Revista Art-emis
ION COJA - de profesie ROMÂN: PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Luni, 11 Iulie 2011 10:53
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/autori/Coja-Ion.jpg

„Ce țară frumoasă a stricat Revoluția Franceză! Ce continent! Ce planetă!"
„Numirea lui Patapievici a fost ca un scuipat gros pe obrazul nostru." (Prof.univ. dr. Ion Coja)

Coja IonStimate domnule profesor, chiar dacă pare uşor neprotocolar, nu am recurs la o prezentare a Domniei Voastre destinată cititorilor. Cei care vă cunosc ştiu cine sunteţi, iar cei ce în mod voit vă ocolesc, nu au nevoie, pentru că şi ei ştiu suficient. Sunteţi un OM de la care răspunsurile nu vin cu ezitare, cu ambiguităţi sinuoase ori exprimări „diplomatice". Consider deci - cu voia dumneavoastră - că abordarea directă este cea mai potrivită. Acceptaţi?

Ion Măldărescu: Ca şi dumneavoastră apreciez că uneori divagaţiile convenţionaliste, aluziile la somităţi ale culturii şi la personalităţi consacrate ale spiritualităţii universale, încarcă, în mod nu întotdeauna util, un dialog onest şi liber. Abordând o temă extrem de vastă, dacă aveţi amabilitatea, v-aş propune să ne canalizăm discuţia asupra globalismului agresiv şi a mult controversatei „Teorii a conspiraţiei". O primă întrebare: trăim sau nu o „Practică a conspiraţiei"?

Prof. univ. dr. Ion Coja: Sunt mulți imbecilii care se cred deștepți luându-i peste picior pe cei care identifică cu îngrijorare dovezile că această „practică" este în plină derulare. Nu este exclus ca unii dintre acești imbecili să facă, de fapt, parte din scenariu. Prin definiție, conspirația trebuie să fie bine ascunsă sau disimulată. Iar cei care o demască trebuie de-credibilizați, cum se zice mai nou. Ca orice om normal, am avut și eu îndoieli, m-am întrebat dacă nu cumva exagerăm, „scenarita" poate fi o boală mentală, psihică. Dar m-am lecuit, adică nu mai am nicio îndoială, de când am văzut declaratia președintelui John Kennedy. O declarație pentru care, zic unii, a plătit cu viața. Eu cred ca președintele Kennedy a mers mai departe, a trecut de la declarații la fapte sau intenționa să treacă la fapte pentru a contracara sau descuraja măcar nebunia conspiraționistă. Am zis nebunia conspiraționistă. Acești oameni nu sunt normali. Probabil că nebunia lor este direct proporțională cu puterea, cu puterea financiară în primul rând. Specialitatea casei sunt revoluțiile și războaiele, cât „mai" mondiale. Începând cu revoluția de la Paris, din 14 iulie 1789, revoluție la care au participat doar câțiva parizieni, majoritatea „revoluționarilor" care au luat cu asalt Bastilia fiind lumpeni proletari din sudul Franței, foarte mulți infractori din Corsica. I-a adus pe cheltuiala sa la Paris conspirația al cărei centru de comandă era peste Canalul Mânecii, la Londra. Sunt mulți francezii serioși care deplâng acest eveniment „satanic" (l-am citat pe Joseph de Maistre) din istoria Franței. Cel mai nefericit!

