Revista Art-emis
Petre Ţuţea, Luceafărul din din Boteni-Muşcel PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 14 Octombrie 2018 17:39

Constitutia Ro„Omul integral atotcuprinzător este mister şi teandric, înviere şi mântuire". (Petre Ţuţea)

Filosofia creştin-ortodoxă a gânditorului dacoromân înzestrat de Dumnezeu cu harul înţelepciunii, reflectă viaţa la intensitatea trăirii celui mai înalt pisc serafic al ei. „Omul este o existenţă imperfectă, dar prezenţa sa în lume ca o fiinţă spirituală îl face capabil să existe dincolo de lucruri şi natură, într-un univers armonios de sublimă şi divină frumuseţe." (Ernest Bernea, Treptele Bucuriei. Ed. Vremea, Bucureşti-2006, p. 19)

Esenţa evanghelică a Ortodoxiei este însăşi firea creştină a dacoromânului.

„Religia este factor de coeziune sufletească: dragostea". (Mircea Vulcănescu, Creştinul În Lumea Modernă. Ed. „Cuvântul Ortodox", 2013, p. 36). Parabola mistică a gânditorului creştin atinge toate polurile manifestării ortodoxe ale Culturii Duhului. Într-un fel spus, filosoful este Ales şi „predestinat" parcă pentru a moşteni Neamul în Crucea suferinţei sale pe pământ, dar şi în Învierea cerească. „De la Răstignire, lumea ştie că nu durerea sau bucuria ca atare sunt hotărâtoare pentru suferinţa sau fericirea noastră; ci atitudinea pe care personalitatea noastră spirituală o păstrează în faţa lor. Astfel durerea însăşi poate deveni izvor de nesfârşită bucurie, dacă ea îndeplineşte un rost şi îşi capătă un sens în încordarea noastră înspre mântuire." (Nae Ionescu, Îndreptar Ortodox. Ed. Artemis, p. 56)

Pentru filosoful creştin ortodox este un privilegiu divin care se asumă în toate încercările şi bucuriile milenare, prezente şi chiar viitoare ale filonului străbun celest. „Misiunea omului e de a cugeta necontenit, în complexitatea şi taina vieţii, sensul şi rostul său pe lume." (Ioan Ianolide, Deţinutul profet. Ed. Bonifaciu-2009, p. 17). Paralel cu încercările şi biruinţele sale pentru Tradiţie şi pentru sine, Dumnezeu îl înzestrează cu aproape toate virtuţile cereşti întru slujirea Neamului. „Ce este Neamul?, întreabă şi răspunde categoric părintele Iustin Pârvu. Neamul este mama mea, tatăl meu, fratele meu, sora mea, vecinul meu, satul meu, comuna, judeţul meu şi toţi înaintaşii noştri, cu moşii şi cu strămoşii lor ce se odihnesc în pământul acesta şi tot cel ce vorbeşte aceeaşi limbă, are aceeaşi credinţă şi aceleaşi idealuri." (Graţiela Lungu Constantineanu, Părintele Iustin Pârvu. Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor. Ed. Haritina, Iaşi-2008, p. 225).

Fiecare gând creştin ctitoreşte o treaptă a raţiunii frumosului pe sfera cosmosului. „Ortodoxia e, pentru noi, Creştinismul autentic, care trebuie actualizat în proaspete şi calde fapte sufleteşti. Trebuie să fim creştini-pentru a găsi un sens vieţii, sens care să întreacă simpla umanitate, şi să cuprindă din acel suc al metafizicii, care singur ne orientează. Creştinismul ne luminează o axă centrală în Univers şi în noi înşine." (Mircea Eliade, Profetismul Românesc 1. Ed. „Roza Vânturilor",Bucureşti-1990,p. 58).

Fiecare licăr, scânteie a cugetului său devine măsură a depăşirii de sine, de ceilalţi. Fiecare cântare a sufletului flutură zenitul propagării spiritului angelic, a desăvârşirii erudiţiei sale ce dau evidenţă şi existenţă sacră Poeziei şi Filosofiei pure. „Poeţii, filosofii unei naţiuni luminate prepun în cântec şi cuget înălţimile cerului şi le comunică naţiunilor respective". (Mihai Eminescu, Proză. Vol. I, Ed. Erc Press, Bucureşti-2009,p. 110).

