Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Constantin Mo?incat   
Miercuri, 29 Noiembrie 2017 18:39
Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image /home/ultraart/public_html/images/stories/cronica/cronica-literara/Od?_Marii_Uniri.jpg

Od? Marii UniriDan Nicolae Poinar (în continuare D.P.) - Domnule Col. (r) dr. Constantin Mo?incat, fiind unul dintre privilegia?ii care au fost prezen?i la Cercul Militar Oradea, unde s-a relansat lucrarea Dumneavoastr?: „Od? Marii Uniri", v? rog s? primi?i felicit?rile noastre ?i ur?ri pentru noi realiz?ri. Precizez faptul c?, pe suport de hârtie, cartea a fost prezentat? în public pe 24 ianuarie 2004. Ca vie?uitori bihoreni –spune?i în cuvântul c?tre cititori - „suntem mândri de faptele înainta?ilor. Oradea a fost locul în care s-au dres documente programatice pentru neamul românesc. Studiul ideii de Unire ne îng?duie s? înl?tur?m subiectivismul unor aprecieri ?i s? conchidem c? în fruntea luptei pentru unitate s-au situat b?rba?i de seam?, politicieni remarcabili, sprijini?i de cler ?i urma?i de popor în întregul s?u".

Constantin Mo?incat (în continuare C.M.) - Mul?umim pentru felicit?ri, pe care le împart cu bucurie cu ing. ec. Ioan Tulvan, cu regretatul c? generalul de brigad? r. prof. univ. dr. Gheorghe Tudor Bihoreanul nu mai este printre noi, al?turi de care am semnat aceast? lucrare, în opinia noastr? de mare importan??, pe care am rededicat-o în avans aniversarii Centenarului Marii Uniri, împlinite la 1 Decembrie 1918. Lucrarea, ce se întinde pe 184 de pagini, rememoreaz? momentelor de vârf, din istoria de dou? ori milenar? a neamului nostru, acestea fiind expresii sintetice a idealului pe care românii l-au purtat cu încredere ?i speran??. Am fost onora?i de faptul c? prof .univ. dr. Viorel Faur a f?cut lucr?rii o prezentare de excep?ie, c?ruia îi mul?umim ?i pe aceast? cale. Da suntem mândrii de faptele înainta?ilor motiv pentru care dorim s? fie cunoscute ?i de c?tre genera?ia tân?r?, mult familiarizat? c? aceast? formul? de format electronic.

D. P.: Sus?ine?i, citându-l pe C. C. Giurescu c? str?mo?ii no?tri „Aveau acas? tot ce le trebuia, au r?mas deci pe loc ?i au pl?tit birurile altui st?pân: barbarului german, slav sau asiatic. Bog??ia p?mântului românesc este o chez??ie a continuit??ii str?mo?ilor no?tri în Dacia Traian?[1]. Cum a?i structurat ?i ce nout??i aduce lucrarea?

C. M.: Mai întâi trebuie s? v? m?rturisesc c? am urm?rit cum s-a manifestat, din timpurile cele mai îndep?rtate pân? în epoca contemporan?, ideea de unire. Elementele primare de organizare militar? ?i statal? au fost observate în evolu?ia ?i modernitatea lor. Toate aspectele sunt privite în contextul extern ?i intern nefavorabil, viciat, în primul rând de vecinii neprieteni din toate z?rile: Nord-Est-Sud ?i Vest. Evolu?ia, durabilitatea ?i puritatea românilor, în vatra lor de etnogenez? se bazeaz? pe creativitatea, vitejia ?i eroismul legendar al conduc?torilor ?i poporului de rând! În spa?iul carpato-danubiano-pontic tradi?ia istoric? s-a metamorfozat în m?rturie direct?, transmis? din genera?ie în genera?ie ca o sfânt? porunc?. P?mântul Daciei ?i locuitorii lui sunt, a?adar, una dintre cele mai vechi realit??i umane ale Europei, via?a omeneasc? desf??urându-se aci, l?sând puternice urme, înc? din preistorie, existen?a ?i ascenden?a acesteia fiind atestate prin descoperirile arheologice în toat? aria carpato-danubiano-pontic?, pe câmpii, în mun?i ?i v?i, în rândul localit??ilor preistorice de frontier? înscriindu-se Boine?ti (jud. Satu-Mare), Diosig (jud. Bihor), Periam (jud. Timi?), Gârla Mare (jud. Mehedin?i), B?l?ncaia (jud. Teleorman), Boian (jud. Ialomi?a), Hamangia (Dobrogea), Pereni ?i Orheiul Vechi în apropierea Nistrului, Sipin?i, în Bucovina, etc.[2].

Ca oameni ai p?mântului, f?r? gând de emigrare, pentru a-?i g?si aiurea „o nou? patrie", dispunând de condi?ii optime de via?? ?i munc?, parcurgând fazele succesive ale procesului de antropogenez? cunoscute pe întreaga planet?, locuitorii spa?iului românesc au trecut de timpuriu la construc?ia de a?ez?ri de diferite tipuri, punând bazele unei civiliza?ii de înalt? factur? ?i de o longevitate deosebit?[3]. „Noi suntem în fond ge?i, ?i ge?ii reprezint? unul dintre cele mai vechi popoare autohtone ale Europei, contemporane cu grecii, cu cel?ii, cu grupurile italice anterioare Imperiului roman. Acest imperiu roman g?sea aici un stat vechi, se lupta cu el ?i-l r?punea cu greu"[4]. Prin str?mo?ii s?i românii sunt, prin urmare, unul din popoarele cele mai vechi din Europa, integrat organic în constela?ia lor, cu o str?lucitoare civiliza?ie material? ?i spiritual?, cu o multimilenar? tradi?ie de via?? ?i organizare statal?. Românii sunt singurul popor din sud-estul continentului care n-a venit din alt? parte[5], ?i printre pu?inele popoare europene care nu ?i-au schimbat nici un moment vatra str?mo?easc? ?i nici nu s-au confundat sau amestecat cu alte semin?ii ce s-au perindat ca vânturile prin aceast? parte a lumii. Pe temeiul de granit, al adev?rului istoric, francezul A. Arand scria în anul 1936 c? „Poporul român este cel mai frumos exemplu istoric de continuitate a neamului; într-adev?r, acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa ...Îns?, fie c? este vorba de traci, sci?i, de ge?i sau de daci, locuitorii p?mântului românesc au r?mas aceia?i, din epoca neolitic? - era pietrei ?lefuite - pân? în zilele noastre, sus?inând astfel, printr-un exemplu, poate c? unic în istoria lumii, continuitatea unui neam". Iat? doar câteva argumente solide pe care se fondeaz? arhitectura acestei lucr?ri.