Modelul parizian s-a repetat la Timișoara, unde cei care au vandalizat centrul orașului erau străini de oraș, erau veniți de prin țări vecine. A urmat alt moment de „glorie", revoluția din Rusia, sută la sută conspirație criminală! Apoi cele două războaie mondiale... În 1989, când se împlineau 200 de ani de la căderea Bastiliei, urmașii celor care au organizat-o, au serbat aniversarea prin căderea zidului de la Berlin. În nebunia lor, acordă atenție unor astfel de coincidențe, semne prin care produc dovada cea mai elocventă că ei conduc lumea. Un astfel de semn a fost și asasinarea Ceaușeștilor în ziua de Crăciun. Din păcate, conspirația e bună ca să demolezi, să dărâmi, dar nu folosește deloc la construcția unui regim mai bun. „Talentul" și priceperea diabolică de a ajunge la putere prin minciună și crimă, prin conspirație, nu are nimic comun cu talentul, cu harul dumnezeiesc de care este nevoie ca să guvernezi bine. Ca și tâlharul care omoară pentru bani, dar banii astfel dobândiți, prin asasinat, nu va fi în stare să-i folosească pentru a-și întemeia o familie, un cămin, ci îi va bea sau îi va pierde într-o noapte la zaruri.

Avem de fapt de-a face cu două conspirații: una care produce propriu zis schimbarea politică, revoluția, iar a doua, mult mai parșivă, conspirația mediatică, prin care manipulează la nesfârșit mințile oamenilor făcându-i să creadă și să celebreze ani de-a rândul așa zisa revoluție ca pe împlinirea unui vis milenar. Iată, francezii celebrează și azi 14 iulie! Rușii au celebrat și ei o vreme revoluția lor, apoi au renunțat, în fața evidențelor că în „Octombrie roșu" a fost cea mai mare nenorocire din istoria Rusiei. „Revoluția" de la București din 1989 a fost și ea celebrată câteva luni, apoi lumea s-a dumirit că a fost o făcătură criminală și fiecare aniversare a devenit prilej de a ne aminti cu stupoare și indignare în ce mod am fost manipulați, mințiți, înșelați! Mai rămâne să se proclame că invazia SUA în Irak a fost și ea tot o revoluție!

I.M.: Se poate face o paralelă între marile transformări declanşate prin efectul „Domino-ului" în Europa anului 1989 şi reluarea acestuia în anul 2011 în ţările Africii?

I.C.: Este evident că în nordul Africii există o mână care trage sforile, apasă pe niște butoane, mișcă niște manete. Nu știu dacă este aceeași mână ca-n 1989. Cred că nu. În general, norocul nostru, al celor care ne vedem de viața noastră, de privilegiul de a fi primit acest dar neprețuit care este viața, condiția de om, de român, de țigan sau american, norocul nostru este că sunt mai multe conspirații și își dau peste mână una alteia. Există un conflict surd între aceste structuri cu „vocație" globalizantă, care se rezolvă, temporar, prin câte un război mondial sau printr-o criză globală. Iată, conspirația cel mai des invocată, a evreilor, nu este una singură, ci este... „mai multe", în sensul că evreii care se ocupă de așa ceva sunt foarte divizați, profund deosebiți și se dușmănesc de moarte. În plus, mai există și evreii normali, majoritari probabil, care nu au niciun amestec în asemenea conspirații. Nu exclud ca prezența atât de vizibilă a evreilor în aceste structuri să fie o manipulare, iar evreii să fie un paravan. I-am auzit pe unii evrei plângându-se în acest fel. Trebuie luat act și de această „ipoteză"! Oricât ar părea ea de improbabilă.

I.M.: Pentru revigorarea imaginii, „jandarmul mondial" a cedat temporar locul de lider, punând în prim-planul scenei un saltimbanc-figurant de mâna a treia, care, bucuros de rolul repartizat - după ce a sărutat mâna „colonelului" - a trimis avioanele franceze să masacreze populaţia libiană. Cum comentaţi?

I.C.: Norocul nostru este încă o dată Franța. Din nou, Franța ne salvează! Cu asemenea președinte la Palais-Royal, mie nu-mi mai este rușine cu președinții de la Cotroceni. Dacă franțujilor nu le este rușine cu președintele lor, eu încep să fiu mândru de al nostru! Un președinte ca Sarkozy este expresia cea mai vizibilă a decăderii Franței. Decădere care a început la 14 iulie 1789, prin revoluția „satanică"!

