Revista Art-emis
Despre frumosul manifest PDF Imprimare Email
Dr. Nicolae Balaşa   
Duminică, 24 Martie 2013 19:25
Nicolae BălaşaRecunosc, ani la rând, am tot stat cu ochii pe tot ce mişcă în şi deasupra lumii, scormonind când în ceruri, când în individul, pământean de sine muritor. Am tot stat, din perpetua căutare de mine, din permanenta căutare de noi, de om... Ce nu aş fi dat să vă fi spus acum: am găsit! Ştiu! Mă ştiu! În consecinţă, „omul e:" iar după cele două puncte, să fi adăugat definiţia lui, a omului, respectând măcar regulile impuse de Aristotel, adică, acele canoane ce fac referire la genul proxim şi la diferenţa specifică. M-aş fi mulţumit să vă pot spune chiar şi ceva mai puţin, însă să vă relev doar acel ceva structurat, riguros, fără atribute relativizante sau comparaţii decadente, oricând gata de pus sub semnul îndoielii (ca re-cunoaştere, în care ne zbatem de când am deschis ochii în această lume, şi din lipsă, tot bâjbâim). V-aduceţi aminte întrebarea lui Kant - „ce este omul?" Poate fi şi astăzi întrebare, în cel mai riguros sens al cuvântului, chiar dacă sunt mulţi dintre cei ce o neagă fără a putea pune în locul negaţiei, ceva (repet, riguros).
Mă rog, nu vreau să intru în polemică şi nici nu îmi doresc să conving prea mult lumea cu cele adunate de subsemnatul. Uneori, sunt tentat să dau dreptate chiar celor care mă contestă, convins fiind că abia de aici, din contestaţie, perspectivele cunoaşterii, ale hermeneuticii, abia din ea, interpretarea, exegeza şi... La şfârşit, aproape ciclic, iar contestarea, iar negaţia. Nu ne simţim bine altfel şi bine facem, că într-un alt mod de a exista nu am mai putea fi chiar şi când nu mai respirăm. Din nimic se naşte totul! În „Lacrimi şi bani", vă spuneam câte ceva şi despre „Nimic", şi despre „Marele Echilibru". În definitiv, de ce să nu fiu sincer, cam totate afirmaţiile în legătură cu aceste delicate chestiuni se rezumă la o extrapolare a firescului uman, la o extrapolare a acestui Eu-Tu, evident, cu rest. În consecinţă, dacă în acest Eu-Tu există echilibru, undeva deasupra lui, musai Marele Echilibru! Altfel, pe ce ne-am mai sprijini singurătatea, tristeţea?... Că bucuriile ni le sprijinim în noi. Doar rar suntem capabili să dăm şi celor din jur câte ceva din ele. Iar când o facem, cu siguranţă, un soi de interes stă agăţat de linia boltită din podul palmei. Parcă am fi făcuţi să luăm şi iar să luăm! De la sentimente, la tone de bancnote, de aur, de diamante! Adunăm ca nişte hârciogi besmetici, al căror scop e strângerea, fără a vedea cât se distruge în jur prin a noastră strângere (de inimă!). Strângem ca şi cum am putea purta tot strânsul spre confort, te miri unde, pe noi, agăţat. Din câte am tras cu ochiul, mai nou, agăţăm chiar şi o palmă mai jos de buricul şi el împodobit cu un oarece safir (dacă nu, deja o fi fost plantat în el, vreun diamant mai orbitor).
Unii spun că astea-s bazaconii! Că tot ce străluceşte ar sta în suflet şi ceva mai sus, la „mansardă''. Nu comentez! Amintesc doar ce zic bătrânii: ,,unde nu-i cap, vai de picioare!'' Şi vai! Dar asta e iar o altă problemă! Nu mă bag câtă vreme prea fierbe oala!
