Revista Art-emis
Trădare pe toată linia PDF Imprimare Email
Silvia Jinga, S.U.A.   
Duminică, 11 Decembrie 2016 19:26

Silvia Jinga, art-emisMedia americană și occidentală trăiește un moment cât se poate de penibil, mai ales după sfâșierea vălului minciunii din campania electorală din S.U.A. Niciodată pronosticurile n-au fost mai măsluite, mai departe de realitate, mai falsificate. New York Times, Washington Post, New York Post, C.N.N., C.B.S. News, A.B.C. etc. s-au unit într-o falangă de coribanți stipendiați din fondurile generoase ale familiei Clinton și ale altor factori de putere, interesați să mențină status quo-ul. Hillary Clinton a fost o maestră a jocului dublu, construindu-și cariera politică pe inducerea în eroare a grupurilor minoritare: L.G.B.T.Q., feministe, negri, spanioli, imigranți ilegali din lumea a treia, mexicani etc., toți dezmoșteniții soartei cărora ea le promitea locuri de muncă, bunăstare, ridicarea câștigului minim, asigurare medicală ieftină, învățământ accesibil. Ea a afirmat în competiție cu Donald Trump că America n-a încetat să fie „great" (măreață) niciodată, ignorând realitatea dezastruoasă a marilor orașe, printre care chiar Chicago, locul ei natal, unde criminalitatea în ghetourile negrilor este alarmantă, declinul statelor din care au plecat joburile (vezi Pennsylvania), încarcerarea cu precădere a populației de culoare, adică un imens rău cauzat tocmai celor pe care ea a pretins că i-a apărat și-i va apăra. Hillary a fascinat mulți ani la rând mase de oameni care au crezut în ea. Fanatismul participanților la raliurile organizate după înfrângerea ei probează afirmația măcar parțial. Zic parțial, deoarece unii dintre demonstranții cei mai înverșunați, cei care purtau pancarte pe care scria „Trump is a fascist pig", am aflat, ulterior, că au fost remunerați din fondurile magnatului George Soros, miliardarul etern pasionat de revoluții, mișcări de stradă și „intervenții umanitariste", care îi procură fun (amuzament, distracție), după cum a mărturisit într-o emisiune pe you tube. Satisfacția activistului politic se conjugă cu economii ruinate, vezi România, cu vărsare de sânge, vezi Ukraina, multă suferință umană care nu poate fi justificată de obstinația lui Soros de a construi o societate deschisă, an open society, cum se cheamă fundația lui.

Extraordinara curtoazie a mediei americane față de Hillary Clinton și cerbicia criticii la adresa lui Donald Trump au fost destinate să asigure un câștig confortabil celei dintâi. Cu toate acestea un segment suficient de mare al populației americane nu a putut fi indus în eroare nici de presă, nici de calitățile oratorice ale fostei secretare de stat. Adevărul, impus de realitatea însăși, (folosirea de către Hillary a unui post atât de înalt pentru tranzacții în folosul propriu) și de experiența de viață a oamenilor, a biruit corupția și minciuna candidatei și a presei deopotrivă. Acest tip de presă falsă a fost numită „post truth press" - presa de după adevăr, presa epocii în care adevărul nu mai contează. Anul 2016 va fi amintit nu doar pentru lupta electorală, ci și pentru teribila decădere a presei din înalta demnitate cu care a fost ea investită de primul amendament al Constituției Americane, sacrul drept la exprimarea liberă (free speech). Și atunci, tocmai presa într-o societate democratică ce se dorește a fi un exemplu pentru întreaga lume, tocmai ea, presa a îndrăznit să se prostitueze în așa hal? In bună parte presa scrisă și televiziunile americane au fost demult cumpărate de neoliberalism, promovând interesele grupurilor de putere obstinate de instaurarea guvernului unic mondial și a globalismului. Aceeași presă n-a dezvăluit întregul scandal al e-mailurilor lui Hillary Clinton, aspectele constestate ale politicii ei externe implicată în destabilizarea Irakului, a Libiei, a Siriei, în moartea ambasadorului Stevens și a unor tineri americani din cadrul forțelor speciale, al căror număr exact încă nu se cunoaște din cauza secretomaniei administrației Obama.

Când obligația presei americane trădătoare a fost suplinită de Edward Snowden, Chelsea Manning, Barret Brown, Jeff Sterling, Guciffer, WikiLeakes etc., establishmentul a sărit ca ars, cerând pedepsirea exemplară a celor care au îndrăznit să rostească adevărul. Internetul, care încă nu poate fi cenzurat sau nu se dorește încă cenzurarea lui, abundă în elogii la adresa "eroilor", căci așa sunt numiți cei care au riscat închisoarea, demascând întregul eșafodaj al înșelăciunii. Oamenii nu pot fi trași pe sfoară la infinit. Fără Donald Trump, o inserție periculoasă pentru establishment, sunt absolut sigură că eșafodajul minciunii nu s-ar fi prăbușit atât de lamentabil. Deci, încă o dată, să nu mai fie nici un fel de surpriză pentru nimeni: Donald J. Trump a câștigat alegerile pentru că o mare parte a populației americane fierbea demult împotriva machiavelicei politici a administrației americane de la George Bush junior încoace. Trump a avut funcția de catalizator al unei reacții vulcanice.