I.M.: În plan global, dar mai ales în cel naţional, care este rolul F.M.I şi al celorlalte organisme vampiroide (epitetul îmi aparţine) în desfăşurarea recentelor evenimente şi pe cine sau ce reprezintă ele?

I.C.: F.M.I. reprezintă conspirația cea mai primejdioasă, cea mai imorală, mai meschină, este conspirația oligarhiei financiare, a celor care au făcut din monedă armă de distrugere în masă. Conspirația lumii cămătarilor! Este cea mai perfidă, mai nebărbătească, mai inumană. Ea reprezintă ipostaza cea mai josnică a omului: cămătarul, speculantul la bursă. Prefer tâlharii la drumul mare. Sunt, într-un anume fel, mai cinstiți, mai cavaleri, mai bărbați!

I.M.: În spaţiul virtual se vehiculează ideea că România a fost deja „cumpărată" la propriu de Israel. Se pare că în acest sens Simon Peres ar fi prezentat o confirmare în faţa Knessetului. Pentru că „nu iese fum fără foc", câtă doză de adevăr există în susţinerea acestei ipoteze?

I.C.: Vă citez afirmația unui procuror de mare onestitate: „În toate marile privatizări frauduloase din România sunt implicați, ca principali beneficiari, evrei." Sigur, afirmația lui Simon Peres nu este a unui politician senil și nici nu este formulată metaforic. El cunoaște interpușii, care ne fac pe noi să credem că Banca Comercială a României a fost cumpărată de austrieci, când de fapt adevărații proprietari sunt cu totul alții.

I.M.: Asasinii economici care s-au „preocupat" de Argentina, Ecuador, Ucraina, s-au năpustit asupra României. Spre ruşinea noastră, o ţară mică precum Albania, se pare că dă acum „lecţii economice"- aspect tratat cu multă discreţie de mass-media - în timp ce, în cazul României, slugile autohtone au înrobit şi înhămat Ţara la căruţa F.M.I., pentru generaţii întregi.

I.C.: Nici despre Bielorusia nu ni se spune cum merg lucrurile. Se pare că nu merg prea rău. Se descurcă și fără privatizare, fără reformele post-decembriste... Există soluții pentru toate, cu condiția să existe voința de a le găsi, voința de a face bine. Se pare că se apropie scadența nu numai pentru datoriile noastre față de F.M.I., ci și pentru F.M.I.. Sper să mai apuc vremea când li se va cere socoteală pentru crimele făcute de domnii inarmați cu serviete diplomat burdușite cu contracte de împrumut, de creditare.

Atent cumpănind lucrurile, avem motive ca acele datorii, cel puțin în parte, să nu le plătim. Ele au fost contractate în numele nostru de persoane știute că sunt corupte, că sunt niște impostori, că au ajuns prin fraudă în funcții de decizie. Deci, persoane care nu ne reprezintă. Nu aveau legitimitate! F.M.I. avea de unde să știe că persoanele cu care a tratat acele împrumuturi nu reprezentau în mod autentic poporul și statul român. Ce om serios semnează contracte cu niște inși dovediți a fi infractori?! Au riscat intrând în relații contractuale cu niște infractori. În plus, o bancă serioasă, atunci când dă un credit, cere să vadă cum vor fi folosiți banii și urmărește respectarea proiectului de investiții. FMI este obligat să ne arate cu ce destinație a dat credite guvernanților noștri, guvernanți ajunși la conducerea Țării prin fraudă, fraudă inițiată pe 22 decembrie 1989 și continuată de atunci fără nicio întrerupere. Poporul român nu se simte reprezentat de cei care au făcut jocul criminal al F.M.I.. Alde Boc și gașca, alcătuită din politicieni de toate culorile, ei să le dea banii înapoi!

