Revista Art-emis
Dialoguri privilegiate - Alexandru Mironov PDF Imprimare Email
Maria Diana Popescu   
Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 10:52
Mironov Alexandru
„În anul 3000, pe un stick vom duce biblioteca lumii în sistemul solar"

Maria Diana Popescu: Stimate domnule Alexandru Mironov, de unde, de cînd pasiunea pentru S.F.?

Alexandru Mironov: Am învăţat să citesc la vârsta de 4 ani şi jumătate, pe „20.000 de leghe sub mări”, a lui Jules Verne. Părinţii au început să mi-o citească, şi pentru că ei n-au înţeles că nu trebuie să se oprească deloc din citit – cartea era, este o capodoperă – am fost nevoit să învăţ să citesc „din mers”. Am terminat cartea singur. A fost fatal.

MDP: Ce se va citi în anul 3000?

Alexandru Mironov: De toate pentru toţi cei 1.000.000.000.000 locuitori ai „lumilor” Terra, Marte, câteva zeci de asteroizi postmarţieni, Titan, Enceladus dar şi din oraşele artificiale din apropierea Terrei, din punctele Lagrange. Se va citi carte electronică, pe terminale, de la „Iliada” şi „Odiseea” de acum câteva mii de ani, până la Thomas Mann, Lev Tolstoi, Saint Expupery şi milioanele de scriitori care vor urma. Fiecare cetăţean al Sistemului Solar va avea acces la fiecare pagină scrisă vreodată în Sistemul Solar. Unii colecţionari vor dori să-şi aibă cărţile iubite la ei acasă, în clădirea în care locuiesc, în apartamentul de pe staţia orbitală, în cabina de astronavă în care se află. Pe un singur stick un asemenea colecţionar va duce cu el toată biblioteca lumii.

MDP: Ce-mi puteţi arăta, privind către mîine, în sensul viitorologiei?

Alexandru Mironov: În anul 1900 speranţa medie de viaţă era, pe Terra, de 41 de ani. După un secol, în 2000, era de 71 de ani – 30 de ani în plus pentru fiecare unică şi irepetabilă viaţă! În 2100 va fi, probabil, de 91 de ani. Populaţia lumii va atinge, spre 2050, 9,3 miliarde de locuitori, apoi va începe să scadă. Pe măsură ce complexul industrial militar american (dar şi rus) va fi stăpânit de politicieni reprezentându-l cu adevărat omul simplu, pe Pământ se vor instala pacea şi dezvoltarea durabilă. În 2100, spune premiantul Nobel pentru pace Muhamad Yunus, când urmaşii noştri vor vrea să ştie cum arăta sărăcia, vor trebui să o caute la muzeu (l-am întâlnit pe acest extraordinar Isus Christos modern la Dhacca, la sediul faimoasei Grameen – „Banca săracului)!

MDP: Randall Stevenson reducea S.F.-ul doar la folosirea cuvintelor pentru crearea unor lumi imaginare. Părearea dumneavoastră, ca specialist, care este?

Alexandru Mironov: Nu, Science Fiction-ul este mult mai mult. Înseamnă nu “prezent” care se poate întinde fără limite, în care realitatea este extrapolată sincron cu extraordinara viteză cu care tehnologiile intră în viaţa noastră. Recomand un test: ascundeţi-vă telecomanda, încercaţi să trăiţi o singură săptămână fără ea – şi veţi ajunge la concluzia că viaţa este pur şi simplu mizerabilă...

MDP: Cum receptaţi generaţia nouă de scriitori S.F.?

Alexandru Mironov: Generaţia „de mijloc” a avut şi are câţiva scriitori deosebit de talentaţi (Dănuţ Ungureanu, Mihai Grămescu, Ovidiu Bufnilă, regretatul Alexandru Ungureanu). Iar “nouăzeciştii” (ca să folosesc categorisirea indusă de faimosul cenaclu al profesorului Ovidiu Crohmălniceanu, îi au pe Florin Pătea (foarte interesant!), Ana Maria Negrilă, Liviu Radu, Dan Doboş, Sebastian Corn.

MDP: Care este aria de investigaţie pe care o propun romanele dumneavoastră?

Alexandru Mironov: Tot universul – dar şi alte universuri. Dar va fi vorba, ca, de altfel, de la „Iliadă” şi „Odiseea” încoace, de viaţă şi moarte, de cucerirea de noi pământuri (şi noi pământeni), de dragoste, putere, patriotism de specie, cu, în plus, întâlniri între civilizaţii, plonjarea în adâncurile insondabile ale genomului uman, în acest mister absolut care este creierul nostru, în lumea mecanicii cuantice intraatomice şi a filozofiei Big Bang-ului şi a multi-universurilor.

MDP: Unii critici (rău intenţionaţi) reduc filonul ştiinţific al acestui gen literar la un basm graţios, dar steril...

Alexandru Mironov: Desigur, este vorba de basme – dar care carte de mare succes nu este basm? Cât despre sterilitate, atrag atenţia că serialul „Star Trek” (rudă bogată a genului literar SF) avea, la fiecare episod, un miliard de telespectatori, şi că „basmele” scrise de J. Verne, A.G. Wells, Asimov, A.C. Clarke, Ph. K. Dick, Er. Herbert, Y. Efremov s-au vândut în sute de milioane de exemplare, „molipsind” dramatic lumea secolului al XX-lea cu ideile secolului al XXI-lea. Computerul, laserele, astronavele, staţiunile orbitale, cartarea genomului uman, sateliţii de telecomunicaţie – toate au ieşit din paginile scriitorilor de SF.

MDP: Putem vorbi despre o forţă morală de convingere a acestui gen literar?

