Revista Art-emis
„Fantomeleˮ a fost structura-vârf de lance din activitatea de informaţii externe (3) PDF Imprimare Email
General Bg. (r) Cornel Biriş   
Miercuri, 25 Iulie 2018 07:13

SIE 3„...Familii destrămate, soţii şi copii lăsaţi în urmă, cariere distruse... ˮ

General Bg. (r) Petru Neghiu: Cum s-a repercutat „șocul Pacepa" în 1978 asupra activității unității dumneavoastră?

General Bg. (r) Cornel Biriş : Actul de trădare al „luptătorului anticomunist Pacepa" din anul 1978 a fost de fapt primul seism de proporții, care a zguduit întreaga structură de informații externe și implicit unitatea noastră. În primul rând vreau să precizez că „șopârla" (sau „gulguta" cum ar fi obișnuit să spună regretatul general Nick Irinoiu) cu „lupta de distrugere a comunismului din România din interiorul Structurii de Informații Externe" nu a ținut și nu va ține decât în capul profanilor. Și aceștia de un anumit nivel. Motivele dezertării lui Pacepa sunt foarte bine cunoscute celor ce i-am fost contemporani în activitate și oricât se încearcă să se îmbrace această mizerie într-o nouă ținută, nu se va reuși niciodată. Poate nu ar fi rău să inițiați interviuri și pe această temă cu o participare largă a celor ce au trăit acest coșmar.

În primă fază, în unitatea noastră s-au realizat rapid analize asupra tuturor cazurilor aflate în misiune externă și acolo unde a existat cea mai mică temere că o parte din date ar fi fost posibil să fie cunoscute de Pacepa s-au luat urgent măsuri de aducere acasă a acestor ofițeri. A fost nevoie ca această acțiune să fie executată brutal, oamenii fiind contactați în drumul lor de înapoiere de la serviciu spre casă, dotați cu acte de identitate și documente de călătorie pe alte identități, transferați în spații de tranzit și apoi aduși acasă. Aici au început tragediile. Familii distruse, soții și copii lăsați în urmă fără nici o explicație; cariere de prestigiu distruse; oameni de un real potențial informativ stopați în activitatea în care erau angrenați și având rezultate anterioare notabile; și de ce nu, valori materiale strânse cu greu de o viață, părăsite. Mi-e greu și nici nu aș avea timpul și spațiul necesar să relatez tragediile suportate atât de cei aduși acasă, cât și de noi din Centrală în strădania de a-i ajuta să-și revină. Cu mulți nu am reușit, iar cu cei de care spunem că am reușit, a fost de fapt un paleativ.

În cea de-a doua fază a urmărilor „evenimentului" Pacepa, a fost că unitatea noastră a fost decapitată, toți șefii trecuți în rezervă, inclusiv ofițerii de orice funcție cu gradele de locotenent-colonel și colonel. A urmat o perioadă devastatoare. Unitatea a fost împărțită în trei subunități și trecută în subordinea unităților de linie ai căror șefi, și ei noi, nu au avut niciun fel de experiență pe linia specifică de muncă. Ne-am chinuit să îi învățăm pe șefi ce ar trebui să facă și ne-am străduit din răsputeri să supraviețuim.
În plus în unitățile noastre s-a făcut o infuzie de ofițeri de la Direcția de Contraspionaj care ne-au privit tot timpul cu suspiciune, apoi ne-am trezit și cu unele detașări la unități cu care practic nu aveam nici în clin nici în mânecă. Cu toate aceste chinuri și necazuri, mă bucur că, atât în comportamentul nostru față de colegii aflați în misiune în exterior, cât și față de cei aflați în pregătire din țară, atitudinea noastră a fost de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și că totul decurge absolut normal și firesc. Am făcut tot ce ne-a stat în putință ca ei să nu simtă șocul puternic care s-a spart în capul nostru. Cred că am reușit!

„În România vor avea loc evenimente importante care vor duce la schimbarea regimului politic!"