Fiecare faptă a inimii binecuvântate, copleşită de har înalţă Naţia tot mai sus spre dimensiunea ei ortodoxă a trăirii Arealului divin, conform chemării Adevărului. „Ortodoxia e înclinarea şi uşurinţa de a trăi un alt plan de existenţă decât lumea pământească, e o liniştită situare într-o atmosferă anonim transcendentalizată; prin asta, ortodoxia are caracter de fenomen religios primordial-ea se referă, înainte de toate, la mântuirea sufletului." (Vasile Băncilă, Opere. Vol.II, Ed. Istros-Brăila, Ed. Muzeului Literaturii Române-2004, p. 365). Fiecare intuiţie mistică îl cuprinde pe gânditor în lumina evanghelică propulsându-l heruvimic întru capacităţile siderale de excepţie ale Neamului ce tinde spre veşnicie. „Neamul nostru rămâne pentru că el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei". (Constantin Noica, Pagini despre sufletul românesc. Ed. Humanitas, p. 11).

Fiecare simţire curată pulsează inima dăruirii sale jertfelnice, interacţionând cu confesiunea de suflet a slujirii Iubirii întru Dumnezeu, întru Neam, întru Creaţie pentru a se identifica cu Strămoşii, pentru a trăi destinul lor străbun în destinul său haric. Venirea unui Ales zămisleşte în sânul poporul său euforiile unei continue Sărbători, aşa cum a fost chemarea marelui Ierarh al Ortodoxiei, Andrei Şaguna. „Tu Doamne ştii, că doresc a alerga către scopul meu: pre românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deştept, şi cu voie către tot ce e adevărat, plăcut şi bun, să-i trag!" (Antonie Plămădeală, De la Cazania lui Varlaam, la Ion Creangă. Sibiu-1997, p. 125)

Filosoful creştin ortodox prin excelenţă, conlucrează cu harul divin întru monarhia Adevărului, întru hegemonia Binelui, întru dumnezeirea Libertăţii, întru biruinţa Crucii. „Să îmbrăţişăm Crucea, durerea trimisă de Tatăl Ceresc, căci şi Hristos a lucrat mântuire în mijlocul nostru, suindu-Se pe Sfânta Cruce. Să iubim Sfânta Cruce, din care izbucneşte Euharistia divină. Unirea desăvârşită cu Hristos este murind pe Sfânta Cruce cu Hristos, ca să înviem în Hristos." (Ieroschimonah Nil Dorobanţu, Mistică. Ed. Babel Bacău-2015, p.

Râvna spiritului său elevat ancorat în sferele profunzimii gândirii creştine, reflectat în aura mărturisirii teologice ortodoxe, înalţă catapeteasmă Limbii române, conferindu-i înălţarea splendorii liturgice ca esenţă şi identitate a Naţiunii sale. „Vorbind despre fenomenul spiritual românesc raportându-ne la problema esenţei, dar şi la cea a identităţii... Când vorbim de identitate, ne gândim în mod special şi la faptul că în cuprisul unui fenomen, prima determinare a unităţii sale este tocmai identitatea". (Mihail Diaconescu, Dialoguri şi meditaţii metafizice despre literatură, muzică şi artele plastice. Bucureşti-2015, p. 339).

La Petre Țuțea, truda cunoaşterii, dreapta credinţă, aprofundarea culturii alese care-i încorporează autoritatea de mare cărturar îi consacră preţuirea profundă întru Dumnezeu şi Neam. Tot zbuciumul Naţiei sale îl prelinge prin exegeza sufletului său aprins de Rugul dăruirii pentru a fundamenta măreţia Neamului său ales întru esenţialitatea şi simultaneitatea devenirii. „Totul pe lume este devenire. Dar, ca să percepem realitatea acestei deveniri, trebuie mai întâi să sesizăm melodia internă a sufletului nostru; căci sufletul nostru e calitate pură care se desfăşoară, e durată pură care creează." (Ilariu Dobridor, Decăderea Dogmelor. Cum au dizolvat evreii cultura europeană. Fronde, Alba Iulia-Paris-1999, p. 99).

