Revista Art-emis
Capra cu trei iezi și Securitatea Ucraineană (S.B.U.) PDF Imprimare Email
Dacian Dumitrescu   
Duminică, 21 August 2011 14:32
Capra cu trei ieziPe 11 august îmi sună telefonul. Este Maria, o femeie de vârstă medie care a fost cu noi pe 16 iulie 2011 într-unul din autocarele ce au mers la Sfințirea bisericii românești din Camâșovca. Ne vedem la o terasă la un pahar cu apă rece. În București căldura ne copleșește. Maria începe să povestească: „M-am întors aseară din Sudul Basarabiei. Inițial plecasem pentru câteva zile la Chișinău. Era ziua de naștere a mamei. Apoi ce mi-am zis: „Să trec la întoarcere prin localitatea natală din Raionul Reni". Mai am acolo o soră mai mică și o mătușă care e profesoară în localitatea natală. La Chișinău am stat o săptămână. A fost totul bine și frumos. Cum am trecut în Ucraina au și apărut problemele. Am locuit la sora mea. A doua zi dimineață ne-a ciocănit SBU la ușă. Doi zdrahoni au intrat în casa surorii mele, fără să mai ceară permisiunea, fără nimic. Au intrat direct în subiect: „Ați fost în autocarele alea cu români care au participat pe 16 iulie la Sfințirea bisericii românești din Camâșovca?" Eu zic: „Da, am fost. „Au început cu un șir de întrebări: „Cine v-a trimis?" , „De ce v-au trimis?", „De fapt voi ați venit politic, nu pentru sfițire , nu-i așa?", „Haide recunoaște!", „Câte ONG-uri au participat?", „Cine vă coordonează?", „Ați fost trimiși cu sarcina să românizați Regiunea Odesa?", „Lucrați pentru slujbele secrete românești?". Eu am răspuns că: „Nu și nu și nu", la toate. După vreo trei sferturi de oră au plecat bombănind că nu vreau să spun adevărul, dar o să văd eu ce-o să pățesc. După ce mi-am revenit puțin, am plecat la școala din comună unde predă mătușa mea. Tocmai terminase treaba și se pregătea să plece acasă cu fiica ei cea mică, Măriuca, pe care o botezasem eu. Îmi face semn să ieșim în curtea școlii. Aici mătușă-mia îmi povestește: „Fată dragă, la vreo 3-4 zile după ce ați fost voi la sfințirea aia au apărut cei de la SBU. Noi eram la școală și făceam pregătire cu o parte din elevi." Eu zic: „Aici la noi în sat? Ce-au căutat?" Mătuși-mea zice „Am auzit că au fost în mai multe sate care au școli cu predare în limba moldovenească. Au căutat cărțile românești. Au ridicat până și cărțile de povești pentru copii în limba română, au motivat că au conținut subversiv la adresa unității teritoriale a Ucrainei! Le-au adunat în saci, au pus sacii cu cărţile româneşti ân maşinile S.B.U. şi duşi au fost! Alergau copiii noștri din școală să le dea și lor măcar o carte de povești dar n-a fost chip să se înțeleagă cu ei. Măriuca, deși are numai patru ani, se plictisește acasă și vine cu mine la școală , mai ales în vacanță. Ia o carte din biblioteca școlii și stă cu ea într-o bancă până termin eu treaba. Când au năvălit în școală cei de la SBU, Măriuca s-a speriat și ținea strâns la piept o carte de povești pe care se tot uita de vreo săptămână ba la poze, ba încerca să buchisescă niscaiva litere.
hagi curda - sbuUn civil s-a apropiat de ea și i-a smuls cartea. A silabisit cu voce tare: „Capra cu trei iezi". Apoi a declarat că-i subversivă și trebuie arestată. Eu întreb năucă: „Au arestat-o pe Măriuca?" Mătuși-mea mă liniștește: „NU, nu pe Măriuca, au arestat cartea! Au zis că-i subversivă și are conținut dușmănos la adresa unității statale a Ucrainei!" Eu și mai năucă întreb: „Cine-i subversivă, capra ?" Mătuși-mea explică contrariată: „Nu știu exact, capra, iezii. Civilul ăla spunea că de fapt cei trei iezi simbolizează cele trei principate, iar capra simbolizează România Mare, care-i ţine uniţi pe cei trei iezi! În fine a confiscat cartea. Eu n-am zis nimic. Mi-era frică să nu ne aresteze și pe noi, profesoarele dacă tot ținem asemenea cărți periculoase in școală. Măriuca o întrerupse pe maică-sa: „Mi-au luat capla cu trei iezi, da' eu ştiu povestea şi o spun la toţi copiii!" Apoi Măriuca se gândește un pic ne privește intens cu ochii ei albaștrii și zice: „Da' eu tot o să iubesc limba română, chiar dacă mi-au luat cartea. Când o să fiu mare, o să învăţ într-o şcoală frumoasă din România şi cu păţin noloc, poate că scap de-aici!" Maria mai ia o înghițitură de apă rece și continuă relatarea :"Eram bulversată și răvășită de cele auzite . Într-un târziu întreb :" Și cum , mătușă , dar cărțile poetului nostru național Mihai Eminescu de le-am primit donație de la Statul Român, pe tabel și pe-alea le-au confiscat?". Mătușica răspunde: „Nu. Au cerut toate volumele de Eminescu, au zis că nu ni le confiscă, să le scoatem pe toate că vor doar să le vadă. Le-am scos d-apăi ce era să facem? A venit un civil cu ochelari