Statalitatea dacic? în expresia ei militar? se reg?se?te în structuri micro umane ?i uniuni de triburi a c?ror caracteristic? a fost statornicia. Aceast? tr?s?tur? dominant? a permis unirea dacilor sub Burebista ?i Decebal. Destinul istoric al str?mo?ilor no?tri s-a împletit într-un complicat joc de interese al imperiilor vecine: roman, otoman, habsburgic, ?arist. Campaniile militare purtate în perioada de referin?? a lucr?rii ne relev? adev?rate capodopere de art? militar?. Geografia politico-strategic? i-a creat României, dup? cum sublinia Nicolae Iorga, statutul de „stat al libert??ii", fapt pentru care lupta pentru unitate a avut caracter permanent. De aici rezult? ?i misiunea statalit??ii române?ti, statalitate ce-?i men?ine hotarele aproape neschimbate de la Burebista, la Marea Unire din 1918. România ofer? un exemplu unicat, în Europa, de popor cre?tin „ce n-a venit de nic?ieri ?i n-au avut nicicând o alt? patrie"! Opinia noast? argumenteaz? faptele prin tr?inicia uniunilor de „ob?ti, romanii populare, voivodate ?i pluralismul statal" ce se întemeiaz? pe proprietatea ??r?neasc?, proprietate ce a permis organizarea militar? specific?. R?d?cinile acestui popor sunt adânc înfipte în ??râna bihorean? cu mai bine de 7000 de ani! (vezi descoperirile de la Salca (Oradea), din vara anului 2017)[6]. De altfel, cei dintâi pa?i f?cu?i de geto-daci ?i statalitatea lor în imperiul istoriei scrise au fost media?i de un eveniment ost??esc de anvergur? strategic? - confruntarea în anul 514 î.d.Ch. - cu puternica armata lui Darius, p?rintele istoriei Herodot, împodobindu-i cu m?gulitoarea caracterizare de a fi „cei mai viteji ?i mai drep?i dintre traci"[7], pentru ca Rufus, referindu-se la luptele duse de geto-daci împotriva armatei lui Alexandru Macedon, s?-i califice ca „cei mal viteji oameni"[8] embleme onorante pe care str?mo?ii poporului român le-au purtat cu str?lucire de-a lungului ev antic[9], noi nestemate în r?zboaiele de ap?rare duse împotriva unor mari imperii ?i armate de invazie.

Iat?, pe scurt, ce trebuie s? ?tie tân?ra genera?ie: c? noi, ca popor, nu venim de nic?ieri, ?i nu am r?t?cit prin lume. Aici ne sunt înfipte r?d?cinile de mii ?i mii de ani! Apoi, remarc?m continuitatea de locuire, cu dovezi indubitabile c? str?mo?ii ne-au fost lovi?i cei dintâi. ?i rolul voievodatului lui Menumorut, al cet??ii dacice de la T??ad ?i Biharia, precum ?i a cet??ii fortificate de la Oradea, din perioada evului mediu, a principatului Transilvaniei, sunt m?rturii ale importan?ei strategice, ?i nu numai a acestui ?inut binecuvântat cu mun?i, dealuri, câmpii, br?zdat de cele trei Cri?uri. Apoi, s? nu uit?m c? for?ele întrunite ale str?mo?ilor au rezistat ?i prin faptul c? întotdeauna au fost puse sub un comandant unic, în luptele desf??urate un rol deosebit revenind localit??ilor înt?rite unde infanteria se situa în „apele" sale ?i obstacolelor de tot felul, pe când sci?ii, de pild?, apar?ineau unui neam care nu avea „nici cet??i, nici ziduri înt?rite, ci to?i î?i poart? casa cu ei ?i sunt arca?i c?l?ri, tr?ind nu din arat, ci din cre?terea vitelor ?i locuiesc în c?ru?e..", dup? constat?rile lui Herodot[10]. Acelea?i aprecieri ?i informa?ii ne îndrituiesc s? conchidem c? rezisten?a geto-dacilor n-a fost nici o clip? o expresie a hazardului, a aventurii sau a unui capriciu, ci existen?ei unor disponibilit??i strategice remarcabile. Toat? istoria releva adev?rul axiomatic c? acesta era modul lor de a fi, de a gândi, pentru c? noi gândim, de peste ?apte milenii, în acela?i spa?iu geografic, cu un comportament ?i ac?iune asemenea, indiferent c? imperiul s-a numit persan, macedonean, roman, otoman, ?arist sau habsburgic. În acele anotimpuri, str?mo?ii ?i-au cl?dit tradi?ia, devenit? component? a patrimoniului nostru ost??esc, un puternic filon al acesteia care nu este alta decât aceea „ca o putere mai mare s? fie învins? de alta mai mic?", n?scocind în acest scop cele mai ingenioase principii, forme ?i procedee de lupt?, toate subsumate ideii de ap?rare a patriei, cu participarea întregului popor, ca o necesitate logic?, obiectiv?[11]. De altminteri, apari?ia ?i evolu?ia statului str?mo?ilor poporului român, geto-dacii, pot fi urm?rite în cel mai înalt grad prin s?p?turile arheologice ?i prin durele ?i îndelungatele confrunt?ri militare.

