Investigația jurnalistică declanșată de Vasile Șoimaru este motivul apariției unei replici colective semnată de 31 de persoane și pusă pe contul de facebook al directorului Institutului de Filologie al Academiei de Științe din Chișinău Vasile Bahnaru, (publicată într-o variantă mai redusă și în revista „Literatura și arta" din 2 februarie 2017). Personajul Investigației Jurnalistice șoimărene (abreviat, P.I.J.) a preferat, modest, (ceea ce nu-l caracterizează) să nu polemizeze cu autorul investigației, unu la unu, ca în basme. P.I.J.-ul a ales bine-cunoscutul procedeu de scrisoare colectivă, textul în cauză fiind o disperată încercare de a restaura un monument de mucava, pe care V. Șoimaru în intenția de a-l spăla puțin l-a cam șifonat. Autorul textului, Vasile Bahnaru, trece cu vederea multe și grave pete din cariera P.I.J.-ului și încercând să se sprijine pe niște „argumente" total nesemnificative și derizorii îl învinuiește pe V. Șoimaru chiar de... antiromânism!

Ca și în alte cazuri, toată mizeria care iese la iveală în urma diverselor investigații se încearcă a fi acoperită cu... românism, cauză națională, credință neamului etc., etc. Aceste deziderate sfinte au fost și sunt în continuare terfelite într-un hal fără de hal, fiind invocate de cele mai multe ori atunci când nu e nici cazul, și nici locul. În acest context, îmi amintesc de toamna anului 1998, când redactorul-șef al editurii „Litera" din Chișinău s-a opus să semneze pentru tipar manuscrisul romanului „Șobolaniada", motivând că „apariția acestei cărți va aduce prejudicii cauzei naționale". Nici mai mult, nici mai puțin! În realitate, era vorba despre un personaj, al cărui prototip era amicul redactorului și, în viziunea acestuia, întruchiparea cauzei naționale. Deși, personajul cu pricina era unul ordinar și fără pretenții de erou național. Oricât ar părea de straniu, dar aceeași „întruchipare a cauzei naționale" este invocată și în cazul P.I.J.-ului șoimărean. Autorul textului atenționează, că „ura cumplită a lui V. Șoimaru este nu numai față de Valeriu Matei, dar și față de românism". Mai mult, el precizează, că „V. Șoimaru este cunoscut mai mult ca atacator de serviciu al unor grupări obscure". Să faci abstracție de atâtea și atâtea acțiuni de anvergură ale lui V. Șoimaru din ultimii ani, e chiar o mostră de tendențiozitate crasă. În schimb, meritele P.I.J.-ului sunt elogiate excesiv, amuzant fiind faptul, precum că acesta „a pus printre primii problema adoptării unei legi a lustrației". O fi pus, nu neagă nimeni acest detaliu, mai ales dânsul având siguranța că nimeni și niciodată dintre foștii și actualii (probabil și viitorii) parlamentari n-ar fi votat o asemenea lege. E ceva similar cu basmul despre hoțul care strigă: „Prindeți hoțul!"

