Revista Art-emis
Familia - simbol şi valoare supremă PDF Imprimare Email
Valeriu Lupu, Dr. în ştiinţe medicale   
Duminică, 15 Octombrie 2017 16:11

Familia tradiţională„Dacă nu vom găsi un etalon valoric cu care sã ierarhizăm preţuirea pe care o acordăm altora şi nouă, lumea nu va putea face altceva decât să continue a se scufunda în haos". (Grigore. T. Popa)

Unul din etaloanele valorice ale umanității este, fără îndoială, familia. Din nefericire, în timpurile noastre familia a ajuns teren de dispută într-o societate în care iraționalul pare să câștige teren, prin profesarea unor aberații care nu rareori pot fi definite ca fiind contra naturii. Formulări de tipul; "genul (feminin sau masculin n.n.) nu mai este un dat biologic, ci este un construct social, prin care ești genul în care te identifici că ești, genul pe care ți-l asumi din punct de vedere social ca rol", par de-a dreptul halucinante pentru un om normal. Cum era și firesc, preluarea și dezvoltarea acestor aberații, nu puteau să nu stârnească reacții din partea majorității tăcute cărora li se asociază, ca de obicei în momente grele, Biserica noastră strămoșească și în general lumea creștină. Iată de ce o reluare a ceea ce este esențial în relația de cuplu și fundamental în definirea familiei se vădește mai necesară ca niciodată.

În evoluţia societăţii omeneşti familia a constituit din totdeauna structura în jurul căreia s-a format şi s-a menţinut cadrul dezvoltării sociale a neamului în particular şi, într-un sens mai larg, a naţiunilor și popoarelor. Definită ca microstructură socială bazată pe unirea voluntară a doi parteneri de sex opus, bărbat și femeie (unire care are la bază puternice resorturi biologice), prin modul cum se organizează (mai ales după apariţia copiilor), familia va constitui modelul organizării sociale pentru simplul fapt că în sânul ei a apărut o ierarhizare şi o distribuţie foarte precisă a funcţiunilor, aspecte ce se vor regăsi ulterior în modul de organizare și funcționare a structurilor societăţii.

Noțiunea de familie, în esența ei, indiferent dacă este după modelul paterfamilias sau materfamilias, depășește cu mult cadrul strict al coabitării dintre cei doi soți, ea presupunând automat și o împlinire în timp prin copiii care în mod obișnuit rezultă din această coabitare. Prin urmare, extensia familiei (mai ales prin apariția copiilor) va determina o serie de tipuri de relaţie care se creează în timp, astfel: pe linie directă, unde şi legăturile biologice sunt și cele mai puternice, aceste relații se realizează prin copii, nepoţi, strănepoţi, ca şi pe linie colateralã prin: fraţi, surori, unchi, mătuşi, nepoți și veri de diferite grade.

Aceste legături, chiar dacă diminuă semnificativ, se extind spre cea de a treia categorie de rudenie, aşa zisele rude prin încuscrire: soţ-soţie, socru-soacră, ginere-noră, cumnat-cumnată, cuscru-cuscră, tată vitreg-mamă vitregă. Se adaugă acestor trei categorii cea de a patra, aşa zisele rude convenţionale: naşi, fini, cumetri, care lărgesc și extind cadrul familial. Iată cum perimetrul familial prin extensie capătă o dimensiune socială din ce în ce mai largă, ceea ce a făcut ca în primele etape ale dezvoltării societăţii umane să constituie nucleul organizării sociale prin formarea triburilor
(neamurilor), ginţilor, şi apoi naţiunilor, toate având ca structură de bază familia.

