Revista Art-emis
În vizită la Salvador Dali PDF Imprimare Email
Marinela Belu-Capşa   
Duminică, 16 Octombrie 2011 14:15
Marinela Belu CapsaMult timp mi-am dorit să vizitez Barcelona, oraşul lui Gaudi, în special pentru a admira catedrala Sagrada familia şi parcul Guel, amenajate tot după planurile lui. Anul acesta, în sfârşit, am reuşit să fac această călătorie într-o excursie organizată de o Agenţie turistică, prilej cu care am putut vizita mult mai mult decât mi-aş fi imaginat. Încă din prima seară de la sosirea în staţiunea Blanes, aşezată pe malul Mării Mediteraneene, ghida, o româncă frumoasă şi inteligentă, ne-a propus să mergem a doua zi să vizităm Figueras, oraşul lui Salvador Dali. Cum totdeauna am admirat picturile lui suprarealiste, am acceptat imediat. Aşa că, dis-de-dimineaţă, după micul dejun, am fost îmbarcaţi, vreo 30 de turişti, într-un autocar curat, cu aer condiţionat şi cu un şofer spaniol foarte politicos. Din fuga maşinii, pe o autostradă ce şerpuia printre leandrii ce mărgineau drumul, admiram câmpurile bine îngrijite, livezile încărcate de fructe, pădurile de platani şi brazi, vârfurile munţilor ce despărţeau Spania de Franţa, satele şi oraşele în care nu zăreai niciun locuitor, semn că toţi munceau pe undeva. Pentru a fi în temă cu ceea ce vom vedea, Maria, ghida noastră a vorbit tot timpul, prezentându-ne date importante din viaţa lui Salvador Dali, despre care, recunosc, nu ştiam prea multe. Aşa am descoperit un om interesant , foarte interesant, pe care vreau să vi-l prezint şi vouă.

Salvador Dali s-a născut la 11 mai 1904 în oraşul Figueras, la nouă luni după moartea fratelui său Salvador. Părinţii, tatăl notar şi mama casnică, i-au dat celui de-al doilea băiat tot numele Salvador, în amintirea celui dispărut, ca simbol al salvării sufletului lor îndurerat. Când Salvador Domingo Felipe Jacinto avea trei ani, părinţii l-au dus la cimitir să vadă mormântul fratelui lui, moment care l-a marcat profund când şi-a văzut numele scris pe o cruce şi de atunci s-a considerat a fi reîncarnarea celuilalt, motivul dedublării şi al morţii obsedându-l toată viaţa. De aceea, el vorbea despre el numai la persoana a treia, considerându-se doar un trup viu ce găzduia sufletul celui mort, deci un leş urât mirositor. Copil fiind, era foarte alintat de mama lui, pe când tatăl încerca să echilibreze dragostea mamei fiind mai dur cu băiatul, uneori însă era prea dur. Când era bătut, considera că e bătut sau certat fratele lui, nu el. În mod voit Salvador îşi chinuia slujnicele furând mâncarea şi făcând pipi pe ea, iar pentru a-şi supăra părinţii, făcea pipi în pat, nu la toaletă. Şcoala primară a făcut-o la şcoala publică, pentru săraci, unde se considera a fi mai bun decât ceilalţi colegi, pe care-i bătea fără motiv. În timpul orelor dormea în bancă sau se uita pe geam la plopii din curtea şcolii, refuzând să participe la lecţii. În fapt, era încurajat şi de învăţătorul lui , un bărbat excentric, ateu, care colecţiona obiecte vechi şi promova ideea că Dumnezeu nu există, de unde pendularea artistului între credinţă şi necredinţă. Încă de mic Salvador a început să deseneze pomi, frunze, flori. Într-o vară, tatăl l-a trimis pe băiat la Moula de la Torre, la prietenul lui, pictorul Ramon Pichot, care l-a învăţat să deseneze şi să picteze, lucrând câte patru ore pe zi, stând într-o spălătorie, în cadă şi desenând sau pictând.