Ron Paul, fost senator, fost candidat la președenție, fondator al Institutului libertarian pentru pace și prosperitate, a declarat în interviul acordat lui Thomas Roberts de la postul de televiziune MSNBC în 3 octombrie 2016 că „liberty is all chopped to pieces" (libertatea este sfărâmată în bucățele) sau în altă parte, în web site-ul institutului său afirmă „in this country there's no democracy" (în această țară nu este democrație), dorind să sublinieze abuzurile administrației Obama, dar nu numai. Peter van Buren a mărturisit în articolul său „The War on the First Amendment Didn't Start Last Week", (Războiul împotriva primului amendament nu a început săptămâna trecută, postat pe AntiWar.Blog, 22 noiembrie 2016) că a fost dat afară din jobul lui la Obama/Clinton State Department (Departamentul de Stat) din cauza cărții sale „We Meant Well", (Am intenționat binele - trad. ns.) care a criticat acțiunile criminale ale președinților Bush și Obama în Irak. A fost nevoit să-și angajeze un avocat pentru a scăpa de închisoare. Dar nu la fel de norocoși au fost Thomas Drake, Morris Davis și Robert MacLean, încarcerați pentru delictul de a fi informat presa despre fărădelegile guvernamentale. John Kiriakou, Chelsea Manning și Jeff Sterling au fost condamnați la închisoare pentru fapte similare, pentru că au vorbit cu jurnaliștii. Administrația Obama a încercat să împrocesueze reporteri de la „Fox și New York Times" din cauza unor materiale privind practicile nelegitime ale guvernului federal. Ray Maxwell, angajat la Departamentul de Stat a informat public despre ilegalitățile comise de Hillary Clinton în problema e-mailurilor înainte de a se știi despre serverul ei privat, dar media s-a grăbit s-o acopere pe delincventă, numindu-l pe Maxwell „an oportunist and a political hack" (un oportunist și hacker politic - trad. ns.). Robert Maxwell a fost forțat să se pensioneze pentru a fi redus la tăcere. Nu ne amintesc oare aceste deraieri de la traseul democratic de arsenalul bine cunoscut de noi din timpul dictaturii comuniste? Iată că democrația însăși poate crea monștrii atunci când instituțiile ei se alienează, punându-se în slujba puterii.

Numai apariția lui Trump, un neofit în arena politicului, a făcut posibilă marea demascare a acestei uriașe farse: trădare a Constituției, trădare a democrației, trădare a tuturor oamenilor de bun simț din această țară, care doresc binele Americii. Numai două promisiuni de și-ar ține noul președinte ales și ar face istorie. A promis să respingă tratatul T.T.I.P. (tratatul transatlantic partnership cu țările din Asia de Sud-Est, excluzând China, Coreea de Nord) pentru că toată lumea știe că asemenea tratate sunt pentru exportul joburilor manufacturiere de sub nasul muncitorilor americani și protejarea investitorilor din marile bănci și corporații. Acest tratat subjugă și țările semnatare prin instrumentul de tortură care se cheamă LSID, aspectul juridic al tratatului. Statul semnatar nu are dreptul la nici o obiecție, chiar dacă opțiunile investitorilor contravin intereselor cetățenilor din statul respectiv. În cazul în care s-ar manifesta, guvernul semnatar este dat în judecată de corporația investitoare care extorchează miliarde de dolari. Acesta este TTIP, la care s-a lucrat preț de cinci ani de zile în administrația Obama. Nu este oare îndreptățit Trump să-l respingă sau să-l restructureze din temelii? Răspunsul nu poate fi decât afirmativ. A doua promisiune s-a referit la o politică a păcii, a buneiînțelegeri cu cei care doresc cooperare cu America. Nu putem decât s-o dorim, arzător, înfăptuită.

În nuvela science-fiction „War of the Worlds" a lui H. G. Wells există un pasaj referitor la felul în care o societate modernă luptă să se descurce în condițiile unei prese grav afectate de invazia marțienilor. De un fel de invadare a presei și de subminare a spiritului ei liber vorbim în cazul presei americane de la o vreme, dar extrem de vizibilă în campania electorală din 2016. H. G. Wells experimentează un profund sentiment al pierderii: de vieți, locuințe, instituții, al pierderii încrederii în spiritul uman. O stare asemănătoare ne încearcă și pe noi la aflarea unei sinistre statistici din raportul pe iunie a.c. al UNHCR (agenția ONU pentru refugiați), care precizează că 65.3 milioane de oameni de pe glob a fost smulși de la locul lor și risipiți, 41 milioane de oameni au fost dispersați în interiorul țărilor lor, 21 de milioane sunt refugiați, 3 milioane au cerut azil, mai mult de jumătate din refugiați fiind din Siria, Afganistan și Somalia, țări în care SUA a intervenit pentru schimbare de regim.

