Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Acad. Petru Soltan, Transnistria   
SĆ¢mbătă, 16 Iunie 2012 19:20
Soltan Petru
V

De la īn?l?imea vārfurilor de vise cad peste satul meu ni?te nori de ghea?? neagr?, de-l strive?te īntr-atāta c? pān? acum nu-i īn stare s?-?i vin? īn fire.

?????????????? - m?turatul a tot ce e alimentar de la gospod?rii. Satul se r?scoal?, odat?, apoi a doua oar?, sp?rgānd lungul depozit pentru a-?i lua averea. Un pluton de solda?i, coborāt de pe Dealul lui Troian, īl alin?. Care e arestat, care fuge īn Basarabia. Se arat? iar un pic de soare (Noua Politic? Economic?). Nasc artelele. Lumea, pare, uit?: joc la mijloc de sat ?i nun?i cāt ?ine toamna. ?iganul de St??el cu frumoasa-i īntre loitre īn fiecare duminic? mān? ?argii spre tārgul de la Dub?sari s? tot vānd? vetraie, gurare, lan?uhuri, greble. Se īntāmpla ?i prim?veri cānd duce chiar cāte o ?aret?. Īns? hainii de nori nu se las?. Gospodari mai cu situa?ie sunt sco?i din casele lor frumoase ?i du?i īn ?ara unde cre?te ghea?a. Cei r?ma?i de-acum nu se mai īmpotrivesc cānd vin s? le m?ture podurile. T?iat este ?i sub?irelul fir de drum spre Basarabia. Malul Nistrului e p?zit zi ?i noapte de baionete purtate ?urc?, avānd la coad? ni?te cāini mai furio?i ca lupii. Artelele se sting. Din cer coboar? foametea. Marfa lui St??el nu mai merge. Īntr-o diminea?? mam?-sa nu se mai treze?te. O īngroap? la noul cimitir, īntr-o mire?te, la margin? de ?arn?. E īnchis? biserica cu tot cu marele cimitir de al?turi. To?i deceda?ii sunt īnmormānta?i īn rānd cu mama lui Sta?el. Ni?te str?ini cu pistoale pe la ?olduri fac colhozul din Susul Satului curtea c?ruia se īntinde peste jum?tate din cimitirul cela vechi, avānd lespezi cu inscrip?ii grece?ti. Tat?l meu ajunge vice-pre?edinte. Iat? c? vine timpul ?i celui de al doilea colhoz, din Josul satului. Din ?iragul a trei gospod?rii pusteite ?i situate la Drumul cel Mare, chiar pe coasta de pand? ce se las? spre apele Turlei, i se formeaz? curtea. Īntr-o zi de mai asta deveni un stup de albine speriate, īns? foarte ascult?toare. Cānd un oarecare Beleaev, venit de la Leningrad, e propus pe la post de pre?edinte, to?i strig?:
- Nu!! Badea Sānion!.
Un partener de-a lui Beleaev, īn ruse?te, face observa?ia c? mai īntāi e nevoie a strānge cererile. Tata le-o transmite īn graiul lor. Cel care sare primul e Stahi ?iganul. Tata personal īi scrie cererea pe care acesta o semneaz? bucuros printr-o cruciuli?? frānt?. ?i a?a porni marea lor prietenie. De aici īncepe acel leg?mānt pe moarte - unul sus, altul jos. ?i amāndoi cu gāndul la o via?? cu noroc mai mare.

