Revista Art-emis
Un omagiu simbolic PDF Imprimare Email
Lt. col.(r) Dr. Petre Opriş   
Duminică, 30 Octombrie 2011 21:53
Ciulei Liviu
Lucian Pintilie, Liviu Ciulei şi Toma Caragiu
- pedepsiţi pentru piesa de teatru „Regizorul" -

Aflat sub influenţa „Primăverii de la Praga", un grup de studenţi polonezi a dorit să monteze în luna martie 1968 o piesă de teatru cu subiect patriotic - Ajunul străbunilor, de Adam Mickiewicz - în care se critica dur dominaţia exercitată în secolul al XIX-lea de Rusia ţaristă asupra Poloniei. Autorităţile de la Varşovia au interzis spectacolul respectiv, fapt ce a generat o mişcare studenţească de protest, urmată de numeroase arestări din rândurile tinerilor demonstranţi (8 martie 1968) şi de condamnări la închisoare pe diferite termene. În acelaşi timp, aparatul de partid şi principalele instituţii ale statului polonez au fost epurate, persoanele considerate a fi „revoluţionare" sau „nesigure din punct de vedere politic" fiind îndepărtate din sistemul de conducere. Totodată, a fost schimbat din funcţie ministrul Apărării Naţionale, mareşalul Marian Spychalski, în locul acestuia fiind numit generalul Wojciech Jaruzelski, şeful Marelui Stat Major, la propunerea lui Władysław Gomułka şi cu asentimentul Moscovei. După patru ani şi jumătate de la evenimentele din Polonia, regizorul Lucian Pintilie a pus în scenă piesa „Revizorul" la teatrul „Lucia Sturza Bulandra" din Bucureşti. Autorul Nikolai Vasilievici Gogol (1809-1852) plasase acţiunea din spectacolul său către mijlocul secolul al XIX-lea şi înfăţişase cu un realism deosebit brutalitatea, ignoranţa şi venalitatea unor membri ai aparatului administrativ ţarist. Regizorul Lucian Pintilie a preluat ideea principală şi a transpus-o într-o nouă formă, satirizând într-un mod voalat pe anumiţi membri ai aparatului administrativ comunist din România. O asemenea „blasfemie culturală" a fost sesizată de „organele de partid şi de stat" după ce premiera spectacolului a avut loc, iar Nicolae Ceauşescu a hotărât pedepsirea lui Lucian Pintilie şi a directorului teatrului, Liviu Ciulei. Totodată, Ştefan Andrei a criticat în mod indirect pe actorul Toma Caragiu şi pe partenera sa din piesă, Clody Bertola, în şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 şi Toma Caragiu a fost eliberat din funcţia de secretar al biroului organizaţiei de bază a P.C.R. din teatrul „Lucia Sturza Bulandra" deoarece a permis jucarea acelei piese şi, mai mult decât atât, a acceptat să interpreteze rolul primarului în acel spectacol.[1]