Voinţa remarcabilă a filosofului creştin ortodox tânjeşte după întronizarea dragostei care-i zideşte Calea sinuoasă a Destinului consfiinţit de Pronia cerească în tot ce este Frumos ca istorie a gândirii sublime a Neamului dacoromân. „Toată istoria neamului românesc, de la voievozi la domnitori şi regi, luminaţi prin investitură harică, este o mărturisire de credinţă stropită cu sângele vitejilor acestui pământ. Expresia lui Ţuţea: , este frumoasă ca metaforă, ca figură de stil, dar numai ca metaforă!... Mai degrabă am putea spune că istoria reflectă consecinţele atitudinii noastre faţă de planul transcendent. Orice binecuvântare şi orice sancţiune divină este răspunsul la actele noastre de viaţă: gând, cuvânt şi faptă săvârşită. Ne luăm singuri răsplata". (Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată. Ed. Antim-2002, p. 104).

Cultul filosofului pentru Adevăr şi-l reflectă într-o magnifică Confesiune de credinţă.

În aceste postulate, în aceste plămădiri ancestrale, în aceste binecuvântări extazice, în aceste vâlvâtăi spirituale, în această magnă heruvimică, în aceste paradigme, în aceste antinomii, în aceste meniri fireşti ale Vetrei Străbune, în aceste sfere cereşti a răsărit și răsare Luceafărul din Boteni-Vlaşca, Petre Ţuţea. Şocul gândirii aforistice ieşite din comun, fascinaţia oralităţii sale atât de celebră care l-ar fascina chiar şi pe Marele Pavel, pretenţia şi ascendenţa sa la celebra aristocraţie dacică, magistralul discurs teologic, interogativ, înflăcărarea vie, harică, cuprinzătoare, epistemologică, i-au conferit heraldica unui spirit ortodox, purtător al unui sceptru de ales hilosof.

Luciditatea erudiţiei sale declanşează subtilitatea, sinteza, intuiţia, drama, geniul, profetismul, mistica interiorizării, cugetul emoţional al exteriorizării, al miresmei grăirii. Toate întrebările epocii sale rămase moştenire din alternanţa cu trecutul glorios al Naţiei îşi află răspunsul în inima sa aflată permanent la răscrucea istoriei. Sintagma trăirii sale voievodale, circumscrisă hristic slujirii filosofice de sacerdot se reflectă cu adevărat în demnitatea marelui dacoromân. Onoarea, curajul, ruga, răbdarea, nădejdea, chemarea, alegerea, omenia, viaţa, mărturisirea, clarviziunea, sacrificiul de fiecare zi, de fiecare moment se înfruntă şi se confruntă cu vocaţia misiunii sale de Apostol al slujirii româneşti creştin ortodoxe. Izvorul său ţâşnit din dăruirea cerească, Dorul său prelins din legendara moştenire strămoşească, izbânda sa brodată pe dăinuirea străbună îi trâmbiţă un Ecou veşnic. Fiinţa şi persoana sa cuminecate prin împărtăşirea cu sfinţenia Neamului, lasă Testamentul cel mai cutremurător al Profetului care, impresionează, care fascinează, care zideşte, care sacralizează, care întronizează idealul unei sobrietăţi a Iubirii demne de cel mai mare ascet, de cel mai profund mistic, de cel mai înalt isihast.

Menirea Filosofului creştin ortodox dacoromân Petre Ţuţea punctează gândirea gândirii raţiunii pure, punctează sublimul oratoric, socratic, punctează epoca sa însoţind Urmarea Naţiei pe meridianele transcendentului. Filosoful creştin-ortodox Petre Ţuţea - „Profesorul" - Academiei Aiud a întrupat întru sublim Suferinţa şi Iubirea mărturisitorului creştin pentru Dumnezeu şi Neam. „Căci jertfa se face din iubire şi nu orice fel de iubire ci una purificată prin suferinţă". (Aspazia Oţel-Petrescu, A Fost Odată. Bucureşti-2011, p. 69). Fundamentala sa operă orală ori scrisă construieşte ideatic zidirea viitoare a Naţiei sale care se armonizează cu Cosmosul desăvârşit al Creaţiei lui Dumnezeu.

