Revista Art-emis
Reportaj din Curcubeul Toamnei (2) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Miercuri, 09 Noiembrie 2016 17:54

Transfagara?an-NistoroiuMun?ii F?g?ra?, versantul nordic: Suferin??-Jertf?-Miracol divin

„Într-o ?ar? a?a de frumoas?, c-un trecut a?a de glorios ?i un popor atât de de?tept, cum s? nu fie o adev?rat? religie iubirea de patrie ?i cum s? nu-?i ridici fruntea ca falnicii str?mo?i de odinioar?, mândru c? pot spune: Sunt român!". (Alexandru Vlahu??)

Fiecare poem al Toamnei române?ti ce ne înconjoar?, surâde, înmiresmeaz? ?i roste?te ?optind tainic, sensibilitatea, farmecul ?i splendoarea frumuse?ii p?mântului dacoromân. Pe c?r?rile dinspre mun?i, p?durea în armura ei verde a?tepta în legiuni falnice ?i ordonate s? dea salutul soarelui care înc? nu se trezise, dar se b?nuia undeva spre r?s?rit, ca o vâlv?taie de fl?c?ri zglobii ce str?b?teau în caden?? pâcla somnoroas? a dimine?ii, cu suli?ele lor aurii. Frun?ile Carpatice temerare au primit doar binecuvântarea înaltului cer ?i s?rutul nourilor, lacrimile ploii... Seme?ii condori, cascadoria caprelor negre, dansul coco?ului de munte p?streaza amintirea ?i avântul partizanilor îndr?zne?i, împreun? primeau surâsul soarelui, punând în lumin? prospe?imea ve?nicilor mun?i, ca-n Ziua cea dintâi a F?pturii.

„Ca ?i pildele f?r? autor ?i f?r? de vîrst?, acestea î?i afl? locul între alc?tuirile ie?ite de la sine din tainele f?r? istorie, precum p?durile de brazi". (Artur Gabriel Silvestri)

„Acolo, departe, în singur?tatea mun?ilor ?i a codrilor, spune B?di?a al meu drag, Petru Baciu-Bac?u, poet, scriitor, m?rturisitor, partizan ?i biruitor, m-am reg?sit ?i mi-am purificat via?a. Acolo, departe, în singur?tatea pribegiei mele, m-am sim?it mai aproape de Dumnezeu ?i m-am împ?cat cu mine ?i cu lumea pentru totdeauna... Mun?ii sunt scar? de m?rgean care urc? la Dumnezeu. Acolo, lumina cerului nu se stinge niciodat?. Între munte ?i destinul neamului românesc exist? o leg?tur? greu de exprimat în cuvinte, „cetate inexpugnabil?" care nu a putut fi cucerit? niciodat? de n?v?litori"[1]. Pe m?sur? ce se ridica cortina nop?ii, din iatacul r?coros al p?durii, tufe de flori î?i ridic? petalele, s? prind? c?ldura razelor binevoitoare, care le însenina corola înmiresmat?. Pe trupurile de argint ale fagilor, umbrele juc?u?e ale fluturilor de lumin?, pâlpâiau ca flac?ra de lumânare într-un schit unde se intonau angelicele cânt?rile psaltice. În amvonul unui izvor, bulbucii de aer se învârteau ca ni?te monahi fascina?i de sunetul toacei b?tute în rez?rsat de zori, împro?când sclipiri de curcubeu, înainte de a deveni o e?arf? de spum? plutitoare. În isonul c?ldurii, zvonul p?durii se domole?te. Unduindu-se în rotiri diafane, candelabrele brazilor, argintând umbrele lor pe cer, reflectate pe limpezimea albastr?, împing nourii , adev?ra?i c?lu?ari care salt? în str?milenarul joc dacic, azuriu. Între ve?mântul de brocard al brazilor, unde izvoarele susur? permanent Legendele ?i Doinele Valahilor, fagii au renun?at pentru un timp la coroana lor verde în schimbul pepitelor aurite-frunzele efemere ce se cern ca o ploaie de sori peste p?mântul primitor de Dumnezeu. Vorba cântecului din mar?ul Vân?torilor de munte: Dumnezeu e mai aproape,/ Îl sim?im la orice pas/ Prin murmur duios de ape/ ?i-n al codrilor sfânt glas.

