revista rapsodia nr 80 2011- Interviu cu Ion Măldărescu -

Numele omului de condei Ion Măldărescu ne este cunoscut din paginile Revistei „Rapsodia" în care a publicat articole cu caracter istoric şi literar de un real interes. Nu cu mult timp în urmă, prin intermediul scriitorului vâlcean George Voica, am reuşit să trăiesc bucuria de a dialoga cu domnul Ion Măldărescu, care a acceptat cu multă amabilitate acordarea acestui interviu în exclusivitate pentru revista „Rapsodia". Ion Măldărescu este membru fondator al mai multor organizaţii şi asociaţii: „Fundaţia pentru Râmnic", „Societatea Culturală Anton Pann" (preşedinte între anii 2006 - 2009), „Forumul Cultural al Râmnicului, „Fundaţia Mareşalii României" - denumirea iniţială, până la emiterea OUG nr. 31 din 2002 a fost „Fundaţia Mareşal Ion Antonescu", Academia Olimpică Română - Filiala Vâlcea, Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, membru al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Membru de Onoare în „Asociaţia Română pentru Drepturile Copilului", membru la Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor", redactor şi consilier editorial la revista Agero-Stuttgart, Preşedinte al Societăţii Culturale ART-EMIS şi director al revistei omonime.

Victor Neghină: Domnule Ion Măldărescu, în debutul interviului, vă rog să prezentaţi „cartea dumneavoastră de vizită".

Ion Măldărescu:
Întrebare simplă, răspuns dificil! Nu-mi place să vorbesc despre mine, îi las pe alţii s-o facă, dar volens nolens, trebuie! Am „lansat" primul semn de viaţă cu câteva luni înainte ca Ţara să audă Ordinul de zi al Generalului Ion Antonescu, „Ostaşi! Vă ordon: Treceţi Prutul! Asemenea milioanelor de români, vicisitudinile de după război şi-au pus amprenta şi asupra mea, au avut însă şi partea benefică. Neajunsurile acelor vremuri m-au pregătit pentru viaţă. Am activat câteva decenii în domeniul tehnic, apoi, după „lăsarea la vatră" m-am putut exterioriza cu predilecţie în spaţiul slovei scrise şi al artelor vizuale.

V.N.:
Vorbiţi-ne despre familia dumneavoastră şi dacă aceasta are vreo tangenţă cu comuna Măldăreşti din judeţul Vâlcea?