Tratatul de antropologie creştină care, a depăşit cu mult râvna erudiţilor teologi ai timpurilor, îl situează într-o descendenţă strălucită, într-o ierarhie a luminii Cuvântului Hristic, primind admiraţia marelui străbun, sfântul geto-dac Dionisie Areopagitul cu îndrăzneala capodoperei celeste ce ne descoperă Ierarhia Cerească şi Ierarhia Bisericească, arătând Izvorul dumnezeiesc absolut, „Căci din El şi spre El sunt toate, cum a spus sfântul Cuvânt- Sf. Ap. Pavel, Romani, 11,36: „Toată strălucirea luminoasă ce porneşte de la Tatăl şi vine la noi o bună dăruire şi ne umple iarăşi de o putere unificatoare, ne îndreaptă în sus şi ne întoarce spre unitatea („Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem". - Ioan 17, 21-22; „« Vă îndemn, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie dezbinări între voi; ci să fiţi cu toţii uniţi în acelaşi cuget şi în aceeaşi înţelegere ». - Sf. Ap. Pavel, I Corinteni, 1,10) şi simplitatea îndumnezeitoare a Tatălui ce ne adună în Sine". (Sf. Dionisie Areopagitul, Opere complete. Traducere, introducere şi note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. Paideia, Bucureşti-1996, p. 15).

Continuitatea Timpului Eminescian s-a reflectat în vremea veşniciei gândirii Ţuţiste. Petre Ţuţea este aşadar sinteza pură creştină dintre Filosofia şi Teologia ortodoxă! „Petre Ţuţea impune, în Tratatul de antropologie creştină, triunghiul Dumnezeu, natură şi om. Definind şi redefinind din punct de vedere teologal termenii, străbate, în viziunea creştină, gândirea filosofică de la Aristotel la Heidegger şi afirmă că «există o singură cale spre adevăr: calea creştină»". (Cassian Maria Spiridon, Petre Ţuţea Între Filosofie şi Teologie, în Petre Ţuţea În Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări, Eseuri. Crestomaţie de Gabriel Stănescu, Criterion Publishing, Bucureşti-2010, p. 457). Filosoful creştin ortodox dacoromân Petre Ţuţea este un permanent Proiect fundamental şi monumental pentru Trecutul străbun, pentru Prezentul contemporan, dar şi pentru Viitorul care este înrâurit înspre Transcendent.

Petre Ţuţea s-a născut, s-a întrupat, s-a asumat, s-a conştientizat, s-a realizat, s-a configurat Adevărului, s-a împlinit plenar, milenar Iubirii dumnezeeşti şi valahe. Dar, pe lângă toate aceste străluciri, urmarea unei trăiri martirice în iadul concentraţionalist, i-au adus consacrarea unui Mare Teolog profund ortodox. Însetat neîncetat de „Cuvântul care zideşte", Petre Ţuţea, străbate ordinea religioasă situând Biserica deasupra statului, fie el chiar slujitor Naţiunii sale, adică statul naţional. Luând necondiţionarea limitată a Absolutului, instaurează Infinitul ca suveran al necondiţionării nelimitate, adorându-l pe Logosul-Hristos. „Mântuitorul nostru, adică misterul teandriei-divinitatea devenită om şi omul divinizat... E un fapt istoric Iisus, nu? Şi punctează timpul cu absolutul lui divin! Nu? Este! N-am întîlnit încă nicăieri o distincţie atît de subtilă între absolut şi infinit". (Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi Neamul Meu. Fundaţia Anastasia, Bucureşti-1992, p. 66).