Revin la acel „Eu-Tu"", în special la chestiunea ce ţine de „rest", la acest rest ce face, între noi, diferenţa. De aici, din el, şi bogăţia (las la îndemâna voastră să o alegeţi), şi sărăcia (de care v-aş sfătui să fugiţi ca dracu de tămâie!). Nu de alta, dar ea, sărăcia (mai ales aceea ce stă în lipsa de spirit, singurul ce poate face viu omul, între semeni), îţi poate şterge identitatea. Imaginaţi-vă, să fii ce? Nu tu om, nu tu măgar (animal, în general), nu tu pom, nu tu nici măcar fir de iarbă sau adiere de vânt în zadar. Să vrei să te iei de undeva şi să nu ai de unde! Să vrei să fii altundeva şi să nu ai ce trimite. Să vrei să îţi aminteşti de tine, şi ioc amintire! Să vrei să fii şi tu nume în rândul lumii şi, culmea, chiar să nu fii, în condiţiile în care, totuşi, unul, asemenea ţie, îţi spune: „mă, nea cutare!..." Domnilor, mare minune să ai un nume! Problema cea mai grea stă în faptul că numele nu e la întâmplare. Nu îl iei din cui şi pleci aşa, de-aiurea, cu el la plimbare. El, numele, cu greu, se zideşte. Păi, Manole, până să o zidească pe Ana, era Manole? Da de unde! Nici pomeneală! Noe, dacă nu ar fi călărit potopul, ar mai fi fost el Noe? Draci uscaţi! Sau nici măcar ăia! Uite, aici, lângă noi, Olguţa Berbec, frumoasa noastră de peste deal, (cum care deal? Ălă, de dincolo, de celălalt! ...Mda! Ehe, dealuri, în România, câte vrei, frumoase, ca ea, mai rar!), ar mai fi ea Olguţa, dacă nu ne-ar fi zăpăcit pe toţi cu: „Te iubesc, nană, pe tine/Dar, plânge inima în mine/Mama mi-nchide portiţa/Să nu-ţi dau ţie guriţa/ Te iubesc, nană, pe tine/Dar plânge inima în mine/ Mama mi-nchide portiţa/Să nu-ţi sărut ţie guriţa/Zice că nu-s pentru tine/Şi să te las, ar fi bine/Tu ai avere şi casă/Nu-i de ajuns că sunt frumoasă/Vai de ochişorii mei!/Cum ard lacrimile în ei/..." Frumoasă, frumoasa noastră, frumoasă şi povestea! Când vrea Dumnezeu, le potriveşte! Pune într-un loc, totul! Probabil, să vedem, măcar ici, colo, cam cum ar trebui să arate omul Om! Asta e! Îţi vine să o mânânci chiar şi când spune „Azi las în urmă ce-am iubit/Şi sufletul mi-e pustiit/Nu mai au loc păreri de rău/Acela nu e drumul meu/'' şi te face să crezi că tu ai fi cel părăsit. Superbă melodie! Un alt fel de poveste! Una fără hepiend (happy end), dar în care ea, artista, ca interpretă, are şi feminitatea Fecioarei, şi vocea Pruncului ţinut de ea, de Fecioară, în braţe. Ori să cânţi cu glasul lui Dumnezeu, nu e de colea! Iar când ea, Olguţa, repet, de aci, de peste deal, este una de a mea, de-a poporului în care m-am născut, îmi vine să cred că Cel de Sus nu ne-a părăsit.
Fraţilor, v-aduceţi aminte? Spuneam că frumosul e fără concept. Aşa a zis Kant şi chiar are dreptate. Trebuie să ai doar „ochi" să-l vezi. Când însă el e manifest, altfel spus, când frumosul e la vedere, nu mai ai încotro. Vrei sau nu, îl re-cunoşti. Ca în teoria lui Platon, depre care v-am vorbit... Olguţa Berbec - asemenea. Vreţi sau nu, recunoaşteţi, e! Ce să-i faci? Dacă e, e! Olguţa, delicata prinţesă a folclorului mehedinţean, Olguţa-frumoasa noastră de peste deal!
Nicolae Bălaşa footer