Revista Art-emis
Despre Sfântul Valentin PDF Imprimare Email
Prof. Ion Untaru   
Duminică, 17 Februarie 2013 22:10
Ion UntaruCreştinii ortodocşi sărbătoresc la 30 iulie pe sfântul Valentin, episcopul Umbriei. S-a născut în anul 175, la Interamna (Terni, Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de către Sfântul Felician de Foligno şi consacrat episcop de Interamna de către Papa Victor I în anul 197. Pentru credinţa sa, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul vindecării şi al facerii de minuni. A vindecat pe fratele tribunului Frontanus de o boală foarte grea şi apoi în trecere prin Roma, pe Cherimon, fiul vestitului filozof Craton, ceea ce l-a determinat pe acesta să se creştineze împreună cu toată familia şi trei discipoli ai săi: Procul, Efiv şi Apolonie. Fapta minunată a sfântului nu a trecut neobservată şi delatorii l-au târât la judecată. A fost condamnat la moarte prin tăierea capului, în anul 273, când avea 98 de ani. Cei trei discipoli ai filozofului i-au ridicat corpul şi l-au înmormântat cu cinste la Terni.
Dar şi ei au căzut pradă delaţiunii, (se pare că nici o faptă bună nu scapă nepedepsită de noi „oamenii vigilenţi"!) şi au fost martirizaţi şi ei. Au mai fost la Roma doi preoţi cu numele de Valentin despre care nu sunt cunoscute prea multe date:
- primul, prezentat ca prieten al împăratului Claudiu Gotul care l-a interogat personal la proces şi care impresionat de înţelepciunea sa, s-a adresat mulţimii din sală: „- Ascultaţi vorbele înţelepte ale acestui om". Şi se părea că hotărârea cezarului stă în cumpănă. Dar pentru „vina" de a fi convertit la creştinism şi pe Asteriu care era prefectul Romei şi familia acestuia, a fost condamnat la moarte în anul 268. A fost înmormântat lângă Via Flaminia unde avea să se ridice mai târziu o biserică în cinstea sa.
- celălalt preot care se numea tot Valentin, a trăit pe timpul împăratului Claudiu al II-lea, se pare că s-au cunoscut şi chiar a fost apreciat acesta. Împăratul având nevoie de soldaţi pentru campanii şi observând că tinerii căsătoriţi nu au şanse să devină buni soldaţi în războaie, a interzis căsătoriile iar sfântul Valentin considerând că dreptul la căsătorie este unul conferit de Dumnezeu şi că împăratul nu are căderea să-l interzică, a continuat să oficieze pe ascuns căsătoriile. S-a aflat şi a fost întemniţat. Mai mult ca sigur că în închisoare sfântul a continuat să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi a creştinat mulţi dintre cei întemniţaţi. Alte surse spun că ar vindecat de orbire pe fiica temnicerului şi înainte de execuţia sa, i-ar fi lăsat acesteia un mesaj: „De la Valentinul tău".

În anul 496, papa Gelasius oficializează data de 14 februarie ca zi a Sfântului Valentin şi comută sărbătoarea păgână a Lupercaliei tot pe 14 februarie. Ulterior aceasta a fost asimilată cu o zi a celor îndrăgostiţi care obişnuiau să-şi trimită scrisori şi cadouri. Şi cu timpul ziua de 14 februarie s-a transformat într-o aşa zisă sărbătoare a îndrăgostiţilor în care se schimbau mesaje şi se trimiteau cadouri. Cu timpul manifestările degenerând şi transformându-se în prilej de distracţii şi libertinism, dar şi datorită lipsei de date privind viaţa sfântului Valentin (care dintre ei?) Biserica catolică a renunţat din 1969 la comemorarea sfântului Valentin, 14 februarie rămânând consacrată numai sfinţilor Chiril şi Metodiu. La noi, de câtva timp, asistăm la un îndemn din ce în ce mai zgomotos venit din afară, să prăznuim la fel ca în America „Valentin's Day" că aşa e la modă iar acolo sfântul se bucură de notorietate ca un star de cinema. Această sărbătoare nu este pe specificul nostru, nu avem o asemenea tradiţie şi nu orice ni se trimite la pachet de peste ocean suntem datori să adoptăm. Avem Dragobetele care se sărbătoreşte în jurul datei de 24 februarie şi este o sărbătoare autohtonă, decentă, legată de revenirea naturii la viaţă, tinerii se îmbracă în costume populare, flăcăii culeg flori pe care fetele le pun în scăldătoare în vederea căsătoriei, manifestări pline de romantism şi altele asemenea. Ceea ce denotă puritate, gingăşie, delicateţe. Aceasta e esenţa Dragobetelui în România.

