Revista Art-emis
Scatologie şi escatologie argheziană PDF Imprimare Email
Emil Lungeanu   
Duminică, 14 Aprilie 2013 07:07
Emil Lungeanu, art-emis„Cum se poate ca dumneata, cu o privire aşa de curată şi o frunte aşa senină, să admiri pe scatologul de Arghezi?" i-a reproşat odată Iorga mai junelui Şerban Cioculescu, care i-a replicat băţos : „Domnule profesor, ştiţi, lumea face comparaţii sub raportul scatologiei între dumneavoastră şi Arghezi." „Nu zău, şi ce zice lumea?" „Zice că dumneavoastră gătiţi din respectivele materiale un singur fel, domnule profesor, pe când Arghezi prepară un meniu complet."

De acel schimb de mingi şi de jocul paronomazic „scatologic-escatologic" din repertoriul arghezian mi-am adus reflex aminte îndată ce criticul Aureliu Goci m-a pus la curent cu Apocalipsa după Arghezi pe care tocmai se pregătea s-o lanseze. Dar vestea mi-a mai amintit şi de altceva. După cum e ştiut, la 20 de ani, după ce debutase în Liga ortodoxă a lui Macedonski, poetul Florilor de mucigai se retrăsese la Cernica luându-şi acelaşi nume monahal Iosif ca al mitropolitului Gheorghian, care avea să-l hirotonească arhidiacon şi să-l trimită într-o călătorie de studii în Elveţia şi Franţa. Iar trei decenii mai târziu, volumul Icoane de lemn se va face ecoul experienţei din tinereţe a călugăriei. Ei bine, tot din aceeaşi perioadă, cam din 1905, data şi amiciţia cu un alt fost arhidiacon al mitropoliei, părintele Serafim Georgescu, ajuns ulterior arhimandrit (gradul suprem în ierarhia monastică de cult ortodox), de la care păstrez azi în biblioteca personală o amintire argheziană inedită. O carte poştală ilustrată expediată din Geneva pe adresa Mănăstirii Sinaia, al cărei conţinut îl reproduc aici: „Să nu crezi că după vizita de astă vară la chinovie te-am uitat. Ferească Dumnezeu. Sunt din primele zile ale lui August în căutarea sănătăţii la Geneva, unde tratamentele mi-au folosit, să nu zic vorbă mare, vizibil. Pe la 16-17 octombrie plec înapoi spre ţară şi, ajungând în Bucureşti, vei avea dovadă pipăită, nu numai citită pe o carte poştală, că n-am încetat să mă gândesc la Prea Cuvioşia Ta, din toată inima şi cu respectul cuvenit iubitului Arhidiacon de acum vreo 53 de ani, din Mitropolie. Mi-e tare dor de ţară şi de toate cele ale ei, neîntâlnite între streini - şi mi-i dor adevărat şi de persoana atât de distinsă a Sf. Tale, aşa cum am cunoscut-o în tinereţe şi lunile trecute la mânăstire, din nou. Doresc să te regăsesc în chilie cât mai sănătos cu putinţă, tot tânăr, vioi şi sufletesc, cum te-am ştiut de-o viaţă întreagă, care pentru mine a luat alt drum şi a ieşit la alt liman. Familia te roagă să-ţi aduci aminte, la proscomidie, de noi, şi mie dă-mi voie să te îmbrăţişez, de departe, de la poalele Alpilor încărunţiţi, cu emoţie. Tudor Arghezi, 8 Octombrie 1958, Geneva."

Din câte ştiu, poetul fusese acolo pacientul unui sanatoriu după hemipareza în urma căreia îşi pierduse vederea la ochiul stâng, iar ameninţarea de a orbi cu totul îl teroriza. Avea să se reinterneze în mod repetat în '59 - '63, şi se vede treaba că tratamentul helvet, din fericire, îl salvase. Trimisă via Zurich, unde timbrul a fost obliterat la 17 octombrie, ilustrata apare contraştampilată la destinaţie abia cu data de 31 octombrie, de unde - luând seama la anticipările expeditorului - s-ar putea trage concluzia că acesta, revenind în patrie, ajunsese aci înaintea propriului mesaj, de nu cumva îşi va fi amânat planurile. Imaginea în alb-negru de pe verso reprezintă augustul monument Brunswick din Geneva de pe ţărmul apusean al Lacului Leman - operă stranie, abstrusă şi mohorâtă. Să fi fost alegerea ei, în locul strălucitelor panorame ale Alpilor care fac uzual reclamă Genevei, expresia stării de spirit de atunci a pacientului? Cert e că, pentru subsemnatul, depresia pe care întunecatul monument mi-a inspirat-o când ne-am cunoscut în '92 avea să se dovedească peste ani o prevestire...
footer