Spre sear? c?ru?a ceea cu sunet de clopot tinerel, īnc?rcat? cu cele necesare pentru o nou? cusne, purtat? de doi ?argi ?i mānat? de Soarele din spate intr? īn curtea NOROCULUI c?utat.
- C?ru?a asta-i pintru pre?edinti, surāde Soarele dup? ce aceasta-i desc?rcat?. ?i cānd Mo? Stahi īl vede pe tata a?ezat pr scāndura pus? īn curmezi?ul loitrelor, desf?tat pān? la extaz, arde-n cai cu puha. Un nor de praf ridicat īntunec? ?i c?ru?a ?i Soarele din urm?. ?i nu ?tia de tihn?. Din noapte īn noapte se tot por?ia īn cusnea cea nou?. Īn fiecare amiaza St??ica īi aducea cīte o ulcic? de fasole, o jum?tate de turt? ?i ni?te fire de p?trunjel. Tot jarul sufletului, toat? energia ceea f?r? margini i-o demonstra pre?edintelui ca un ademenit. ?i era māndru de faptul c? tata e purtat de ?argii lui, de c?ru?a cea cu dang?tul cela de clopot tinerel – suflul celor doi ochi de c?prioar?. Pentru Mo? Stahi tata devine un vizitiu al Soarelui. Chiar ?i atunci cānd se na?te unicul s?u copil, o feti??, vine de-l īntreab?:
- Cum sī-o chem?
- Nina, i-a prins auzul un drag sunet de c?ru??. Pe cānd eu cunoscu-i acest?
mic? ?ig?ncu?? de-acum īn Josul Satului, abea īn preajma r?zboiului cel mare de la mijloc de secol. P?rin?ii tot vorbeau de-o cas? nou? pe lotul c?soic?i mamei. Īn acest timp, Beleaev e impus s? plece urgent din sat ?i-aceasta ī?i caut? cump?r?tor la podoaba de cas? cu grajd īn spate, curte mare īn fa??, c-un beci enorm lāng? gardul de la marginea de drum. Era casa unui gospodar fugit īn Basarabia. Bele?ev nu avea timp s? se tārguiasc?. Tata vinde vaca la tārgul de la Dub?sari ?i cump?r? casa ceea. ?i iat?-ne īn Josul Satului īntr-o gospod?rie de mare gospodar, iar vizavi de ea - cocioba lui Mo? Stahi. Īn jocul puzderiei de copii ?ā?ni?i īn curte e amesticat? de-acum, ca un pui pārguit de Soare, ?i frumu?ica Nin?. Īns? acest joc nu ?ine mult. Īncepu acel r?zboi.

Peste tot bocete... B?rba?ii, rānd pe rānd, sunt sco?i din case ?i du?i f?r? a-le cunoa?te urma. E luat ?i tat?l nostru. Mobiliza?i sunt ?i ?argii lui Mo? Stahi. Prin sat trece un enorm ?uvoi de lume, ebraici, romi, venit de peste Nistru ?i ?inānd calea spre r?s?rit. Ni?te slabe bubuituri fac s? treac? nem?ii. Īn sat se stabile?te o administra?ie romān?. Se īntorc cei fugi?i īn Basarabia. Noi revenim la c?s?ica mamei: st?pānul Mo? Todor reveni la casa lui. Tata r?t?cit prin p?durea de la Gura Ichelui, vinea noaptea s? ne vad?. ?i tot a?a pān? se desprinde lumea cu aceast? vizita de noapte. S-a desfiin?at colhozul din Josul Satului. Mo? Stahi ī?i aduce foiul acas?, īns? Nina nu mai este printre noi: casele noastre sunt prea departe una de alta, dar se īntāmpl? c? īn cei trei ani printre r?zboaiele trecute īncolo-īncoace prin sat o mai v?d odat?. Un veri?or de-a lui tata, feciorul lui Mo? Anton Soltan, dup? ce-?i face ?coala la Odesa se c?s?tore?te ?i r?māne cu serviciul acolo. Vara ī?i trimitea familia la p?rin?i, īn sat. So?ia acestuia, tanti Ema, era evreicu?? ?i cu doi copii micu?i un b?ei?el de vre-o cinci ?i o feti?? de vre-o ?apte ani?ori. Era periculos s?-i ?ii īn fa?a lumii: īi p??tea pericolul ghetoului de la Rāmni?a ?i din Podolia. ?i ace?ti trei in?i se ascundeau īn timpul zilei la noi īntr-o glug? de hlujdani (porumb). Īi hr?nem pe ascunse pān? cānd veni p?rintele Mihai, de la Buz?u. Tata r?cni, de ne sperie pe to?i:
- Mai repede...! S?-i botez?m!
Tata ?i cu Mo? Anton se duc la p?rinte s? se īn?eleag?. Intrānd īn biseric?, d?m de Mo? Stahi ?i St??ica, ?inānd-o pe Nina de ambele māini din p?r?i. S? fi v?zut aceste trei fiin?e... Cāt de smerite erau, nu alt? ci trei icoane. P?rintele Mihai n-a r?bdat ?i ?i-a pip?it b?rbu?a tuns? scurt, de parc? ar fi c?utat s-o ascund? de cea neagr? ?i stufoas? a lui Mo? Stahi. Apoi dup? o scurt? predic? le-a muiat pe rānd fe?ele celor ?ase īntr-un vas de alam?, plin cu ap?. De atunci Mo? Stahi ob?ine o dubl? porecl? - ?āganu Botezat.