Ceea ce dă valoare deosebitã familiei, este faptul că este zona existenţială în care se realizează continuitatea vieţii. Într-adevăr familia este locul unde se derulează două evenimente cruciale pentru existenţa individului și a unei societăți date; naşterea - eveniment strict familial care sporeşte familia şi; moartea - care o descompletează şi care, de asemenea, este un eveniment strict familial. Societatea ia act de aceste evenimente şi oferă cadrul necesar desfăşurãrii lor, dar ele rămân evenimente care se consumă în familie şi aparţin doar familiei. Este și motivul pentru care familia a reprezentat de-a lungul vremurilor o entitate la granițele căreia până și legea se oprea.

Dar să vedem care sunt resorturile intime care fac din familie o adevărată redută prin prisma istoriei? Aş recurge pentru început la definiţia familiei din perspectiva biologică şi social istorică. Aşadar din acest punct de vedere familia s-ar putea defini ca o microcomunitate umană întemeiată prin căsătorie, ce uneşte cei doi soţi de sex opus (bărbat și femeie) şi descendenţii lor direcţi, prin relaţii strânse de ordin biologic, economic, psihologic, spiritual şi juridic. Dacă primele patru (biologic, economic, psihologic și spiritual) sunt subordonate unor deziderate dincolo de raţiunea umană, ultimul aspect şi anume cel juridic aparţine socialului. De aici şi atitudinea mereu schimbătoare din partea unor sisteme sociale, ideologii, doctrine, viziuni asupra viitorului, toate însă ca roade ale experienţelor sociologice de-a lungul timpului și ca efecte ale raţiunii umane care, cel puțin în privința abordării familiei din perspectivă socială, s-au dovedit defectuoase.

În acest context nu este de mirare că pentru antinaţionalişti sau internaţionalişti (de regulă oameni fără patrie), globaliști, sau diverse asociații contra naturii, distrugerea familiei a fost şi este o ţintă, pentru că ei ştiu foarte bine că subminând familia, subminează temelia unei naţiuni și că astfel pot distruge naţiunea însăşi. Mai mult, politicile agresive de deznaţionalizare și asimilare forțată practicată de marile imperii, mişcările culturale care însoţeau valurile migratoare (prezente și astăzi) cum ar fi: panelenismul, panslavismul, pangermanismul, comunizarea omenirii din secolul al XX-lea a cărei fațetă actuală este globalizarea sau mondializarea, au avut şi au ca ţintă subminarea familiei indiferent prin ce mijloace; directe sau indirecte, vizibile sau voalate, scopul fiind mereu acelaşi. Paradoxul timpurilor noastre constă în faptul că tocmai lumea civilizată, lovită astăzi de o adevărată criză demografică, este promotoarea acestor tendințe distructive prin încercarea de a redefini familia, cu alte cuvinte de a reinventa roata.

Promotorii acestor „inovații" transmoderniste și transgenderiste fac abstracție de faptul că persistenţa familiei în timp rezultă tocmai din cele patru funcţii esenţiale ale familiei, care se constituie în deziderate imediate sau pe termen lung, atât în evoluţia omului ca individ, cât şi a speciei sale ca entitate. O simplă privire asupra acestora ne va lămuri pe deplin de ce familia a fost de-a lungul timpului o adevărată redută împotriva vicisitudinilor vremurilor și a chezășie pentru supraviețuirea neamurilor. Prima și cea mai importantă este funcţia de reproducere şi perpetuare a speciei în virtutea finalităţii pe care orice fiinţă vieţuitoare, inclusiv specia umană, o are în destinul ei imanent. Oricât de emancipată ar fi o societate sau grup social, membrii acesteia nu se pot desprinde de această prioritate existenţială situată dincolo de raţiune ce ţine de destin şi predestinaţie, iar negarea sau eludarea acestui adevăr fundamental ar duce implicit la anihilarea societăţii sau grupului social în cauză. Aici este locul să subliniem faptul că orice altă abordare a acestui adevăr fundamental, nu este decât un exerciţiu intelectual generator de utopii existenţiale, fără nici un suport în realitatea concretă. Însăși evoluția individuală se îndreaptă către acest deziderat existențial, ilustrat cum nu se poate mai bine, de pildă, prin preocuparea adolescentului (vârsta maturării biologice) pentru realizarea sa în plan personal, vârstă la care existenţa, cariera şi întemeierea unei familii devine o dominantă. Acest ultim aspect nu este în fapt decât o tendinţă naturală, firească și chiar imperativă, bazată pe puternice resorturi biologice, îndeosebi instinctuale, pentru că și omul, până la urmă, este tot o ființă viețuitoare.

