Revista Art-emis
Dialog atipic cu Generalul Br. (r) Aurel I. Rogojan PDF Imprimare Email
Eugen Puiu   
Duminică, 09 Octombrie 2016 16:02

Lansare carte Arad 1Lansare de carte la Arad - General Aurel (r) Rogojan, „Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor"

Cu largul şi generosul concurs al Universităţii „Aurel Vlaicu", în sala de festivităţi a acestei instituţii de învăţământ superior a avut loc ieri, marţi, 4 octombrie, lansarea în Arad a cărţii Factorul intern - România în spirala conspiraţiilor, carte apărută recent la Editura Compania şi avându-l ca autor pe generalul (r) Aurel I. Rogojan. Un amănunt deloc minor, ba chiar extrem de semnificativ, a fost prezenţa la lansare a generalului Iulian Vlad, ultimul şi cel mai faimos şef al Direcţiei Securităţii Statului (D.S.S.) din epoca surpată în decembrie 1989, prezenţă explicabilă totuşi: generalul Rogojan a fost şi este prin formaţie şi prin vocaţie ofiţer de contrainformaţii (contraspionaj), şi a fost vreme îndelungată subaltern şi colaborator apropiat al generalului Vlad. Universitatea „Aurel Vlaicu" (U.A.V.) a fost o gazdă la înălţimea evenimentului, prof. univ. dr. Ramona Lile dovedindu-se nu doar rectorul meticulos şi exact (determinismul profesional indispensabil dealtfel), ci şi o amfitrioană desăvârşită, de o rară sensibilitate. Despre volumul masiv (570 de pagini), au vorbit cu pertinenţă, ca specialişti în domeniul istoriei, prof. univ. dr. Corneliu Pădurean, prof. dr. Doru Bogdan şi prof. univ. dr. Lavinia Betea (în această ordine), dar şi prof. univ. dr. Lizica Mihuţ - prezenţă nu doar lăudabilă în aula de festivităţi a U.A.V., ci demnă a fi salutată.

Toţi vorbitorii au remarcat şi elogiat analiza excepţională pe care generalul Aurel Rogojan o face societăţii româneşti de după decembrie 1989 în toate segmentele şi faţetele sale, analiză bazată pe documentele şi informaţiile la care a avut acces şi care are ca puncte de reper invariabile sisntagmele ţară, patrie, patriotism, naţiune şi naţionalism - sintagme atât de dispreţuite astăzi şi aflate parcă pe cale de dispariţie. În cuvinte simple, aproape ţărăneşti (cei doi generali sunt fii ai satelor româneşti: generalul Iulian Vlad dintr-un sat din Dolj, generalul Rogojan dintr-un sat din Bihor), dar rostite cu limpezime şi cu fermitate, excepţionalii oaspeţi au vorbit cu drag despre ţară,patrie, neam şi popor, cu durere despre un prezent tulbure şi riscant şi cu speranţe mărturisite într-un viitor prosper care nu poate veni decât dacă se activează factorul intern. Şi generalul Aurel Rogojan, şi generalul Iulian Vlad, au promis că vor reveni la Arad cu bucurie, ori de câte ori se va ivi vreo ocazie. Prezenţa celor doi generali a electrizat asistenţa, astfel că programul s-a prelungit mult peste timpul propus, iar sesiunea de autografe a provocat o adevărată năvală spre locurile în care se ofereau semnăturile pe cărţi.

Lansarea cărţii „Factorul intern - România în spirala conspiraţiilor", a prilejuit semnatarului acestor rânduri un exerciţiu de perseverenţă, deci de voinţă: aşteptarea, timp de trei ceasuri bune, a încheierii evenimentului, pentru a le putea cere celor doi oaspeţi de excepţie: Generalul Br. (r) Aurel I. Rogojan şi Generalul-colonel (r) Iulian Vlad, câteva clipe de discuţii care să se materializeze într-un interviu. Ştiam că au program încărcat, ştiam că..., şi ştiam că..., însă cum nădejdea-şi dă duhul tocmai la urmă, am îndrăznit... şi-am câştigat: prin bunăvoinţa doamnei Ramona Lile, mi s-a acceptat întrevederea (vă mulţumesc, doamnă rector!), însă cauze mici au avut efecte mari, aşa că promisa întrevedere nu s-a mai petrecut la rectoratul universităţii ci în cu totul altă parte şi în cu totul alte împrejurări. Cum totul a fost altfel decât trebuia să fie, şi interviul de faţă va fi cu totul altfel: mai degrabă o narare a discuţiei pe care am avut-o cu generalul Aurel Rogojan, discuţie pentru care, iată, vă mulţumesc, domnule general: Să trăiţi!

