Revista Art-emis
Aspirat din realitate - un salut regizat al coerenţei (neîntîmplătoare) PDF Imprimare Email
Medic Claudiu Popescu, Doctor în Ştiinţe Medicale   
Luni, 08 Noiembrie 2010 00:11
Popescu ClaudiuDecorul
De cînd au montat noul bancomat, am primit teancuri de sesizări şi nu de puţine ori colegele mele de la ghişeu s-au confruntat cu clienţi revoltaţi. Tehnicienii ne-au asigurat de fiecare dată că problema este una strict informatică, sistemul în sine al cartelei unice fiind principial stabil, deşi s-a mai întîmplat ca scannerul să încurce identităţi. Nu sîntem un sediu foarte mare, avem în jurisdicţie doar treizeci de mii de clienţi, dar a fost nevoie de dublarea pazei după protestul de săptămîna trecută, explicat de Css[1] prin temperamentul impulsiv al cetăţenilor din orăşel.

Discutînd dimineaţa aceasta cu Delia, responsabila noastră de reţeaua wire-less, îmi mărturisea: „A venit azi un bătrîn la mine, cît verificam softul antenei, îmi spunea ea amuzată, că el vrea banii euro dinainte, că nu are cu ce să cumpere loc de veci dacă nu merg afurisitele de cartele. I-am zis că, dacă nu mă mai bate la cap, poate şi reuşesc să repar bancomatul între timp. Nu, că e defect de trei zile şi vrea să ştie cînd merge. I-am zis: tată, azi nu o să-l fac, ai şi mata răbdare. Oh, să vezi apoi scandal! În cele din urmă a plecat, că obosise să ţipe, şi mi-am văzut de antenă. Problema era una nouă: o reţea pirat bruia semnalul cu un randomizor de numere prime[2]. Şoarecii!, nu aveau tehnologia să fure identităţi sau parole, dar ţineau aparatul pe loc. Habar n-aveam cum să-l pornesc, de obicei mai dura vreo două zile pînă localizam sursa semnalului pirat, asta dacă nu foloseau simulator, însă am avut ideea genială să setez temporar antena pe sistemul vechi zecimal, şi a mers: au început să curgă date spre Centru[3], e adevărat, criptate suplimentar. Nu ştiu cum mi-a venit, n-am mai auzit la nimeni, tataie cu locul lui de veci mi-a amintit de cursul de istorie recentă: înainte unii oameni dădeau din impozit Bisericii şi acestui dar i se zicea odată zeciuială".

Anul acesta am o grupă bună de studenţi, interesaţi şi deschişi la minte. Unii dintre ei m-au şi uimit că, în toată dezordinea din jur, ei îşi găsesc bani să dea pe hîrtie, în loc să-şi scrie ca tot studentul în palmă[4]. Astăzi le-am ţinut o scurtă lecţie despre timp şi despre tot ce presupune el în meseria noastră: urgenţă, cronic, sub-acut, sincronizare, retard şi aşa mai departe. Nu-mi pasă de presiunile voastre, prin natura postului meu nu puteţi să vă descotorosiţi de mine, deocamdată sînt folositor, aşa că întind coardă, cît merge, bun. Aşa că mi-am permis să le amintesc puţină metafizică şi i-am luat de departe, cu elemente de psiho-somatică, să nu se sperie de cuvîntul suflet. Doriţi să reproduc exact, bine. Le-am zis aşa: „pe cît e sufletul de mare, pe atît e şi timpul de lung. Deşi doi chirurgi, unul din prezent şi unul de acum patruzeci de ani, ligaturează acelaşi vas în acelaşi număr de secunde-oscilaţii, timpul primului e mai scurt însă. Centrul Pămîntului poate să se şi oprească, sufletul persistă, rămîne în timp fără să curbeze spaţiul, dar în alt timp, pentru că nu are număr, nu are indice, nu sîngerează şi nici nu are articulaţii pentru cătuşe". Presupun că studenţii mei au fost emoţionaţi, pentru că după operaţia demonstrativă mi-au adus o cutie cu bomboane elveţiene. Recunosc. Nu am vrut să primesc, ştiind că nu o pot justifica, devreme ce eu nu am voie să cumpăr, aşa că am dat să plec. Nu, niciunul dintre ei nu a zis aşa ceva, eu am gîndit cu glas tare: „Dacă s-a scurtat timpul, ce-mi e o secundă dulce?". Da, eu am zis aşa, cuvintele mele. Trebuia să plec, dar am rămas două minute în salon, am deschis cutia şi i-am servit pe fiecare, eu nu am mîncat. Alte întrebări vă rog dacă mai aveţi, mă aşteaptă un pacient grav.