așa înalt , tuns scurt și albit și le-a luat la cercetat. A căutat în fiecare volum poezia Doina şi a rupt paginile şi le-a luat cu el. Volumele ni le-a lăsat așa văduvite și jumulite ...". Mă uit înmărmurită la mătușă și o-ntreb: „Da' care-i Doina, că nu-mi vine-n minte-acu' nici să mă bați". Mătușa începe și recită: „De la Nistru pân' la Tisa/ Tot românu' plânsu-mi-sa/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta strinătate..." Mă abțin cu greu să nu plâng și-i zic mătușii: „Asta era, vezi mătușă? De-aia nu le place DOINA lui Eminescu la ucrainenii ăștia!" Îmi iau rămas bun de la mătuși-mea și plec. Avusesem o zi plină, stresantă și tulburătoare. Merg la biserică să mă reculeg. Aici îl găsesc și pe preot. Este un bătrân tare de treabă. Este moldovean de-al nostru și ține slujbele în moldovenește. La el la slujbă mai vin moldoveni din alte două sate că la ei se ține slujba doar pe ucrainește, de frica autorităților. Cu ceva vreme în urmă i-am dus preotului din sat Cazania în limba română. Vreau să-i mai duc și alte cărți bisericești în română că nu prea are. A rămas doar c-o Psaltire veche cu litere slavone, dar e atât de veche că s-au șters buchile și preotul e bătrân și nu mai vede să citescă. Preotul mă cunoaște de multă vreme. Și eu și soră-mea mai mică am cântat în corul bisericii pe vremea când eram eleve de liceu. Îl văd pe preot mâhnit, mă așteptam măcar la el să găsesc alinare. Îl întreb: „Vă văd supărat părinte, s-a întămplat ceva?". Preotul mă privește lung și-mi răspunde cu reproș: „Da' cum să nu fiu supărat pe tine? Ai venit la mine cu ziariștii ăia doi, cu Damian și celălalt, nu mai știu cum îl cheamă, care au scris cartea aia „Românii din Bugeac pe cale de dispariție". M-ai îndemnat să le dau și eu un interviu, să le spun cum merg treburile pe la noi și cum suferim neștiuți de nimeni și le-am dat iterviul, mi-am deschis sufletul în fața lor... Și când colo, ce-mi aud urechile? Aud că de fapt au profitat de bunătatea noastră și de naivitatea noastră și au scris de rău românii ăia și de noi și de satul nostru și de biserica noastră..." Când aud așa sar ca arsă și strig: „Dar nu este adevărat părinte, băieții ăia n-au scris de rău, dimpotrivă au scris de bine și ne-au susținut cauza! Cine-a mai scornit-o și p-asta? Cum puteți să susțineți părinte așa ceva, ați văzut cartea?". Părintele mă privește nedumerit: „Eu n-am văzut-o, de unde păcatele mele, dar au venit unii într-o zi, de la ăștia de la S.B.U. și mi-au zis că românii ăia de-au scris cartea m-au păcălit, m-au tras de limbă, au aflat tot ce-au vrut și apoi au scris numai măscări despre comunitatea noastră și despre biserica noastră.
BugeacMi-au zis că altădată să fiu mai atent să nu mă mai încred în străini și să nu mai dau interviuri la români că sunt parșivi și răstălmăcesc totul împotriva noastră". Mă uit la dânsu' prostită și zic: „Părinte să știi că golanii ăia de la S.B.U. te-au păcălit, nu ziariștii români. Dar dumneata pe cine crezi părinte? Pe mine sau pe diversioniștii ăia de la S.B.U.?" Părintele răspunde: „Chiar că m-ai făcut curios. Ai cartea? Să mi-o aduci să văd și eu cu ochii meim". A treia zi am plecat. N-am mai rezistat să văd și să aud despre atâtea umilințe, manipulări, dezinformări... Să mai dau nas în nas cu profesioniștii minciunilor oficiale ce-și luaseră demult Doctoratele la materiile: deportări, torturi, intoxicări, dezbinări și diversiuni. Profesioniştii răului! Am citit articolul pe care l-ați scris: „Sfinţire cu peripeţii la Hagi Curda". Mi-a plăcut pentru că ați scris Adevărul. De-aia am vrut să ne vedem și să vă povestesc ce se-ntâmplă pe Planeta Ucraina. Poate mai scrieți un articol. Poate citește cineva, poate se întâmplă ceva până la urmă. Și noi suntem tot români, dar din păcate cei mai batjocoriți dintre toți și nimeni nu zice nimic! Maria scoate un șervețel și își șterge o lacrimă ce începe a se rostogoli: „Păi, este posibil, domnule, să confişte cărţile cu poveşti doar pentru că sunt în română? Să aresteze Capra cu trei iezi pentru că s-ar putea gândi copiii la România Mare şi la cele trei Ţări Române? Cărțile noastre de povești au ajuns să fie subversive și să atenteze la integritatea teritorială a Ucrainei? Pe ce planetă ați mai văzut dumneavoastră asemenea reacții isterice, paranoice și total disproporționate? Eu am apucat și am trăit și înainte de 1991 pe vremea U.R.S.S. , eram acolo ,dar parcă mai slăbise prigoana împotriva moldovenilor. Dar ucrainenii ăștia sunt nebuni de tot , sunt parcă mai răi ca rușii domnule !" Apoi Maria s-a ridicat și a plecat încet, ușor gârbovită, încovoiată parcă de necazurile tuturor ROMÂNILOR DIN BUGEAC. footer