P.N.: Dar „șocul" evenimentelor din 1989? Cum apreciați măsurile luate de unii șefi ai S.I.E. după 1990, în legătură cu deconspirarea agenților-fantome din diferitele țări, chipurile sub umbrela „parteneriatului". Mai ales, că, recent, SUA au susținut că problema acestora ține de suveranitatea națională și nu face obiectul negocierilor parteneriale?

C.B.: „Evenimentele" din decembrie 1989, cum le numim mulți dintre noi, au fost practic „întrezărite" în activitatea informativă, în special prin informațiile provenite de la o parte din ofițerii aflați în misiune. Mai mult decât atât, în primăvara lui '89 am fost chiar dezarmați în fapt. Deci...am fost protejați! Apoi am asistat la o acțiune inedită. Începând din vara anului '89, la pregătirea acțiunilor de contactare a unor ofițeri speciali din exterior, a participat personal și generalul Aristotel Stamatoiu, șeful C.I.E. care a instruit ofițerii ce urmau să efectueze întâlnirea, să transmită colegului nostru din exterior faptul că în România vor avea loc evenimente importante care vor duce la schimbarea regimului politic oferind garanții, prin intermediari că situația celor din misiune va fi protejată, să manifeste calm și stăpânire de sine, urmând ca în viitor să le fie comunicate direcțiile de acțiune și comportament.

După ce lucrurile s-au mai limpezit în 1990, și apele au mai revenit în matcă, la conducerea S.I.E. a fost numit generalul Mihai Caraman, iar la conducerea unității speciale a revenit col. Vasile Angelescu, fost locțiitor al șefului unității până în anul de grație 1978, ulterior fiind avansat la gradul de general de brigadă. Unitatea a fost refăcută și am început să evaluăm și să trecem efectiv la adaptarea activității noastre în concordanță cu noile elemente apărute în situația operativă în care ne aflam. Eram bucuroși că vom putea lucra în efectiv complet pe specificul nostru.

Minunea nu a ținut mult, nu am avut timp să ne dezmeticim prea bine și la conducerea S.I.E. a fost numit Ioan Talpeș, pe care noi îl știam doar din transmisiunile televizate în care apărea în postura de consilier pe probleme de siguranță (profesia sa de bază după 1989) al președintelui Ion Iliescu (în dreapta sa) la discuții, la o masă de consiliu, cu un grup de mineri, în frunte cu Miron Cosma, la care probabil s-au discutat măsurile necesare a fi luate pentru salvarea tinerei democrații ce tocmai se instala. Apoi am avut și ocazia să îl cunoaștem personal în funcția de șef al S.I.E. Prețul acesta, pentru noi a fost de neprevăzut. Am simțit toți de la început că Ioan Talpeș s-a urcat la volanul autobuzului în care se afla unitatea noastră, s-a înfipt cu ambele picioare pe pedala de frână și a tras cu ambele mâini de frâna de serviciu. Dar, necazul nu a fost numai unul. Ne-am trezit cu încă un loc de „instructor" la autobuz, ca la școala de șoferi cu comandă dublă, și aici cu frâne la picior și una de mână, pe care a acționat hotărât generalul Mihai „Bebe" Tănăsescu, dublând în forță activitatea de frânare. Generalului Angelescu a început să-i sară țandăra și era destul de aprig la mânie.

Ca nici un necaz să nu vină singur, hop și Marcu Victor se hotărăște să plece la S.R.I., consiliat îndeaproape de mentorul său Dan Gheorghe, care se pregătea să-și formeze echipa de șoc, în cupola lui Virgil Măgureanu. A urmat apoi o perioadă de marșrutizare a ofițerilor care veniseră anterior de la S.R.I., cu preponderență pe specific de contraspionaj, care au fugit după Marcu Victor luând cu ei și cazuri și dosare. Date fiind divergențele cunoscute între Ioan Talpeș și Virgil Măgureanu, nu au putut fi rezolvate diferendele create și nici recuperarea pierderilor provocate.

