Revista Art-emis
Despre speran?? PDF Imprimare Email
Emil Pro?can   
Joi, 18 Aprilie 2013 08:36
Emil Pro?can, art-emisIon s-a n?scut demult, foarte demult! A fost dorin?a P?mântului! Cineva trebuia s?-l înve?e limba t?cerii, s?-i poarte de griji ?i s?-i fie prieten. Copacii, mun?ii, câmpiile, p?s?rile ?i toate celelalte fiin?e, au sim?it rostul mâinilor, i s-au s-au supus ?i au înv??at despre dragoste! Ion ?i-a construit casa cu fereastra spre anotimpuri. ?i ele, anotimpurile, aveau nevoie de un sprijin, de un rost. Deaceea sufletul lui era lumin?! Nop?ile erau pentru odihna gândurilor, a plimb?rilor prin Cer ?i aducerea dimine?ilor. Nu s-a l?sat niciodat? p?c?lit! Fruntea lui se încrunta doar când scruta z?rile. A?tept?rile erau blânde. Cea mai îng?duitoare dintre ele era r?s?ritul. Îi g?sea privirea, se îmbr??i?au ?i atunci totul se lumina. Ion se îmbr??i?a cu lumina! P?mântul îi atingea mâna ?i flori ?i copaci erau. Femeia înv??ase din prietenia lui cu p?mântul s? fr?mânte aluatul de spice din soare. ?i-i era mereu aproape, precum celelalte lucruri. Fiecare gr?din? avea o cas?. Pomii ?i animalele deveneau una cu el ?i Ion le f?cea gr?dini. Apele curgeau din p?mânt ?i din cer! Aerul unea oamenii. To?i respirau acela?i aer ?i soare. La fel z?pada, ploile ?i celelalte lacrimi! Z?pezile albeau totul ?i gândurile de pretutindeni se uneau ca o împ?care din lini?tea unui zâmbet, precum strângerea unei mâini. Ploile nu prevesteau lacrimi ?i desp?r?iri nu existau! Când Ion murea, dup? ce îl b?gau în p?mânt, copiii îl luau cu ei zâmbetul ?i-l ascundeau în sufletul lor. ?i p?mântul zâmbea ca ?i cum un joc era. A?a este via?a, se culcu?e?te în cerul ce r?mâne!

Ion e acum de neg?sit! La fel ?i palmele lui. Satele se ascund în p?mânt, precum triste?ea în sufletele oamenilor! F?r? el rostul nu mai are rost! Câmpurile sunt triste ?i înser?rile vin mult mai devreme, irosind lungimea zilelor ?i a pa?ilor. Grijile se duc în Cer. Casele au cr?p?turi, precum gândurile P?mântului. Or??enii nu mai vin toamna prin sate, în vizit? la rude, ca alt?dat?. Mu?catele s-au împu?inat în ferestre. Lumina î?i caut? str?lucirea, în dimine?i se las? înserarea.

Lini?tea presar? statui. În biserici rug?ciunile îngenuncheaz? la cap?tul lumii.
A venit prim?vara, va ninge cu flori! Totul se va trezi la via??. Vor fi s?rb?tori, va învia Hristos!
A?a este via?a, se culcu?e?te în cerul ce r?mâne!
Tu ce mai faci, Ioane? footer