La poalele Mun?ilor, pâlpâiau în toate culorile câmpiile împestri?ate, în port de s?rb?toare sub rapsodiile mierlelor, iar dealurile se ridicau ?i se îndep?rtau în geana zenitului, precum refrenul cucilor, slobozit pe portativul ??rilor calde primitoare, de unde vin ?i unde se întorc. La curtea marelui Codru, printre fream?tul de ramuri, vraja, miracolul, taina te îmbr??i?eaz? cu tot mirabilul celest: cu cer, p?mânt, copaci, flori, izvoare, p?s?ri, triluri, legende, minuni. Zvonul zilei s-a retras ?i el la marginea p?durii, luând dup? crestele mun?ilor v?paia soarelui spre a ?i-o a?eza c?p?tâi. Sub marama înser?rii mun?ii se îmbr??i?eaz? în rug?ciunea dinaintea culc?rii. Poate undeva în vreo poian? mai pâlpâie un foc ?i pove?tile ciobanilor tr?ite sau povestite de înainta?ii înainta?ilor milenari, de la Zamolxe, marele P?stor dac, pân? azi. Un înger a?tept? s? a?ipeasc? ciobanii, apoi lu? un t?ciune, puse pe crestele seme?e scara cerului ?i, urcând, aprinse opai?ul Lunii, picurând m?rg?ritare printre cetinile de brad. Jos, V?ile r?sunau cuprinse parc? în clocotul serilor de haiducie sau al anilor de lupt? a partizanilor pentru Voievodatul lor cre?tin.

„Între 1948-1956 un nou Voievodat se înfiripase pe aceste meleaguri f?g?r??ene, pe unde cu un sfert de mileniu mai înainte încercase ?i Brâncoveanu s? aduc? lumin? ?i mângâiere sufleteasc? norodului trudit sub jug str?in... Nevoia unei redres?ri morale, a unei treziri a con?tiin?ei umane în slujba legalit??ii ?i a drept??ii sociale, se f?cea sim?it? ?i dorit?. Acest avânt de via?? nou? a pornit de pe Valea Oltului, din sufletul elevilor, ?i a p?truns spre culmile alpine prin minunatele v?i, începând de la Fântâni?a Cr?iesei pân? la Fereastra Sâmbetei, antrenând toat? suflarea în?iruit? în jurul masivului Moldovean... Pe aceste ?inuturi carpatine s-a constituit, din suferin?? ?i nedreptate, gruparea partizanilor condus? de Ion Gavril?"[2]. „Trei lucruri, spunea acel mare haiduc al ??rii F?g?ra?ului, Ion Gavril?-Ogoranu, le-am socotit de aur pentru via?a pe care am dus-o: c?ciula ruseasc?, rucsacul nem?esc ?i cojocul românesc. C?ciula româneasc? nu-?i acoper? urechile, ?i-o dau jos de pe cap crengile, încât noaptea ri?ti s? nu ?i-o mai g?se?ti sau e?ti tot cu mâna pe ea, ca s? ?i-o înde?i pe cap. C?ciula ruseasc? o legi sub b?rbie, poate bate vântul, po?i trece prin frunzi?uri ?i nu î?i cade decât cel mult cu cap cu tot. Traista româneasc? ?i desagii, orice form? ar avea, îs incomode, se aga?? de crengi, te trag într-o parte ?i trebuie s? te tot ?ii de ele. Rucsacul german e cel mai potrivit pentru a duce greut??i. Înc?rc?tura se muleaz? pe spinare, se face una cu tine, nu penduleaz?, î?i las?, mai ales, mîinile libere, te po?i strecura cu u?urin?? printre crengi ?i prin locuri pr?p?stioase, când ?ezi ai un sp?tar de care s? te rezemi ?i, la nevoie, po?i dormi cu capul pe ea. Cojocul românesc e cea mai necesar? hain?. Intrat în el, având genunchii acoperi?i, cu c?ciula pe cap, te po?i culca în z?pad?. Se ud? greu, dar se usuc? u?or ?i ?ine de cald ?i când e ud..."[3].