Salvador DaliPentru că nu ştia bine nici castiliana, nici catalana, limbi total diferite faţă de spaniolă, părinţii l-au dat mai departe la şcoala franceză. Ca elev, a participat la un concurs de pictură unde a câştigat premiul cel mare, iar drept recompensă, a primit un costum de rege, de la tatăl său. De acum tânărul va umbla prin casă în costum de rege, vrând să se comporte ca un geniu, după imaginaţia lui. Odată, tatăl s-a supărat aşa de tare, încât l-a închis într-o cameră întunecoasă, de unde n-a mai ieşit trei zile şi, de frică, Salvador vedea personaje ciudate, cu o formă neumană, pe care le transpunea în desenele lui. Tot în această perioadă a făcut o pasiune ciudată pentru sora lui, Ana Maria, pe care a pictat-o din spate, stând la fereastră, privind marea, tablou ce este considerat a fi începutul picturii sale suprarealiste. Când el avea doar 17 ani, a murit mama artistului, spre disperarea acestuia care s-a simţit trădat, minţit, părăsit, de aceea urla ca un nebun, spunea cuvinte rele şi a urinat pe mormântul ei, ca s-o pedepsească pentru că a murit. De atunci s-a cuibărit în sufletul lui ura pentru femei, preferând compania tinerilor. În anul 1921 a intrat la Academia de Arte Frumoase San- Fernando din Madrid unde s-a împrietenit cu scriitorul Federico Garcia Lorca, homosexual, şi cu regizorul Luis Bunuel, cu care va realiza şocantul film „Câinele andaluz". Fiind un tânăr rebel care-i incita pe studenţi să se răscoale contra sistemului de învăţământ, a fost exmatriculat şi s-a întors acasă, la Figueras. Acum a început să poarte favoriţi, pantaloni scurţi, pardesiu lung şi să fumeze pipă, ceea ce era foarte ciudat pe atunci. Tot atunci l-a citit pe Freud, pe care l-a şi cunoscut personal, trezind în el vocaţia pentru sondarea inconştientului în pictură. În 1926 a plecat la Paris după ce a fost ajutat de Pablo Picasso să expună, o primă expoziţie personală având-o în foaierul teatrului din Figueras. În Franţa a fost ajutat în continuare de Picasso, aici cunoscându-i pe Andre Breton şi Paul Eluard, intelectuali suprarealişti. Din cauza comportamentului său exagerat excentric, a fost exclus din grupul suprarealiştilor în 1934, ceea ce nu l-a afectat spunând „ suprarealismul sunt eu", creând o nouă metodă în pictură, paranoico – critică din care au rezultat imagini surprinzătoare prin fantezia lui ce stupefiază şi azi.

În 1929 a cunoscut-o pe Gala Diaconov, soţia lui Paul Eluard, de care s-a îndrăgostit. Aceasta, la început nu l-a plăcut, dar timiditatea lui ascunsă prin gesturi excentrice - râdea isteric, făcea ca măgarul în public, se tăvălea pe jos - a făcut-o să-l privească cu alţi ochi. Salvador i-a invitat, pe Gala cu Paul Eluard şi cu fiica lor, Cecile, în Spania şi aici s-au apropiat unul de altul, încât Gala a rămas cu Dali, cei doi divorţând. Gala era o rusoaică, divorţată, mai bătrână cu 10 ani decât Dali, motive pentru care tatăl artistului n-a fost de acord cu această căsătorie, de aceea s-au căsătorit doar civil, martor fiind chiar Paul Eluard. Fiind în conflict cu tatăl, cei doi s-au mutat într-o casă foarte mică şi simplă, unde erau tare fericiţi. Cunoscut în lumea artiştilor, erau invitaţi la diferite petreceri unde Dali mergea îmbrăcat fie în scafandru, fie avea pe cap o pălărie pantof, totul pentru a atrage atenţia asupra lui, considerându-se un geniu, superior tuturor. În perioada 1939-1948 se autoexilează în America, departe de război, unde au fost primiţi foarte bine şi unde s-a autoproclamat Geniu. Aici a fost recunoscut ca mare artist, fiind invitat la toate petrecerile din lumea intelectualilor şi a politicienilor, şi unde organizau şi ei petreceri, adevărate orgii la care participau actori, pictori etc. Pentru a atrage atenţia asupra lui, cobora dintr-un automobil plin cu conopide, ieşea dintr-un cub metafizic sau mergea pe stradă mişcând un clopoţel. Acum le-a cunoscut pe Samanta Fox şi pe Amanda Leer, aici a scris jurnale autobiografice, a creat costume pentru teatru, a lansat parfumuri cu miros ciudat, în recipiente sub forma unor buze sau a unui nas de femeie, a desenat bijuterii realizate din pietre preţioase, sub forma unor îngeri, unora mişcându-li-se inima sau aripile.
