Revista Art-emis
Integrarea PDF Imprimare Email
Paul Everac (+ Bellu)   
Miercuri, 08 Noiembrie 2017 14:50

Paul Everac BelluLa vremea când textul a fost scris, autorul nu avea cum să ştie că actualul şef al statului şi celelalte marionete guvernamentale au acceptat cota obligatorie de migratori - zice-se sinistraţi - cu masă, casă şi asistenţă medicală gratuită - başca suplimentul ce va să vină!. Potenţialii agresori terorişti -, impuşi României de noua Uniune Sovietică de la Bruxelles... Pe români nu i-a întrebat nimeni ce vor! Recent, administraţia cimitirului „Bellu" din Bucureşti a tăiat accesul la internet al autorului, comunicarea cu lumea cealaltă fiind, temporar întreruptă... N-avem cum să-i cerem părerea. (Redacţia).

„Am fost cantaragiu la sfeclă, şef de agenţie C.E.C., muzeograf şi director de muzeu la Buzău şi la Turnul din Sighişoara. Am mai fost şi şef de protocol în prezidiul Marii Adunări Naţionale. Sunt supărat şi pe Ion Iliescu, pentru că a dus ţara spre dezastru. M-am mutat la Cimitirul « Bellu ». Nu primesc vizite neanunţate, dar m-aţi găsit întâmplător acasă! [...]. La « blesteme », l-aş evidenţia pe Petre Roman,ticălosul care i-a rebotezat pe ţigani rromi, un ireparabil prejudiciu de imagine pentru ţara noastră ! Îl blestem pe Antonescu pentru că nu i-a lichidat până la ultimul, deşi putea să o facă şi nu l-ar fi întrebat nimeni... Îi blestem pe Dej şi pe Ceauşescu pentru că nu i-a sterilizat, deşi puteau să o facă şi nu i-ar fi întrebat nimeni... Blestem această „democraţie originală" născută de Ion Ilici Iliescu şi Petre Roman. (Conform certificatului de deces, Cimitirul Bellu, Paul Everac, Bucureşti, 18 octombrie 2011).

Integrarea

Sunt la consulatul român din Milano, stau de vorbă liniştit cu consulul pe problemele populaţiei româneşti din Italia. La o uşă se produce niţică foială. Doi ţigani pretind viză pe paşaport, iar ajutorul de consul încearcă să le demonstreze că nu au dreptul. Ţiganii se supără. Au devenit cinci, li s-au alăturat două femei îndârjite cu fuste largi şi un bărbat ţepo. Consulatul stăruie în refuz, explică încă o dată şi încă o dată că cererea n-are temei legal. Ţiganii s-au făcut şaişpe, au umplut holul. Decibelii au crescut simţitor. Consulul se duce în persoană să discute cu ei. E huiduit! Vâr şi eu privirea să văd ce se întâmplă - sunt huiduit şi eu ! Nimeni nu mai iese din consulat! Afară în curte aşteaptă alţi douăzeci de ţigani. Sunt, cum s-ar zice, prizonier! Cu soţie cu tot! Consulul e livid, căci unul din „delegaţi" îl ameninţă că se ia de fiicele lui într-o dimineaţă când merg la şcoală, sau când vin. N-o să fie bine! Domnul consul se perpeleşte, vorbeşte precipitat cu Centrala, la Bucureşti, explică situaţia. Frământarea creşte. A sosit ora prânzului, dar nici vorbă să putem pleca la masă. Depindem acum de ministerul nostru de Externe. Consulul explică, gesticulează, roagă. În fine, soseşte şi soluţia: să li se dea vize! Să fie integraţi. Vorba aceea, integrarea romilor, în tânăra noastră democraţie.