Sărbătoarea tip „Valentin's Day" îi îndeamnă pe tineri să se considere logodiţi şi chiar căsătoriţi pentru o zi, ceea ce constituie o sminteală de zile mari. Hotelurile sunt îndemnate (de cine?) să elibereze „certificate de căsătorie" pentru o zi! După care sunt invitaţi în camerele libere! Mâine şi vânzătorilor de ziare ar putea să treacă prin cap o idee aşa de trăsnită. Am văzut într-un ziar fotografia unei tinere dintr-un oraş american, dezbrăcată în pielea goală ziua în amiaza mare (se poartă top-less, nu?) şi când i s-a luat un interviu, a declarat plină de nonşalanţă: La noi poţi să faci orice vrei, orice lucru pe care legea nu-l interzice expres! Alt mod de a concepe libertatea. „Libertatea" de felul ăsta să rămână acolo la ei! Nu pentru asta sfântul de la care provine tradiţia şi-a dat viaţa unind în faţa lui Dumnezeu doi tineri îndrăgostiţi prin taina sfântă a căsniciei! Nu pentru desfrânare! Ce ar zice acest sfânt Valentin dacă ar vede cu ce batjocură „onorăm" noi ziua lui?! Am ajuns să trăim zile de mare decădere morală şi nici pe viitor nu ne aşteaptă vremuri uşoare. Şi încă două vorbe, fără legătură directă cu cele de mai sus dar care vorbesc despre exportul american de obiceiuri, tradiţii, şi aşa mai departe.

Greii lumii se adună din timp în timp să hotărască soarta lumii aşa cum vor ei şi nu aşa cum îşi doresc popoarele. De ce să hotărască ei soarta lumii? Pentru că întodeauna cel mai tare a făcut legea. Şi o face în favoarea lui. Cei tari sunt mai puţini, ca un vârf de piramidă în timp ce talpa o constituim noi cei mulţi. Mai departe concluziile sunt mai uşor de tras. Da, dar ei nu ştiu că pentru mântuirea lumii, Dumnezeu ţine cont şi de lucrarea diavolului. Aceşti grei pe care presa îi numea pe scurt 7+1 sau 8+1 şi pe vremea când Rusia avea doar statut de invitat, s-au întâlnit de mai multe ori şi una din întâlnirile lor a avut loc în America. La un sfârşit de săptămână au fost invitaţi la ranchul preşedintelui gazdă. Au acceptat după un protocol stabilit anterior dar la faţa locului a apărut o mică surpriză: li s-a oferit costumaţie blue-jeans şi accesoriile aferente pentru o partidă de călărie, să se simtă şi dânşii bine (şefi de state şi de guverne în postură de cow-boy, de ce nu?), să rămână amintire, să facă fotografii.

Din ce a lăsat presa să se scurgă pentru noi muritorii de rând, am înţeles că luaţi prin surprindere, a urmat o linişte deconcertantă şi apoi în numele tuturor a răspuns cancelarul german ceva de genul: Ne aflăm la Dvs într-o vizită, nu am venit să vă împrumutăm obiceiurile! Şi a urmat alt moment de linişte. footer