Într-un interviu acordat de Cornel Burtică, fostul secretar al C.C. al P.C.R. responsabil cu problemele de propagandă a relatat despre un motiv subiectiv (veridic, în opinia noastră) care a determinat sesizarea „organelor de partid şi de stat", astfel: „În 1972, Lucian Pintilie pusese piesa în scenă la Teatrul Bulandra. În rolul principal juca marele actor Toma Caragiu. După premieră, ghinionul a făcut să asiste la următorul spectacol unele dintre VIP-urile vremii, între care d-na Maurer şi d-na Pană, care aveau locuri în rândul întâi. În timpul spectacolului, unul dintre personaje arunca apă dintr-un lighean. Fiindcă nu şi-a reglat bine tirul, le-a stropit pe cele două doamne. Din acel moment, pentru ele spectacolul a fost un fiasco. Odată ajunse acasă, fiecare dintre ele şi-a convins soţul – care nu le însoţise – că spectacolul era sub orice critică şi că punea în pericol relaţiile cu U.R.S.S. Era o şarjă la adresa omului sovietic, fiindcă în spectacol apăreau şi câteva matroane. Soţii, la rândul lor, i-au prezentat lui Ceauşescu spectacolul în culorile cele mai negre. S-au mai găsit şi alţii care, fără să fi văzut spectacolul, i-au şoptit lui Ceauşescu fel de fel de şopârle. Ceauşescu m-a chemat şi, pe un ton iritat, m-a întrebat dacă am văzut spectacolul. I-am răspuns că nu. Tot supărat, mi-a spus să mă duc în aceeaşi seară cu Leonte Răutu la teatru. Ne-am dus. Mi-a plăcut foarte mult regia, am râs cu hohote. Am discutat cu Răutu să-i spunem lui Ceauşescu că era un spectacol foarte bun. În plus, Teatrul Bulandra urma să plece în turneu în R.D.G. în câteva zile. Deci, dacă era ceva de corectat se putea face cu calm. A doua zi, Ceauşescu a plecat în Bulgaria (la Varna, 27-28 septembrie 1972 – nota P. Opriş), iar din delegaţie făcea parte şi Leonte Răutu, iar eu am plecat în Elveţia la Congresul Partidului Socialist. Nu ştiu ce s-a întâmplat în ţară în lipsa mea, dar la Berna am primit revista presei în care era un comunicat al Consiliului Culturii [şi Educaţiei Socialiste] care interzicea spectacolul. La scurtă vreme, Ceauşescu a convocat Secretariatul C.C. al P.C.R. (la 5 octombrie 1972 + nota P. Opriş) şi ne-a pus în discuţie pe Dumitru Popescu, pe mine şi pe Ion Brad, care era vicepreşedinte al Consiliului Culturii [şi Educaţiei Socialiste] şi răspundea de spectacole. Dumitru Popescu şi cu mine n-am fost de acord cu criticile aduse pentru că-l socoteam un spectacol bun. Decizia a fost, însă, irevocabilă, iar „Revizorul" interzis (subl.n.)"[2].
Din păcate, Cornel Burtică a dovedit o memorie selectivă în ultima parte a relatării sale. Procesul verbal al şedinţei Secretariatului C.C. al P.C.R. din 5 octombrie 1972 infirmă declaraţia fostului secretar al C.C. al P.C.R. responsabil cu problemele de propagandă. La acea reuniune, Cornel Burtică nu a spus în nici un moment faptul că spectacolul era bun, ci dimpotrivă: „Am avut discuţii cu unii tovarăşi şi am fost de părere cu toţii că acest spectacol nu poate fi prezentat, că trebuie interzis odată cu plecarea colectivului teatrului în turneu (subl.n.)"[3]. La rândul său, Ştefan Andrei a declarat la aceeaşi reuniune faptul că „tovarăşul [Dumitru] Popescu nu a tras suficiente învăţăminte în urma plenarei [C.C. al P.C.R.] din noiembrie 1971. El nu îndrumă şi nu controlează aparatul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. În teatre nu este o atmosferă sănătoasă. La teatrul „L.S. Bulandra" există un grup restrâns: L[iviu]. Ciulei, T[oma]. Caragiu, C[lody]. Bertola şi încă câţiva care hotărăsc totul. Organizaţia UTC nu desfăşoară activitate. Din institute sunt repartizaţi tineri buni, dar care ajunşi în acest colectiv se strică imediat datorită atmosferei nesănătoase care există acolo (subl.n.)"[4]. În ceea ce priveşte cariera lui Toma Caragiu după interzicerea jucării piesei „Revizorul", menţionăm faptul că prietenul său cel mai bun, Dan Mihăescu, a reuşit să ofere marelui actor sprijinul moral de care avea nevoie şi, în anul 1973, Toma Caragiu a apărut în studiourile televiziunii române pentru a înregistra celebrele sale monologuri şi momente umoristice „Mefisto", „Filmul publicitar", „Despre brad", Toma şi Baletul" şi „N-am găsit altă rimă" (textele acestora fiind scrise în colaborare de către Dan Mihăescu, Grigore Pop, Octavian Sava şi Aurel Felea). Decizia extrem de severă a liderului suprem al P.C.R., dictată împotriva lui Lucian Pintilie, Liviu Ciulei şi Toma Caragiu, a fost adoptată în contextul în care Nicolae Ceauşescu declanşase în luna iulie 1971, după vizita sa în Extremul Orient, aşa-numita „minirevoluţie culturală" din România.
----------------------------
[1] Pentru detalii, vezi P.C.R. şi intelectualii în primii ani ai regimului Ceauşescu (1965-1972), Arhivele Naţionale ale României, ediţie de documente elaborată de Alina Pavelescu şi Laura Dumitru, Bucureşti, 2007, p. 321-330; Petre Opriş, Biroul Politic faţă cu „Revizorul": „Să terminăm cu tot acest liberalism", în „Magazin istoric", anul XLI, nr. 8 (485), august 2007, p. 70-71.

[2] Rodica Chelaru, Culpe care nu se uită. Convorbiri cu Cornel Burtică, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2001, p. 119-120.

[3] P.C.R. şi intelectualii în primii ani ai regimului Ceauşescu (1965-1972), op.cit., p. 325.

[4] Ibidem, p. 326-327.
footer