Dup? ocuparea Regatului Român de c?tre hoardele ro?ii, câteva sute de cre?tini: militari, preo?i, înv???tori, ??rani, intelectuali, studen?i ?i elevi s-au refugiat în Sânul marelui Codru Verde Dac, în cetatea ve?nic? a Carpa?ilor veghetori, pentru a lupta pe via?? ?i pe moarte contra cotropitorilor adu?i de alogeni ?i de cozile lor de topor. Toate grupurile în sine, to?i lupt?torii în parte, chiar ?i cei care îi sus?ineau ?i-i spijineau din spate, rude, prieteni sau pur ?i simplu români de con?tiin??, ?tiau de la început c? lupta este inegal?, c? e sortit? înfrângerii gra?ie colosului armat cu care se încle?tau, dar demn?, jerfitoare ?i biruitoare prin crezul mistic al neîngenuncherii în fa?a Antihristului. To?i se sim?eau daci liberi în ?ara lui Zamolxe, a lui Burebista, a lui Decebal, a lui Mihai. Stâlpul ?i Temelia fiec?rei celule, grup sau organiza?ii se zideau pe: Dumnezeu, Neam, Glie, limb?, cultur?, credin??, cinste, omenie, sacrificiul suprem, iubire de semeni. To?i lupt?torii trebuiau ca m?sur? proprie s? ating? Icoana ??ranului imperial dac, asemeni haiducului ??rii Oltului, Gheorghe Arsu: Potrivit de statur?, lat în spete, drept ?i vânjos ca o stan? de piatr?, îl v?d ?i acum c?lcând ap?sat pe mijlocul drumului-în haine albe, cu c?ciula dat? pe spate ca s? se vad? fruntea lat? ?i ochii negri str?lucitori, parc? sfidând lumea: „?sta sunt, nu am treab? cu nimeni, dar nu v? lega?i de mine". To?i partizanii au fost brazi ce nu se îndoiesc, fagi viguro?i, herculani ?i stejari temerari, care ?i-au pus via?a în soarta istoriei: Dar nici unul nu va muri în lupt? deschis?. În lupt?, în mun?i, vom fi r?ni?i, dar mor?i nici unul. Uci?i am fost numai atunci când am fost vându?i...

„În vara ?i toamna anului 1947 în Mun?ii F?g?ra? exista în leg?tur? cu m?n?stirea Sâmb?ta ?i cu p?rintele Arsenie, o grup? de oameni din întrega ?ar? ad?posti?i aici... Pentru a lua leg?tura cu grupul Arsenescu-Dumbrav?, am trimis în dou? rânduri pe Gheorghe Cordea, din Gura-V?ii... Sub motiv c? târguie?te oi, a trecut pe la stânile din masivul Iezer-P?pu?a, întrebându-?i prietenii dac? nu au leg?turi cu lupt?torii din mun?i. Careva l-a dus în fa?a unui b?trân, care sus?inea c? este generalul Dumbrav?. Acestuia i-a relatat despre existen?a grupului nostru. B?trânul ne-a transmis s? activ?m pe versantul nordic al Mun?ilor F?g?ra?... Urma s? ne împ?r?im în dou? echipe ?i s? colind?m mun?ii de la stân? la stân?, s? ne g?sim oameni ce aveau leg?tur? cu grupurile de lupt? care s-ar fi aflat pe versantul sudic al Mun?ilor F?g?ra?... Am trecut coasta prin Valea lui Mogo?, coborând prin fereastra Bîndii în Nisipuri spre Muntele Gâlcescu, poiana ?i muntele Sc?ri?orii. Am continuat s? mergem tot a?a, oprindu-ne la stâni spre Mun?ii Ghi?u ?i Frun?i, de unde se vede Curtea de Arge?... Ajun?i pe muntele Dobroneanu, l?sând în spate Valea Vâlsanului, apoi de la râul Doamnei în sus pe Valea Z?rnii pân? în Muntele Pecineagu, la cotul Dâmbovi?ei. De la Piscul Netotului colindar?m mun?ii peste Dracsin ?i Ca?cue pân? în Piatra Craiului. De grupul Arsenescu nu ?tia c? mai exist? în munte, dar to?i vorbeau de fra?ii Arn?u?oiu ?i de Maria, enigmatica tân?r? ce era cu ei ?i care se purta ca un b?rbat cu arm? ?i rani??...De la muchea Galb?nii, eram aproape de muchiile lan?urilor Moldoveanu, Gâlcescu, Dara ?i Nisipuri.. Odat? cu înserarea se puser? la drum spre creast?, la propunerea lui Ilioi de a urca pân? în vârful Moldoveanului: „Suntem de atâ?ia ani în munte, cel mai înalt munte al ??rii e aici lâng? noi ?i n-am fost niciodat? pân? în vârful lui. Haide?i s? fim ?i noi o dat? cei mai înal?i oameni din România[4].