Bună să vă fie ziua! Trezirea, că a venit laptele, asta dacă ai cartelă, bineînţeles. Astăzi discutăm despre necesitate şi despre finalitate. Sper că v-aţi băut cafeaua şi că ştiţi să despărţiţi în silabe „despre". Mai întîi vreau palma cu prezenţa la curs. Bun, să începem.
La capacitatea noastră cognitivă actuală, ni se pare de bun simţ să afirmăm că în natură şi în noi există cauzalitate şi că este nemijlocit legată de timp. Din cursul anterior aţi văzut că structura cauzală a cosmosului este stratificată, cuantică am putea spune, că se poate merge înapoi din „de ce?" în „de ce?" (fiind singura călătorie înapoi în timp admisibilă) pe un lanţ cauzal. De aceea vă îndemn ca mereu în raţionamentele voastre să vă întrebaţi „de ce?", să coborîţi cît mai mult de-a lungul lanţului; dacă vi se pare că aţi ajuns la o concluzie, fără să fi răspuns cîndva şi la această întrebare, înseamnă că aţi greşit. Veţi ieşi din multe încurcături gnoseologice şi nu numai dacă veţi căuta cauza prin „de ce?", cauza cea mai apropiată, reală, fără teamă, ruşine şi iluzie. Astăzi vom avansa şi vom vedea că există o întrebare şi mai bună, una care continuă lanţul cauzal al lui „de ce?" în viitor, fiind singura călătorie înainte în timp admisibilă, anume „pentru ce?". S-a observat că „de ce?" se aplică foarte bine la cunoaşterea fenomenelor naturale, inclusiv fiziologia umană. Cînd vine vorba însă de precipitatele raţiunii şi/sau voinţei umane, „de ce?" devine insuficient; mă refer la cărţi, acte de empatie, invenţii tehnice şi altele după criteriul amintit. Desigur că şi ele au o cauză, şi că pot fi descoperite în trecut, dar „pentru ce?" le luminează mai bine în viitor. Să luăm exemple. Este evident că domnişoara în roşu i-a scris instantul[5] domnişorului în alb din anumite motive-cauze, cît eu îmi răceam gura aici, dar e mai interesant să afli pentru ce l-a scris, care este finalitatea mesajului. Alt exemplu, să zicem liftul. Bietul Arhimede avea nevoie să care materiale de construcţie la etaj şi ce-a zis cu mintea lui vegetariană: domn'e hai să facem o cameră mişcătoare, pe verticală în sus aşa, nu? Ei, aici este momentul la care voi, dacă nu dormeaţi, mi-aţi fi întrebat dacă uneori „de ce?" şi „pentru ce?" au acelaşi răspuns. (...)