Era destul de târziu când, îmbrăcat civil (fireşte!), unul dintre greii contraspionajului românesc a coborât scările interioare şi s-a îndreptat spre sofaua pe care-l aşteptam. „Suntem grăbiţi şi în întârziere. Avem cinci-zece minute, deci să începem", mi-a spus generalul (trebuie să precizez: nu ne mai întâlnisem niciodată). Îl priveam cumva împrăştiat, să nu sesizeze că-l studiez (aveam în faţă, totuşi, un as al contraspionajului), şi aveam propriile-mi nelinişti - nu foarte mari, dar nici chiar neglijabile). Era vânjos (vână ţărănească mi-am spus), iar vocea-i era clară, seacă, lipsită de nuanţări (determinism profesional mi-a şuierat gândul), însă nici eu nu-s chiarLansare Arad 4 oct. 2016 precum par..., aşa că am început: greu, cu poticneli, cu circumspecţii..., dar staţi numai să vedeţi ce-a fost - fiindcă n-a fost nici festin şi nici banchet, ci dezmăţ intelectual şi sufletesc de-a dreptul.
- Domnule general, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să discutaţi cu mine.
- Oricând cu plăcere, dar astăzi, acum, suntem foarte grăbiţi.
- Cum se vede România de azi prin ochii unui ofiţer de contrainformaţii care a servit patria sub două regimuri iar acum s-a retras?
- Sunt trei imagini distincte: România de ieri - nostalgia copilăriei, România de mâine - credinţa de nezdruncinat în Neam şi în Patrie, deci în Viitor), şi România de azi - o privire obiectivă, rece, analitică în cel mai înalt grad. Primele două imagini sunt eminamente subiective, a doua dimpotrivă. România de azi e supusă unor multiple tipuri de agresiune şi îngenuncheată. Toate atributele statului român înscrise în primul articol al constituţiei nu mai sunt decît literă moartă: suveran nu mai este - fiindcă deciziile nu mai sunt luate la noi şi nu le mai iau ai noştri, ci le iau alţii, prin alte cancelarii (mai vizibile sau mai oculte), proprietatea, care este primul stâlp al suveranităţii, s-a anihilat prin cedări şi retrocedări de tot felul - terenuri arabile, păduri, resurse minerale, servicii (bănci, construcţii, comerţ), educaţia a fost pusă la pământ, sănătatea la fel, naţional nu mai este fiindcă este multietnic şi fiecare are propria-i patrie - România nemaifiind patrie decât pentru foarte puţini, indivizibil mai este numai de formă - fiindcă regionalizarea şi multele drepturi etnice fără nici o îndatorire faţă de statul român nu mai înseamnă unitar ci destructurat.
- Cauzele se pot afla, sau sunt bine ascunse?
- Oricât de bine ascunse ar fi, cauzele acestea sunt străvezii, deci pot fi văzute cu ochii minţii. Cauza principală, germenele situaţiei descrise se numeşte globalizare şi se subsumează geopoliticii. Globalizarea a fost teoretizată de multă vreme, însă începutul său se află în sfârşitul Războiului Rece şi prăbuşirea Uniunii Sovietice - sau victoria Occidentului dacă vreţi. Cu Sua şi U.R.S.S. pe hartă, exista un oarecare echilibru. Chiar dacă nu era generat de raţiune ci de teamă, echilibrul exista şi lumea evolua echilibrat cât de cât. Dispariţia geopolitică a U.R.S.S. a lăsat cale deschisă S.U.A., iar S.U.A. a dezlănţuit globalizarea. În idee, globalizarea n-ar trebui să fie, necesarmente, un rău. Răul cel mare - şi dimensiunile răului nu pot fi nici măcar imaginate, este generat de absenţa oricărei perspective. Altfel spus, s-a început globalizarea dar nici un factor politic nu avea o minimală proiecţie în viitorul imediat, apropiat sau îndepărtat al ţintei. Pur şi simplu s-a dezlănţuit un proces fără nici o schiţă de plan, iar efectele sunt dezastruoase - cel puţin până acum.
- Totuşi oamenii văd ce se întîmplă şi simt ce se întîmplă. O omenire întreagă păşeşte fără să murmure pe drumul pe care-l descrieţi. Cum e posibil?
- Spuneam că suntem supuşi la multiple agresiuni şi trebuie să revin. Ca să duci oamenii oriunde fără să se opună, le ataci identitatea şi le-o desfiinţezi. Vorbesc de identitatea naţională. Le distrugi tradiţiile înlocuindu-le cu tradiţii noi şi de import (sfinţi, sărbători laice, discoteci şi cluburi în loc de hore şi baluri), le dai tehnologie IT şi-i faci să nu mai vorbească între ei decât prin mesaje tehnologice, le distrugi programa şcolară scoţând istoria pe uşă-afară - copiii de azi nu mai învaţă istorie, ci propoziţii scurte cu vreun nume de voievod sau de eveniment istoric... şi cam atât, faci pulbere limba naţională îndopând-o cu neologisme de care nu are nevoie - iar aici au vinovăţie maximă toţi ziariştii din media: unii fiindcă chiar au făcut-o, alţii fiindcă n-au luat poziţie, profesorii - fiindcă au propagat fenomenul, dar şi aici apare o altă problemă: aceea a celor ajunşi la catedre fără chemare şi fără vocaţie... Acţiunea distructivă este deosebit de complexă, deci de vastă, şi dacă o analizezi cu atenţie şi cu obiectivitate, ajungi la ideea conspiraţiei chiar dacă nu vrei să ajungi acolo. Eu nu afirm că ar fi vorba de o conspiraţie organizată sau neorganizată. Este însă cert că nici nu este nevoie de cine ştie ce organizare; e nevoie doar să arunci bulgărele de zăpadă sau să tragi un foc: avalanşa se va declanşa. Tot ce trebuie să faci este să te plasezi în afara razei de acţiune a avalanşei, iar când totul se va potoli, culegi roadele.
- Bulgărele sau micul foc, precum spuneţi, unde-şi are originile?
- Este uşor de presupus, dar foarte greu de demonstrat, deşi uneori nu-i imposibil. Este însă sigur că în cazul unei origini externe, fenomenul n-ar fi posibil fără concursul larg şi deloc dezinteresat al factorului intern. Cât despre factorul extern, motivaţia sa nu mai este gloria sau puterea propriu-zisă, ci interesul. Aceeaşi este şi motivaţia factorului intern.