Celelalte trei funcții ale familiei; producerea şi acumularea mijloacelor de existenţă - necesare familiei pentru subzistenţă şi dezvoltare, ceea ce face ca familia să aibă un grad de independenţă, perspectivă de emancipare, și ierarhizare în contextul social în care trăieşte efectiv; funcţia de educaţie şi transmitere a experienţei din generaţie în generaţie - în familie realizându-se primii paşi în socializarea individului, controlul sfincterelor, însuşirea limbii, tradiţiei şi obiceiurilor, în sfârșit, armonizarea biologicului cu exigenţele sociale odată cu dezvoltarea limbajului și comportamentului elementar (cei şapte ani de acasă) și, nu în ultimul rând; protecţia şi solidaritatea de grup - funcţie care face din familie o structură socialã solidă, în care resorturile biologice sunt extrem de puternice confirmând vechea zicală „sângele apă nu se face".

Două aspecte esenţiale se desprind din analiza celor patru funcţii:
- primul aspect ține de latura biologică, ce rămâne constantă de-a lungul istoriei umane şi constă în procreerea şi creşterea copiilor, deci a generaţiei următoare. Orice tendinţă de subminare a familiei va afecta în primul rând latura biologică, deci rezerva demografică a unei naţiuni. Concluzia este că o societate care nu concură la întemeierea şi susţinerea familiei, în înțelesul ei fundamental, se autocondamnă.
- al doilea aspect ține de latura socială, de regulă schimbătoare, care îmbracă caracterul modului de trai şi stilului de viaţă corespunzãtor unei societăţi date într-o epocă dată. Sigur că aici se subsumează principiile morale, religioase, sistemul educaţional, tipul de economie şi gradul de dezvoltare economică, cadrul jurisdicţional şi nu în ultimul rând percepţia individuală și publică cu privire la familie. Chiar dacă sub aspect social percepția familiei a suferit modificări în timp, determinate de gradul de cultură şi civilizaţie, de progresul tehnico-ştiinţific şi implicit de progresul economico-social, latura biologică a rămas aceiaşi de-a lungul timpului, ca o necesitate dincolo de raţiune.

Or, această finalitate biologică pe care o presupune actul căsătoriei, adică familia, are ca scop primordial naşterea şi creşterea copiilor. Chiar dacă am rezuma semnificaţia familiei numai la atât, și tot am constata că ea atinge cotele maxime ale valorii, deoarece este modalitatea de a asigura vieţii continuitatea și implicit transmiterea mesajului genetic generaţiei viitoare, asigurându-se astfel perenitatea unui neam. Așadar, prin actul de întemeiere a familiei, căsătoria capătă valoare de simbol cu întreaga conotaţie spirituală, socială şi biologică pe care o poartă. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât actul căsătoriei corespunde momentului de maturitate în evoluţia fiinţei umane. În „Viaţa de om" (sintagmă care rezumă timpul biotic, cu alte cuvinte existenţa pământeană a individului), maturitatea şi căsătoria reprezintă apogeul tripticului existenţial (copilăria, maturitatea şi bătrâneţea), în care se regăsește rostul biologic al fiecărei fiinţe umane pe parcursul existenţei sale pământene. Pentru că, prin prisma familiei, acestui triptic i se suprapune un alt triptic, existenţial de data aceasta; naştere – căsătorie-moarte, în care căsătoria, ca moment crucial în existenţa individului, devine pasul necesar pe care orice individ (bărbat sau femeie) îl face pentru a-şi împlini destinul său şi al speciei sale.