I.M.: Pe fondul globalizării agresive, atacurile frontale împotriva României s-au înteţit şi au crescut în agresivitate. Recentele declaraţii ale şefului statului român referitoare la Mareşalul Ion Antonescu şi la trădarea fostului rege au „incendiat" spiritele, în special pe cele ale fanilor Casei Regale a REPUBLICII România - unul din numeroasele paradoxuri aberante ale postdecembrismului românesc. Rusia s-a simţit „profund atinsă" în nostalgia ei sovietică, iar Ambasada S.U.A. a afişat ca replică, un discurs tardiv al lui Truman. Citându-l pe Nicolae Iorga, România se află - ca întotdeauna - „...la poarta furtunilor şi a trecerii oştilor, ce trec aici, din veac".

I.C.: Mă întreb cât este de sincer Băsescu? Nu cumva totul este un calcul, o manevră prin care să-și mai dreagă imaginea publică? A fost bine sfătuit: să se afișeze ca partizan al mareșalului Ion Antonescu, cel mai respectat dintre șefii de stat români! Și ca adversar al regelui Mihai, ins pe care cei mai mulți români nu mai dau nici două parale, care s-a compromis după 1990 chiar mai mult decât prin ce a făcut la 23 august 1944 sau la 30 decembrie 1947. In plus, adversarii lui Băsescu au ațâțat împotriva acestuia o liotă de așa ziși specialiști și lideri de opinie a căror apariție la TV are, de ani de zile, un efect invers asupra publicului. Bunăoară biata Zoe Petre, orice ar spune, lumea va fi mereu împotriva opiniilor sale. Și pe bună dreptate! Dacă era interesat de adevăr, de adevărul despre Ion Antonescu, Băsescu făcea gestul firesc de a interveni la televiziuni pentru ca istorici ca Gheorghe Buzatu sau Ioan Scurtu să fie invitați la TV să explice mai pe larg care este adevărul despre Ion Antonescu. Oare nu era normal ca declarațiile lui Băsescu să declanșeze o amplă dezbatere între istorici, cu păreri pro și contra, așa cum nu s-au ținut mai deloc în așa zisa noastră democrație?!

Din păcate, ce a urmat după declarațiile Băsescului? Un atac în haită asupra afirmațiilor sale, fără să fie invitat la așa zisele talk show-uri niciun istoric care i-ar fi putut susține afirmațiile cu argumente serioase. M-am oferit să argumentez eu afirmațiile făcute de Băsescu, să le susțin. Degeaba! Nu l-a interesat pe Băsescu restabilirea adevărului despre Ion Antonescu, ci numai efectul la public al simpatiei sale pentru Antonescu. Nu este sincer! A avut zeci de ocazii să-și afirme această simpatie până acum. De ce a tăcut, așa cum de fapt tace și astăzi?! Lasă ca declarațiile sale să-și facă efectul la prostime și să-i mai crească popularitatea aflată în declin. Altceva nu-l interesează! Adevărul? Să fim serioși! În politica de la București nu există decât interesul! Uneori interesul îți cere să spui adevărul, a doua zi îți cere să ascunzi adevărul. Te supui de fiecare dată dacă vrei să fii om politic de succes... de „succesuri".

I.M.: Este descurajatoare certitudinea că, după mascarada din 1989, cei ce conduc nava în derivă, „România", promovează nonvalorile, contracultura şi trădarea. Foştii miniştri, acuzaţi de trădare de ţară şi de subminarea economiei naţionale zburdă liberi, cu conturi grase în jungla paradisului fiscal al insulelor Cayman şi sfidează suferinţele „oamenilor de rând", supuşi idiosincrasiei guvernanţilor. Credeţi că starea de „normalitate" a naţiei mai este posibilă sau se rezumă a fi o „Fata Morgana"?