Am simțit încă de la început că noua conducere a SIE nu agrea deloc existența și activitatea unității noastre. Desele reproșuri, nemulțumiri și animozități au culminat cu ordinul de a retrage toți ofițerii speciali și potențialul informativ din spațiul principalului partener extern. Ni s-a motivat că România nu poate intra în N.A.T.O., Uniunea Europeană și în alte organisme din cauza noastră, stabilindu-se un termen de executare a ordinului, practic, imposibil de realizat. În situația în care acest ordin nu se realiza în termenul ordonat, toți cei care se mai aflau în spațiul menționat urmau a fi dați pe liste partenerului extern. Acesta a fost cel de-al doilea mare seism.

Generalul Angelescu mi-a comunicat că nu poate executa această misiune și ca atare mi-a ordonat să trec eu la executarea ei. Perioada care a urmat a fost de coșmar. Pe unii am reușit să îi salvăm, pe alții nu. Nu, pentru că situația lor concretă nu putea fi pusă în acord cu cerințele impuse. Analizele și discuțiile cu aceștia au fost inimaginabil de grele. Mulți au raportat că nu au cum să plece din spațiu aducând zeci de motive, toate plauzibile și reale. Ca atare, li s-a adus la cunoștință că vor fi nominalizați pe listele ce vor fi predate partenerului extern. Unul dintre ei ne-a spus chiar „decât cu voi, ca trădător, mai bine în ghearele partenerului vostru, cu care m-ați pus să mă lupt până acum". Fiecare discuție cu colegii noștri a fost apreciată ca o lovitură de baionetă înfiptă în inimă apoi răsucită cu sadism în toate direcțiile. Rănile nu s-au închis nici acum, iar acele momente ne-au rămas adânc întipărite în minte, devenind un coșmar permanent.

Brusc, în una din zile, generalul Angelescu a hotărât să-și înainteze demisia, motivând că „așa nu se mai poate". După plecarea lui, unitatea a fost fracturată în două subunități alipite la alte două unități cu care iarăși nu aveam nici în clin, nici în mânecă, de altfel și ele cu un statut precar privind viitorul lor. Am continuat acțiunile ordonate fără a putea găsi înțelegere de niciun fel la desele obiecțiuni pe care le ridicam. În plus, au mai urmat încă două spații care au trebuit periate identic dar având termen „acum".

La toate nenorocirile acestea s-au mai adăugat și acțiunile „memorialistului" Nemeți care, așa cum scrie în lucrarea sa „de căpătâi", a sfătuit potențialul informativ din subordinea sa să nu respecte ordinele Centralei de a părăsi spațiul în care se aflau și eventual să se întoarcă acasă, sugerându-le să-și vadă de treabă și să nu mai răspundă la nicio solicitare a Centralei. Nu ni s-a spus niciodată cine își asumă această acțiune unică în istoria serviciilor de informații. Suntem unicat și pot să cred că o astfel de acțiune nu se va mai putea repeta, atât timp cât vor mai exista servicii de spionaj.

Am fi curioși să știm dacă Ioan Talpeș a avut la baza ordinului său o hotărâre a C.S.A.T. și care din membrii acestui organism au fost de acord cu această acțiune „șoc" cum numiți dumneavoastră trădarea. Am fi curioși și dacă președintele Iliescu, pe atunci și Comandant Suprem al Armatei și Forțelor de Siguranță Națională a cunoscut în realitate aceste fapte și efectele lor și dacă a semnat un document în acest sens care să rămână pentru posteritate ca un stigmat pe onoarea Serviciului de Informații Externe. Și ca să-l parafrazez pe John le Carré, relatările acestui „little drummer boy" în media sunt ambigue și neconcludente atât în ceea ce privește acțiunile sale cât și în privința raporturilor cu partenerii externi. Mai mult decât atât, ne-a uluit la una din emisiunile sale preferate, la un post de televiziune, când a relatat moderatorului Octavian Hoandră că, în final a avut o hârtiuță în buzunar, care nici nu i-a mai fost cerută de partenerul extern.
- Va urma -

Notă: Textul prezentat este rezultatul dialogului dintre General Bg. (r) Petru Neghiu, Preşedintele A.C.M.R.R.-S.I.E. şi General Bg. (r) Cornel Biriş, publicat în Revista „Periscop", publicație a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din S.I.E.

footer