În Regatul României, demn de Regatul str?bun al Daciei Mari, a r?mas un voievodat liber, care n-a îngenuncheat în fa?a comunismului samavolnic, Voievodatul Carpatin. Savantul Simion Mehedin?i îi numea pe str?mo?ii daci nemuritori, poporul carpatin. Mântuitorul Iisus Hristos, Mun?ii Carpatini, Oltul, Mure?ul, Nistrul ?i Dun?rea sunt Obâr?ia neamului nostru primordial protodaco-valaho-român. Dac? Bunul Dumnezeu nu ne d?ruia aceast? Vatr? de cremene, am fi disp?rut de mult din istorie. Codrul verde ?i Crucea hristic? consfiin?esc deplin Aura sufletului dacoromânesc. Aici, în Sânul mun?ilor au odr?slit cu binecuvântare de Sus, sub Pronie divin?, dintru începuturile diafane: limba, cetatea, cultura, în?elepciunea, tradi?ia, biserica, doina, balada. Toate încerc?rile, prigonirile, persecu?iile, invaziile migratoare, tr?d?rile, vânz?rile, mai vechi sau mai noi, au frânt poporul, au zgâl?îit biserica, dar jertfa lor s-a pl?m?dit în Doine ?i s-au refugiat în Mun?ii care, au r?mas de veghe ?i straj? ve?nic?, de neclintit, de nebiruit. Rodul luptei partizanilor din mun?i pentru izb?virea na?ionalist-cre?tin? s-a împletit cu ambian?a vie?uitoarelor ?i cu familiaritatea plantelor p?durii, care le-au furnizat tactica ?i strategia atât de nacesar? b?t?liilor cu du?manii atei: „Aveam un sistem de ap?rare înv??at de la animale. Gâ?tele s?lbatice se las? ?i pasc pe grâu, toamna, iar un gâscan st? pe o ridic?tur?, ceva mai sus, ?i supravegheaz?. Când vede du?manul, d? alarma ?i toate î?i iau zborul. Toate vie?uitoarele au sistemul lor de ap?rare. Noi am înv??at de la ele, de la c?prioare, de la cerbi. Motrescu (Vasile) a aplicat prima metod? ?i s-a înfundat în desi?. Planul era a?a: dac? potera vine de la deal (ei veneau „pieptene", unul lâng? altul, prin desi?, cu câte un câine de urm?rire din loc în loc), în nici un caz nu fugim la vale, înaintea lor. Cine fugea de primii, era împu?cat de ceilal?i. Asta ?tiam. Metoda era s? te afunzi în desi? în direc?ia de unde veneau ei. Î?i g?seai un loc de unde nu erai observat decât de la unu-doi metri, iar tu observai din timp, ?i când el te repera, erai deja st?pân pe situa?ie. Te ridicai, ?i dac? el voia s? trag?, tr?geai, îl doborai ?i, prin sp?rtura f?cut? în frontul lui, s?reai în spatele lor ?i te tot duceai, pentru c? în spatele lor nu mai era nimic... Ei ?tiau c? noi nu st?m în p?dure rar?, b?trân?, ci în l?st?ri?, în desi?, unde nu puteam fi u?or surprin?i. Eram camufla?i. Era clar c? parchetul era „piept?nat" de ei. Dac? îi sim?eai de la distan??, o luai în diagonal? ?i ie?eai în partea cealalt? a parchetului, ?i înv?luidu-i pe la cap?t, ajungeai în spatele lor. Cu condi?ia îns?: s? o iei tare în diagonal?, pentru c? ei s-ar putea s? aib? dispozitivul în form? de potcoav?. Am mers în diagonal?, dar n-am ie?it din desi?. Asta am înv??at-o de la mistre?i. Mistre?ul nu iese din desi? decât dac?-l h?ituie?ti. Numai cu foc de pu?c? iese. Dac?-l h?ituie?ti, el te ocole?te ?i tot în desi? r?mâne. A?adar, n-am ie?it din desi?"[5].