Blocul etnic românesc nu a fost decât vremelnic spart, deoarece con?tiin?a originii comune, limba, obiceiurile ?i tradi?iile s-au conservat admirabil ?i au fost mereu aprinse de Domni temerari cu voca?ie unionist? european? între care Voievodul Mihai fu cel mai Viteaz! Coordonarea politicii ?i ac?iunilor comune ale celor trei state române?ti, privit? prin ?es?tura izvoarelor, ni se prezint? ca un „bloc etnic func?ional ce exprim? fidelitatea fa?? de tradi?ie, dar ?i solu?ia istoric? pentru Unire!". Înf?ptuire unic? în Europa medieval? - Unirea sub Mihai Viteazul - în sens mai larg este prima „revolu?ie de unitate na?ional? a românilor, cu o larg? deschidere spre modernitate". Cu securea ridicat? spre cerul drept??ii Mihai a r?mas simbol al Unirii!

Unirea este trecut? prin Principate, r?zboaiele de independen?? ?i de reîntregire na?ional?. Unirea provinciilor istorice române?ti: Basarabia, Bucovina ?i Transilvania, prin voin?? popular?, este o nou? dovad? c? în orice vreme credin?a în Dumnezeu ?i speran?a au o?elit bra?ele, au iscusit min?ile ?i au dat t?rie poporului de a se ridica dup? furtun? pentru înf?ptuirea idealului sacru: Unirea cea Mare. Un loc aparte am rezervat istoriei bihorene ?i frunta?ilor s?i ce au f?urit România Mare.

D. P.: Sub raport militar, str?mo?ilor - cum pe bun? dreptate men?iona?i în carte (p.13) - le este caracteristic faptul c? la nivelul uniunii se constituie un gen de comandament central din care fac parte ?eful militar al comunit??ii, ale c?rui tendin?e de extindere ?i consolidare a puterii proprii sunt din ce în ce mai accentuate, iar încerc?rile de a transmite urma?ilor acestea, sub form? de mo?tenire, devin tot mai frecvente, alc?tuindu-se un fel de dinastii, fiind în fond vorba despre acei „basileus" sau „rex" pe care-i reac?ioneaz? f?r? zgârcenie izvoarele antice ?i confirmate de cercet?rile arheologice. În aceste condi?ii, comandantul suprem al uniunii dispune de structuri militare proprii ?i de garnizoane, de cet??i a c?ror prezen?? atest? ?i o tot mai accentuat? stratificare social? bazat? pe fundamente economice?

C. M.: Desigur succesiunea ereditar? n-a fost inventat? în modernitatea civiliza?iei. Academicianul Ioan aurel Pop, de pild?, într-un material despre Maramure?ul istoric face o just? apreciere, ?i anume c?: de?i nu aveau hârtii de proprietate, mun?ii erau st?pâni?i ?i transmi?i de la tat?, la fiu. ?i nimeni n-a îndr?znit vreodat? s? se ating? de averea lor, de codrii lor, indiferent de st?pânire. Regii str?mo?ilor ne apar ca adev?rate simboluri ale spiritului lor de libertate, de demnitate ?i independen?a. Au o puternic? acoperire încheierile potrivit c?rora exista o „clas? a nobilimii militare ?i teritoriale, puternic?, privilegiat? ?i avut?[12], iar „Conduc?torii armatei erau nobili...Cu cât un nobil putea aduce ?i sus?ine mai mul?i osta?i, cu atât era mai respectat" [13]. În istoria Transilvaniei, ap?rut? în 1784, se nota c? „ge?ii aveau un regat electiv"[14]. Tradi?ia organiz?rii statale a poporului român a c?p?tat noi carate în vremea lui Dromichaetes[15], plasat la confluen?a secolelor IV ?i III î.d.Ch., considerat primul rege din Câmpia munteneasc?[16], cu un stat cu forma „de guvern?mânt monarhic?"[17] cu caracter ereditar, Dromichaete de?inea „puterea absolut? ?i ereditar? peste tot poporul get"[18], fiind ?i comandantul suprem al armatei, putând fi pus pe „acela?i plan cu marele Burebista ?i eroicul Decebal"[19]. „Localizarea statului lui Dromichaetes, scria Nicolae lorga, e de altfel f?cut? de Strabon ..."[20].

Prin ?es?tura izvoarelor istorice, Dromichaete, care i-a crescut pe ge?i pentru „o via?? curat ost??easc?, b?rb?teasc?", ni se înf??i?eaz? ca un remarcabil conduc?tor de ?ar? ?i de o?ti, ca maestru în întrebuin?area formelor de manevr? cu deosebire a celei hot?râtoare - dubla înv?luire - realizând cel pu?in dou? „Cannae dacice" cu o finalitate mult mai important? în plan politico-strategic, capturând de fiecare dat? pe comandantul suprem al for?elor invadatoare cu to?i generalii s?i, în cel de-al doilea chiar pe ?eful de stat ?i comandantul suprem al armatei macedonene. În limbajul univoc al autorilor antici, al istoriografiei române?ti ?i europene, rezultatul celor dou? mari opera?ii de încercuire, precedate de o elastica ?i eficient? ap?rare strategic?, este surprinz?toare de complet redat ?i cu un colorit expresiv prin sine îns??i. Cronologic, aprecierile pornesc de la o personalitate de mare autoritate ?i anume de la Diodor din Sicilia care scria c? Agathocles ?i armata sa nu se a?teptau la o lovitur? atât de me?te?ugit? ?i, în v?lm??agul luptei, au c?zut mul?i prizonieri. „El însu?i /Lysimach - n.n./ a ajuns printr-o primejdie cât se poate de mare ?i a sc?pat cu fuga. Fiul s?u, Agatocles, care-l sprijinea atunci în lupt? pentru prima oar?, au fost luat fiul lui Lysimach, a fost eliberat ?i înc?rcat cu daruri, a fost trimis tat?lui s?u, Dromichaetes f?când apel la sentimentele paterne ale adversarului s?u, la inteligen?a ?i experien?a acestuia, ca fost ajutor al marelui Alexandru. Dar, în loc s?-i fie recunosc?tor pentru cru?area fiului, Lysimach a început preg?tirile pentru o nou? expedi?ie împotriva ge?ilor.