Ştiam că generalul era extrem de grăbit. Într-o sală alăturată, venerabilul general Iulian Vlad şi un grup sănătos de companioni îl aşteptau. Voiam să-i mulţumesc şi să-i spun să plece, dar omul din mine ieşise la iveală (ziaristul dispăruse demult), şi... am continuat. Spre marea-mi bucurie, ceva se schimbase: vocea clară, seacă şi lipsită de nuanţări devenea în mod progresiv glas iar omul din faţa-mi nu-mi mai părea împovărat pe umeri de epoleţi şi de stele, ci de-o sapă sănătoasă şi de-o coasă ca de-acasă, din Bihor (acasa generalului, fiindcă a mea-i prin alte părţi, şi-a amândurora-i aici, în România). Ce n-a dispărut a fost precizia analizei şi fluiditatea exprimării, aşa că iertare, domnule general Iulian Vlad, dar îl voi mai reţine şi vă voi întârzia, chiar de va trebui să mă certaţi cu arest sever pentru asta, să trăiţi!).
- Dacă analizaţi situaţia prezentă a României de azi, care ar fi cel mai mare risc pentru viitor?
- Riscul cel mai mare ar fi dispariţia României, dispariţie în care nu cred! Riscul major este pervertirea generaţiei viitoare. Toate noţiunile care fac dintr-un cetăţean un bun român au fost coborâte în derizoriu, bălăcărite şi aruncate la gunoi. Să spui azi că eşti patriot - că-ţi iubeşti patria, sau că eşti naţionalist - îţi iubeşti Neamul, înseamnă să te faci de toată ruşinea şi ocara. Anihilarea identităţii naţionale a tinerilor este un risc imens, care poate duce la pieirea ţării, deci împotriva lui trebuie luptat din toate puterile şi cu orice mijloace.
- Cine sau ce ar putea declanşa opoziţia la fenomen, deci revirimentul?
- Poate că va părea ciudat ce spun, însă tot factorul intern are capacitatea de a reacţiona. În fond, România nu-i nici a mea, nici a dumitale, nici a cuiva anume, ci a fiecăruia dintre noi în parte şi a tuturor dimpreună. Dacă oamenii se ridică, nimic nu le poate sta împotrivă şi nici o putere a lumii nu-i poate îngenunchea. Să ştiţi că factorul intern distructiv nu este aşa de numeros pe cât pare; este însă excesiv de vocal şi de ahtiat după funcţii de conducere. Când factorul intern cel mai numeros îşi va redescoperi trecutul (istoria), şi-şi va asuma cu mândrie identitatea naţională, conspiraţia sau conspiraţiile, organizate sau nu, vor cădea. Fenomenul trezirii e tot mai vizibil pe continentul european şi în Asia şi factorii de decizie, vizibili sau ascunşi, nu-l mai pot trece cu vederea. Se va înţelege cândva, iar eu sper că se va înţelege cât mai repede, că edificii statale sau suprastatale hibride nu au cum să reziste, că sunt o aglomerare de cărămizi între care nu există nici un fel de liant. Lumea e bulversată rău de tot, dar sper să-şi revină. Şanse încă mai sunt.
- Credeţi în şansa României?
- Categoric da! O şansă a României poţi fi dumneata, o şansă a României poate fi fiul dumitale, o şansă a României poate fi oricine. Ţara e bolnavă şi are trebuinţă de toţi fiii ei spre-a se salva. Eu sunt sub jurământ. Şi dumneata cred c-ai jurat credinţă cu mâna pe drapel. Da, m-am pensionat din profesie, dumneata te vei pensiona din profesie, însă nici eu şi nici dumneata nu ne putem pensiona nici de sub jurământ, nici din dragostea de neam şi de ţară.

