Revista Art-emis
Dorinţă pentru anul 2013 PDF Imprimare Email
Adina Dumitrescu   
Marţi, 25 Decembrie 2012 21:34
Adina Dumitrescu, art-emisNu închide ochii, nu ridica piciorul păşirii, nu te întoarce spre şoapta ce vine din spatele tău, stai drept, fii tu acel receptor cu simţurile treze ce nu e întreg decât nemişcat şi atent. Lasă siajul mulţimii din dreapta şi stânga, din faţa şi din spatele amintirilor ciuntite de vreme, depăşeşte amneziile trecătoare, distilează parfumul de epoci şi stări, pe cel din anotimpurile cu zăpezile albe şi toamnele roşii, fă-te stana de piatră şi închide strâns pumnul informaţiilor stocate, procesează ce-ai strâns în mintea-ţi cu o mie de iţe şi în cele din urmă, vorbeşte!
- Văd multe hăuri! Pornesc dinspre arcul din centru, se bifurcă şi formează reţeaua.
- Nu-i nicio enigmă! Sunt doar hăuri formate de ape.
- Văd hăuri circulare, adânci lângă munţi de steril!
- Lasă-le, s-a săpat după „n" minereuri, iar umplerea a fost afânată...
- Văd hăuri ce şerpuiesc în jurul dealurilor şi munţilor ca şi cum ar fi curbe adânci de nivel!
- Sunt vechile linii de cale ferată, sunt şoselele, drumurile tălpilor noastre în plecări şi veniri.
- Dar trebuie să vorbesc, degeaba stau aplecată ca o lebădă albă cu piciorul cel gol îndoit pe sub mine şi altul întins ca paralela cu solul, degeaba-mi ating vârful poantei cu degetul mare să-mi sprijine fruntea plecată, degeaba întind braţele şi-mi apropii palmele-n rugă şoptind doar spre pământ, trebuie să vorbesc totuşi despre hăul cel mare, cel ce s-a adâncit peste fire, despre cel neacoperit de niciun podeţ, de nicio liană trecătoare de hăuri... Trebuie să vorbesc despre hăul cel mare!
- Îl vezi? Arată-l!
- Îl aud şi îl simt. Pe marginea dinspre mine sunt mâinile întinse ale celor ce şi le-au folosit o dată cu capul, cu mintea, cu simţirea, cu tradiţia şi cu harul. Sunt mâinile ce nu au linişte şi sunt numai freamăt, dăruire şi viaţă, sunt speranţe şi bine, sunt vis şi sunt zbor, sunt abur de pâine rumenită sub spuză, sunt stropi de sudoare şi lacrimă înghiţită, zâmbet şi râs în cascade, sunt miezul de vechi adus ca filonul până-n zilele noastre, sunt acei fără vârstă şi fără nume vopsit pe trotuarul de stele, sunt doar oamenii - oameni. Uite cioplitorul în lemn şi în os mângâind cu buricele degetelor „copilul de el zămislit", priveşte-i doar faţa ridată peste care-i întinsă lucrarea, cioplitura, priveşte femeia înfrăţită cu acul ce de optzeci de ani însufleţeşte ştergarul, uite flacăra spirtierei ce încălzeşte metalul şi matriţa înnobilării unui simplu karat, ciocanul cu faţa elastică, moale, care bate alama până-n conturul sfinţit de icoană. Ţi-e sete şi-ţi sare în faţă carafa în alb şi albastru a florii Korundului din lutul de Praid ce încă se lasă lucrat şi te simţi răcorit. Ţi-e foame şi talerul cu cocoşul din curţile vechi ale bunicilor Ogrezeni, Vicşoreni şi-a rubedeniilor ce-au acoperit tot dealul Bârzotenilor îţi aduc de mâncare. Şi-ai auzi şoapta-nseratului ascunsă după noaptea de Marginea, de Oboga, ai asculta ciripitul de pasăre cântătoare şi prinzi trilul ocarinei din pasărea întrupată din apă şi lut ca a celei ce născu din cenuşă. Vrei visul să-l depeni şi citeşti poezia acelora ce odată cu versul îţi trimit inima lor supradimensionată de har şi iubire. Stai pe iarba cosită de ieri sau cu trei zile în urmă şi-n otava cât palma parcă eşti privitorul din arena circulară a artelor de milenii care-şi strigă prevestirile zeilor. Auzi foşnetul paginilor întoarse ale cărţilor ce văzut-au sau nevăzut-au tiparul, geamătul de durere al cârpei cu stigmatul vopselei aruncată din grabă pe podeaua pe care stă şevaletul, muştucul erodat de buzele suflătorilor ce prins-au miros de sacâz de la coarda vecină întinsă până la rana buricelor degetelor.Şi toate senzaţiile capătă hologramele oamenilor-oameni mesageri ai trecutului şi prezentului nostru, neclintiţi şi cu mâinile-ntinse să acopere hăul, cu mâinile-ntinse spre ceilalţi, spre cei care în fuga lor după nou stau cu spatele şi uitat-au trecutul! „Nu-mi trebuie vechiul, alerg cu o singură ţintă spre viitorul ce într-o oră devine trecut, nu-mi trebuie lucrul trainic de-o viaţă, nu mă leg de aer, sunt omul prezentului şi din mers sau din fugă-mi găsesc trebuinţa şi mâine o schimb, nu mă ţine de vorbă şi lasă-mă, nu-ţi văd mâna întinsă că de sus de pe stâlp sau din buzunar mă priveşte sclipind rece-n neon power switch-ul ce-mi alimentează, îmi trasează şi-mi cuantifică drumul!"
- Şi, şi? Vrei să spui că e totul o fugă, un şir asincron în trăiri şi în vise? Vrei să spui că mâinile celor cu capul în nori, cu credinţa în ceruri şi cu inima-n palma oferită la marginea hăului nu se întâlnesc niciodată cu urmele paşilor celor înscrişi în maratonul prezentului-viitor? Vrei să cred în adâncirea hăului dintre oameni, să stau cu urechea la pândă să aud scârţâitul, geamătul crevasei şi să inhalez praful osemintelor şi tradiţiilor noastre cum se depune pe rafturile bibliotecii ce mă-nconjoară real şi virtual, să simt adierea de vânt purtătoare a lui?
- Vreau astuparea hăului dintre oameni, vreau podul, podeţul sau liana ce-l străbate, vreau încetinirea galopului viitorului, vreau pana sau icul interpusă periodic vitezei, dar şi alimentarea jarului tradiţiei spre sincronizarea mişcărilor, vreau mâinile prinse formând podul ce aruncat peste hău poate fi lesne trecut şi mai lesne umplut! Vreau continuitatea... de oameni, de stări şi de fapte! footer