Mă duc, după un lung interval, la Timişoara şi îmi caut un vechi prieten. Nu-l găsesc în vila de la adresa ştiută. Cunoaşte cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaşte nimeni! Amicul e cadru universitar, îl pot dibăci prin Decanat, prin Rectorat. Încep investigaţiile şi dau în final de el. Slavă Domnului, mă temeam că a murit. N-a murit, a fost un pic... presat. Cine l-a presat, ministerul? Nu, o ceată destul de compactă de ţigani. Aceia i-au ochit vila. Le-a plăcut. Au dorit să o cumpere neapărat. El n-a catadicsit să stea de vorbă. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat în jurul lui, în casele din vecini, l-au mai agăţat o dată, de două ori, i-au mai făcut câte o boacănă în curte, la garaj, un mic necaz întâmplător, l-au... s-o spunem pe cea dreaptă, „integrat"! În câteva săptămâni, traiul devenind netrai, profesorul a fost silit să le vândă vila, să se mute în altă parte. Să numim fapta: integrarea ţiganilor

Altfel băieţi buni, unii, cu dare de mână babană. Probabil cu studii la Paris. Probabil experţi în operaţiuni cu devize, aur, valută. Mânuitori de salbe. Lansatori de fete frumoase. Sprijinitori de băieţi schilozi. La noi, oricum, pieţari. Din aceia harnici, care se scoală dis-de-dimineaţă şi îl întâmpină vioi pe ţăran la barieră, îi dau bineţe şi îi iau marfa, să o aducă pe piaţă. Volens-nolens. Şi apoi mi-o dau mie, cu preţ dublu decât mi-ar da-o ţăranul producător. O întregesc, ca să zicem aşa, o integrează: integrarea ţiganilor.

Mă uit cu plăcere la ţigani, mai ales la cei muncitori, cu dare de mână. Aveau câte un pălățel ornat cu turnuleţe. Acum au câte un cartier compact. Ba am văzut şi o comună, sau două, împodobite toate cu palate. Românii nu şi-au definit încă un stil specific în construcţie; ţiganii, da! Ei merg înainte, spre integralism. Merg şi cei săraci, ieşiţi din bordeie şi corturi. De câte ori mă apropii de Costeşti sau de Cetăţeni de Argeş, văd aşezările tiganilor întinzându-se, cucerind teren, umplând pământul după îndemnul biblic. Al cui e pământul? Cine mai ştie? Probabil, al statului român. Ca şi ţiganii! Mai ales cei care au stârnit milă prin Franţa şi Italia. Au zis ei acolo „săru-mâna boierule, mâncați-aş aia şi aia" dar aici, cu francii luaţi, au pus mâna pe pământ, pe vile, şi din sfântul cerşit o să apară noi şi noi turnuleţe ale integrării ţiganilor.

La o staţie se suie în autobuz o familie numeroasă de ţigani. Ocupă câteva locuri, se mai foiesc, îşi aruncă vorbe unul altuia, vorbe foarte sonore, fără nici o pavăză. Lumea tace, n-are încotro. Curând urcă şi un controlor de bilete, ba doi, să prindă infractorii din două părţi. Suntem luaţi la întrebări, ne prezentăm fiecare documentele. Pe ţigani nu-i întreabă nimeni, sunt ocoliţi. Nu sunt „integraţi". E mai bine, dacă eşti controlor, să nu îţi faci de lucru cu ei. Lasă-i să meargă gratuit, săracii, cum o să îi pui să plătească? Cum o să-ţi plătească lumină, căldură? Să-i sileşti? Ce, nu ţi-e bine? Rămân dezintegraţi. Doar e ţara lor, a lui Peşte! A lui Papură Împărat!"
Bucureşti, Cimitirul Sfânta Vineri, 2011

Notă: Spre disperarea unora, autorul acestui text nu mai poate fi reclamat - asemenea profesorului univ. Florin Diaconu -, la Consiliul Naţional Contra Discriminării, pentru „discriminare". A spus doar ce a trăit, iar acum este imun la reclamaţii.
A fost Charlie Hebdo-Paris, Londra, Berlin, Barcelona... urmează Bucureşti, Iaşi, Cluj, Arad, Constanţa, Timişoara, Craiova... Caracal ?!

footer