I.C.: Din fericire, și-mi pare rău să spun așa, din fericire este bolnavă planeta Pământ, nu numai țărișoara noastră. Astfel că avem această șansă, această speranță, că revenirea la normalitate se va produce pentru toată lumea. Aceasta este globalizarea în care cred și sper: globalizarea normalității, a bunei rânduieli. Cei care au plănuit punerea la jug a întregii omeniri sunt deocamdată pe cai mari, dar le dârdâie nădragii, căci timpul nu lucrează niciodată în favoarea minciunii, a crimei nepedepsite. Aștept ziua în care francezii vor schimba ziua lor națională, așa cum au făcut rușii!

I.M.: Domnule profesor, aţi fost membru al Parlamentului României, deci cunoaşteţi atmosfera unde, din nefericire, competenţa se subordonează „algoritmului politic". Referindu-mă la majoritatea covârşitoare a „parlamentarilor" actuali şi la membrii Guvernului României, aceştia ar trebui atestaţi ca actori profesionişti. Ei ştiu să gesticuleze, ştiu (sau nu) când să ridice tonul, să ţipe, să ironizeze, să-şi insulte adversarii şi mai ales, să fie ipocriţi. „Dictionarul Parlamentului" cuprinde un bogat şi asortat conglomerat de epitete: rasist, trădător, ratat, nebun, ignorant, parazit, grobian, incult, escroc, mizerabil, microb, farseur, tâmpit, succesuri... Cu ei se fac astăzi legile Ţării. Aparenţele arată că numai cine şi-a însuşit dicţionarul şi a obţinut „certificatul" de actor este apt să candideze pentru un nou mandat. Sunteţi de acord?

I.C.: Ați abordat dintr-o perspectivă stilistică realitatea dureroasă că avem un parlament de mai mare rîsul. După părerea mea, din punctul de vedere al calității umane, evoluția parlamentului nostru este o evidentă involuție, un regres continuu, o decădere din rău în mai rău. Cel mai onorabil a fost parlamentul ales în mai 1990. Următorul, din 1992, n-a fost rău în comparație cu ce a urmat, cu ce este acum. Pe vremea aceea povestea cu algoritmul abia începuse să fie invocată în Parlament. La multe legi, votul grupului majoritar era împărțit. Mă laud că în acea legislatură, 1992-1996, a fost respinsă propunerea legislativă prin care investitorilor străini li se permitea să cumpere proprietăți imobiliare, terenuri agricole etc. Eu am declanșat opoziția la această prevedere criminală, anti-națională. Deși inițiativa acestei prevederi aparținuse guvernului, adică P.S.D.-ului de atunci, în cursul dezbaterilor majoritatea pesediștilor s-au răzgândit și au votat împotriva guvernului propriu. Vă puteți azi imagina așa ceva?!

I.M.: Vrând, nevrând, mă văd obligat să citez din Eminescu: „... fără instrucţie şi educaţie democratică ţara va avea sclavi, nu cetăţeni" „... după ce ocupau şi funcţii publice prin partidul de la putere, abuzurile nu conteneau. Hidra corupţiei neruşinate otrăvea tot. Procesele se vindeau şi se cumpărau. Încolo, judecătorii, procurorii şi avocaţii erau oameni cinstiţi" - oare unde am mai auzit aşa ceva în zilele noastre? Ca şi atunci era/este o „goană oarbă după avere fără muncă", al cărei rezultat în plan social este sărăcirea celor mulţi. Ca şi atunci, această stare de fapte politice impun imperios „o mână de fier în mănuşă de căprioară". „României de atunci şi de azi îi trebuie un Bismark !", sau un Antonescu - completez eu. Sunteţi amabil să dezvoltaţi ideea?