La īndemnul p?rintelui Mihai, satul porne?te s? restabileasc? clopotni?a, iar p?rin?ii mei s?-?i fac? o cas? nou? īn curtea celei vechi. Mo? Stahi din noapte īn noapte se tot purta īntre Josul Satului ?i casa noastr?. Ne-a f?cut toate mānerele, cele dou? gurare, chiar ?i o scoab? lat? de ?ters īnc?l??mintea īn caz de glod. Īns? via?a īnfiripat? sub administra?ia romān? n-a ?inut mult. Se īntorceau ru?ii care, precum se zvonea, de-acum nu mai sunt ca cei de alt? dat?: au pagoane (epolete) ?i n-au s? mai fac? colhozuri. Īntr-un sfār?it de noapte spre de duminic? - ?in minte - 14 mai, 1944, deasupra satului, cāt ?inea cerul, pluteau īn aer policandre de lumin?. Nu alt?, ci toate stelele coborār? peste Marele Cot de Nistru. Nem?ii fug. Odat? cu r?s?ritul soarelui ce tremura de atāta ro?u intrar? īn sat ru?ii. Susul – un mare tārg g?l?gios. Tancuri peste tancuri ?i pe fiecare – ?iroaie de vin ?i solda?i ce tot cāntau Catiu?a. Tata apare pe la amiaz? cu o pu?c? militar? īn spate... e luat s? elibereze, probabil, ?i Basarabia. Īns? luni seara, de pe galeriile de dealuri ce īnconjoar? Cotul, nem?ii īncep un atac de artilerie, care ?ine o noapte īntreag?. Erau buc?ite beciurile cu lume. Al nostru fiind cu gārliciul d?rāmat, ne oblig? a ne ascunde īn cel de peste drum, de sub dughiana de visavi. Diminea?a, de-acum mar?i, peste sat dau cārduri de avioane cu blestematele cruci de pe aripi. Casa nou?, era distrus?, ardea īn fl?c?ri ?i zestrea mamei, c?soica. Clopotni?a nu se mai vede. Īntregul Sus de Sat e o chiseli?? (zeam? cu fructe uscate). Afl?m c? tata e r?nit ?i noaptea l-au dus ru?ii spre Troian. Noi ne ducem la Lelea īn Josul Satului. Spre sear? nem?ii st?pānesc Troianul, Gātul Cotului, f?cānd din Cotul Mare un cimitir de solda?i sovietici. Cānd intr? nem?ii īn sat , adācul beciurilor e stropit cu gloan?e de mitralier?. Care e f?r? mān?, f?r? un picior, care nu mai are suflet. Īn ziua de sāmb?t? (20.05.44) lumea din sat cu tot necazul e adunat? īn curtea bisericii, e pornit? spre sudul Basarabiei, la pusteitele colonii nem?e?ti, chipurile, repatrierea romānilor, l?sānd īn urm? mii ?i mii de corpuri ca s? le ciupeasc? ciorile ?i s? le usuce soarele ca pe ni?te z?rz?rele. ?i pe lāng? toate acestea mai veni o mare tragedie.