Nu i-am văzut niciodată pe numeroșii suporteri ai lui Hillary Clinton demonstrând la fel de violent, cum au făcut-o după eșecul candidatului preferat, demonstrând împotriva destabilizării dublate de o imensă tragedie umană în tot Orientul Mijlociu. Presa, în general, s-a codit să raporteze asemenea știri cu totul neplăcute pentru urechile făptașilor. În fine, s-a manifestat o întreagă coalizare între presă și establishmentul de la care își primea solda. Felul în care Trump a fost înfierat de demonstranți ne-a amintit de mânia "proletară" din timpul Cominternului, când Ana Pauker, ministrul nostru de externe, își începea luarile de cuvânt la ședințele comitetului politic executiv ale CC PCR cu propoziția "tovarășul Stalin a spus", rostire menită a-i băga în sperieți pe ceilalți membri mai puțin familiari decât ea cu asasinul de la Kremlin. Trump a spus că va stopa temporar intrarea muslimilor ca să se dumirească cine se găsește la ora actuală în State și asta a declarat-o după atacul terorist de la San Bernardino (CA). De asemenea s-a pronunțat doar pentru imigrația legală, măsură absolut rațională, având în vedere că deja sunt vreo 12 milioane de ilegali. În bună tradiție neoliberală a fost etichetat fascist, nazist, supremațist alb, simpatizant al Kuklusklanului, misogin, sexist, xenofob etc. De fapt, Donald Trump n-a dorit decât să pună pe tapet un adevăr istoric total ignorat de neoliberaliștii multiculturali și anume faptul că America a fost fondată ca o țară de cultură occidentală pe bazele credinței creștine. El a susținut întoarcerea Americii la izvoarele ei culturale și spirituale, pentru a nu se rătăci în labirintul falselor credințe inventate ad-hoc pentru dinamitarea a ceea ce are sfânt națiunea americană. Atentatul la memoria acestei națiuni a fost principalul obiectiv al suporterilor neoliberali, distrugători de cetăți bine întemeiate.

De la începutul campaniei sale electorale Donald Trump a spus „no political correctness", ceea ce pare a fi avut un ripple effect (efect de propagare) asupra Europei întregi, dacă este să citim rezultatele alegerilor preliminare din Franța. Reacții virale de ostilitate n-au întârziat să apară dinspre foarte performanta „Clintons' machine" (mașina Clintonilor). Trump s-a opus dezastrului moral cauzat de doctrina neoliberală, care după Al Doilea Război Mondial s-a cuibărit la Columbia University prin filozofii Școlii de la Frankfurt, refugiați din Germania nazistă. Ei au teoretizat asupra distrugerii familiei, care ar fi fost cea mai mică celulă de prăsire a fascismului și exploatării capitaliste. Și astăzi asistăm la acest fenomen generator de angoase. Ei au teoretizat asupra importanței emulării minorităților în lupta pentru distrugerea din interior a sistemului capitalist și instaurarea societății comunitarde. Minoritățile - calul troian al uriașei diversiuni reprezentate de campania electorală a lui Hillary Clinton, susținută direct de fostul președinte Bill Clinton, cel care a manifestat atât de mult respect pentru Oval Office încât l-a transformat în ovull office, cum s-a spus pe aici în popor multă vreme. Despre toate aceste triste realități presa americană în perioada electorală, cu excepția Fox-ului, n-a suflat o vorbă, ca să nu impieteze asupra prestigioasei familii. Dar au trecut alegerile și presa, în mare parte, continuă să ocolească problemele spinoase, dintre care una ar fi rezistența pașnică a triburilor de indieni nativi Standing Rock Sioux, care se opun trecerii conductei de petrol prin zona lacului Oahe, sursă de apă potabilă și loc de cult pentru ei. Plângerile lor coboară cu o sută cincizeci de ani în urmă, fiind legate de abuzurile guvernului federal asupra terenului rezervat lor prin tratate speciale, mereu nesocotite.

Filosoful dizident Milovan Djilas prevedea o aspră judecată a istoriei asupra politicii de suprimare a liberei gândiri în lagărul comunist, condamnând monopolul instituit de dictatură asupra întregii societăți: „the exclusive monopoly over thinking for the purpose of defending their personal interests, will nail the Communists to a cross of shame in history", (extras din Serge Schemann, Milovan Djilas, Yugoslav Critic of Communism, Dies at 83, necrolog în The New York Times, 21 aprilie 1995 - monopolul exclusiv asupra gândirii în scopul apărării intereselor personale, o să-i răstignească pe comuniști pe o cruce a rușinii în istorie, trad. ns.). Monopolul descris de Milovan Djilas l-am regăsit cu neliniște în 2016 în marea masă a presei de campanie electorală. Să sperăm că acest monopol de tristă faimă va rămâne un simplu fenomen pasager, o boală de contaminare de la epidemia establishmentului.

footer