Revista Art-emis
Romania, laboratorul marilor experimente PDF Imprimare Email
General Br. (r) Grigore Buciu   
Duminică, 26 Martie 2017 15:02

1989-2017 După destrămarea comunismului, România a rămas singurul laborator al Europei, dar poate nu numai al ei, în care se poate experimenta orice. Un astfel de laborator dotat cu resurse, piaţă de desfacere, cu lideri spăimoşi şi mai ales cu un popor scandalos de răbdător, este locul potrivit unde pot fi încercate variante economice, soluţii politice inedite, limitele globalizări, limitele sărăcirii unei naţii, exportul gratuit de forţă de muncă calificată, teroarea fricii, conducerea ocultă sub masca democraţiei, anularea drepturilor fundamentale ale omului sub acoperirea comodă a statului de drept etc. Nu sunt un nostalgic, nu sunt un fan al lui Ceauşescu, dar nu pot să nu remarc că acest lider de factură ţărănească, aclimatizat în mahalaua citadină, avea inteligenţa necesară pentru a intui pericolele care pândesc România. Desigur el nu vedea soluţia salvării decât în varianta lui ideologică şi ruptă de lumea înconjurătoare, în evoluţie. Dar în esenţă, Ceauşescu avea dreptate când spunea că România este supusă unei presiuni uriaşe în vederea dezmembrării.

„Revoluţia" a fost primul eveniment care fără stimulare exterioară, nu ştiu dacă ar fi avut loc, sau schimbarea ar fi urmat după modelul ţărilor socialiste din jur. S-a mizat pe ura care ar fi existat între Armată şi Securitate. Nu ştim cum a jucat Securitatea atunci, dar putem bănui că nu prea cinstit, dacă privim cu atenţie la ce se petrece. Să fie foarte clar că în serviciile secrete pensionarea nu echivalează cu linia moartă, ci cu rezerva nevăzută şi bine protejată care poate fi activată oricând. După atâţa ani procesul „revoluţiei" nu s-a terminat. Ba dimpotrivă, s-a redeschis, reîncadrând evenimentele în alte prevederi legale. Securitatea nu a ieşit la vedere în confruntarea cu Armata, ci şi-a luat măsuri de neutralitate protectoare, s-a mizat pe un aşa-zis naţionalism „xenofob" al românilor. O teză care manipulată cum trebuie poate produce dezastre. A se vedea Iugoslavia. Nu a mers nici aceasta.

Armata, mult blamata armată, în spatele căreia se încearcă şi acum, a se pune toate victimele „revoluţiei", inclusiv lovitura de stat, de care Armata nu a profitat, nu şi-a asumat-o, nu ura Securitatea ci o detesta pentru întreţinerea prin frică a climatului de adulaţie a conducătorilor. Şi o detesta pentru că în evenimentele de la Timişoara nu a intervenit, Securitatea internă fiind chiar treaba ei, ci a lăsat armata să rezolve ceva pentru care nu era pregătită. Armata nici nu putea să-i reţină, după lege, pe cei bănuiţi de provocare sau surprinşi în acţiuni diversioniste. Armata nu avea poliţie militară. Ce a însemnat măsura de deschidere a graniţelor? O imensă prostie, o greşeală fatală pe care încă o mai plătim. Ce-a însemnat desfiinţarea Securităţii, fără a lăsa ceva în loc. O altă greşeală la fel de mare, dar şi o măsură prin care cei ce experimentau aici, au rămas fără o parte a binomului. Armata, absorbind Securitatea, nu putea logic lupta împotriva Securităţii. O astfel de luptă între două instituţii de forţă ar fi lăsat ţara de izbelişte, lipsită de apărare. În mediile academice se vehicula intens dreptul istoric. Ungaria desfăşura o intoxicare masivă externă, privind drepturile ei istorice asupra Transilvaniei, idee care se mula perfect pe trendul european privind anularea Tratatului de la Trianon. Această tendinţă este şi astăzi. Bulgaria scria şi ea tomuri întregi despre Bulgaria medievală care cuprindea Dobrogea, Muntenia, Banatul şi că în consecinţă aceasta e vatra strămoşească a naţiunii lor. Desigur, ei revendicau ştiinţific şi Macedonia iugoslavă şi părţileTimocului până spre Belgrad. Rusia stimula cu argumente ştiinţifice că Republica Moldovenească Sovietică este până la Carpaţi şi motivau o întregire a acestui popor