VI

Revin la s?pt?māna 14.05.44 - 20.05.44. Īnainte de a m? īntoarce la frumoasa Sta?ic? , am s? expun un mic episod p??it de umila mea persoan?. Toate rudele din partea mamei erau īnfundate īn enormul beci al Lelei, desigur, al p?rin?ilor acestora, mo? Marcu ?i tante M??ica, mari gospodari. Īn acel beci se f?cea de ale mānc?rii pe treptele ce te coborau īn adānc, sub teren. Īns? īn īnc?perea ceia spa?ioas? nu mai ajungeau alimente pentru cei mul?i īnghesui?i acolo. Iat? m? duc spre beciul cu gārliciul suflat de bombele care au distrus casa noastr? nou?. Īntr-un sac au circa 10-15 kg de cartofi īl tot aduc spre ai no?tri. O iau spre Drumul cel Mare. Un avion nem?esc m? observ? ?i a pus īn mi?care mitraliera. Nu sim?eam fric?: a?a e la r?zboi: circumstan?ele te deprind. Nu m-a nimerit. Se īntoarce s? vad? dac? m? ?in pe picioare. Contopindu-m? cu pietrele unui gard r?molit, era dificil a m? depista. Ajung pān? la momentul cānd s-o iau la dreapta, spre casa Lelei. Īn stānga peste o cas? era cocioaba lui Mo? Stahi, care nu avea beci. Astfel, dān?ii se protejau de c?m?ru?a, cu acel cuptora?. Zarz?rul era īnflorit, stānjeneii r?s?riser? bine, īns? īnc? nu erau īnflori?i sub salcāmul de la vecini. Pentru ce a ie?it St??ica īn col?ul cela de gr?dina - nu cred c? a ?tiut-o cineva – poate la aroma floricelelor de zarz?r – frumoase ?i atr?g?toare ca primul semn de prim?var?. Nu s-a mai īntors īn cas?. Mo? Stahi o g?se?te a?ternut? peste vatra cu p?trunjel m?run?el. Probabil acel avion ?i-a satisf?cut pofta, de r?zboi, c?utāndu-m? pe mine. Nu cred s? nu fi plāns īn hohot Mo? Stahi īn acea s?pt?mān? f?r? Soare. Pe fundal de secriu a a?ternut un l?icer, o jum?tate din leasa a celei de lāng? ursoaic?. La mormāntul de sub acel salcām a fost r?s?dit un chenar de stānjenei cu bobocii de a da īn floare.