I.M.:
Tatăl meu, Dumitru C. Măldărescu a văzut lumina zilei în Cula Mică din Măldăreşti, cunoscută astăzi sub denumirea Cula Greceanu. Nan Paharnicul, slugerul Tudor Maldăr, căpitan de oaste al marelui Voievod Mihai Viteazul se regăsesc printre întemeietorii neamului Măldăreştilor. Una din legendele legate de numele celui din urmă aminteşte de întâmplarea prilejuită de dezlănţuirile hoardelor tătăreşti care bântuiau ţinutul. Într-una din incursiuni, Tudor Maldăr a fost luat prizonier. Captiv fiind, între el şi fiica hanului tătar s-a născut o frumoasă idilă, aceasta ajutându-l să evadeze. Au fugit împreună spre moşia Măldăreştilor, s-au iubit, şi-au unit destinele şi „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi", cum glăsuiesc vechile poveşti. Au avut copii şi... uite-aşa, după trecerea secolelor am apărut eu. Multe sunt poveştile despre strămoşii mei, dar... poate cu alt prilej.
V.N.: Vă rog să adăstaţi mai mult pe activitatea dumneavoastră publicistică şi scriitoricească. Prezentaţi-ne, vă rog, câteva din realizările dumneavoastră.
I.M.: Dacă am învăţat să aştern litere pe acel suport care se cheamă hârtie, o datorez tatălui meu. De la el am învăţat „începuturile" într-ale scrisului. Am avut privilegiul de a avea dascăli de mare ţinută asemenea cărora astăzi, rar se mai găsesc. Ilustrului profesor Traian Cantemir îi datorez enorm, iar amintirea lui nu mi se va şterge din memorie până în ultima clipă, ca şi cea a profesorului Marin Trincă. Primul m-a învăţat să „mânuiesc" slova, al doilea să trăiesc sănătos. Fără a aprecia drept lipsă de modestie, „Copilul de suflet" al realizărilor mele poartă titlul „Râmnicu Vâlcea - Mică enciclopedie", la vremea apariţiei fiind (am aflat mult mai târziu) o premieră naţională de gen. Lucrarea, realizată împreună cu Emilian Frâncu conţine patru volume, totalizând 980 de pagini în format A4, cu 2300 de imagini color, din care mai bine de 90% îmi aparţin. Ar mai fi şi alte scrieri, dar să nu plictisim cu bibliografia de autor. În jurnalistică şirul articolelor publicate trece mult peste opt sute, acestea regăsindu-se în paginile câtorva cotidiene şi reviste: „Scânteia", „Orizonturi noi", „Evenimentul", „Cronica Vâlceană", „Informaţia zilei", „Curierul de Vâlcea", „Poştalionul", „Curierul Românesc", „Jurnalul de Vâlcea", „România Mare", „Politica", „Revista cercetaşilor", „Naţiunea", „Speranţa", „Curierul literar", „VÂLCEA - Magazin de la A la Z"- (şi în calitate de redactor), „Monitorul de Vâlcea", „Amurg sentimental", „Arena vâlceană", „Adevărul literar şi artistic", „Monitorul cultural", „Impact", „Casa cărţii", „Povestea vorbei" (redactor al ediţiei scrise pe hârtie şi director al ediţiei on-line), „Curierul primăriei Clujului", „Magazinul satelor", „Viaţa Vâlcii", „Epoca", „Info Puls", „Noi,NU", „AGERO-Stuttgart (Germania), „CLIPA (Aneheim-SUA), „Observatorul (Toronto-Canada), „Spirit Românesc (Sydney-Australia), „Rapsodia", „ASYMETRIA" (Paris-Franţa), „ART-EMIS" şi altele. Genurile abordate acoperă o gamă generoasă de teme: istorie, eseu, literatură, critică literară, critică de artă, opinie civică, pamflet, reportaj, interviu etc..
V.N.: Despre tradiţiile scriitoriceşti vâlcene ce ne puteţi spune?

Ion Măldărescu: O serie bogată de intelectuali au rădăcinile în acest ţinut binecuvântat de Cel de Sus. Voi numi doar câţiva dintre ei: Mihail Moxa, Valeriu Bartolomeu Anania, Dumitru Bălaşa, Teodor Geantă, George Anca, Generalii Nicolae Ciobanu, Ilie Gorjan şi Nicolae Mazilu, Dalila Cernătescu, Dem Rădulescu, Eliodor Constantinescu, Aurelian Sacerdoţeanu, Dragoş Vrânceanu, Constantin Mateescu, Dinu Săraru, Doru Moţoc, Gib Mihăescu, Nicolae Manolescu, Alexandru Popescu Mihăeşti, Ion Albescu, Nicolae Dinescu şi lista poate continua, datorând scuze numeroşilor nenumiţi. La Govora, sub îndrumarea lui Antim Ivireanul, au ieşit de sub teascurile tiparniţei, primele cărţi tipărite în limba română, care au circulat multă vreme în arealul locuit de români. Cei înainte menţionaţi sunt şi ei, slujitori ai slovei scrise.
V.N.: Ar fi interesant să ne prezentaţi câteva repere din trecutul şi prezentul oraşului de pe malurile „Alutusului".
I.M.: Ar fi multe de spus despre „Oraşul de sub poalele Capelei". Un înscris al călugărilor franciscani din secolul al XIII-lea menţionează că „Râmnicul şi-a dobândit începutul" pe la 1303, ipoteză susţinută de istoricul A. D. Xenopol, ca şi de alţi cercetători. Primul document în care este menţionată cu certitudine denumirea localităţii este un hrisov emis de cancelaria domnitorului Mircea cel Mare (cel Bătrân), purtând data de 20 mai 1388 cu precizarea că a fost scris „în oraşul domniei mele, Râmnic" şi un altul din 4 septembrie 1389, sub aceeaşi semnătură. Asemenea altor localităţi, a parcurs secolele, cu vicisitudinile şi cu perioadele sale benefice. Astăzi este un municipiu cu 120.000 de locuitori, cu o viaţă economică cu bunele şi mai puţin bunele efecte ale „tranziţiei postdecembriste", dar cu o viaţă culturală deosebit de activă. Are trei posturi de televiziune, numeroase edituri intre care se regăsesc: Conphys, Fortuna, Almarom, Offsetcolor, Prisma etc., mai multe posturi de radio şi o generoasă listă a publicaţiilor cotidiene sau periodice. Mă opresc aici.

