Revista Art-emis
Turnul de veghe PDF Imprimare Email
Emil Pro?can   
Duminică, 16 Decembrie 2012 23:45
Emil Pro?can, art-emisUndeva, într-o scorbur? a universului timpul a?teapt? îngrijorat de soarta p?mântului. Trei anotimpuri îi stau împrejur. Se repet? secven?e imemoriale. Albumele pr?fuite celest sunt singurul material didactic. Fumul rug?ciunilor mistific? spectacolul. Trei anotimpuri supuse slujesc a?teptarea P?mântului. Jos, al patrulea anotimp se copil?re?te printre oameni. Scena vie?ii e P?mântul. Acolo departe. O poian? a universului. Via?a mea se deruleaz? între dou? drumuri. Al plec?rii ?i al întoarcerii. Cu resemnare, dezinteres sau ambi?ii, diminea?a îmi p?r?sesc camera ?i merg. Merg spre partea înv??at? din tot ce exist?. Exersez cu patim? incertitudinea de a m? c???ra pe linia orizontului. Merg. Prospectez z?rile. Întreb în stânga. În dreapta. Cerul. P?mântul. Copacii. Totul e t?cere. Eu întreb. În ?oapt?. ?ipat. Cu pumnii încle?ta?i. ?i oamenii tac. Pe ei nu-i întreb. ?i ei, probabil, întreab? în jurul lor ?i n-au nevoie de mine. Iau cât pot din t?cerile întâlnite ?i încerc s? înv??. Despre via??. Apoi m? întorc. Acas?. În camera mea lini?tea se sparge în pere?i, apoi rico?eaz? în mine... prin frunte, prin co?ul pieptului... Respira?ia mi-o duce în sânge. Sângele ajunge peste tot. Dincolo de fereastr? exist? totdeauna un anotimp ce-mi supravegheaz? respira?ia gândurilor ?i frica. ?i lini?tea. Gândurile mele se tem de libertate. În libertate po?i înv??a zborul, adic? desprinderea de P?mânt. Dar sunt aici atâtea lucruri ?i nu vreau s? le p?r?sesc. Nu vreau s? zbor.

Tat?l meu, când îmi vorbea despre cre?terea mea ?i despre plecare, îmi vorbea ?i de drumul pe care s? m? întorc. Acas?. Îmi vorbea ca într-o rug?ciune despre drumul întoarcerii, iar eu desenam în gând acel drum râvnit de tata ?i zâmbeam a mirare. Cum s? nu m? întorc? Venea de departe. Drumul. ?i ajungea în gr?din?. În gr?dina noastr? cu pomii niciodat? num?ra?i. Casa noastr? avea pu?ine od?i, de aceea se termina în gr?din?. Poarta de la gr?din? avea un z?vor. F?cut de tata într-o diminea??. Z?vorul se deschidea pe ambele p?r?i. Am întrebat de multe ori: „De ce tat??" - am întrebat în gând. „Sigur c? am s? m? întorc...", îmi spuneam. În gând. „To?i ne întoarcem într-o zi" spunea tata. Ca un r?spuns la întreb?rile mele nepuse. „?i bunicul t?u s-a întors într-o zi. Sunt atâtea lucruri de f?cut la o cas?", spunea tata cu vocea gândului s?u care se l?sa auzit.

Nu ?tiu dac? m-am întors vreodat? acas? din drumurile mele. Tata cu siguran?? ?tie, dar nu mi-a spus... Acum nu-l mai pot întreba. Nu-i mai pot întreba nimic pe p?rin?ii mei. A trecut timpul. Z?vorul por?ii de la gr?din? e tot acolo. Îi privesc deschiderea de pe ambele p?r?i. Poate pentru zgomot l-a pus tata. S? aud? când m? întorc acas?. Acas?. Venirea acas? nu plânge ?i nu râde. Se îmbr??i?eaz? de zgomotul por?ii. Ca un cântec.

Acum e iarn? aici. Celelalte trei anotimpuri sunt în cer. Ca ni?te surori care vor s? fie împreun?. E mai u?or împreun?. Privesc, de acolo, de sus Iarna plecat? pe P?mânt s? încerce bucuria oamenilor. O privesc cu îngrijorare, emo?ie ?i dragoste. F?r? s? vrea sau s? le fie permis în anumite momente întind o mân? sau un deget c?tre surata lor de pe p?mânt. ?i e soare sau frig. De aceea, în fiecare zi, poate fi orice anotimp în sufletul meu. ?i ninge ?i plou?, ?i plou? ?i ninge, peste tot, oricând. Precum via?a. Precum orice via??. Cu lacrimi sau zâmbet. Trei anotimpuri stau mereu de veghe. Sau poate î?i adun? puterile ?i visele. Ca noi în somn. Sau poate înva??. Înva?? s? se apropie mai mult. De oameni, de copaci, de ape, de cerul p?mântului. Dorin?a de a fi în?elese. Neîn?elegerea produce nedreptate. ?i durere. Prim?vara triste?ea e mult mai important?. Înflore?te caisul, m?rul, salcâmul. Ninsoarea e mereu alb?. ?i fluturii. ?i rochia de mireas?. Aici pe P?mânt este un singur anotimp. Pentru noi. Pentru noi to?i. Celelalte trei anotimpuri sunt în Cer. Printre stele. Precum în suflet. footer