VII

Se cere o mic? parantez?: cele suplimentare ?i nonlipsite de rost din via?a lui Mo? Stahi merit? un roman cu multe pagini, īns? dac? a? īncerca s? le expun chiar īn mod redus s-ar pierde, s-ar uita esen?a Jur?māntului. Am s? ating doar cāteva epizoade. La finele lui august, 1944, īntor?i īn sat de la coloniile germane din Sudul Basarabiei, de nevoie ne-am dus la casa cump?rat? de tata de la Beleaev , visavi de cocioaba lui Mo? Stahi. Dānsul, Nina s-au bucurat. Mama gravid? cu ?ase puradei īn urm?, cānd intr? īn curte, d? peste st?pānul casei, de Mo? Todor, care īn timpul celor doua revolte in sat cand oamenii ?i-au intors averea din marele depozit fugise īn Basarabia. Acum nu mai avea īncotro s-o ia. Dānsul ne-a deschis u?a īn c?mara unde e cuptorul, iar singur trecānd cu ale lui īn casa cea mare. Sem?na cu cioturoasa vi?? de t?ras? ce proteja de soare cele dou? ferestre de la īnc?perea respectiv?. Mama se tot ducea prin satele din Basarabia s? aduc? īn desag? pāine. Odat? ajunge cu trenul pān? la Ar?āz, fiind prins? de o ploaie cu ghea?? pe o platform? pentru m?rfuri. La īntoarcere nu s-a mai plāns de r?ceala cea int?m?duiabil?. Grija unei mame de pui?orii s?i īn pofida propriului sacrificiu. St?pānul casei r?mān eu la cei treisprezece ani. Rā?ni?a – la cāteva zile me?terirea celor necesare necesare: un pat lāng? cuptor, altul – pentru p?rin?i, m?su?? ?i sc?unele pentru a fi gr?m?joar? īn timpul dejunului, prānzului ?i cinei. M? ajuta ?i Mo? Stahi la chestiuni ce ?in de piesele metalice. Prepararea bucatelor era pe seama lui Jorj, pe cānd Ionel īmi f?cea probleme zi la zi: fugea de la ore, fiind īn clasa īntāi.

Īn octombrie, 1944, tata trecut prin spital ?i deci demobilizat, e ales din nou pre?edinte de colhoz. Mo? Stahi retras cu fer?ria sa īn vara lui 1941, nu mai revine cu aceasta īn curtea mare ?i veche: majoritatea lucrurilor necesare le ia pe seama sa mecanizarea treptat? a colhozului. La īnceputul anului 1945 mama na?te al ?aptelea copil – o surioar? cu numele Titiana ceea ce īi agraveaz? ?i mai mult s?n?tatea. Prim?vara lui 1946 cu foametea ceea grozav? īl scoate pe tata din func?ia de pre?edinte, chipurile, sub pretextul c? s-a l?sat b?tut de nem?i. Asta īl face, s? recurg? mai des la p?h?rel. Sl?bit ?i din motive de alimente ī?i pierdu rostul vie?ii. Mama e chemat? la raion. Crezānd c? vor s-o interneze la spital, tata o īntoarce acas? cu insigna Mam? eroin?. Decedeaz? frumu?ica surioar? de cinci ani, Clara. Apoi o urmeaz? ?i mititica de Titian?. Pāinea ne era m?laiul din ghind?, amar ?i care se īncālcea īntre din?i. Noroc c? īn toamna lui 1945 tata avu grij? s? o strāg?.