V.N.: Ce relicve arheologice daco-romane se mai păstrează în arealul judeţului Vâlcea?

I.M.:
Plecând de la Masa lui Traian şi de la Castrul de la Arutela, repere istorice pe care călătorul le poate observa cu uşurinţă pe Valea Oltului, Buridava dacică şi alte numeroase vestigii istorice care atestă prezenţa daco-romană şi „daco-română" au fost descoperite de specialiştii vâlceni de-a lungul anilor, ele îmbogăţind moştenirea arheologică a zonei.

V.N.: Despre urmele revoluţiilor de la 1821 şi 1848 în judeţul Vâlcea ce ne puteţi spune ?

I.M.: Voi prezenta doar câteva repere: trecerea Oltului de către Tudor Vladimirescu la 13 ianuarie1821 (printre vâlcenii apropiaţi lui Tudor Vladimirescu se număra şi Petrache Poenaru - inventatorul stiloului -, care a ocupat funcţia de secretar al acestuia între 18 martie şi 15 mai 1821), tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Câmpul Troian, Fântâna lui Constantin Măldărescu din Zăvoiul Râmnicului, unde s-a intonat pentru prima dată într-un cadru oficial, actualul imn de stat al României, „Deşteaptă-te, române!", sfinţirea drapelelor revoluţiei la biserica „Toţi sfinţii" din Râmnicu Vâlcea, exponatele de la muzeul din Bălceşti, toate, urme ale celor două evenimente istorice pe care le-aţi menţionat.

V.N.: Despre zestrea muzeistică a judeţului Vâlcea ce ne puteţi spune?

I.M.: Vâlcea îşi respectă tezaurele culturale şi spirituale, păstrând intacte mărturiile arheologice concrete ale dăinuirii omului pe aceste meleaguri. Muzeul Judeţean de Istorie, muzeul de Artă (Casa Simian), Complexul Muzeal „Nicolae Bălcescu", Muzeul Satului de la Bujoreni, alături de alte mici muzee locale, sunt exemple elocvente.

V.N.: Moşteneşte oraşul Rm. Vâlcea şi tradiţii jurnalistice?

Ion Măldărescu: Desigur. De-a lungul vremii o lungă listă a ziarelor şi a publicaţiilor periodice şi-a materializat existenţa. Ar fi nedrept să-i numesc pe „părinţii" acestora, pentru că oricum aş omite, fără voie, pe mulţi dintre ei, aşa că mă rezum la puţine denumiri ale apariţiilor jurnalistice apărute peste ani: „Cuvântul românesc", „Naţionalul Vâlcii", „Pandurul", „Buciumul Vâlcei", „Strigătul Oltului", „Gazeta ţăranilor", „Jurnalul de Vâlcea", Curierul de Vâlcea", „Curierul de Râmnic", „Viaţa Vâlcii" etc..

V.N.: Despre harta eroică a judeţului Vâlcea (respectiv monumentele cu caracter unic, dar şi cu caracter istoric şi literar) ce ne puteţi spune ?

Ion Măldărescu: Plecând de la simbolul oraşului Râmnicu Vâlcea, Monumentul Independenţei, ridicat prin strădania fostului prefect Gheorghe Sabin, operă a sculptorului Ion Iordănescu, în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă de la 1877 şi campania din 1913, inaugurat la 17 mai 1915, amintesc de Grupul statuar ridicat în parcul Zăvoi în cinstea principelui Barbu Ştirbei, operă a profesorului Constantin Mihăilescu, monumentul militarilor vâlceni de la Brezoi căzuţi în luptele din timpul primului război mondial, Crucea generalului Praporgescu (vandalizată de „binevoitori", monumentele de la Călimăneşti-Jiblea (Veche), Budeşti, Pietrari, Drăgăşani şi Ghioroiu, cel de la Creţeni (ridicat în memoria eroilor Războiului de Independenţă şi ale celor două Războaie Mondiale), Ştefăneşti, Pesceana, Prundeni, Mihăeşti etc., toate deosebite ca arhitectură şi Cimitirul Eroilor din Râmnicu Vâlcea.

