Un articol din Magazin Istoric - numărul din luna octombrie 2016 - privind modul cum suntem priviţi, noi, românii în străinătate, ne-a determinat să scriem aceste rânduri. „Inovaţia lingvistică post-decembristă", mă refer la schimbarea cuvântului „ţigan" în „r(r)om" a adus un imens deficit de imagine României de azi. Cum spunea un român, trăitor în Occident, dacă noi credem că străinii fac eforturi să înţeleagă sau îi preocupă diferenţa dintre români şi rromi suntem de-a-dreptul naivi şi rupţi de realităţile concrete de acolo. Şi acolo oamenii au probleme care îi fac imuni la cele ale altora. Pe baza aceastei indiferenţe, altiminteri normală, faptele reprobabile din Occident, fie că sunt comise de români, fie de romi, sunt reproşate tuturor românilor. Şi, evident, României ca ţară. Ţiganii, ne spun sursele istorice, au pătruns prin sudul Europei în secolul al XIV-lea. Au fost mase sărace de indieni care au părăsit India. Altminteri o ţară cu o bogată istorie, tradiţii, cultură, o religie diversă şi complexă: hinduism, budism, jainism, sikhism, brahmanism dar şi multe altele. O ţară imensă, împărţită strict pe caste. Drepturile celor din casta ultimă - paria (altminteri considerată în afara primelor patru) aproape că nu există. Şi atunci au plecat în masă. Şi au poposit acolo unde au găsit toleranţă. Printre ele şi România. În Europa, conform unor date oficiale, Spania are 650.000 ţigani - 1,62% din populaţie, urmată de România cu 619.000, dar reprezentând 3,2% din populaţie (conform recensământului din 2011, aşa cum s-a autodeclarat fiecare). Toleranţa înnăscută - şi faţă de ţigani - coroborată cu ospitalitatea binecunoscută constituie trăsături esenţiale ale poporului român. Dar, surprinzător, aceste calităţi crează acum mari probleme de integrare în lumea europeană. Şi nedrepte reproşuri că nu reuşim să-i educăm, să-i controlăm, să-i civilizăm şi să-i... ţinem la noi acasă pe ţigani.

Nu putem ignora tratamentul ţiganilor, alături de evrei, în ţările apusene şi mai ales în Germania. Acestea sunt aspecte arhicunoscute, pe care noi doar le consemnăm în virtutea adevărului istoric concret. Dar să ne întoarcem la viaţa noastră de zi cu zi. Prolificitatea etniei ţigăneşti face ca numărul acestora să fie în continuă creştere. Ţiganii formează o etnie care nu se prea sinchiseşte de ziua de mâine în condiţiile în care ajutoarele sociale sunt în floare. Ba chiar şi occidentalii, care ne critică atât de mult, ne trimit „ajutoare europene", care, în proporţie mare ajung la ţigani. Ţiganii sunt adaptaţi, mult mai bine decât alţii, sloganului neocapitalist „Trăieşte clipa!". Influienţa ţiganilor este în continuă creştere şi deloc benefică. De exemplu, muzica populară românească aproape că nu mai există. La nunţi, botezuri, petreceri se cântă în cvasitotalitate pseudocântece ţigăneşti marca „Salam", „Guţă" sau „Minune", făcături ce constituie aproape o sfidare a marilor interpreţi ţigani de altădată: Fărâmiţă Lambru, Romica Puceanu, Gabi Luncă sau Dumitru-Dona Siminică. Oarecum paradoxal, „regimul socialist" a reuşit să rezolve situaţia ţiganilor integrându-i forţat în serviciu. Şi „cu voie, fără voie" aceştia s-au integrat practicând cu precădere meserii necalificate, dar care, în condiţiile de atunci, le asigurau un venit rezonabil, suficient pentru o viaţă modestă.

În ultimele două decenii s-a produs o scindare profundă chiar în rândul etniei ţigăneşti. Unii, superbogaţi, au construit palate de o ripisă şi urâţenie sfidătoare la Buzeşti, Strehaia, Slatina etc. Alţii sunt muritori de foame, cerşetori sau căutători prin gunoaie, aici în România, dar şi în Occident. Cu câţiva ani în urmă presa consemna un fapt semnificativ: la Paris a apărut un ţigan cu o pancartă pe piept pe care scria „Sunt român, daţi-mi un franc!". Şi ne mai mirăm că occidentalii ne considera o ţară de ţigani, remarcă jignitoare făcută şi la un meci internaţional de fotbal. Orice infracţiune petrecută în Occident de către ţiganii noştri este o bilă neagră pentru România. Acesta este „plata" pe care o primeşte, azi, poporul român blând, primitor, harnic, tolerant, ospitalier sau cum spunea cineva, „Facerea de bine...".

Grafica - I.M.