D. P.: Pe uria?a Column? a con?tiin?ei, inimii ?i sufletului românesc, numele simbol al lui Dromichaetes, Burebista ?i Decebal, ca ?efii de state ?i mari comunit??i de o?ti, nu marcheaz? perioade istorice, ci adev?rate piscuri ale acestora atât prin ceea ce au realizat în epoca lor, cât, mai ales, prin mo?tenirea sacr? pe care ne-au l?sat-o: un p?mânt, o ?ar? ?i un steag, pe care genera?iile care i-au urmat le-au ap?rat cu aceea?i cerbicie ?i nu le-au înstr?inat niciodat?. Sau, cum se exprim? poetul: „Dar o?tiri f?r? de num?r ne-au c?lcat mereu p?mântul/ ?i-a curs grâul veacuri multe tot în alte visterii,/ Nu ne-a smuls de-aici nici fierul, nu ne-a-mpr??tiat nici vântul/ Doar ??râna-i mai bogat? în p?rin?i ?i-n ciocârlii"[21]. Cum motiva?i aceast? tez? din lucrarea recent??

C. M.: Motiva?ia este evident?[22] deoarece atunci când solda?ii lui Caesar p?trundeau pe uli?ele Romei cu gloriosul lor general în cap strigând „Urbani, servate uxores, maechium calvum adducimus!". (Cet??eni, p?zi?i-v? nevestele, c?ci aducem pe b?rbatul cel ple?uv!) aici la Dun?re, Carpa?i ?i Marea Neagr? exista un stat puternic[23] cu o popula?ie de aproximativ 2.000.000 de locuitori. La început, în vremea regalit??ii, toat? o?tirea Romei era format? numai din cei 300 de celeres (c?l?re?i), care proveneau din cele trei triburi: Ramnenses, Tities ?i Luceres, dar cu caracter permanent în cadrul ei fiind admis doar patricii[24]. Burebista avea armata cu un efectiv de aproximativ 200.000 de lupt?tori. Lucru firesc, Dacia a r?mas sub romani cum fusese ?i înainte de romani, o ?ar? de ob?ti. Dup? plecarea autorit??ilor romane ?i a celor boga?i, ob?tea a continuat: ea nu s-ar fi men?inut în evul mediu, dac? ar fi fost distrus? de c?tre romani. Printre cele aproximativ 680 de figuri dacice reprezentate pe Columna lui Traian ?i Decebal, pot fi urm?ri?i 68 de pilea?i, dintre care unii sunt c?lare, al?ii în incinta cet??ilor, sau în scene de lupt? pentru ap?rarea gliei str?mo?e?ti. Nobili, adic? aristocra?ia laic?, constituiau elementul cel mai important în organizarea ?i conducerea armatei[25]. Ce importan?? serioas? acordau conduc?torii romani victoriei asupra dacilor, se poate aprecia, în special, dup? faptul c? timp de 123 zile Roma a s?rb?torit victoria lui Traian prin grandioase reprezenta?ii de circ, la care au luat parte 10.000 de gladiatori ?i 11.000 de fiare s?lbatice"[26].

D. P.: Conceptual ?i metodologic, lupta pentru eliberare ?i reîntregirea Daciei a avut un caracter permanent, dar atingerea obiectivului final a avut o nota gradual?, concordant? cu evolu?ia situa?iei politico-strategice de ansamblu în sud-estul Europei ?i sincronic? cu reculul ocupa?iei romane pe o parte a teritoriului Daciei, a c?rui suprafa?? s-a redus continuu ?i ireversibil pân? la retragerea numit? Aurelian? din anii 271-275. Izvoarele istorice pun în aten?ie faptul ca romanii n-au exercitat o domina?ie lini?tit? în Dacia.

C. M.: Dimpotriv?, ei au avut parte în teritoriul ocupat de o mi?care de rezisten?? foarte activ? ?i de frecvente atacuri date de dacii liberi, care alc?tuiau Dacia Mare sau Dacia liber? - Maramure?, Cri?ana, nordul ?i centrul teritoriilor dintre Carpa?i ?i Nistru etc., unele îmbr?când forma unor ofensive strategice prelungite pân? în Dun?rii, remarcându-se cu deosebire cele ale carpilor ?i costobocilor. Existen?a ?i resursele de expresie ale statalit??ii dace au îng?duit dacilor liberi s? desf??oare ample ac?iuni de lupte împotriva st?pânirii romane, unele întrunind atributele de autentice r?zboaie ale eliber?rii de sub domina?ia imperiului a teritoriului ocupat de acesta. „Dacii cei liberi sunt cei mai n?valnici, sunt cei mai aprin?i, scrie Vasile Pârvan, în lupta de reluare a Patriei". La rândul s?u, Rudolf Bergner remarca: „Dacii liberi se aflau în nordul ?i estul provinciei, pe vremea împ?ratului Marc Aureliu au ridicat spada ?i au invadat ?inutul roman. 130 de ani întregi a durat lupta dacilor liberi cu legiunile romane, pentru ca abia sub împ?ratul Maximus s? se încheie"[27] Chiar ?i dup? p?r?sirea Daciei de c?tre oficialit??ile romane în anii 271-275, Roma ?i-a men?inut la nord de Dun?re, pe malul stâng al fluviului, câteva capete de pod[28] cu arii de cuprindere relativ mici. Români, descenden?i ai divinului Traian, a?eza?i de secole pe teritoriul Daciei, ?i-au continuat via?a ?i activitatea în aceea?i vatr? f?r? nici o întrerupere, ap?rându-?i cu cerbicie fiin?e etnic?, glia si independen?a.

D. P.: Sintagma „Unirea, dinainte de unire", - în Od? marii uniri - nu este numai o metafor? sau o figur? de stil, ci însutit mai mult pentru c? reprezint? o realitate inexorabil? deoarece poporul român, descendent direct din str?mo?ii s?i geto-daci, care i-au l?sat ca sacr? mo?tenire un p?mânt, o ?ar? ?i un steag, continuând opera înainta?ilor s?i în acela?i habitat geografic, a pornit la drum în mod unitar ?i independent. Unirea poporului român, scria G. Vâlsan, nu se poate caracteriza ca un simplu fapt politic, determinat de împrejur?ri istorice favorabile. Se poate spune chiar c? aspectul politic este cel mai pu?in reprezentativ al acestei uniri, fiindc? activitatea politic? înseamn? ?i lupt?, iar lupta e înso?it? totdeauna de exager?ri, cel pu?in verbale, care ar putea în?ela asupra valorii fondului, pe un observator gr?bit. Cum rezona?i la aceast? tem??