Alexandru Mironov: Fără discuţie. Este cea mai morală felie de cultură. Chiar şi distopiile – cu rolul lor de vaccin – sunt profund morale în lumile viitorului, adică lumile descrise de SF.

MDP: Privirea viitorului doar prin prisma dezvoltării ştiinţifice reprezintă un pericol care pîndeşte înţelegerea eronată, sau nu, a literaturii S.F.?

Alexandru Mironov: Dar nu este vorba doar de dezvoltarea ştiinţifică în cărţile de Science Fiction! Gândiţi-vă la personaje ca Arronax şi Nemo (Jules Verne), pilotul Ameta (St. Lem), Mule (I. Asimov), Kwisatz Hadarach (iau doar unul din numele principalului personaj din ciclul „Dune”, al lui Franck Herbert) – personalităţi umane extrem de complexe, adevăraţi constructori de lumi!... La drama răscolitoare pe care o trăieşte astrofizicianul jezuit din povestioara bijuterie „Steaua”, a lui Arthur C. Clark, atunci când descoperă, într-o expediţie către resturile unei supernove, că o stea a explodat în anul zero al acestei ere, pentru ca Dumnezeu să lumineze cerul la naşterea Fiului său – iar sfânta explozie a ucis o lume care gravita în jurul stelei... Sau la romanţa dramatică răscolitoare din „Forever war” (Războiul etern”), al lui Joe Haldeman, când caporala stelară Potter se instalează în stază, cu funcţiile organice îngheţate pentru câteva secole, ca să-şi aştepte, tânără mereu, iubitul războinic care călătoreşte în timp...

MDP: Cui îi e frică de literatura S.F.? Şi de ce?

Alexandru Mironov: Numai proştilor şi snobilor le este frică de viitor. Din cauza unor greşeli genetice în molecula lor de ADN.

MDP: Dincolo de relele şi bunele postmodernismului, literatura dumneavoastră ce „bun” legitimează?

Alexandru Mironov: Încrederea în capacitatea acestui biped de perspectivă Homo Sapiens, de a schimba în bine lumea în care trăieşte. Are feedback, este posesorul unor unelte unice în Univers, creierul său (cel cingular, creierul arhaic, este tot mai mult învăluit de creierul cultural, modern) şi va şti să construiască legi pe care să le şi respecte.

MDP: Despre contribuţia distinsului Alexandru Mironov la literatura de gen internaţională, ce ne puteţi spune?

Alexandru Mironov: Sper că, în afară de activitatea mea de animator în domeniu şi de miile de emisiuni şi de pagini din literatură de ştiinţă risipite în mass media noastră, două cărţi să reziste pentru mai mult timp: „Enigmatic, Pământul” şi „Proiecte planetare” (scrisă în colaborare cu regretatul Alexandru Boiu).

MDP: Ce schimbări a produs priajul cultural de după 1989 în literatura de gen?

Alexandru Mironov: Libertatea absolută în editare a dus, paradoxal, la subţierea „producţiei” de cultură SF.

MDP: Scriitorul S.F. intră cumva în controversă cu lentoarea gîndirii comune?

Alexandru Mironov: Fără discuţie. Acesta chiar este rolul lui. Iar când se şi apucă să facă SF aplicat, cum am încercat eu, va trebui să-şi accepte cucuiele rezultând de la spartul zidurilor cu capul.

MDP: Ce reprezintă în viziunea unui scriitor de talia dumneavoastră S.F.-ul de performanţă?

Alexandru Mironov: Un autor de carte ale cărui opere depăşesc milionul de exemplare tipărite. Cel puţin 100 de pământeni au atins această performanţă

MDP: Vă rog cîteva detalii despre şcoala de vară „ATLANTYKRON” pe care o patronaţi...

Alexandru Mironov: Veniţi să vedeţi. Şi să audiaţi, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, alături de zeci, dacă nu sute de tineri, cursuri de Teoria Haosului şi Complexităţii, de Genomică şi Proteomică, SF şi Jurnalism, Dezvoltare Durabilă, ateliere de robotică, Fizica Timpului, Yoga, Fisiune şi Fuziune nucleară, etc. etc. Singurele condiţii sunt să rezistaţi la viaţa de cort şi la atacurile ţânţarilor. Minunea asta – al cărei succes depăşeşte chiar şi imaginaţia mea – intră în al 18-lea an de funcţionare. Voi breveta tehnologia şi voi încerca să ademenesc toată populaţia şcolară la acest gen de „clase” unde nu se strigă catalogul, nu se pun note, nici absenţe şi populaţia şcolară vine spre la „clase” pentru a-şi delecta creierul. Ştiţi câţi elevi şi studenţi are Terra? 1.340.000.000. Ştiţi câţi şi-ar părăsi clasa cu tabla neagră pentru a învăţa în libertate? Toţi!

MDP: Ce cuprinde zestrea dumneavoastră spirituală? Mă refer la titluri de carte, la titluri de recunoaştere.

Alexandru Mironov: Un talmeş balmeş: teoreme, poeme, imagini din marile muzee ale lumii, fabulosul Machu Picchu dar şi apusuri în Sahara, Stonehenge la solstiţiul de vară, primele lecţii la şcoală ale copiilor mei, „Lacul lebedelor” şi „Ciuleandra”, amintirea unor victorii la scrimă, teorii cosmogonice şi minuni din extraordinara moleculă de acid dezoxiribonucleic, strigătul de eliberare în 22 decembrie 1989 la Radio România – o avere imensă, căci am avut norocul să trăiesc, pe-repede-înainte, cel puţin 200 de ani, în cea mai interesantă parte a istoriei civilizaţiei Omului – şi mi-am trăit frenetic, cu creierul, aceste două veacuri.

MDP: Care este muzica de fond a existenţei dumneavoastră?

Alexandru Mironov: Speranţa.

footer