I.C.: Orice voitor de bine, întrebându-se ce este de făcut ca prăbușirea acestei lumi, a acestei țări să fie stopată și să înceapă revenirea la normalitate, se lovește de această întrebare: cum mai poate fi recuperată justiția, ideea de dreptate în România? Cred că răspunsul nu mai poate fi dat de juriști, cum ar fi normal în condiții normale, ci este nevoie de o reformă a justiției făcută de societatea civilă, de oameni din afara sistemului. Sunt prea mulți juriști în Parlamentul României, prea mulţi juriști de proastă calitate, pentru că după 1990 s-au „inventat" prea ușor facultăți de drept, care au produs inflația de juriști, majoritatea de mântuială. Un control civil al justiției există pretutindeni în lume prin instituția numită jurați. Trebuie introdusă sau reintrodusă și la noi, iar în paralel să ne gândim și la alte forme prin care societatea să controleze justiția. Ce se întâmplă acum este o oroare, o rușine dureroasă, cu consecințele cele mai nefaste asupra viitorului nostru.

I.M.: Există discriminare în ceea ce priveşte promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi spirituale româneşti, atât în România cât şi în afara ei? Dacă da, cum se manifestă?

I.C.: Se manifestă în mai multe feluri, începând cu acordarea premiilor Nobel și terminând cu mai știu eu ce teatru sau redacție pricăjită. Circulă pe internet lista cu evreii care au primit premii Nobel. A fost pusă în circulație de un evreu, care făcea astfel o comparație cu lumea arabă, total absentă de pe listă. Nu mă pricep la fizică sau medicină ca să apreciez eu cât de corecte sunt premiile Nobel respective. Dar dacă privesc lista scriitorilor evrei premiați, nu e greau să constat că cei mai mulți dintre ei nu ar „sufla" în fața unui Arghezi, Rebreanu, Radu Gyr, Blaga sau Eliade. Eu însumi și încă vreo zece-cincisprezece scritori români în viață nu am „avea treabă" cu un Elias Canetti, bunăoară. E trist, nu e scandalos! Promovarea falselor valori este o boală veche pe planeta noastră. Din păcate acum ea se face sistematic, cu metodă, cu o poltica ad hoc a imposturii!

I.M.: Ecourile scandalurilor de la reprezentanţele din New York şi Berlin, dar şi programul „artistic" inaugural, reprobabil, de la Pavilionul României de la Shang-hai, „creaţii" ale Institutului Cultural Român încă mai pot fi „auzite". Cum apreciaţi prestaţia acestei instituţii - mai cu seamă a directorului ei, se pare „ales pe viaţă" -, plătită din banii contribuabilului român pentru a promova valorile naţionale?

I.C.: Patapievici este un om bolnav. Nu are nicio vină. Vinovat este Pleșu care l-a susținut și Băsescu care l-a numit. Pentru a ne explica inexplicabila prezență a lui Patapievici la șefia I.C.R. mai poate fi luată în calcul și sorgintea sa cominternistă. Dubioasă rău. Tată spion zic unii, plătit și de Gestapo, și de N.K.V.D.. O fi adevărat? Oricum, să le fie de cap lui Liiceanu și Pleșu! Evident: a fost o conspirație, a unor netrebnici, pentru ca acest nefericit să ajungă ce este. Numirea lui Patapievici la șefia ICR a fost ca un scuipat gros slobozit golănește de Băsescu pe obrazul nostru!

I.M.: Aceeaşi întrebare s-ar putea pune şi despre Ministerul de Externe al României şi despre cei care coordonează activitatea acestuia. Amintindu-ne de aglomeraţia de gafe diplomatice comise de câţiva dintre şefii incompetenţi ai acestui organism al statului, consideraţi că prestaţia M.A.E. reprezintă interesele României?

I.C.: Nu mai puțin decât a celorlalți miniștri, a primului ministru, a președintelui. Ăștia-s oamenii, cu ei defilăm! Dar nu pentru că nu avem alții, ci pentru că așa au fost măsluite cărțile, adică alegerile! Așa a fost „democratic"!