Se mai întâmpla îns?, ca muntele s? le de-a partizanilor ?i clipe de r?gaz, refaceri, învoiri, când ei ie?eau din cazarmele verzi ori de piatr? pentru a lua contac cu lumea liber?, poate chiar cu studen?i sau colegi de-ai lor, provocând totodat? ?i mânia vigilentei potere. În mijlocul confra?ilor tineri turi?ti, neangaja?i militar, întâlneau simpatie, bucurie, venera?ie ?i d?ruire din pu?inul lor: cruciuli?e de la fete, bocanci, binocluri, lenjerie, chibrituri... Un astfel de popas istoric a fost cel de la cabana Bâlea-cascad?: „Turi?tii erau aduna?i în fa?a cabanei amestecându-se cu noi ?i continuînd s? ne dea obiecte. Sim?eam c? trebuie s? spun câteva cuvinte acestor oameni: „Spune?i, v? rog, oamenilor din ?ar? c? mai exist? un col? din regatul României, care nu ?i-a plecat capul înaintea comuni?tilor. ?i-atâta timp cât ne vor sta capetele pe umeri, acest col? de ?ar? va fi liber. Spune?i-le s?-?i p?streze încrederea c? într-o zi toat? România va fi liber?. Ruga?i-v? s? v? ajute ?i s? ne ajute Dumnezeu"[6].

Când porneau în misiune, partizanii spre a nu c?dea în potcoava întins? de securitate, ?ineau precum caprele negre, doar crestele abrupte ale mun?ilor ?i pe unde potecile erau prietenoase se l?sau pentru provizii c?tre stânele ciobanilor: „Am urcat mun?ii pe la Turnu Ro?u ?i am ?inut creasta spre Suru, Scara Mâ?ii ?i am coborât în valea Topologului, deasupra stânii, chiar sub Negoiu... Ciobanii erau la fel de binevoitori ca peste tot... În partea apusean? a ??rii F?g?ra?ului exista de ani de zile o organiza?ie anticomunist? condus? de profesorul Olimpiu Borzea din Vi?tea de Jos. Grupul se constituie din intelectualii satelor: înv???tori, profesori, medici, preo?i, ??rani ?i muncitori mai r?s?ri?i. Era zona din care se ridicase cu 70 de ani în urm? cel care în istorie a r?mas cu numele: Badea Câr?an... Din grup f?ceau parte, pe lâng? Olimpiu Borzea, înv???torul Pompiliu Stanciu din Vi?tea de Jos, dr. Lucian Stanciu, ??ranul Gheorghe Borzea, studentul Ion Bucelea,din Vi?tea de Sus, tân?rul Vasile Bucelea-18 ani (n.a. socrul amicului meu, neînfricatul lupt?tor pentru adev?r, profesor Corvin Lupu), Vasile Bucelea, tat?l lor, Ion Sofariu (Nic? a popii), Victor Geam?nu, Liviu Fogoro?, Marcu Oan? (Logrea), ing. Liviu Nicoar? din Ruc?r-F?g?ra? ?i Ioni?? Greavu din Noul-Român... [7].