V.N.: Ar fi interesant să ne prezentaţi şi o „radiografie" a aşezămintelor monahale ale judeţului Vâlcea.

I.M.: Îmi cereţi prea mult pentru un spaţiu atât de restrâns. Judeţul Vâlcea are cel mai mare număr de aşezăminte monahale şi bisericeşti din România. Arhiepiscopiei Râmnicului, condusă acum de Î.P.S. Gherasim, Arhiepiscop al Râmnicului şi de P.S. Emilian Lovişteanu, Episcop-Vicar, se pare cea mai veche episcopie din ţară şi cea mai importantă „piesă" din zestrea monahală vâlceană, i se adaugă şiragul celorlalte importante zidiri, fiecare având „povestea" ei: Mânăstirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Mare, ctitoria Brâncoveanului, Mânăstirea Hurez, mânăstirile: Arnota, Bistriţa, Surpate, Dintr-un Lemn, Govora, unde s-au tipărit primele cărţi sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul - ocrotitorul spiritual al Râmnicului, Mânăstirea Frăsinei unde a păstorit Sf. Calinic Cernicarul, Mânăstirea Turnu, Mânăstirea Stănişoara, Mânăstirea Iezer şi terminând cu cea mai tânără zidire monahală, Mânăstirea Gruiu Lupului

V.N.: Are Ion Măldărescu şi alte hobby-uri ? În care alte domenii mai activaţi şi cum vă petreceţi „vacanţa mare" - pensia?

Ion Măldărescu: Mijloacele moderne mi-au oferit posibilitatea de a crea „de la A la Z" o suită de peste şaptezeci de filme documentare, documentar-artistice, de lung şi scurt metraj, o mai veche pasiune, fotografia fiindu-mi „colaborator" fidel. Unele dintre aceste realizări au fost prezentate de câteva posturi de televiziune, altele pot fi accesate pe internet (YouTube: http://www.art-emis.ro/arta/video/2-category/1-movie.html ca şi
http://www.art-emis.ro/arta/video/2-category/2-movie.html) sau au fost vizionate cu prilejuri diferite: lansări de carte, reuniuni omagiale etc.. Am în palmares câteva expoziţii de artă fotografică, ultima fiind găzduită de Instituţia Prefectului Vâlcea, la începutul lui decembrie 2010. Grafica de carte îşi are şi ea locul cuvenit printre ocupaţiile mele şi mă bucură atunci când prietenii apelează la mine pentru a le „broda" paginile cărţilor sau a le înveli filele acestora între coperţi de ţinută (sper). Despre „Vacanţa mare", cum aţi numit-o dumneavoastră, n-ar fi prea multe de spus. Conducerile postdecembriste ale ţării au avut grijă să transforme „vacanţa" în cu totul altceva, eventual să o scurteze cât de mult posibil, socotindu-i pe cei care au pus umărul la realizările ţării drept o „generaţie expirată", tolerată dar nedorită, un soi de balast de care trebuie să se debaraseze. Foştii militari au simţit recent „binefacerile" actualului regim. În privinţa preocupărilor, orice organ nesolicitat, se atrofiază în timp, aşa că „Fac gimnastică spirituală, antiramolisment cerebral!" Sintagmă îmi aparţine în itegralitate; ce altceva le-a rămas de făcut pensionarilor? „Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă!"

V.N.: V-aş ruga să transmiteţi un gând colegiului redacţional, cititorilor revistei Rapsodia şi bineînţeles membrilor Cenaclului Literar „George Topîrceanu" al Cercului Militar Sibiu.

I.M.: Ceea ce împliniţi dumneavoastră la Sibiu, eu numesc continuare a tradiţiei în creaţia culturală. Colegiului redacţional şi cititorilor prestigioasei dumneavoastră reviste şi membrilor Cenaclului Literar „George Topîrceanu" le urez o viaţă spirituală bogată, realizări pe măsura eforturilor şi desigur, multă sănătate, pentru a putea continua „alergarea" şi pentru a putea sărbători numărul 2000 al revistei „Rapsodia".

V.N.: Vă mulţumesc în modul cel mai sincer pentru că aţi acceptat această provocare, dar şi pentru conţinutul ştiinţific, formativ şi informativ al opiniilor dumneavoastră. Vă transmit din partea cititorilor revistei „Rapsodia" urarea de a avea cât mai mult belşug pe tărâm scriitoricesc-publicistic.