I.M.: Domenii esenţiale în dezvoltarea unei societăţi - educaţia, cultura, mediul, sănătatea (şi altele) sunt conduse în România de reprezentanţi nu tocmai oneşti, nu tocmai bine intenţionaţi. Spitale desfiinţate pe fondul îmbolnăvirii şi îmbătrânirii populaţiei, deteriorarea ireversibilă a sistemului de învăţământ, abandonul şcolar şi consecinţa sa nefastă - analfabetizarea progresivă, aplicarea fără dezbatere publică a acelui criminal „Codex alimentarius" etc.. Încotro ne îndreptăm?

I.C.: Ne îndreptăm spre dezastru, spre disoluție, spre destructurarea societății, a statului, dacă nu se primenește clasa politică. Aud fel și fel de nemernici afirmând că statul este un prost gospodar, că nu știe să administreze, să-și protejeze proprietățile etc. Ca și când statul ar fi un individ care a terminat cu chiu, cu vai șapte clase. Această personificare este mai întâi de toate prostească. Dar ea mai poate fi o manipulare dintre cele mai primejdioase. Ai zice că trebuie să ne fie rușine că în țara asta funcționează un stat. Globalizarea aceea, ticăloasă, dorită de finanța mondială, vede ca principală piedică în calea ei existența statelor, a statelor naționale mai ales. Culmea este că principalii critici ai statului, ai intervenției statului în economie, de exemplu, sunt liberali ca Dinu Patriciu, care s-au îmbogățit furând statul, făcându-se stăpâni frauduloși pe averea statului, adică a mea, a dumneavoastră, a cititorilor noștri. Spiritul întreprinzător, al capitalistului clasic, de ispravă, nu înseamnă să te pricepi la devalizarea statului. Statul trebuie întărit azi, domnule Patriciu! Sigur că statul ăla, care te-a lăsat să-l jefiuești, este un prost administrator. Dar în principiu și între oameni serioși vorbind, statul este o superbă creație a minții omenești și a instinctului național, o creație care nu a fost la îndemâna tuturor popoarelor. Subliniez: majoritatea popoarelor nu au fost în stare să aibă un stat propriu! Majoritatea popoarelor au dispărut din istorie fără să edifice un stat. Noi, românii, avem un stat al nostru, vechi de vreo opt secole, poate chiar mai mult, un stat cu o existență neîntreruptă, așa cum puține popoare au mai avut. Ba, în momentul de față există două state românești, situație în bună măsură nefirească, dar pe care n-o putem schimba de azi pe mâine. Ar fi cazul să vedem însă care ar fi avantajele, ce am avea noi de căștigat din această situație. Puține lucruri mă supără azi mai mult decât propaganda mass-media din România împotriva statalității noastre. Sunt buni de bătut la curul gol în piața publică toți, toți patriciii ăștia!

I.M.: Pentru a finaliza o primă rundă de dialog şi a pentru crea o punte spre următoarea, să schimbăm uşor registrul ideilor: există instituţii specializate, subordonate Central Intelligence Agency (C.I.A.) şi National Security Agency (N.S.A.), create şi finanţate de guvernul SUA şi de Oculta Mondială pentru controlul şi intoxicarea informaţiei la nivel global, cum este cazul Institute of Scientific Information - (I.S.I.). Astfel de organisme sunt implicate în supravegherea întreagii game de exprimare umană, în controlul şi intoxicarea audio-vizualului - în special a spaţiului virtual - prin diverse instrumente dintre care nominlizez: Wikipedia, PlanetMath, PlanePhysics, Mathematical Reviews, Physics Letters etc. Care este părerea dumneavoastră cu privire la terorismul informaţional practicat de superputerile secolului XXI şi spre ce se îndreaptă omenirea?