Uneori, ?i nu prea rar, se înte?ea viforul, preg?tit s? pr?v?leasc? totul în cale. Gerul se întindea nestingherit ca albul polar în imperiul s?u nesfâr?it. Din când în când ?i repetat se auzea prezen?a lupilor porni?i în iure?ul lor vân?toresc. Cu partizanii, care de?i îi înlocuiser? ca st?pâni ai mun?ilor, nu aveau nimic de împ?r?it, doar c? pofteau la acelea?i stâni... Primii erau pa?nici ?i se aprovizionau ziua, ceilal?i erau îndârji?i ?i vânau doar noaptea. Câinii ciobanilor numai latr?, dar nu se lupt? cu lupii. Ace?tia au strategia lor imbatabil?. Nu dau buzna ca bal?oiul de urs. Au mare r?bdare, încercuind de departe. Pe cel mai sl?bu? îl trimit ?tafet?, care se face una cu p?mântul, târându-se în direc?ia vântului ca s?-l simt? câinii stânei. Când dul?ii se reped spre el, lupul fuge în direc?ia invers? din care vine haita în mar? de potcoav?, cu l?ncerii în frunte b?tând h??i?urile ?i a?ezarea stânii. Î?i aleg dup? sprâncean? vânatul ?i pleac?. Ursul, omoar? într-o vesel? be?ie a crimei, precum Ilici, sovieticul turbat ?i turmentat, cu kala?nikovul la prizonierii Axei... Ursul dup? ce a f?cut pr?p?d î?i ia o victim? ?i pleac?, l?sând totul de-a valma, alb-însângerat. Lupul dac, tot dac iste? r?mâne. Totul este dac? te întâlne?ti cu ei s? nu le ar??i c? ?i-e fric?. S? îi prive?ti admirativ drept în ochi, s? tîrâi un b?? dup? tine sau cel mai nimerit ar fi o sfoar?. Dincolo de cap?tul sforii lupul care se fere?te de la?, nu trece. S? nu te ui?i în urm? ?i s? fii totdeauna mai sus de pozi?ia lor. S? scaperi o lumin?. În felul acesta neînfrica?ii te iau drept dac de-al lor ?i ziua bun?...

Îmi plac lupii liberi. Ei st?pânesc adev?rul dreptului celui ce are strategie

Prima dat? m-am întâlnit cu doi dintre ei, când aveam vârsta de 6 ani, iarna, la 300 de metri de casa p?rinteasc?.. Erau la 10 metri de mine. Om?tul era cât mine ?i ei cât om?tul. Erau ar?to?i, alergau în caden?? f?r? grab?. M-au salutat discret ?i ?i-au v?zut de drumul lor. A doua oar?, vara spre toamn?, erau tot doi. Alergau u?or înspre sud, de-a lungul unui lan? al p?durii de stejar. Distan?a era de aproximativ de 100 de metri. Aveam 16 ani ?i înmuguream poezii. A treia oar?, vara, eram dezbr?cat pân? la brâu, cu o curea lat? de care atârna la spate o bard? grea dac?, pentru a face ??ru?i de nuiele de alun. Aveam 25 de ani ?i p?rul lung ca al lui Winetou. Camaradul ?edea întins la 1,5 metri de-a lungul unei fântâni de lemn cu izvorul rece. M? îndreptam s? beau ap?. La cca 7 metri, dacul ridic? privirea spre mine. M-am oprit uitându-m? surprins pl?cut la el. Ne admirar?m reciproc, de?i p?rul îmi devenise coam?. M-a salutat ?i a plecat alene, l?sându-m? s?-mi potolesc setea. Când am pornit spre fântân? am realizat de fapt c? eram înarmat. Al?ptat de sânul gras al Milc?i-oculte ?i de sângele popoarelor cre?tine, comunismul a crescut repede, trufa?, violent, sadic, monstruos, guvernând în teroarea criminal? în?scut?: frângând destine, infirmând vie?i, paralizând spiritul, aruncând aproape jum?tate din lumea cre?tin? în lag?re, închisori, deport?ri, gropi comune, proscrisuri ?i mistific?ri. „Chiar dac? nu s-a dovedit la momentul respectiv a fi o reu?it? deplin?, lupta partizanilor împotriva instaur?rii comunismului a reprezentat un succes. Timp de zece ani, sub pav?za mun?ilor, a credin?ei ?i a încrederii în adev?r s-a întârziat instaurarea pece?ii purpurei ro?ii. În ?ara F?g?ra?ului, sub imboldul drept??ii ?i unit??ii, oamenii curajo?i au ajuns pân? la sacrificiul suprem. Respectând o veche tradi?ie, cea de împotrivire la tiranie ?i împilare, locuitorii din zon? s-au organizat în grupuri de rezisten??... Niciodat? în istoria F?g?ra?ului nu s-a suferit mai mult ca în acei ani, dar în acela?i timp nu s-au ridicat mai uni?i ?i mai dârzi oamenii acestor locuri decât atunci când au luptat împotriva comunismului"[8].