C. M.: Ne accept?m în întregime trecutul, plin mai mult de durere ?i de nenoroc, precum lu?m r?spunderea grea a viitorului, pe care nu îl putem vedea altfel decât unul singur pentru to?i: uni?i!. Acest adânc sim??mânt de unitate na?ional?, înr?d?cinat în suflete cu puterea unui instinct, e greu s? fie l?murit analitic, dup? cum apreciau ?i înainta?ii de dup? unire[29]. Demersul nostru ?tiin?ific, de tip istoric, î?i propune, desigur, nu într-o cuprindere ?i o tratare exhaustiv?, acest lucru, ar fi cu neputin?? în perimetrul unui capitol, s? se înscrie în cerin?ele metodologice ?i postulatelor formulate „?inând seama de întregul complet geografic ?i cultural din care facem parte"[30], subordonându-ne necesit??ii c? „Fiecare timp... este în drept s? aib? istoria lui"[31]. ?i atunci am urm?rit ?i punctat doar câteva etape din lungul ?i zbuciumatul drum spre unire. Sinteze statale în intervalul istoric delimitat de anii de început stau în rela?ie direct? cu ?tiin?a despre situa?ia geo-politic? complex? ?i extrem de dificil? produs? în sud-estul Europei, odat? cu evolu?ia societ??ii române?te pe treptele unirii. Pe acest ecran s-a proiectat ?i adausul c? etnogeneza românilor ar fi „o enigm?", un „miracol" [32]. Dar oare realitatea unui popor, atr?gea aten?ia Liviu Rebreanu, nu e mai vorbitoare decât un zapis oarecare sau o stel? funerar? ? Na?terea unui popor e un miracol, negre?it, precum miracol e orice na?tere, chiar ?i a ultimei gâng?nii. De aceea, începuturile tuturor popoarelor sunt înv?luite în negura legendelor. Noi avem con?tiin?a drepturilor ?i libert??ilor noastre na?ionale, suntem neîndestula?i de actuala situa?iune politic?, pretindem schimbarea ?i în întruparea programului nostru na?ional - sus?inea Leul de la Si?e?ti[33], a c?rui cerin?? fundamental? era, desigur, eliberarea Transilvaniei ?i unirea ei cu patria mam? - România. Satele ?i c?tunele au fost leag?nul dintotdeauna al poporului român, constituind totodat? bastioane ale sistemului s?u de ap?rare. Monografia sufleteasc? a satului românesc relev? c? ??ranii a fost elementul cel mai puternic al na?ionalit??ii române, ??ranul-osta? în tran?eele unirii.

D. P.: Poporul român „blând ?i plin de suflet pur", a?ezat pe un „picior de plai", la „gurile celui mai mândru fluviu din Europa", dup? cum se exprima Barbu Delavrancea, a avut ne?ansa istoric? de a-?i lua startul în noua epoc? deschis? de retragerea, botezat? Aurelian? din anii 271-275, armatei ?i oficialit??ilor romane, sau astfel spus, „to?i aventurierii str?ini, to?i speculan?ii, precum ?i func?ionarii ?i pu?inii romani ce se prip??ir? pe aici, s? fi p?r?sit Dacia odat? cu armata. C?ci oamenii cei avu?i începuser? exodul cu mult înainte de p?r?sirea Daciei de c?tre ace?tia"[34], în condi?ii poliedrice ?i complexe.

C. M.: Via?a unui neam este deseori hot?rât? într-un chip decisiv ?i fatal, c?ruia nu i se poate împotrivi. Împrejur?rile istorice au decis. Tocmai aceast? ne?ans? istoric? a trecut în prima linie în perioada de referin??, deoarece s-au ?inut lan? un întreg mileniu. Numai într-un interval istoric scurt au avut loc ?apte n?v?liri ale popula?ilor turanice ?i trei de origine germanic?, deci zece uragane, care au distrus importante for?e care au frânat evolu?ia spre progres a societ??ii române?ti ?i au pus la grea încercare popor român. Legat indisolubil de p?mântul pe care s-a n?scut ?i unde tr?ie?te dintotdeauna, înfr??it cu mun?ii ?i codrii falnici, el a rezistat cu tenacitate cumplitelor încerc?ri la care a fost supus, ap?rându-?i, cu neasemuit eroism, glia, limba, organizarea social-politic? proprie, destinele, cultura, iar migratorii, au venit ?i s-au dus ca valul, cei mai mul?i ne mai r?spunzând ast?zi la apelul istoriei. Noi, românii, st?pâni adev?ra?i ai vetrei, ne-am urmat mai târziu prin secole zbuciumatul ?i m?re?ul nostru destin. Într-adev?r, o privire panoramic? asupra mileniului cuprins între anii 300 ?i 1300, relev? faptul c? „poporul român a edificat o civiliza?ie medieval? timpurie, pe o arie relativ întins?, constituind un factor de prim în configurarea Europei medievale. For?ele vii ale neamului, structurile economice ?i sociale, politice ?i ost??e?ti au izbutit asupra a ceea ce s-a numit migra?iile popula?iilor, în fapt o adev?rat? epoc? de succesiune necru??toare de invazii[35].

D. P.: „Cavalerul alb al românilor", dup? cum îl gratuleaz? o istorie a Europei, pe Ioan de Hunedoara, reprezenta o epoc?[36] de un rar dramatism ?i frumuse?e din Letopise?ul blocului etnic unitar al ??rilor române, fiind comparat pentru politica ?i ac?iunile sale, cu Decebal, sau astfel spus, c? el a f?cut s? r?neasc?, dup? expresia lui Nicolae Iorga „politica dac? a unui Decebal". Motiv pentru care „nimeni nu va sc?pa influen?ei magice a acestei amintiri, st?ruitoare de-a lungul secolelor[37]. În anul 1442 armata Transilvaniei a eliberat ?ara româneasc? de sub ocupa?ia Por?ii ?i din acel moment ?ara de la nord de Carpa?i devine „Centrul spre care graviteaz? ?i celelalte dou? ??ri, ?ara Româneasc? ?i Moldova, în scopul cre?rii unui bloc antiotoman puternic"[38]. Politica ?i cooperarea românilor se ridica la un asemenea nivel, încât se aprecia c? „Moldova, ?ara Româneasc? ?i Transilvania în realitate erau conduse de Iancu de Hunedoara"[39]. În anul 1447 el purta titlul de „voievod al ??rii Române?ti". Bogdan al II-lea, domnul Moldovei, îl considera ca „un p?rinte", acordându-i toat? ascultarea „cu c?peteniile" ?i cu toate o?tile sale".