Îi înțeleg și nu-i judec pe cei 31 de semnatari ai textului compus de V. Bahnaru, deoarece marea lor majoritate au niște relații mai speciale cu I.C.R.-ul din Chișinău, instituție finanțată de statul român și diriguit de P.I.J. Unii dintre ei au obținut de la I.C.R. din Chișinău susținerea financiară a diverselor proiecte, alții speră s-o aibă în cel de-al doilea mandat al P.I.J.-ului, acesta având în acest sens asigurarea protectorilor săi din București. Deja e lansat zvonul, precum că PIJ-ul este aprobat pentru încă un mandat la gestionarea I.C.R.-ului din Chișinău și, cu siguranță, acum sunt unii care-și regretă imprudența de a nu semna scrisoarea colectivă. Oricum, e pur și simplu aberant ca semnatarii să creadă că Vasile Șoimaru ar fi un românofob. În context, nu-i judec și-i înțeleg chiar și pe cei 10 colegi din Consiliul U.S.M. care, la inițiativa P.I.J.-ului, au votat la 03 iunie 2010 excluderea subsemnatului din Uniunea scriitorilor din Moldova. În toamna acelui an urma să aibă loc Adunarea generală a USM, la care pentru al șaselea mandat candida ilustrul critic literar M. Cimpoi, iar P.I.J.-ului i se garantase funcția de vicepreședinte al U.S.M. Pentru ca subsemnatul să nu-i complice ascensiunea ierarhică, P.I.J.-ul a găsit ușor un pretext, nimic în legătură cu literatura, iar după acea ședință a Consiliului U.S.M. deja se și vedea în scaunul de vicepreședinte, de iure, și de președinte al U.S.M., de facto. Dar scriitorii au votat altfel și, după ce s-a implicat în stupide și nenumărate ședințe de judecată cu noua conducere a U.S.M., PIJ-ul a înțeles că e mai rațional să-și canalizeze energia și talentele pentru a cuceri alte piscuri ierarhice. Presupun că, actualmente, P.I.J.-ul nu regretă destinului această fulminantă cotitură, deoarece actuala sa funcție e mult mai importantă și mai valoroasă. Nu se știe dacă, obținând mână liberă la managementul U.S.M., P.I.J.-ul ar fi reușit să devină „membru de onoare al Academiei Române din București și membru al Academiei de științe din Chișinău" (vezi Wikipedia, aceste „performanțe", de fapt, fiind opera nașului său M. Cimpoi), să-și editeze un volum de trei kilograme la o editură din Iași (dar poate și mai multe, nu am informații), să-i poarte numele o școală din raionul Sângerei (posibil, mai sunt și alte instituții publice), să beneficieze de timp nelimitat de antenă la postul de radio „Vocea Basarabiei"(de unde și premiul I.C.R.-.ului pentru doamna moderatoare a emisiunii, care nu îndrăznea să-i întrerupă efuziunile de lustruire a propriei lui imagini) și multe încă alte beneficii. E clar pentru oricine, că din cele trei probe, pe care le are omul de susținut în viață - de apă, de foc și a goarnelor de alamă - la cea din urmă, adică a gloriei, P.I.J.-ul a dat chix. Din acest motiv, n-o să mă mire deloc faptul, dacă într-o bună dimineață, trecând prin Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt" din Chișinău lumea va descoperi pe Aleea clasicilor literaturii române bustul P.I.J.-ului, care, probabil, e deja confecționat și așteaptă momentul oportun undeva în vreun depozit din Ploiești. Nu este exclus, că și Biserica Ortodoxă Română este deja atenționată: în eventualitatea unor canonizări, să se știe că în Basarabia există un martir (bătut la Lubeanka) pentru cauza națională și credinței strămoșești...

E regretabil, că autorul textului n-a înțeles esențialul din investigația jurnalistică a lui Vasile Șoimaru. Nu e vorba de „tentativa de distrugere a tot ceea ce este cultură și spiritualitate românească", precum i se pune în cârcă lui V. Șoimaru. „Antiromânismul" invocat de V. Bahnaru se referă doar la marea corupție română, cu care se luptă (cu succes!) D.N.A., printre „ai noștri ca brazii" fiind și politicianul ploieștean Mircea Cosma, judecat recent la opt ani de răcoare și al cărui protejat și amic este P.I.J.-ul șoimărean. Iar pentru societatea civilă dintre Nistru și Prut important este de a se salva de impostori, patrioți de meserie, salvatori ai națiunii, grandomani și tot felul de alți profitori ordinari. V. Bahnaru crede că „în situația confuză și incertă ce s-a creat în urma alegerilor prezidențiale" nu e momentul de răfuieli fratricide. Dar cine e vinovat, că timp de un sfert de secol avem parte doar de situații confuze și incerte? Oare nu cumva cineva are interes ca ele, situațiile, să nu se mai limpezească niciodată, făcându-se apel chiar la sfânta sfintelor: cultură și spiritualitate, românism, cauză națională? Or, investigațiile de genul celei pornite de V. Șoimaru sunt necesare tocmai pentru a pune capăt acestei situații, pentru a face lumină, vorba lui Val Butnaru dintr-o emisiune televizată de autor, cât mai multă lumină.