I.C.: Ați numit și Wikipedia printre aceste instituții. La Wikipedia apare informația că Ion Coja a fost secretar P.C.R. pe facultate sau pe Universitate. Nu le-aș cere să scoată această „abatere de la adevăr". La Universitatea București și la Facultatea de filologie am avut ca secretari P.C.R. oameni serioși, nu m-ar dezonora să fiu văzut în compania lor. Dar aș vrea să aflu cine a postat acest neadevăr, căci n-a făcut-o ca să mă laude. Alte neadevăruri sunt probabil mult mai mari și mai grosolane. Terorismul cultural și informațional este teribil de bine organizat. L-am simțit pe pielea mea chiar și înainte de 1990, aș putea vorbi pe acest subiect ore în șir. „Europa liberă" a fost și ea un instrument al acestui terorism. Un terorist în acest sens a fost și Moses Rozen, care avea o listă neagră cu persoane indezirabile, listă de care țineau seama mulți redactori de revistă, directori de edituri sau de teatru. Am figurat pe lista lui Moses și am fost deseori blocat la mantinelă pentru că am scris un articol despre Moses Rozen, acuzându-l că provoacă în jurul său anti-semitism, articol care n-a putut fi publicat în țară, dar a fost publicat in Israel, ţară în care Moses Rozen nu avea nicio trecere. În schimb, în România, mulți îl considerau cel mai puternic om din țară. Din păcate, mulți evrei din România îl luau în serios. Un neica nimeni, un impostor plin de venin. Nu eu, ci un evreu român s-ar fi cuvenit să-l demaște!

Când eram tînăr am făcut de câteva ori cerere să plec lector de limba română în străinătate, la Budapesta sau în Occident. O singură dată am fost luat în serios și am fost întrebat de un ofițer de securitate cam ce aș vrea să fac ca lector de română în străinătate. Am răspuns: să fac propagandă pentru cultura română, pentru autori români ignorați cu rea credință în Occident, să deschid capul colegilor din Vest, că multe sunt prostiile care ne vin din Occident și ele trebuie oprite de acolo, de la sursă. Mă gândeam atunci la tehnicile de formalizare a lingvisticii, pe care le-am „mirosit" de la bun început că sunt opera unor nechemați, a unor impostori americani. Impostura, ambiția celui lipsit de talent, disponibilitatea de a te da mai mare decât ești, este o boală a firii umane. Nu ține de o epocă sau de un sistem politic, dar nimic nu-i priește imposturii mai mult decât falsa democrație, cea adusă pe lume la 14 iulie 1789. Repet: nu a fost întâmplător faptul că cele ce s-au întâmplat cu țările comuniste s-au întâmplat în 1989 și nu în alt an. Acesta este „monumentul" prin care au serbat împlinirea a 200 de ani de când minciuna și conspirația au devenit cheia succesului în politica de stat. Urmașii celor care au făcut revoluția franceză au adus și comunismul pe lume, iar tot ei au orchestrat și căderea regimului comunist. Au ales ca șandramaua comunistă să se prăbușească în 1989 și nu în alt an, ca o modalitate sui generis de a serba bi-centenarul revoluției de la care a pornit instaurarea regimului ocult, a guvernării secrete. Așa zisul domino revoluționar din toamna lui 1989 a fost sută la sută aranjament din culise. Una se vedea pe stradă la Praga, Berlin sau București, și cu totul altceva se întâmpla de fapt. Marea cacealma, numită tot revoluție, ca și cea din 1917 sau din, repet, 1789... Minciuni și crime sub masca unui cuvînt fascinant pentru prostime: revoluție! În numele unei lozinci decât care nu cunosc alta mai ticăloasă, mai mincinoasă: „Liberté, égalité, fraternité!" Ce țară frumoasă a stricat! Ce continent! Ce planetă!

Vă mulţumesc pentru deosebita amabilitate, pentru timpul acordat acestui interviu şi pentru directeţea răspunsurilor. Am convingerea că cititorii vor avea multe de înţeles şi de reţinut din acest dialog. Să mai auzim şi de bine!

footer