C. M.: Concomitent, marele conduc?tor de ?ar? ?i oaste ?i-a îndrep?rtat aten?ia asupra încadr?rii Transilvaniei[40] în frontul luptei pentru ap?rarea fiin?ei poporului român, a gliei str?bune ?i a libert??ii sale. O parte a teritoriului acestei provincii române?ti s-a aflat, de altfel, sub jurisdic?ia sa, ceea ce l-a determinat pe cronicarul polon Jan Dlugoisz s? scrie c? ?tefan ?i-a supus-o sie?i[41]. De astfel lui ?tefan: „parc? ?i a fost ales ?i trimis de Dumnezeu pentru cârmuirea ?i ap?rarea Transilvaniei [...]. Cu mare dor ?i dragoste te rug?m pe M?ria Ta ca s? binevoi?i a te apropia de aceast? ?ar? spre a o ap?ra de acei turci prea cumpli?i"[42]. Privit? în universul tradi?iei unit??ii etnice, economice de limb? ?i cultur?, precum ?i a celei statale, unirea realizat? în anul 1.600, sub conducerea lui Mihai Viteazul pune în aten?ie starea normal?, fireasc? a poporului român, readucând în realitate caracterul s?u unitar ?i indivizibil, faptul c? nimeni ?i nimic nu i-a putut schimba structura, fizionomia ?i psihologia. Ea a fost o m?rea?? oper? constructiv? desf??urat? sub conducerea lui „Mihai Viteazul de care poporul român este legat de cele mai luminoase amintiri. Idealul de suflet a lui Mihai era unirea tuturor românilor într-un singur stat independent. Dup? multe încerc?ri, domnitorul a reu?it pân? la urm? s? duc? lucrurile la un sfâr?it fericit, astfel încât împ?ratul ?i sultanul au fost sili?i s?-i recunoasc? domnia asupra întregului teritoriu situat între Nistru ?i dun?re, Ungaria ?i Rusia"[43]. Moment epocal ?i pisc de pe care s-au luminat con?tiin?ele cu str?lucirea marilor idealuri pentru veacurile care au urmat, unirea din anul 1600, realizat? sub sceptrul lui Mihai Viteazul, a redus în actualitate vremurile vechii Dacii. Grigore Tocilescu remarca: „Mihai a r?mas pururi eroul na?ional al tuturor românilor, simbolul de unire al fra?ilor desp?r?i?i de vechea soart? ?i de vecini cotropitori"[44]. A-l uita pe Mihai, acum ?i întotdeauna, „ar fi s? ne uit?m pe noi în?ine, s? p?r?sim menirea noastr?"[45].

D. P.: M? întorc pu?in în timp ca s? v? întreb: a?i fost secretarul Asocia?iei Culturale Mihai Viteazul din Oradea, ?i v-a?i zb?tut a-l pune pe soclul din Oradea, ca simbol al unirii tuturor românilor. Unii au contestat, al?ii au aprobat. A?i avut dispute istorice! La, ?i în preajma centenarului cum comenta?i?

C. M.: Deciziile politice sunt trec?toare, uneori neimportante ca efect. Adesea sunt luate în ne cuno?tin?? de cauz?. Alt?dat? ignor? realitatea istoric?. E politic?, ?i câteodat? excede realitatea faptelor. Pro unio omnium romanorum trebuie s? fie deviza anului Centenar, 2018! Mai poate fi vreo minune c? grani?ele a?a-zise etnice ale poporului regelui Decebal sunt a?a de am?nun?it identice cu grani?ele a?a-zise ale poporului lui Ferdinand? Fruct copt al lucr?rii veacurilor, al unei vie?i statale milenare, Marea Unire de la 1918 ni se înf??i?eaz?, acum la Centenar, ca o admirabil? piramid? „ridicat? din voin?ele jertfe ale neamului nostru, fiind cl?dit? din sute de mii de trupuri ?i sfin?it?, cu un potop de suferin?e, de lacrimi ?i sânge[46]. S? o ap?r?m ca pe lumina ochilor! Mai ales c? odat? cu realizarea Marii Uniri, în adâncuri de codri, la maluri de ape a „murit jalea unui neam întreg"[47]. Mirific? ?i adânc? smerenie pentru cei care s-au jertfit!

D. P.: În istoria popoarelor exist? momente de r?scruce când, acestea, î?i încredin?eaz? soarta în puterea bra?elor osta?ilor. Un astfel de moment a început în 1916 odat? cu intrarea României în r?zboiul care urma s?-i statueze în mod hot?râtor devenirea na?ional?. Viitorul ??rii a fost astfel, prin decizie politic?, pus pe ascu?i?ul sabiei soldatului, chemat s? fac? România Mare. Volumul pe care-l reedita?i mai are o astfel de component??