Īn cea mai lung? noapte din istoria P?māntului de pe atunci, 21 decembrie, 1946 mama prin acel īntuneric urc? spre lumina Domnului pe care l-a prosl?vit de mititic?. Era o iarn? cu mult? z?pad? ?i pe fundalul co?ciugul era dificil a g?si ?i a a?terne stuf. Mo? Stahi īl aduce pe al s?u din sicriul de lāng? ursoaica coceoabei sale. Peste vreo doi ani fiica lui Mo? Stahi, de-acum fat? mare ?i imposibil a-?i g?si un mire īn sat, pleca īn Kazahstan la dizverginarea p?mānturilor. Chipurile acolo ?i se m?rit?. R?māne Mo? Stahi pe prisp? cu motanul acela negru precum īi erau ?i gāndurile. ?i īl tot māngāie cu palma din cānd īn cānd. Mo? Stahi v?zāndu-l departe pe tata cherchelit se bucur? ca un copil, pare coborāse din acest darnic cer o fiin?? de salvare. I s-au jil?vit ochii, de nu ?tia īncotro s?-i īntoarc?. Acest Sānion la orice īntrevedere īi f?cea cald la suflet – p?rea ca e o vi?? de lahor de-a lor. Tata īi arat? cuco?elul rupt cel din dreapta pu?c?i.
- Era īnc?rcat?? sare de īntreab? repede Mo? Stahi.
- Nu, r?spunde tata.
- Mari noroc ai avut, cī putei s? u?i(d)zi pi ?iniva.
Ambii intr? īn cusne. Tata e t?cut. Iar Mo? Stahi frānge īntr-o clip? pu?ca de s?-i vad? golul f?r? c?rtu?e ?i v?zāndu-l i se īnvioreaz? ochii ?i mai tare de o īncheie repede la loc. Cu o ?urubelni?? īi scoate urechea, de care se ?ine cuco?elul rupt ?i-i zice lui tata:
- Poimāine, ?ī vii s-o iei.
Tata ies? din cusne, iar Mo? Stahi i se uit? lung īn urm? cu lumina lacrimilor īn ochi. Aceste lacrimi īi īneac? sufletul. Apoi se st?pāne?te, scoate ?tirbitul de cuco?el din ?iitoare, īns? nu poate sc?pa din fa?a ochilor chipul lui Sānion. Īl vede de departe la lumina Soarelui, cu pu?ca la um?r, avānd pe cap un cartuz cu un sub?ire cozoroc din plastic care frānge razele de Soare. ?tiindu-l īn?elept ?i bun la suflet cred c? ī?i zice: „Uitī-ti, ?i om mari a fost ?i via?a l-a īnn?molit. Di la pre?edinti a sc?zut īntr-atāta, īncāt ?-un p?stor nu-l ie īn sam?. ?i tot sī ?īni di pu?ca iasta ca di ?el din urmī ?ir di n?dejdi. Credi cī-i fa?i falī. Tari mai gre?e?te. Nevasta ?eea dintāi i-a fost pu?ca di om gospodar". „Tot pentru sine continu?: ??jili iestea īs numai de fudulii – ca ?i ?oc?nitu di c?ru?ī, ca ?i ?er?eii la urechili di nevastī. Mari lucru cī-i avstrsicīe, doar īntr-o clipī o po?i muie cu j?raticu ista, di-ai fa?i din ia on v?trai lung ?i di mari folos. Da' lasī sī se mai māngāii ?ī el cu juc?rica asta, cī alta n-are ?ine sī-l mai ajute di-a?i scutura n?cazu' īngr?m?dit la suflit. ?i o sī-i facī el cuco?elu' ista de o sī-i īntindī cu rās col?urili di bu(d)ze a lu' Sānion aista. Lasī sī-l ?īnī minti c-o vorbī bunī." ?i Mo? Stahi cu mare str?duin?? bate īn vergeaua asta de pe nicoval?, precum a f?cut-o de mii de ori, cānd f?cea caielele de pe timpuri. Pe la momente i se pare, c? simte o copit? grea de cal, ce o ?ine din r?sputeri pe genunchi deasupra pestelcii asta ?i-i ?intue?te potcoava, īncāt pare bate cuie īntr-un c?pac de secriu. Apoi se mai uit? la celalt cuco?el īntreg ?i pe sub muste?e, pare, īi apare o coad? de rāset sarcastic. „Cuco?elu' ista credi, cī el fa?i treabī. Diatāta ?īni c?pu?oru' a?a di rādicat. Cāt? īn??l??iuni. Doar el atāt fa?i, cāt leagī vārfu' dejetului cu dosu acului, ?i love?ti īn buricu patronului. Cuco?el prostu?."