Actorul

Nu te supăra că nu ţi-am povestit pînă acum, m-am gîndit să nu mă plîng prea tare, că, în definitiv îmi e mai bine să mă confrunt, pentru că e singurul mod de a cîştiga, sincer. Aşa, cum a fost? Eu mă ştiam de mic cu o predispoziţie, dar la majorat am primit codul de acces şi am citit diagnosticul genetic pe care l-au primit ai mei cînd m-am născut. Mă mir că m-au lăsat să-l văd, mi l-au descărcat chiar de la Galen[6]. Oricum, pentru că ştii că nu am votat la alegerile mondiale, drepturile mele la îngrijire medicală s-au cam rezumat la medicamente şi intervenţii din secolul trecut, cînd se putea face cîte ceva, dar nu decisiv. Mă rog, am trăit aşa. Într-o zi am observat că îmi amorţeşte piciorul stîng. M-am apucat de puţină calistenie, dar tot nu mă lăsa. Pînă am început să-l mişc mai greu. Hopa, zic, la doctor cu mine. Singur fiind, m-am gîndit să iau maşina veche a tatălui, cred că reuşeam să o conduc cu un picior, dar m-am gîndit că mă pricopsesc cu muncă voluntară, că nu mi-am schimbat permisul de douăzeci de ani. Pe bicicletă, îţi dai seama că nu. Aşa că m-am tîrît frumuşel pînă la calea ferată, o ştii, e cam la două aruncături de băţ de casa mea, m-am agăţat de un marfar şi am ajuns în oraş. În gară scandal, m-au filmat, du-te vino, le-am explicat de picior, pînă la urmă mi-au dat voie să plec, mai mult să scape aşa. Mie îmi era din ce în ce mai rău. Nu-ţi spun, cum am ajuns la spital, să vezi pe cine mi-a scos Dumnezeu în cale: m-a găsit Marian, copilul doamnei Dorina, e el student la filozofie, ieşea de la facultate şi m-a văzut din autobuz. Am intrat amîndoi în spital, el era îmbrăcat în alb, aşa că am trecut oarecum neobservaţi. Eu eram epuizat. Slavă Domnului că mergeau lifturile. De la birou îmi spuneau că doctorul, unul de-al meu, înţelegi, a plecat, dă-i şi caută-l, l-am găsit într-un salon cu nişte studenţi, le dădea bomboane, habar n-am de unde le avea. Prietene, mi-a zis, trebuie un inel din acela care se bagă pe interiorul vasului, în mod normal e gratuit, dar pe tine te costă vreo sută şi ceva. De unde bani la mine?, n-am mai avut de hăt. Marian a sunat-o pe maică-sa, care zis că e de acord să mă ajute, dar să nu spun la nimeni, aşa că Marian s-a dus să facă plata la un sediu la doi paşi de spital. Cînd s-a întors cu confirmarea, eu nu mia puteam de durere, mi-a zis că tocmai se reparare bancomatul, era acolo o tipă amabilă care a făcut tranzacţia în alt cod, d-aia a durat mai mult. Aşa, şi m-a operat în ambulatoriu, într-o jumătate de oră eram gata. A mers unsă toată treaba. Ca la concert.


1 Css – iniţialele Comisiei de Studiu Sociologic, organizaţie guvernamentală aflată la dispoziţia instituţiilor publice şi economice pentru evaluarea psihologică a oricărui contact dintre respectiva instituţie şi individul/grupul afiliat (n.n.)
2 randomizor de numere prime - din păcate, nu ştim ce este şi cum funcţionează. (nota lor)
3 Centru – abreviere pentru Departamentul Central al Evidenţei Digitale a Populaţiei, baza naţională de date personale a cetăţenilor (n.n.)
4 „a scrie în palmă" – expresie populară în mediile de învăţămînt; de la introducerea dispozitivului electronic de preluare şi editare text, denumit cu anglicismul palm, în urma scumpirii dramatice a hîrtiei celulozice; cu sensul de „a lua notiţe" (n.n.)
5 „instant" – mesaj text electronic, transmis prin sistemul universal de comunicare fără fir WWW, receptabil de cititoare speciale incorporate în ceasuri, telefoane şi, la cerere, practic în orice dispozitiv electronic; are avantajul comunicării în timp real şi al salvării indefinite a conversaţiilor. (n.n.)
6 Galen – abreviere pentru Serviciul Naţional Medical Galenus, interfaţa ministerului însărcinat cu sănătatea publică, diagnosticul precoce şi tratamentul asiguraţilor, precum şi cu studiul demografic şi evaluarea statusului genetic al întregii populaţii. (n.n.) footer