Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 01 Februarie 2017 18:23

Eugen-Mihaescu-Rebel-CopertaUnul dintre pu?inii români celebri în lume ?i contemporani nou?, artistul plastic Eugen Mih?escu, se exprim? de câ?iva ani ?i ca artist al cuvântului. Prin alte ??ri, a?a ceva ar fi un eveniment la care ar vui lumea intelectual? ?i artistic?, ziarele, televiziunile. La noi, cam ?ipenie. Trei c?r?i scrise într-un r?stimp relativ scurt, de memorialistic? ?i eseu, adic? literatur? non fiction cum zic americanii, iar noi nu am g?sit înc? termenul, chiar dac?, al?turi de poezie, acest tip de literatur? a realului va fi probabil literatura viitorului (al?turi de poezie). Dovad?, standurile libr?riilor ?i rafturile bibilotecilor, tot mai invadate de literatur? despre oamenii, lucrurile ?i faptele aevea. Dar revela?ia Eugen Mih?escu-scriitor se pare c? nu-i e dat? oricui. E-n r?ul lor. Dintre cei care au luat act în în?elesul exact al chestiunii, ?i i-au marcat în scris semnifica?ia, sunt scriitorii canonici D. R. Popescu ?i Dinu S?raru ?i ziari?tii Ion Cristoiu, Sorin Ro?ca St?nescu ?i Victor Roncea. Restul spiritualit??ii române?ti - de dreapta, de stânga, apolitic? - se ?ine deoparte, de parc? Rebelul le-ar „cauza" cumva. Din câte ?tiu eu, „Rebelul" (titlul celui mai nou român, autobiografic, al lui Eugen Mih?escu) este seam?nul care-?i apar? cu orice pre? libertatea, f?r? a face îns? r?u altora, „f?r? violen??" cum se zicea pân? mai ieri ?i care nu ar avea în mod normal de ce s? deranjeze ceva sau pe cineva. De ce s? ne temem ori s?-l ocolim pe cel „singur ?i piezi?", cum zice Arghezi, sau, mai pu?in abraziv spus, dup? Eminescu, pe cel ce-?i urmeaz? „c?rarea-n codru"?

?i totu?i, numele lui Eugen Mih?escu nu e atât de pronun?at pe cât s-ar cuveni, cum nu sunt rostite cât ?i cum s-ar cuveni nici numele lui Eugen Doga sau Dumitru Prunariu. O fi ?i asta vreun specific na?ional (sau mondialist?) pas?-mi-te. „Rebel", aceast? a treia carte a lui Eugen Mih?escu, îi descrie via?? în România ultimelor vreo ?apte decenii - ultimii ani ai r?zboiului, republica popular? iar apoi socialist?, pribegia în Fran?a, Elve?ia ?i Statele Unite, dârzenia artistic? (?i moral?), consacrarea interna?ional? care trebuie mereu hr?nit? ?i p?zit?, toate în epoci ?i spa?ii dintre cele mai diferite, în medii ?i ele de mare diversitate, de la catacombele bucure?tene populate de scriitori ?i arti?ti boemi, în locuin?a parizian? a lui Eugen Ionesco ?i în birourile lui „New York Times" ?i cele de la Cas? Alb?. ?i oameni/personalit??i de mare varietate ?i pitoresc - de la impun?torul c? aspect, dar numai atât, Sadoveanu din ultimii ani de via?? la fascinantul Arghezi care mânuia bastonul c? pe un condei ?i replic? scânteietor. Uria? este îns? momentul „întâlnirii" cu pre?edintele Nixon. Ce l-ar fi costat pe romanul, ?i a?a vestit, s? trag? o minciun? frumoas?, c? s-a v?zut ?i a conversat cu liderul nr. 1 al lumii? Dar nu, el fixeaz? într-o secven?? tulbur?toare de numai câteva secunde ?i doar prin ce se poate vedea printr-o u?a abia întredeschis?, un întreg capitol dramatic de istorie.

Pe cine s? mizezi acum mai mult, tu, consumator de art?, pe graficianul sau pe scriitorul Eugen Mih?escu? Oricum, pe artistul unic al vizualului, pe care îl ?i deseneaz?, îl ?i poveste?te. ?i cu linii, ?i cu litere. Pe un exemplar de carte cu care m-a onorat, fabulosul autor a scris c? este „din partea unui pictor care scrie sau poate a unui scriitor care picteaz?". Un enun? mai neted (dixit Eminescu) decât pagini de exegeza... ?i iat? cum, dup? atâ?ia mari români care n-au putut fi vesti?i dincolo de hotare, al?i mari români deveni?i celebri în str?in?tate - Brâncu?i, Enescu, Lipatti, Ionesco, Eliade, Cioran, iar ast?zi o nou? genera?ie de mari români - celebri peste hotare, nelua?i în seam?, acas?. E de teoretizat.

footer