i-e ?i cu libertatea libert??ilor ?i neamestecul „un?ilor" în g?leata cu jum?ri?! De altfel, ce atâta osteneal? pe ei, dac? ele, jum?rile, sunt servite, elegant, pe tav?, de arga?i sau duse la guri??, de domni?e cu rochi?ele în ?apte i?e. „Trai, nineac?, pe banii poporului!" bine boborizat! - c? nu degeaba a lansat maestrul sloganul. ?i pentru c? tot am pomenit cuvântul dragoste, musai s? spun c? nu acest sentiment nobil ne al?tur?, ne împreun?, ci interesul. Apoi tot el ne pune în conflict, în starea de a ne da arama pe fa??, de a spune cine ?i ce suntem. ?i, în definitiv, ce am putea fi? În condi?ii de normalitate, de echilibru, nimic altceva decât un amestec de bine ?i r?u cu poten??ri contextuale ce î?i revin singure în matc?. În caz contrar, doar un fel de sfârlogel în u?? la bordel, pe post de papagal pentru o joi?in? ?i ea mocirl? din mocirl?. „Ce se na?te din pisic? tot ?oareci m?nânc?!", zice românul. Altfel spus, Joi?in? ai fost, joi?in? ai s? mori, chiar dac? ?i-ai pus ghilo?ei tanga ?i rochi?? în ?apte i?e, dorind cu disperare statutul prostituatei de lux, numai bun? de servit desert, spre îndestularea „un?ilor", ?ârdeilor, sfârlogeilor ?i a celor care or mai fi fost, to?i borfa?i din popor. C? de, „p?dure f?r? usc?turi nu e!" Important? e libertatea libert??ilor ?i neamestecul „un?ilor" în g?leata cu jum?ri. Ce atâta osteneal? pe capul lor?! C? doar sunt servite, elegant, pe tav?. Mare minune ?i boborizarea asta! footer