Pe acest fundal de instabilitate teoretică privind dreptul istoric, în condiţiile în care la nivel oficial se repingeau cu indignare falsurile de istorie, dar nu se făcea mai nimic pentru promovarea istoriei neideologizate a poporului român peste grniţă, românii deveniseră foarte sensibili la identitate. În laboratorul România s-a luat decizia trecerii pe naţionalismul „xenofob". Naţionaliştii extremişti nu s-au dovedit a fi românii, ci ungurii minoritari care au început să înnebunească, la fel ca la începutul stăpânirii prin Dictatul de la Viena. Ei au fost provocatorii agresivi, care au potenţat evenimentele de la Tg. Mureş. Televiziunile occidentale erau pregătite la faţa locului pentru eveniment. Manipularea funcţiona din plin. Exact ca acum, la manifestaţiile minorităţii, din Piaţa Victoriei din Bucureşti, minoritate învinsă din varii motive în alegerile din decembrie 2016. După manipularea prilejuită de tragedia de la Colectiv, care s-a calificat drept răsturnătoare de guvern, se încerca din nou, reeditând o emoţie asemănătoare prin incendiul de la Bamboo. Numai că arderea clubului a fost o pastişă proastă.

Dar se ştie ştiinţa nebazată pe repetabilitate experimentală nu se susţine. Românii s-au dovedit naţionalişti în 1990, dar nu extremişti. Armata condusă în exclusivitate de ofiţeri români, nu s-a lăsat cuprinsă de emoţie. A acţionat raţional, şi instinctiv corect, intuind care este miza şi care sunt mijloacele. Transilvania a rămas la locul ei. Eşecul a avut urmări imediate. O atacare fără rezerve a armatei, care, cum necum, trebuia introdusă într-o stare de vinovăţie accentuată pentru intervenţia ei în evenimentele din decembrie 1989. Iar acest lucru se întâmpla pe vidul constituţional, pe vidul legislativ în general, şi pe subfinanţarea ei cronică. Celelalte forţe politice, proaspătul serviciu de informaţii nu contau. Erau anemice şi necredibile. Ca dovadă că aşa este, amintim fenomenul Piaţa Universităţii, care seamănă izbitor cu Piaţa Victoriei, mai ales în privinţa mobilului central - anularea votului popular şi anihilarea puterii. Cu o excepţie însă. Atunci preşedintele ţării nu-i sprijinea şi nu se asocia cu protestatarii, precum Iohannis în geaca lui roşie, ci cu o facţiune socială bine organizată minerii, chemaţi să anihileze opoziţia din stradă. Rău era şi atunci pentru imagine, dar nu ştiu dacă e la fel de rău pentru România de atunci. Atunci, a fost un maidan al violenţei de neimaginat, în condiţiile în care poliţia era atacată, vorbim de instituţii, de către piaţă, cu focuri de armă, cocteiluri Molotov şi incendieri, iar armata inhibată, fără prevederi legale, nu-şi putea permite să intervină. Acum suntem în faza pragheză a revoluţiei de catifea.

O generaţie tânără, aparent instruită, dar analfabetă din punct de vedere politic, formată din grupuleţe distincte şi diferite ca imagine şi scopuri, acoperă aceeaşi intenţie de dărâmare prin terorizare a unei puteri legitime, sub acoperirea unui motiv aparent corect, aparent credibil, dacă n-ar fi total inventat. Ȋn acest nou experiment, urmărit cu interes de Occident, se urmăreşte sublimarea unei minorităţi nepregătită pentru administrare pentru a-şi impune voinţa anarhist-politică, printr-o democraţie participativă de tip Atena antică, stimulată de preşedinte. Frumos, numai că în acest caz „majoritatea ştirbă", cum zice batjocoritor Gabriel Liiceanu, devine mulţimea de necetăţeni atenieni, din moment ce votul lor zdobitor nu contează. Desigur, experimentul va continua. Criza rămâne ca cenuşa în spatele naivilor. O Transilvanie „autonomă", o Moldovă mare condusă de la Chişinău, în realitate de la Moscova, după modelul Crimeea, nesancţionată cine ştie ce de Europa intereselor economice şi de America propriilor sale interese. Va fi o primăvară a rezistenţei din ambele tabere. Cine va ceda primul va pierde definitiv. Sper ca acel pierzător să nu fie democraţia.

Notă: Generalul Br. (r) Grigore Buciu este Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria".

Aranjament grafic - I.M.

footer