C. M.: Ca odinioar? „strig?tul de lupt?" a venit din durerea nevindecat? c?ci, amput?rile teritoriale trecute, au obligat, în condi?ii favorabile, la o atitudine de demnitate na?ional?: ridicarea la lupt? pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat. Scopul politic ?i cel militar au fost limpede ?i f?r? echivoc formulate ?i vizau realizarea României Mari. Pentru atingerea acestui scop, Guvernul român a mobilizat: Marele Cartier General, 4 armate, 6 corpuri de armat?, 20 de divizii de infanterie, 2 de cavalerie, 1 brigad? de gr?niceri, 5 brig?zi de c?l?ra?i, 2 brig?zi de artilerie grea, 1 regiment ?i un divizion de artilerie munte, trupe de geniu, c?i ferate, speciali?ti, avia?ia cu 4 escadrile, marina ?i flotila de Dun?re.Totalul for?elor mobilizate s-au ridicat la 366 batalioane, 104 escadroane ?i 374 baterii de artilerie. Armamentul automat greu a fost insuficient, doar 614 mitraliere. Din totalul batalioanelor de infanterie 146 au fost active, 120 încadrate cu rezervi?ti ?i 100 teritoriale ?i de mili?ii. Efectivul ini?ial, de 833.601 din care 19.843 ofi?eri ?i elevi, a constituit 75% armata de opera?ii ?i 25% în zona interioar?. Ulterior, prin mobilizare a adus pe frontul întregirii 16% din popula?ie, care reprezenta 32% din partea b?rb?teasc?. Din cauza lungimii frontului de peste 1.200 km., cel mai lung front european, trupele mobilizate nu au putut realiza superioritatea numeric? necesar? unei ofensive puternice cu atât mai mult cu cât alia?ii, în pofida acordului scris, nu au pornit ofensiva : ru?ii în Gali?ia, iar anglo - francezii la Salonic. Inactivitatea alia?ilor a permis inamicului disloc?ri de trupe, în special, pe frontul din Transilvania. Aici ar fi cazul s? subliniem faptl c? alia?ii au urm?rit a-?i realiza propriile interese prin planuri secrete ?i interese economice, necunoscute românilor, la acea dat?. Despre detalii v? rog s? urm?ri?i serialul de articole puse sub semnul: „Mar?ul spre marea unire", ap?rute în Cri?ana, 2016.

D. P.: Discursul fulminant rostit de O. Goga reverbera n?zuin?a soldatului voluntar de la Darni?a: „Prin acest jur?mânt voi sunte?i cet??eni ai României. Ea e patria noastr?, ea e patria Ardeleanului întreg. Iubi?i fra?ilor, iubi?i cu toat? c?ldura ce poate da libertatea, iubi?i aceast? ?ar? care de un an aproape sângereaz? la pragul por?ilor voastre. Sili?i-v? s-o cunoa?te?i cât mai bine, s?-i p?trunde?i durerile ?i n?dejdile, cinsti?i-o cu blânde?e pentru lipsurile ei, cu îndârjire pentru drepturile ce i se cuvin, iar dac? s-ar întâmpla vreodat? ca cineva s? v? gre?easc?, nu-l confunda?i cu ?ara, gândi?i-v? c? fra?ii vo?tri sunt milioanele neamului, fra?ii vo?tri sunt solda?ii mor?i, solda?ii vii cu care al?turi va trebui s? sf?râma?i pe du?manul de la hotare. Cu aceste cuvinte v? urez bun sosit ?i crezând în vitejia voastr? ?i în biruin?a steagului nostru v? zic la revedere la noi acas?, la revedere în Ardeal!".

C. M.: Intrând cu sfio?enie pe câmpul istoric al unirii, însângerat de soldatul român, ne înt?rim convingerea c?, prin crezul ?i comportamentul s?u, soldatul Unirii n-a intrat în haosul acestui m?cel pentru cuceriri, ci pentru dezrobiri. Delavrancea sintetiza succesul, apoteoza, ca simbolul cel mai de pre? adus de armata român? pe altarul unirii : „Noi nu vrem ce nu este al nostru ci vrem unirea cu fra?ii no?tri din Ardeal, din Banat ?i din Bucovina. Noi nu ne croim cu sabia o patrie nou?, ci ne-o întregim. Duhul adev?rului, al drept??ii ?i al fraternit??ii mân? vitezele noastre o?tiri". Ofertele au fost tentante, în acele vremuri tulburi, în care s-a lucrat de la aranjamente diplomatice, la propagand? ?i sabotaje. Miza a fost: care pe care. România, prins? al interferen?a marilor interese americane - de creare a statului Israel, pe teritoriul inclusiv al Basarabiei, Bucovinei ?i Moldovei, la schimb cu ocuparea Transilvaniei ?i Munteniei de c?tre Imperiul Habsburgic! Dar cine urma s? achite nota de plat?? Atunci, au ap?rut divergen?e ?i neîn?elegeri. Cum ?i unde a disp?rut Tezaurul României? Uniunea European? înc? ezit? s? dea r?spuns, dup? 100 de ani!

D. P.: Domnule colonel, cititorii sunt pu?in familiariza?i cu formula edit?rii c?r?ilor pe suport electronic. În calitate de editor ce transmite?i cititorilor?

C. M.: Riscul de a nu câ?tiga nimic l-am asumat, al?turi de autori ?i Editura „Tipo MC" Oradea, prin scoaterea pe suport electronic a c?r?ii. În curând cititorii vor putea accesa siturile Bibliotecii Editurii Tipo MC, ?i al Asocia?iei cavalerilor de Clio[48] pe www.cavalerideclio.ro, vor putea lectura, f?r? costuri, o lucrare cu un bogat con?inut de idei, de o larg? întindere temporar?, frumos copertat? de maestru sculptor prof. univ. dr. Cornel T. Durgheu. Pe monitoarele speciali?tilor istorici, ?i a iubitorilor inspira?i de Muza Clio, punem un instrument de lucru care d? o alt? perspectiv? tabloului na?ional, în ansamblul evolu?iei sale, cu o privire special? asupra Unirii. Sper?m c? întreprinderea noastr? va fi întregit? de noi cercet?ri ?i încerc?ri. La temelia f?r? sfâr?it al faptelor, Unirea are str?lucire de aur. Iat? un motiv în plus pentru care colec?ia de „Istorie" a Editurii „Tipo MC" va fi întregit? cu noi titluri.

A consemnat Col. (r) ing. Dan Nicolae Poinar (Asocia?ia Na?ional? Cultul Eroilor „Regina Maria"- Filiala Bihor).