Salvador Dali
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul Franco a fost preocupat şi de lansarea turismului în Spania şi de aceea a făcut demersuri pentru readucerea talentelor plecate din ţară. Dacă Picasso a refuzat oferta, Dali a acceptat şi s-a împrietenit cu generalul care l-a ajutat să cumpere clădirea Teatrului din oraşul său natal, Figueras, pe care l-a transformat în Teatru - Muzeu. Amenajându-l, a pus deasupra scenei o cupolă care să se transforme într-un diamant când bate vântul, cerul fiind albastru – totul pare a fi un diamant. La vechea clădire a adăugat un turn, Tore Galateea, în care se găseşte dormitorul pictorului. Obsedat de motivul oului, al naşterii, Dali a pus pe acoperiş Ouă imense, ce se văd de la mare distanţă. Tot el a ornat sălile, a ales tablourile ce sunt expuse şi azi, obiectele de mobilier suprarealiste, stranii, în special patul lui care are picioare de şerpi şi crocodili, în cameră având un cal alb, împăiat, în mărime naturală. Astăzi, directorul muzeului este Antoni Pichot, nepotul fostului pictor de la care a învăţat Dali arta picturii. Dintre ciudăţeniile şi fanteziile stranii ale lui Salvador Dali mai amintesc mustaţa lui dată cu miere, pentru a sta dreaptă, mereu bâzâită de muşte, ceea ce nu-l deranja, considerându-se un cadavru viu, muştele fiind primele semne ale existenţei unui leş, fiind, de mic, obsedat de moarte. În plus, nu-şi făcea baie decât de vreo două-trei ori pe an, considerând că aşa e mirosul lui normal. Din dragoste pentru Gala, acesta îi face cadou un castel în satul Pubol, nu departe de Figueras, ea acceptându-l cu condiţia ca Salvador Dali să vină la castel numai dacă îşi anunţă vizita şi ea o va accepta. Au fost multe situaţii când aceasta nu l-a primit în castelul ei. În 1982 Gala a murit subit. Lovit din nou sufleteşte, artistul nu a participat la înmormântare, dar s-a mutat în castel, pentru a fi aproape de ea. De la o lumânare va da foc castelului, refuza să mai mănânce, a devenit morocănos, a încercat să se sinucidă de mai multe ori, sau accepta să mănânce doar printr-un tub, pe nas. Bolnav fiind, având probleme cu respiraţia, a fost vizitat la Teatrul-Muzeu, unde locuia, de regele Juan Carlos I care l-a declarat marchiz. La 23 ianuarie 1989 a decedat în camera lui din Tore Galateea, iar trupul şi l-a donat muzeului, fiind înmormântat perete în perete cu WC-ul damelor, pentru că îi plăceau bârfele femeilor şi a vrut să le audă şi dincolo de moarte.

Impresionată de atâtea informaţii, am păşit cu emoţie şi curiozitate în muzeul care te uimeşte încă de la exterior prin arhitectura lui ciudată, cu ouăle aliniate pe acoperiş. Clădirea are două corpuri cu 22 de camere. În holul principal este expusă maşina artistului în care, dacă pui o monedă, plouă torenţial. Sus, spre tavan, este corpul unei femei foarte grase având o umbrelă de care atârnă multe baloane-prezervative. Deasupra fostei scene se află imensa cupolă de sticlă, pereţii fiind decoraţi cu tablouri celebre. Urmează diferite încăperi, una fiind dedicată actriţei Mae West pe care o descifrezi doar dacă observi că buzele sunt o canapea, şemineul este nasul, draperiile sugerează părul, iar tavanul este o clădire a actriţei, dormitorul fiind alcătuit din plante exotice. În toate celelalte încăperi sunt expuse tablouri şi desene ale lui Salvador şi ale multor prieteni ai săi, toate făcând parte din colecţia lui personală. Cea mai ciudată încăpere este dormitorul în care a trăit şi a murit artistul. După două ore de admiraţie şi uimire, am părăsit oraşul cu un sentiment de încântare, dar şi cu o stare stranie, pe retină rămânând imaginea ceasului curgător ce domina peretele din spatele patului marelui artist. Despre Gala, soţia lui, am aflat alte multe lucruri interesante pe care le-am auzit. Dar despre ea, altădată...
footer