Îmbrăţişând îmbrăţişarea Atotcreatorului, filosoful creştin ortodox Petre Ţuţea, cuprinde Frumuseţea lui Dumnezeu cu toate strălucirile Creaţiei Sale, în creaţia sa. Focul său mistic urcă flacăra întru splendoarea Cuvântului, în care susură flămânzirea întru nemurire şi întru continua însetare de cer. Când viaţa sa trăieşte din plin emisfera religioasă, taina inimii aureolează splendoarea sufletului în care înmugureşte cântarea de azur a gândirii ce se cerne ca nişte petale de cer doar peste partea poporului român creştin mărturisitor. Harul Duhului Sfânt care iniţiază fiinţa şi persoana filosofului muscelean aprinde simţirile spiritului său dincolo de raţiune, înveşmântându-l în lumina Adevărului.

Străfulgerările inimii imperiale copleşite de paradigma sofianismului mistico-metafizic, de nemărginirea filocalică a Iubirii dumnezeeşti aprinde flacăra sufletului frumos în candela trăirii splendorii Dacoromânului nemuritor - Petre Ţuţea. Să ne iubim Înaintaşii de Aur din toate vremurile Daciei milenare! Să ne iubim Profeţii noştri daci şi creştini călăuzitori întru Hristos! Să ne iubim Aleşii Filosofi creştini ortodocşi mai presus de fiinţă şi cugetare! Căci, dacă nu-i vom apăra cu preţul vieţii, cu lumina Cuvântului, cu jertfa sângelui izbăvitor în faţa turmei bezmetice, împrăştiate, în faţa vulgului creştin-profan ce calcă în picioare prin nepăsare Biserica, Familia, Tradiţia, dreapta Credinţă, în faţa ierarhilor-baroni slujitori loruşi, în faţa politicienilor inculţi, trădători şi corupţi, în faţa vrăjmaşilor seculari, în faţa asociaţiunilor oculte din lăuntrul ţării plătite doldora de stat, străine de Neam, de Hristos, de Maica Domnului, anticreştine şi antiromâneşti, Dumnezeu ne va lua Cerul înapoi şi-l va da altora demni de El, poate chiar necreştinilor smeriţi. Doamne, aceasta să nu fie!

Safirele Azurului Octombrie:

1 Octombrie-Acoperământul Maicii Domnului; 1.10.1911, Dumitrescu Vasile, erou, d.p.r.; 2.10.1901, Dobrin Marin, preot, d.p.r.; 2.10.1955, Mariana Gurza, poetă, publicist, editor, eseist-creştin; 5.10.1955, Mureşanu Ştefan Lucian, prof. univ. dr., scriitor, mb. LSR; 6.10.1902, Petre Ţuţea, dr. în Economie, d.p.r., unul dintre cei mai mari filosofi creştini ai Ortodoxiei; 10.10.1910, Smărăndoiu Vasile, preot, d.p.r.; 10.10.1915, Dumitrache Zamfir, preot, d.p.r.; 14 Octombrie †Cuv. Parascheva; 14.10.1896, Necşulescu Constantin, preot, d.p.r.; 14.10.1908, Ionescu I. Constantin, licenţiat în drept, filosofie şi teologie, preot-militar, erou; 15.10.1953, Ionescu Dumitru-Bucureşti, inginer, mare bibliofil, naţionalist-creştin-ortodox; 21 Octombrie †Cuv. Mărturisitori Visarion, Sofronie, †Sf.Mc. Oprea, †Sf. Pr. Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic-Sibiel, 23.10.1896, Popescu Ilie, preot-prigonit; 23.10.1899, Andreescu A. Ioan, preot, ctitor, iconom stavrofor, d.p.r.; 25.10.1945, Mihai Batog-Bujeniţă, comandor de aviaţie, scriitor, mb. U.S.R.; Octombrie-1976, Manuela Cerasela Jerlăianu, poetă; 26 Octombrie †Sf.M.Mc. Dimitrie; 27 Octombrie †Cuv. Dimitrie Basarabov, Sf.Mc. Nestor; 30.10.1965, Mariana Mihai, poetă, publicistă.

Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.

footer