------------------------------------
[1] Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, edi?ia a 7-a, Bucure?ti, 1936, p. 16.
[2] Vasile Netea, Con?tiin?a originii comune ?i a unit??ii na?ionale în istoria poporului român, Editura Albatros, Bucure?ti, 1980, p.1
[3] Studii Dacice, sub redac?ia lui Hardian Daicoviciu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981
[4] George C?linescu, Istoria literaturii române, Compendiu, Bucure?ti, 1968, p.15
[5] Ion Hora?iu Cri?an, R?d?cinile istorice ale poporului român, în File din istoria militar? a poporului român, vol.10, Editura Militar?, Bucure?ti, 1982, p.21
[6] Gruia Fazeca?, arheolog: "Toate epocile cuprinse în aceast? limit? sunt surprinse, epoca cuprului, epoca fierului, a bronzului, epoca dacic?, a migra?iilor. Primele dovezi provin de undeva de acum 7.000 de ani."
[7] Herodot, IV, 93
[8] Quintus Curtius Rufus, Via?a ?i faptele lui Alexandru cel Mare, Bucure?ti, 1970, p.64
[9] Colonel dr. Gheorghe Tudor, Începuturile istoriei patriei noastre. Procesul form?rii poporului român, în „Istoria poporului român", Editura Militar?, Bucure?ti, 1933, p.14
[10] Herodot, IV, 46
[11] Colonel dr. Gheorghe Tudor, Armata geto-dac?, Bucure?ti, 1986; ?tefan Pascu, Epopeea luptei poporului geto-dac pentru ap?rarea fiin?ei sale, secolele VI î.e.n. - I e.n., în 2500 de ani de lupt? eroic? pentru libertate, independen??, Editura Militar?, Bucure?ti, 1987, p.71-78
[12] Gr. G. Tocilescu, Dacia înainte de romani, Bucure?ti, 1880, p.730
[13] George Popoviciu, Istoria românilor b?n??eni, Lugoj, 1904, p.25
[14] Die Geschichte von Siebenburgen in Abend Unterbaltungen – Istoria Transilvaniei în povestiri de sear?, Sibiu, Martin Hachmeister, 1784, p.22
[15] Colonel dr. Gheorghe Tudor, Mari comandan?i ai lumii geto-dace Dromichaetes, Burebista ?i Decebal, în 2500 de ani de lupt? eroic? pentru libertate ?i independen??, Editura militar?, Bucure?ti, 1987, p.79-91
[16] Dr. George Popoviciu, op.cit, p.21
[17] Ibidem, p.23
[18] G. G. Tocilescu, op.cit., p.72
[19] Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, Bucure?ti, 1971, p.43
[20] Nicolae Iorga, Istoria poporului român, vol. I, partea I, Bucure?ti, 1936, p.228
[21] De-atâtea veacuri, în „Via?a militar?", nr.5 din 1980, p.11
[22] Iosif Constantin Dr?gan, Statele traco-geto-dace ?i istoria lor, în File din istoria militar? a poporului român, vol.12, Editura Militar?, Bucure?ti, 21982, p.1-32
[23] Silviu Sanie. Civiliza?iua roman? la est de Carpa?i ?i romanitatea pe teritoriul Moldovei (sec.I î.e.n. – III e.n.), Editura Junimea, Ia?i, 1981, p.14
[24] Iuliu Valaori, Cezar Papcostea, G. Popa-Lisseanu, Excepte din I. Caesaris – comentarii di bella gallica, editura „Cartea româneasc?", Bucure?ti, 1920, p.XVIII
[25] Andrei Bodoir, Structura societ??ii geto-dacice, în Studii dacice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p.13-14
[26] N. S. Derjavin, Istoria a Bolgarii, vol.I, Moscova, Leningrad, 1945, p.60
[27] Rudolf Bergner, sienbenburgen, Herman Bruckner, Leipzig, 1884, p.227
[28] Vasile Moga, Din istoria militar? a Daciei romane, Editura Dacia, Cluj-Napoca
[29] G. Vâlsan, Cetatea de Mun?i, Bucure?ti, 1924, p.7-8.
[30] G.I. Br?tianu, Teorie nou? în înv???mântul istoriei, Ia?i, 1926, p.18.
[31] A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traian?, vol. I, Bucure?ti, 1913, p. 9.
[32] G. I. Br?tianu, O enigm? ?i un miracol istoric: Poporul român, Bucure?ti, 1988.
[33] Vasile Lucaciu, Epistol? public? c?tre Rectorul Universit??ii din Budapesta, Baia Mare, 1898, p. 11, 16.
[34] General N. Portocal?, Din preistoria Daciei ?i a vechilor civiliza?iuni, Bucure?ti, 1932, p.120
[35] Sergiu Iosipescu, Organizarea politico-statal? unitar? a poporului român în secolele III-XIII, în 1918 – triumful marelui ideal, Editura Militar?, Bucure?ti, 1988, p.77
[36] Camil Mure?an, Oastea transilvan? în luptele împotriva expansiunii otomane. Biruin?ele ob?inute de Iancu de Hunedoara împotriva Imperiului otoman, în File..., vol.11, Editura Militar?, Bucure?ti, 1983, p.106-119
[37] Nicolae Iorga, La place des Roumains dans l'histoire universelle, p.120
[38] Din Istoria Transilvaniei, vol.I, edi?ia a II-a, 1961, p.164-165
[39] Ibidem
[40] M. Cost?chescu, Documente moldovene?ti înainte de ?tefan cel Mare, vol.II, Bucure?ti (f.a.), p.751
[41] N. Orghidan, Ce spun cronicarii str?ini despre ?tefan cel Mare, Craiova, 1915
[42] I. Bogdan, Documentele lui ?tefan cel Mare, vol.II, p.354
[43] Dobroliubov, N. A., Sobrannie Socineniia, tom. IV, Stati i re?enzii, Ianovariium, 1859, Moscova-Leningrad, 1962, p.250
[44] Grigore Tocilescu, 534 documente istorice slavo-române din ?ara Româneasc? ?i Moldova privitoare la leg?turile cu Ardealul, 1346-1603, Bucure?ti, 1931, p.110
[45] Nicolae Iorga, Scrisori de boieri. Scrisori de domni, edi?ia a III-a, V?lenii de Munte, 1932, p.201
[46] Ion Rusu Abrudeanu, România în r?zboiul mondial, Bucure?ti, 1921
[47] Vasile Pârvan, Scrieri, Bucure?ti, 1981, p.524
[48] Biblioteca Editurii Tipo MC ?i www.cavalerideclio.ro

footer