Īns?, zic ?i eu: destinul pu?tei e mai altfel? E tot acela. Leag? gāndul nebun cu ?inta ce-i z?d?r? firea. Se crede regin? a puterii, dar de fapt e tot un cuco?el cu fal? goal?. ?i pe Mo? Stahi īl apuc? acele gānduri, pe care l-au m?cinat nu odat?. ?i de dragul lui Sānion ?i de nevoia c? alt drum nu mai vede. Īns? faptul c?-?i e p?catul de pe suflet n-are de-acum nici o valoare. Īn schimb iat? pu?ca asta , o s?-l ajute s? nu putrezeasc? acolo, f?r? s? nu-l īnghit? p?māntul. Tat?-s?u s-a dus cu apele Nistrului, mama-sa e la r?s?rit de sat, iar Sta?ica doarme sub acel salcām. Poate doar el va avea norocul s? aib? vre-un semn deasupra c?p?tīiului. Mam?-sa cic?-i povestea, c? lahorii nu se īngropau, ci s? f?cea din ei cenu?? ?i cu ea s?turau vānturile haine. ?i Mo? Stahi tot bate īn caiaua asta de-acum cu dou? capete, de pare c?-?i toarn? tot sufletul īn ceea ce v-a fi cuco?el. Ī?i toarn? ultima pic?tur? de suflare la lumina zeului de Soare.

?i cānd acesta se las? la margine de sat, de formeaz? ni?te umbre f?r? capete, tata trece drumul īngust ca printr-o s?ritur? peste un gard sc?zut ?i intr? īn casa lui Mo? Stahi ca s?-?i ia odorul de pu?c?. Bate īn u?a deschis? de la tind? ?i r?sturnat? pe partea peretelui de la cusne, īns? toat? casa-i mut?, de pare c? n-are putere s? nasc? m?car un r?sunet le?inat de la slaba ciocanitur?.

U?a din stānga, de la cusne, unde s-ar cere un col? de cas? mare, e deschis?. Tata p??e?te ?i se inge?te prin slabul īntuneric. D? cu ochii de pu?c?, care fiind rezemat? de scar?, nu mai ?tie cum s?-?i ascund? p?catul. Ea nu-i de vin?. A?a a ?tiut s-o foloseasc? Mo? Stahi – de la gānd pān? la ?int?. ?i acum uit?-te, īi prive?te tata picioarele sp?late ?i īnvine?ite, ce atārn? legate prin trupul lui de?irat de o grind? din cele scutite de povara podului ?i īnc? conturate limpede de sub?irica lumin?, r?zb?tut? de sus prin cr?p?turile capacului īnchis din frontonul de Miaz?-Zi al casei. Bietul c?pac. Īn sfār?it s-a v?zut ?i el sc?pat de frānghia ceia s??ioas? ?i s-a l?sat ca o perdea. ?treangul acela prea lung, ce-l tot ?inea din scurt, ?i-a g?sit alt? ocupa?ie. Al?turi stau neclintite – butoiul s?turat cu ap?, ciub?rul proasp?t cl?tit ?i sprijinit de el. Iar lāng? scar?, pe un sc?unel mititel de tot, un mic prosop īn negru ?i umed. Īn negru l-a g?sit tata legat de acea frānghie, al?turi de sicriul coborāt, din pod, avānd pe fundal īntins r?m??i?a cea de leas?. L-a īnmormāntat tata ca pe un drag om lāng? St??ica, īns? f?r? cruce l?rgind chenarul de stāngenei de-acum cu florile uscate. Las' s? doarm? ace?ti doi lahorieni[1] īn solul nostrum cel blajin.
--------------------------------------------------------------------
[1] Lahorienii reprezint? popula?ia marei urbe Lahore, actualmente īn Pakistan. Īns?, cu vreo cinci sute de ani īn urm? era o localitate de ferari cu aceea?i denumire. E cunoscut c? pe atunci un mogul nu reu?ea s?-l īnving? cu armata sa pe rajah, principele Rujasthanului: armele acestui din urm?, fiind f?cute de lahorieni, erau mai performante. Cu timpul, secolul XVI, rajah cade. Lahoreienii de atāt? ru?ine JUR?: nicicānd nu mai fac scule de r?zboi, ci doar de cele necesare pentru agricultur? ?i via?? pa?nic? ?i au s? se īmpr??tie īn lume prin localit??ile mai ascunse de ?leaurile r?zboinice. footer