Codrul mun?ilor falnici vibreaz? în sufletele lupt?torilor partizani, precum clopotul mân?stirii în sânul sihastrului, adâncindu-i chemarea întru demnitatea Neamului s?u cre?tin. Natura creat? de Dumnezeu ?i d?ruit?, devine pentru ei mai ales, Taina care le fortific? trupul, le purific? sufletul, îi rena?te spiritual, creativ într-o alt? dimensiune mistic?, precum ruga de foc ce te aduce în Sânul ordinei divine: „De vrei tu însu?i ?i fruntea s? nu-?i pleci/ S? ai un cer deasupra, sub tine un loc de veci/ Atunci, ca ?i str?mo?ii, aburc?-te pe mun?i/ Desprinde-te de la?ele, mul?imile cumin?i./ Potecile ce urci sunt trepte de lumin?/ C?lcate de vitejii ce nu mai sunt la cin?;// Sunt vatr? ?i altar, un pod întins spre tine/ Mândria unui neam ce nu vrea s? se-ncline./ De pe-n?l?imea lor te legi cu nemurirea/ ?i Dumnezeu e-n tine, îi sorbi nem?rginirea/ Sorbi stelele din ?ipot, vegheat de lun?, visul,/ Tu ??rii por?i onoarea ?i-i ?tergi neamului plânsul.// Acolo r?zvr?tirea în orice piatr? zace,/ Acolo frica mor?ii se risipe?te, tace;/ E?ti tu ?i numai tu st?pânul vie?ii tale,/ de-acolo pornesc brazii, furtunile spre vale.// Pe crestele umblate, am pribegit ?i eu,/ Desi?ul mi-a fost cas? ?i pâine Dumnezeu,/ Velin?? mi-a fost frunza ?i creanga a?ternutul,/ Dreptate mi-a fost flinta ?i leg?mânt p?mântul.// O, sfinte amintiri, m?riri ce am tr?it!/ Eu voi muri acolo, de-a pururi reg?sit,/ O, sfinte amintiri, furtuni ce-am petrecut/ O lacrim? las vou? ?i celor ce-au c?zut"[9].
Tuturor prietenilor mei dragi ?i purt?torilor numelor Sf. Arhangheli Mihail ?i Gavriil:
Întru mul?i ani binecuvânta?i!
----------------------------------------
[1] Petru C. Baciu, R?stigniri ascunse. M?rturii. Vol. II, Ed. Funda?iei Culturale-Buna Vestire, Bucure?ti-2004, p. 84.
[2] Cicerone Ioni?oiu, Rezisten?a Armat? Anticomunist? din Mun?ii României-1946-1958. Ed. Gîndirea Româneasc?, Buc.,1993, p. 48.
[3]Ion Gavril? Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Vol. I. Ed. Marineasa, Timi?oara-2001, p. 101.
[4] Ibid., p. 143, 51,104, 124-127, 172, 298.
[5] Gavril Vatamaniuc, Am Fost Un Om Liber. Covorbiri cu Liana Petrescu. Funda?ia Academia Civic?-2016, p. 108-109.
[6] Ion Gavril? Ogoranu, Brazii..., op. cit., p. 304.
[7] Ion Gavril? Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Vol. II. Ed. Marineasa, Timi?oara-2001, p. 82, 164.
[8] Ion Gavril? Ogoranu/ Lucia Baki Nicoar?, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Vol. III. Ed. Marineasa, Timi?oara-1999, p. 35, 218.
[9] Petru C. Baciu..., p.86.

footer