Cele cinci-zece minute s-au făcut vreo treizeci-patruzeci - şi parcă nici eu şi nici generalul nu ne-am mai fi dat duşi, însă trebuia. Cum spuneam, a fost dezmăţ intelectual şi sufletesc. Discuţia n-a fost chiar aşa, însă veţi ierta sintetizarea, domnule general, şi aşezarea vorbelor în alte tipare decât cele în care au fost rostite. În fond, a fost o lungă şi frumoasă şi caldă conversare între doi ţărani cărora România le stă pe suflet ca o povară de care nici nu vor să scape şi nici n-au cum. În egală măsură, vă mulţumesc pentru înţelegere şi pentru prea lunga aşteptare la care v-am supus, domnule general Iulian Vlad. Regret că n-am convorbit şi cu Domnia Voastră un ceas ori două-trei (zile), dar, precum v-am spus, n-am să mi-o iert şi voi conversa şi cu domnia voastră - chiar dacă pentru asta va trebui să plec pe jos la Bucureşti - iar eu îmi respect promisiunile cu sfinţenie. Vă mulţumesc deci amândurora şi vă prezint eu, soldat al cuvintelor ce mă aflu, onorul la general: Să trăiţi!

Încă o dată, un noian de mulţumiri doamnei prof. univ dr. Ramona Lile, rector al Universităţii „Aurel Vlaicu", pentru delicateţea îndatoritoare cu care a mediat şi intermediat această întâlnire cosmică a mea.

footer