Nu este de mirare că de-a lungul istoriei familia ca instituţie a fost aproape constant vexată şi pusă în pericol de anumite doctrine şi ideologii, mai ales acelea care-şi propuneau crearea omului nou, fie ea: fascistă, nazistă, comunistă și astăzi globalistă. Mijloacele cele mai uzitate au fost agresiunea materială şi în egală măsură subminarea morală prin tot felul de abordări prin care se pare că societatea de astăzi excelează. Este locul să subliniem faptul că religia, îndeosebi creştinismul, a fost de la începuturile sale şi rămâne şi astăzi sprijinul cel mai solid şi eficient pentru familie, pentru că a ridicat căsătoria la rang de taină (una din cele şapte taine ale ortodoxiei), cu un ritual şi ceremonial cu adânci semnificaţii morale, spirituale și sociale. Pentru creştinism familia este binecuvântată de Dumnezeu, pentru că prin ea se păstrează şi perpetuează harul și duhul de viaţă. Nici Biserica Creştină nu a fost scutită de vexațiuni în misiunea ei de a încuraja și proteja familia. Procesul avea să înceapă odată cu Renaşterea şi Reforma (secolele al XV-lea şi al XVI-lea) în spaţiul Europei occidentale şi avea să devină evident odată cu apariţia societăţilor capitaliste şi industriale, îndeosebi în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea în acelaşi spaţiu, ca apoi să se generalizeze.

Pe de altă parte este adevărat că reducerea dependenţei vieţii de familie faţă de economia domestică, posibilităţile incomparabil mai mari astăzi de a-şi procura mijloacele de existenţă necesare familiei, participarea efectivă a femeii la viaţa economică şi socială în spaţiul extrafamilial, puternic influenţate de mişcarea feministă şi ideologiile liberale, au schimbat profund raporturile şi distribuţia sarcinilor în cadrul grupului domestic pe care îl formează familia. Secularizarea şi laicizarea statelor naţionale începute în secolul al XIX-lea şi finalizate în secolul al XX-lea, doctrinele liberale, mișcările feministe ca şi „revoluţia sexuală" după 1960, aveau să zdruncine semnificativ statutul social al familiei, dar şi rolul bisericii în viaţa de familie, ajungându-se ca astăzi unirea celor doi parteneri să se transforme dintr-o relaţie contractuală într-o reuniune consensuală, în cadrul căreia partenerii pot fi şi de acelaşi sex. În pofida acestor tendințe și vexațiuni, familia tradițională, ca entitate socială consacrată istoric, rămâne un deziderat biologic şi social pentru orice individ, comunitate sau grup social, indiferent de mărime sau grad de emancipare, pentru că în ea se regăsește și se împlinește. Prin urmare familia trebuie sprijinită prin toate mijloacele, afirmaţie motivată mai ales prin faptul că asigură armonia și echilibrul social și, chiar mai important, perspectiva demografică a respectivelor comunităţi și grupuri sociale. De asemenea, oferă cadrul ideal pentru socializarea fiinţei umane, a perpetuării tradiţiei şi culturii specifice, în sfârşit contribuie decisiv la menţinerea coeziunii etnice şi naţionale.

Faţă de aceste imperative existenţiale ale fiinţei umane, ce pot reprezenta pretenţiile mişcărilor de emancipare sexuală din zilele noastre mai mult decât o reeditare jalnică a Sodomei şi Gomorei din textele biblice? Ceea ce astăzi se dorește prin activitatea „Coaliției pentru Familie" este tocmai menținerea familiei în cadrul definiției și statutului ei atestat și consacrat istoric, ca valoare fundamentală și imuabilă a umanității, în care generațiile care se succed să se regăsească în spiritul și tradiția creștină. Prin votul nostru la referendum pentru familia tradițională, să ne alăturăm Bisericii noastre care din totdeauna a ocrotit și binecuvântat unirea dintre bărbat și femeie în spiritul moralei și dragostei creștine.

footer